Legenda celor zece triburi pierdute (I)

Din textul biblic, Geneza, aflăm că patriarhul Iacov a avut doisprezece fii. Urmașii lor au format apoi cele douăsprezece triburi și fiecare a primit un ținut în care s-a așezat.

De fapt, povestea este ceva mai complicată. Urmașii lui Levi nu se ocupau cu agricultura, ci erau slujitori ai templului și trăiau din impozitul de 10% plătit de ceilalți. (De aici provine zeciuiala sau decima, impozitul de 10% plătit bisericii în Evul Mediu. Iar toți cei care au numele de familie Levi, Lövy, Levin, Halevy etc. – inclusiv întemeietorul firmei Levi’s Jeans – sunt urmașii tribului Levi.) Deci ei nu au primit pământ. În schimb Iosif, care era fiul preferat, a primit o moștenire dublă, pe care a împărțit-o apoi între cei doi fii ai săi, astfel că până la urmă au rămas tot 12 ținuturi unde trăiau 12 triburi.

Ținuturile aproximative ale celor 12 triburi, recreate pe baza textului biblic

Pe de altă parte, istoricii și arheologii ne explică că toate aceste lucruri țin de domeniul legendei, nu s-a găsit nimic care să le confirme. Mult mai probabil este că pe aceste meleaguri trăiau diferite triburi. (Nici nu se știe dacă erau chiar douăsprezece, poate că numărul 12 are doar o valoare simbolică.) Cu timpul ele s-au unit și au format două regate. Întâi a apărut regatul de nord, Israel, cu o populație mai mare, pământuri mai bune, o climă mai puțin aridă și ceva mai târziu a apărut cel din sud, Iudeea. După tradiție, în Iudeea trăia numai tribul lui Iuda și al lui Beniamin, toate celelalte erau în regatul Israel.

În secolul al VIII-lea î.e.n. Imperiul Asirian s-a extins, ocupând o mare parte a Palestinei. Spre deosebire de perioada patriarhilor, aici informațiile din Biblie sunt coroborate și de surse asiriene. Într-un răstimp relativ scurt, armatele asiriene au cucerit pe rând Galileea, Samaria și o parte a Iudeei, exilând o mare parte a populației. Dacă ar fi să dăm crezare surselor istorice, au fost exilate peste 250.000 de persoane, un număr enorm pentru acele vremuri. Cei mai mulți nu au fost luați în robie, ci au fost doar strămutați și în locul lor au fost aduși alții. Se știe doar că cea mai bună metodă de a preveni răzvrătirea minorităților este de a omogeniza populația – acest lucru s-a practicat și în România. După mai multe generații, cei deportați s-au amestecat cu localnicii și au încetat să existe ca grup distinct.

Israeliții plătesc tribut Asiriei. „Obeliscul negru” al regelui asirian Salmanasar al III-lea, British Museum

Asta nu înseamnă că întreaga populație a regatului Israel a dispărut, din contră. Mulți s-au refugiat la Ierusalim, care a rămas independent. Într-adevăr, în acea perioadă Ierusalimul a crescut enorm. Dar nici aici refugiații nu și-au păstrat identitatea tribală, ci, ca locuitori ai Ierusalimului, după o vreme au fost și ei considerați parte a tribului Iuda.

Se pare că au fost și unii israeliți care au rămas pe loc. Există ipoteza că ei ar fi strămoșii samaritenilor de astăzi. Este posibil, pentru că samaritenii acceptă numai cele Cinci Cărți ale lui Moise (care se pare că existau deja în momentul căderii regatului Israel), scrise într-un alfabet apropiat de cel ebraic vechi care datează cam tot de atunci. Poate că lor li s-au adăugat și unii dintre străinii aduși de asirieni în locul populației strămutate.

Iudeea a mai dăinuit cam un secol, după care a fost și ea cucerită – de data aceasta de Imperiul Babilonian. Și această cucerire a fost urmată de exil, dar, spre deosebire de cei deportați în Asiria, cei exilați în Babilon și-au păstrat identitatea: a fost luată numai elita, oameni educați, care știau să citească și să scrie și cunoșteau tradițiile. Pentru ei religia a fost un liant mult mai puternic; în această perioadă s-au creat multe din textele care au intrat mai târziu în compoziția Bibliei. După vreo 60 de ani ei au fost eliberați de persani, s-au întors la Ierusalim și au reconstruit Templul. Ei sunt considerați strămoșii evreilor de astăzi: Iuda, Iudeea a devenit Jews, Juden, Judios… – numai în limba română a fost adoptat cuvântul slav „evrei” care sună diferit.

Legenda celor zece triburi dispărute i-a fascinat pe evrei de secole, mai ales că una din îndatoririle de bază ale fiecărui evreu este să-i răscumpere pe coreligionarii ostatici, prizonieri de război sau luați în robie. Ideea salvării celor exilați apare în cuvintele profetului Isaia: Domnul Își va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămășita poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Sinear și la Hamat, și in ostroavele mării. (Isa. 11: 11). Ideea că cele zece triburi pierdute mai există apare și la Josephus Flavius. Ea a fost preluată și de creștini: Apostolul Pavel crede că toate triburile mai există: …nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre… (Fapt. 26: 6-7).

De-a lungul timpurilor subiectul i-a fascinat și pe creștini, pentru că regăsirea celor zece triburi pierdute era asociată cu venirea lui Mesia. În perioada marilor descoperiri geografice, nu puțini exploratori care au întâlnit populații necunoscute au afirmat că ele ar fi urmași ai celor zece triburi pierdute. În această categorie au fost considerați chinezii, japonezii și chiar populațiile băștinașe de pe continentul american. Una din afirmațiile cele mai fanteziste a fost făcută de exploratorul portughez Antonio de Montezinos care a călătorit prin Ecuador prin anii 1640. El a declarat că băștinașii l-au întâmpinat recitând Șma Israel, rugăciunea de bază a iudaismului! Aceste teorii erau mânate nu numai de idei mesianice, ci și de interese: dacă băștinașii sunt „de-ai noștri”, avem nu numai dreptul moral, ci chiar datoria să le trimitem misionari care să-i (re)aducă la dreapta credință… și apoi să-i colonizăm.

O altă teorie apărută în Anglia pe la 1600 susținea că anglo-saxonii (dar și celții, germanii și locuitorii Scandinaviei) sunt urmași ai celor zece triburi pierdute, care ar fi migrat (sau poate au fost teleportați??) și s-ar fi așezat în nordul Europei. De exemplu, danezii spuneau că sunt urmașii tribului Dan. Teoria a avut sute de mii de adepți; regele Iacob I al Angliei (1566-1625) era ferm convins că el este urmașul legitim al monarhiei israelite!

Carte care „dovedește” originea israelită a englezilor, 1890

Oricât de absurdă și de ilogică ar fi o teorie și chiar dacă este contrazisă de tot ce ne învață istoria, arheologia, lingvistica, genetica etc., cei care cred cu adevărat nu se lasă convinși și ideea este răspândită și astăzi în Anglia, în Statele Unite și nu numai. La început, această mișcare a fost filosemită și în baza ei Oliver Cromwell i-a readmis în Anglia pe evreii care fuseseră expulzați în 1290. Dar mai târziu lucrurile s-au schimbat. În perioada de apogeu a imperialismului britanic, ea susținea că englezii, fiind „poporul ales”, erau îndreptățiți să stăpânească întreaga lume și să o „civilizeze”. Iar de aici nu mai este decât un pas până la ideologia care propovăduiește superioritatea rasei albe și la neofascism.

(Va urma)

Hava Oren

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Twelve_Tribes_of_Israel

https://en.wikipedia.org/wiki/Ten_Lost_Tribes

https://en.wikipedia.org/wiki/Antonio_de_Montezinos

https://en.wikipedia.org/wiki/British_Israelism

https://en.wikipedia.org/wiki/Christian_Identity

Sursa imaginilor:

  1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mosaic_Tribes.jpg Ori229, Public domain, via Wikimedia Commons
  2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:12_Tribes_of_Israel_Map.svg#mw-jump-to-license 1 12 tribus de Israel.svg: Translated by Kordas12 staemme israels heb.svg: by user:יוסי12 staemme israels.png: by user:Janzderivative work Richardprins, CC BY-SA 3.0 http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/, via Wikimedia Commons
  3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Black_Obelisk_side_4_Jewish_delegation.jpg, Osama Shukir Muhammed Amin FRCP(Glasg), CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
  4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Israelinbritainb00garn_0005.jpg, Colonel John Garnier (1838-1929), Public domain, via Wikimedia Commons

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *