Număr vizualizări 141 ori

Cam asta este esența marilor dezbateri din Knesset legate de recrutarea tinerilor ultrareligioși (haredim), scutiți de serviciul militar obligatoriu din Israel, dacă studiază ”cu normă întreagă” la yeșiva. Nu este o problemă nouă, ea a mai fost dezbătută, există chiar o lege, votată de mai mulți ani, care îi obligă și pe tinerii din această categorie să-și efectueze serviciul militar, numai că legea nu a fost aplicată, a fost amânată an de an.

Scutirea tinerilor ultrareligioși are la bază o înțelegere din 1947, care după declararea statului Israel a căpătat formă de lege, între partidele laice și cele religioase – acestea din urmă au condiționat sprijinul pentru formarea statului, cerând și alte drepturi cu caracter religios, ca de pildă recunoașterea în Israel numai a căsătoriilor religioase făcute între două persoane de religie mozaică (în schimb, sunt recunoscute atât căsătoriile civile, cât și divorțurile făcute în străinătate). Atunci, în 1947, Ben Gurion a acceptat aceste pretenții, afirmând că pe parcurs ele vor fi modificate, dar acest lucru nu s-a întâmplat și, cu toate că au existat în permanență solicitări, ele au rămas la nivelul discuțiilor sau au fost respinse în Parlament. Găsirea unei soluții este cu atât mai dificilă, cu cât crește procentul religioșilor în societatea israeliană și se pune frecvent întrebarea dacă Israelul va deveni un stat religios, la fel ca vecinii lui musulmani.

Interdicțiile religioase legate de la viața civilă sunt greu de respectat, dar până la urmă se rezolvă cumva. În schimb, legea referitoare la scutirea de serviciul militar pune însăși problema supraviețuirii statului evreu, din cauza numeroaselor războaie pe care le-a purtat și le poartă. Iar dacă atunci când s-a convenit legea, numărul tinerilor ultrareligioși care studiau la yeșiva era de câteva sute, ultimele statistici arată că sunt cca 60.000, un număr impresionant. Lipsa lor se resimte în rândurile armatei care luptă pe mai multe fronturi, iar în războiul din Gaza și-au pierdut viața până acum 1000 de tineri, să nu mai vorbim de alte sute de răniți sau tineri care suferă de afecțiuni psihice în urma războiului. Într-o mare parte a opiniei publice israeliene s-a manifestat convingerea că aceasta este o discriminare nejustificată, greul războiului trebuie purtat în aceeași măsură de toți, toți trebuie să participe în confruntările armate, indiferent de convingerile lor religioase.

Pentru omul obișnuit, acesta este un principiu de bun-simț; legiuitorul s-a gândit la fel, introducând serviciul militar obligatoriu pentru toți. Dar legea nu se aplică, se caută tot felul de chichițe juridice și problema a devenit de-acum una politică. Presiunile s-au intensificat, armata a început să trimită tinerilor ultrareligioși ordine de recrutare, dar din cca 10.000 s-au prezentat abia 1500, cu toate că ordinele au fost trimise celor care nu studiază la yeșiva, decât cel mult câteva ore pe săptămână. În plus, armata a format unități speciale, unde acești tineri au posibilitatea să-și practice credința, să-i respecte perceptele și, pe cât posibil, să plece acasă de Șabat.

Răspunsul rabinilor și al liderilor ultrareligioși a venit sub forma refuzului categoric, rezistenței, lipsei de înțelegere a realității israeliene. Au avut loc demonstrații, ciocniri cu militarii, pază în fața birourilor de recrutare pentru a-i împiedica să intre chiar și pe puținii tineri care doreau să respecte ordinul. A avut loc și un conflict intens în parlament, chiar dacă proiectul de lege care ar fi asigurat o scutire mai nuanțată de la serviciul militar a fost atât de mult „îmblânzit”, încât opoziția israeliană a declarat că nu va avea nicio eficiență.

În consecință, premierul Netanyahu se află într-o situație mai mult decât delicată. Două dintre cele trei partide religioase din coaliție l-au amenințat cu ieșirea din guvern, ceea ce va duce la pierderea majorității în Knesset, căderea cabinetului și alegeri anticipate. Deși prin acordul de pace american Netanyahu a putut să declare că Israelul și-a îndeplinit obiectivele războiului – aducerea acasă a tuturor ostaticilor vii și morți – războiul nu s-a sfârșit. Viitorul Fâșiei Gaza și securitatea Israelului încă nu sunt garantate, ceea ce afectează popularitatea premierului și pune sub semnul întrebării rezultatul unui scrutin, mai ales anticipat.

Rabinii ultrareligioși argumentează că nu armele, ci rugăciunile vor salva Israelul. Din păcate, dovezile contrazic această teză. În istoria poporului evreu, atunci când triburile evreilor au format state, independența și supraviețuirea lor au fost susținute prin războaie. Soldații evrei erau cunoscuți prin disciplina și curajul lor și erau căutați de romani… Macabeii sau luptătorii lui Bar Kochba s-au rugat, desigur, s-au străduit să păstreze religia, dar cu arma în mână.

Fanatismul, indiferent de unde vine, s-a dovedit întotdeauna nociv. Manifestat în condiții extreme, ca cele actuale din Israel, ar putea avea consecințe nefaste. În fond, este vorba de supraviețuirea statului. Și dacă, din lipsă de oameni care să apere modul de viață al evreilor, Israelul ar dispărea, ultrareligioșii nu vor mai avea nici yeșivot, nici condiții să-și rostească rugăciunile.

Eva Galambos