Număr vizualizări 20 ori
De când trăiesc în Israel, nu o dată am fost întrebată dacă în copilărie am urmat o școală evreiască. Din păcate nu, și chiar am rămas cu lacune, unele lucruri le-am învățat de când colaborez la Baabel, altele vor continua să-mi lipsească. Pur și simplu „am întârziat”, în anii 1960, școlile evreiești nu mai funcționau. Dar învățământul evreiesc din Arad are un trecut glorios.
Pentru evrei, școala a avut dintotdeauna un rol important. În școlile tradiționale se studia în primul rând religia: păstrarea tradițiilor, cunoașterea rugăciunilor, a Bibliei și a Talmudului… Alte materii de studiu erau disprețuite, dacă nu chiar interzise, pentru a nu distrage atenția tinerilor de la ceea ce comunitatea evreiască vedea ca important. Ca urmare, absolvenții școlilor religioase erau uneori de-a dreptul analfabeți în limba țării și aveau o pregătire minimă pentru a se descurca în viață. Dar la Arad nu a fost așa, datorită rabinului Aaron Chorin, cel care a păstorit comunitatea între 1789 și 1844 și a fost un reformator avant la lettre.
În anii 1770 a apărut mișcarea numită Haskala (iluminismul evreiesc) care susținea că evreii nu trebuie să se izoleze, ci să se integreze în societatea din jur, să-i cunoască limba și cultura și să-i adopte valorile, să se poarte ca toată lumea, să aibă ocupații productive. A existat și o mișcare de emancipare a evreilor, pentru obținerea drepturilor cetățenești. Rabinul din Arad a fost unul dintre primii adepți ai acestor idei, a fost și printre primii care au propus reformarea cultului (într-o carte apărută în 1803, cu peste o jumătate de secol înainte de apariția mișcării reformiste neologe). Aceste convingeri au influențat vederile multor evrei arădeni și s-au reflectat în programa de studiu a școlilor evreiești: se studia nu numai religie și limba ebraică, ci toate materiile predate în celelalte școli ale vremii. (La Timișoara, de exemplu, prima școală a apărut mai devreme, pentru că era o comunitate mai veche, dar prima școală unde se preda nu numai religie a apărut cu vreo 20 de ani după cea din Arad.)
În 1828 s-a pus piatra de temelie a complexului comunitar, o clădire impozantă care urma să adăpostească sinagoga, birourile, locuința rabinului și a cantorului etc. Tot în incinta clădirii, în 1832 s-a înființat și prima școală. La început au fost două clase mixte, cu un program de învățământ de patru ani. În 1857 fetele au primit o școală separată, iar doi ani mai târziu, durata studiilor (dar numai al băieților) a fost extinsă la șapte ani. În 1851 s-a deschis și o școală de meserii cu 90 de elevi – și nu numai evrei. Din păcate, la Arad nu a existat un liceu evreiesc (decât în perioada Holocaustului) și cine voia să-și continue studiile putea ori să frecventeze unul din liceele din oraș, ori să plece la Timișoara, unde funcționa un liceu evreiesc începând din anul 1919. Limba de predare a fost limba oficială a țării: întâi germana Imperiului Austriac, apoi maghiara, după 1867, când Aradul făcea parte din Ungaria, și apoi, după Marea Unire, româna.
Spațiul din interiorul complexului comunitar a devenit neîncăpător și în 1905 s-a dat în folosință școala nouă. Era o clădire modernă pentru vremea ei, în stil secession vienez, cu clase luminoase, laboratoare, sală de sport și de festivități.
De-a lungul anilor, Școala Evreiască a fost finanțată în cea mai mare parte de comunitatea neologă, dar s-a bucurat și de sprijinul financiar al unor donatori ca Iacob Hirschl (proprietarul teatrului vechi) și apoi al baronului Adolf Neumann. În perioada interbelică elevii nevoiași erau scutiți de taxe școlare și primeau masa gratuită la cantină.
Chiar dacă neologii formau majoritatea, printre evreii arădeni erau și ortodocși (tradiționaliști) care în 1904 și-au format o comunitate proprie. Unii erau localnici, dar mulți erau veniți din Polonia, Galiția, Bucovina sau Maramureș, astfel că după al Doilea Arbitraj de la Viena, Aradul a ajuns să aibă cea mai importantă comunitate ortodoxă din Transilvania de Sud. La început, părinții se organizau între ei și aduceau un melamed (învățător). Mai târziu rabinul ortodox, Joachim Schreiber, a organizat învățământul religios: o școală elementară (talmud-tora) și apoi chiar o academie rabinică (yeșiva).
Dar în 11 octombrie 1940, tineretul evreiesc care urma liceele de stat s-a trezit deodată pe drumuri. „Decretul-lege 3438, pentru reglementarea situației evreilor în învățământ”, articolul 3, prevedea: Acei născuți din ambii părinți evrei sau numai din tată evreu, indiferent de religie, nu pot funcționa în calitate de personal didactic și administrativ și nu sunt admiși ca elevi în școalele românești de orice grad și categorie, de Stat sau particulare și nici în școalele celorlalte unități etnice creștine. (Vezi https://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/149490/1/BCUCLUJ_FG_S2966_1941.pdf pag. 83)
În primă instanță, profesorii concediați și elevii expulzați s-au întâlnit în case particulare și au continuat să învețe. Cei care erau în ultima clasă și-au dat bacalaureatul extern la Liceul Evreiesc din Timișoara. Iar în 21 noiembrie 1941, după ce industriașul Oscar Dan a donat un milion de lei, s-a deschis Liceul Evreiesc din Arad. A fost întâi numai liceu de băieți (peste drum de Seminarul Ortodox Român), apoi s-a adăugat și un liceu de fete (pe bulevard, între Primărie și fosta Casă a Pionierilor). În primăvara lui 1942, sediul liceului de băieți a fost rechiziționat și acesta s-a mutat împreună cu cel de fete. Programul de studii și examenele finale erau aceleași ca la liceele de stat. Acest lucru s-a putut realiza cu ajutorul unor profesori și al directorilor principalelor licee din oraș care au sprijinit și au ajutat Liceul Evreiesc. Le datorăm tot respectul!
După 23 august 1944, liceul a mai funcționat un an cu un număr redus de elevi și în 1945 s-a închis, elevii întorcându-se în liceele din oraș. Examenele date la Liceul Evreiesc au fost recunoscute.
Răsfoind pe Facebook, printre fotografiile Aradului de altădată, am găsit una cu clasa de fete a Liceului Evreiesc și… am recunoscut-o pe una din ele! Este cea din centru, de lângă profesoară: Györgyi Harnik, mai târziu măritată Heymann. Mama ei era stomatolog, m-a tratat și pe mine. În anii 1960, Györgyi a fost bună prietenă cu mama mea. Cine știe, poate că printre cititori se vor găsi unii care să mai recunoască și alte fete din clasă???
Învățământul evreiesc din Arad (și din toată țara) s-a încheiat definitiv odată cu „Decretul nr. 175 / 1948 pentru reforma învățământului”, articolul 1, care prevedea: Învăţământul public constituie […] un drept egal pentru toţi cetăţenii […] El este organizat exclusiv de Stat […] şi este aşezat pe baze democratice, populare şi realist-ştiinţifice. Învăţământul public este laic. (Vezi https://lege5.ro/gratuit/g42domzq/decretul-nr-175-1948-pentru-reforma-invatamantului) De pe o zi pe alta au fost desființate atât școlile particulare, cât și toate școlile confesionale din țară. Dacă cu numai opt ani înainte, evreilor li se interzicea să participe la învățământul public, deodată el a devenit obligatoriu. Tot ce a rămas din peste un secol de eforturi a fost clădirea fostei Școli Evreiești de băieți. Ea a devenit Școala Generală nr. 4, apoi Școala Gimnazială Ștefan Cicio-Pop, pentru ca în 2021 să fie renovată și înglobată în Facultatea de Științe Economice a Universității Aurel Vlaicu.
Iar în timpul renovării… surpriză! Într-un perete s-a găsit o eprubetă într-un cilindru de oțel și înăuntru un document care consemna istoria Școlii Evreiești.
Iată traducerea textului:
În numele Domnului.
Comunitatea evreiască din Arad, pătrunsă de dragoste profundă și nețărmurit devotament pentru patrie, conștientă de responsabilitatea culturală pe care o poartă, a ridicat clădirea care va adăposti școala israelită pentru băieți, unde tineretul, urmând exemplul antecesorilor, va deprinde cunoștințele religioase și laice pentru a dobândi o educație menită să contribuie la prosperitatea viitoare a comunității…
Hava Oren
Bibliografie:
https://en.wikipedia.org/wiki/Aaron_Chorin
https://ro.wikipedia.org/wiki/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinagoga_Neolog%C4%83_din_Arad
Monografia The Jewish People of Arad, Life and History https://ia801404.us.archive.org/24/items/nybc308234/nybc308234.pdf
1.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Anker_Die_Dorfschule_von_1848_1896.jpg Albert Anker, Public domain, via Wikimedia Commons
2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Aaron_Chorin.jpg Unknown author, Public domain, via Wikimedia Commons
3.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Sinagoga_neolog%C4%83_%28de_rit_mozaic%29.jpg Silenzio76, CC BY-SA 3.0 RO <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/ro/deed.en>, via Wikimedia Commons
4.https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1166065766889889&id=110235245806285&set=a.386709651492175 Unknown author, Public domain (over 70 years old) via Facebook, Aradul de altădată
5.https://www.facebook.com/araduldealtadata/photos/a.346905408805933/1655934951236299/?type=3&theater Unknown author, Public domain (over 70 years old) via Facebook, Aradul de altădată
