În Monografia Clujului, redactată în 1939, am găsit o informaţie interesantă despre Eugen (Jenő) Szabó. Toţi clujenii cunosc magazinul situat pe vechea stradă Doja, magazin care înainte de război se numea Eugen Szabó Jenő S.A., după război era Universal, iar după revoluţia din1989 a devenit magazinul Ferdinand. S-a spus despre întemeietorul şi proprietarul acestui magazin că a fost un self-made man. Da, s-a ridicat dintr-un sat din Imperiul Austro-Ungar, unde s-a născut în 1879.
După o scurtă ucenicie şi-a deschis propriul magazin la Oradea, iar la scurt timp după aceea, în 1909, s-a mutat la Cluj unde a construit şi a inaugurat cel mai important magazin de textile din oraş. Relaţiile comerciale ale firmei s-au extins în Cehoslovacia, Austria, Italia şi Anglia.
Datorită corectitudinii şi seriozităţii sale a fost ales Consilier Municipal, deşi era un om de o deosebită modestie, căruia nu-i plăcea să fie în lumina reflectoarelor.
Eugen Szabo a fost un filantrop cunoscut, care i-a ajutat pe evreii săraci dintr-o comunitate care număra aproape 17.000 de suflete.
De asemenea era membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Evreiesc din Cluj, fiind unul din cei care apare în filmuleţul din 1931, dedicat inaugurării noului spital.
Între cele două războaie mondiale, în perioada în care Iosef Fischer a fost preşedintele comunităţii, iar Moshe Weinberger – rabinul şef, Eugen Szabo a fost unul dintre membrii conducerii comunităţii evreilor din Cluj, aşa cum apare şi în panoul fotografic făcut în 1936, la aniversarea a 50 de ani de la construirea marii Sinagogi Neologe din Cluj.
Jenő Szabó a militat în cadrul fundaţiei “Creditul” – fundaţie care promova dezvoltarea comerţului în Clujul interbelic.
În calitate de consilier prezidenţial al Camerei de Comerţ din Cluj, a fost unul dintre cei care au susţinut ideea dezvoltării relaţiilor externe ale comerţului clujean.
Pentru aceste merite, regele Carol al II-lea l-a decorat cu Meritul Comercial şi Industrial Clasa I-a.
S-a stins din viață, relativ tânăr, la 61 de ani.
Şi, în sfârșit, trebuie să fac o mărturisire: Eugen Szabó a fost nu numai un promotor al comerţului clujean, un filantrop şi un activist pentru binele comunităţii… A fost și bunicul meu.
Yohanan Vass
3 Comments
FELICITARI
pentru articoL. Biine documentat si foarte interesant.Multe lucruri necunoscute despre bunicul tau nici de prietenii apropiati si poate si pentru multi cititori ai revistei Baabel.
Continua tot asa mai departe
Gyuri
Deși n u sunt clujeancă, acele nume enumerate de Dani îmi sunt cunoscute. Și eu aș fi interesată să aflu mai multe
Dragă János (Yohanan),
Cred că mulţi dintre cititorii revistei ar dori să afle detalii despre familia ta, în care s-au numărat personalităţi de marcă ai Clujului de altădată.
Sper că relatarea interesantă despre Szabó Jenő să consituie începutul unei saga a familiei Szabó-Vass-Devecseri-Kovács György şi mulţi altţii.
Felicitări!