Pe vârful cel mai înalt al Muntelui Kilimanjaro zace trupul neînsuflețit al unui leopard. Nimeni nu știe cum a ajuns acolo.

Ernest Hemingway, Zăpezile de pe Kilimanjaro

Boris, căpitan în rezervă, proprietar de restaurant în Haifa, a fost concentrat în primele zile ale războiului, imediat după 7 octombrie, și în timpul luptelor pentru eliberarea localităților din Sudul Israelului a fost rănit grav. Sedat și ventilat o perioadă îndelungată, în terapia intensivă a Spitalului Soroka, a fost supus la numeroase intervenții chirurgicale, din cauza multiplelor leziuni provocate de o rachetă de umăr LAW (light anti-tank weapon). Zile și nopți s-a zbătut între viață și moarte. După trei săptămâni s-a trezit. Tatăl lui îl ținea de mână. Medicii i-au explicat prin ce a trecut.

– A fost o minune că ai rămas în viață, i-a spus șeful Terapiei Intensive, dar piciorul tău stâng n-a mai putut fi salvat.

Boris a încremenit.

– După ce te refaci, ți se va pune o proteză cu care vei putea umbla, i-a spus medicul.

Boris, 28 de ani, emigrase în urmă cu zece ani din Kiev. Era neînsurat și locuia cu părinții. Prietena lui, Julia, era nelipsită de lângă patul lui. Camarazii lui din armată, Igor, Șai și Arie, îl vizitau des. Sportul lui preferat era alpinismul. De când a citit nuvela lui Hemingway Zăpezile de pe Kilimanjaro, visa să urce și el pe acest munte. În momentele de răgaz dintre lupte, le povestea băieților despre visul lui. Toți i-au promis să-l însoțească în escaladarea muntelui, după ce vor fi eliberați din armată.

„N-o să-mi pot realiza visul”, se gândea cu amărăciune Boris.

După câteva luni petrecute la un spital de recuperare, a învățat să umble cu proteza. Pe zi ce trece mergea tot mai bine. Era mulțumit, dar se gândea la Kilimanjaro și se întreba: „Oare cum o să-mi realizez visul?”

Ajuns acasă, a început se antreneze la o sală de sport. Prietenii lui, Arie, Igor și Șai, doreau să-l ajute să-și realizeze visul, dar erau sceptici în privința reușitei. Dar Boris credea în puterile lui și a reușit să-și convingă camarazii să se pregătească de aventură. După ce trecuse un an și mai bine de când fusese rănit, Boris se simțea capabil să escaladeze muntele Kilimanjaro. Celor patru prieteni li s-au alăturat și doi alpiniști cu experiență. Au aterizat în Tanzania, la Dar es Salaam, și de acolo au ajuns cu un autocar la Moshi, orașul cel mai apropiat de muntele Kilimanjaro, baza principală pentru exploratorii care doresc să urce pe munte. Au ales traseul cel mai ușor, dar era și cel mai lung, cu o durată de 8-9 zile.

Înainte de a porni la drum, Boris nu a reușit să închidă ochii toată noaptea, avea dubii în legătura cu reușita expediției. A doua zi dimineața și-a montat proteza și, cu rucsacul în spate și sprijinit pe două cârje, a ornit în marea aventură. Prima parte a drumului, care străbătea o pădure și trecea printre plantații de cafea și banane, nu l-a obosit. Membrii echipei îl ajutau la nevoie, toți erau bine dispuși și încrezători în reușită. Apoi urcușul a devenit mai dificil, deseori simțea nevoia să se oprească.

După opt zile au ajuns la ultima tabără, Barafu, de unde se pornea spre vârf. Era partea cea mai grea a traseului: un urcuș de șase ore pe zăpadă și pe alocuri gheață. Au pornit după miezul nopții ca să ajungă înainte de lăsarea ceții. În câteva rânduri, Boris era cât pe ce să renunțe și să se întoarcă în tabără, dar dorința de a-și împlini visul îl îndemna să continue. De mai multe ori, prietenii l-au împins din spate. Un viscol i-a speriat, dar a trecut repede și, oricum, nu mai avea rost să se întoarcă, erau foarte aproape de țel. După zece ore de urcuș au ajuns pe vârful Uhuru, piscul cel mai înalt al muntelui Kilimanjaro, la 5895 metri deasupra nivelului mării. Chiar dacă nu a mai găsit trupul leopardului, Boris și-a împlinit visul…

Andrei Schwartz

28/09/2025

Sursă imagine

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mount_Kilimanjaro_Dec_2009_edit1.jpg

Muhammad Mahdi Karim, GFDL 1.2 <http://www.gnu.org/licenses/old-licenses/fdl-1.2.html>, via Wikimedia Commons