Ce reprezintă anul nou în tradiţia iudaică? În ce mod este celebrat un început de an de către evreul păstrător de tradiţie? Mi-am pus aceste întrebări adeseori, cu atât mai mult în preajma anului nou. Pentru că gândurile de la început de an, din ultima lună a anului care se încheie şi din prima lună a anului care începe reprezintă un element important din practica tradiţiei iudaice.

 Ce reprezintă anul nou în tradiţia iudaică? În ce mod este celebrat un început de an de către evreul păstrător de tradiţie? Mi-am pus aceste întrebări adeseori, cu atât mai mult în preajma anului nou. Pentru că gândurile de la început de an, din ultima lună a anului care se încheie şi din prima lună a anului care începe reprezintă un element important din practica tradiţiei iudaice. Aceste gânduri includ atât elemente de credinţă, cât şi elemente de filozofie şi morală.

Anul nou ebraic – aşa cum este celebrat astăzi – este în ziua de 1 Tişrei. Dar luna Tişrei este cea de a şaptea lună a anului ebraic. Tora (cărţile Vayqra/Leviticul XXIII, 24-25 şi Bamidbar/Numerii XXIX, 1-6) menţionează că prima zi a lunii a şaptea va fi o Zi Sfântă de încetare a lucrului, amintire, judecată şi sunare din trâmbiţă, iar jertfele aduse în Templul de la Ierusalim vor fi diferite de cele zilnice. Expresia ”Roş Haşana” (=Capul Anului) apare în cartea proorocului Iehezkel/Ezechiel XL,1. Talmudul Babilonian consacră anului nou (respectiv ”Capului Anului”) un tratat întreg, numit ”Roş Haşana”, în care sunt menţionate patru zile de an nou: 1 Nisan (respectiv prima zi a primei luni a calendarului ebraic, an nou religios şi începutul primăverii); 1 Tişrei (anul nou civil, al regilor, considerat ziua încoronării regilor şi implicit a lui Dumnezeu, Regele Universului); 1 sau 15 Şvat (anul nou al pomilor); 1 Elul (anul nou al animalelor). Ziua de 1 Tişrei este şi cea a lecturii publice a Torei de către Ezra Scribul în faţa poporului lui Israel, fapt povestit în cartea biblică Nehemia VIII, 1-10. Înţelepţii din Talmud au considerat ziua de Roş Haşana ca fiind ziua creaţiei lumii de către Dumnezeu. De aceea ea este considerată prima zi a anului care începe. Această zi este celebrată până în prezent, căpătând aspecte speciale stabilite de normele halahice pe baza prescripţiilor biblice şi explicaţiilor din Talmud. În prezent, Roş Haşana (=”Capul Anului”), anul nou, este celebrat două zile (1 şi 2 Tişrei), datorită nesiguranţei începutului serii pe baza lunaţiilor. Roş Haşana este sărbătoare în care sunt respectate norme halahice legate de interzicerea lucrului, de mese festive în seara de ajun şi la prânz, deşi rugăciunea de Halel (=Lăudarea lui Dumnezeu) nu este recitată.

Roş Haşana este numit şi ”Yom Hazikaron”, o zi de amintire a greşelilor individuale de către fiecare, de cerere a fiecăruia de a primi iertare din partea Bunului Dumnezeu, de pocăinţă. Roş Haşana este prima dintre cele zece zile de pocăinţă, de revenire la calea cea dreaptă (”Aseret ymey teşuva”). Conform tradiţiei iudaice, fiecare om, fiecare fiinţă este înscris în Cartea Vieţii de Roş Haşana. În privinţa oamenilor, există trei categorii: cei drepţi cu adevărat, care sunt înscrişi în Cartea Vieţii cu un an bun de Roş Haşana; cei medii, majoritatea oamenilor, care sunt înscrişi în Cartea Vieţii de Roş Haşana, dar a căror soartă se pecetluieşte de Yom Kipur; cei păcătoşi, a căror soartă în anul care începe este pecetluită definitiv în ziua de Hoşana Raba. Observăm că nu este vorba numai de evrei, ci de toţi oamenii. Rugăciunea are forma unei cereri de luare în judecată de către Judecătorul Suprem, Creatorul Lumii. Rugăciunea este făcută la plural: este aspectul colectiv al ei, pentru tot poporul lui Israel şi pentru toţi oamenii. Ideea amintirii greşelilor şi a pocăinţei apare încă din luna care precede ”Capul Anului”, respectiv din luna Elul, considerată luna pocăinţei. Evreii din comunităţile orientale şi sefarde (sau de origine orientală şi sefardă) recită rugăciunea de iertare (”Slihot”) zilnic începând de la 1 Elul, iar evreii aşkenazi în ultima săptămână a lunii Elul. Dar a cere iertare pentru greşelile comise nu este suficient: cererea de iertare trebuie să fie însoţită de actul corijării individuale, atât morale cât şi faptice. În anul nou care începe trebuie evitate greşelile comise în anii precedenţi. Evreul se roagă pentru un an bun, pentru înscrierea cu un an bun în Cartea Vieţii. Aceasta este esenţa celebrării anului nou de către fiii lui Israel: nu petrecere (deşi există bucuria că am ajuns la încă un an al vieţii), ci amintirea greşelilor alături de a faptelor bune, decizia corijării individuale şi ruga de înscriere cu un an nou bun. Ideea înscrierii în Cartea Vieţii pentru fiecare om şi pentru fiecare vieţuitoare apare într-una dintre frumoasele rugăciuni speciale recitate de Roş Haşana şi de Yom Kipur, ”Unetane Tokef” (=Şi se va da putere). Acest poem sinagogal a fost preluat şi în artă, de exemplu într-un cântec de o puternică profunzime filozofică, cântat de renumitul Leonard Cohen. Deşi nu sunt poet, am tradus acest frumos poem sinagogal în versuri şi adaug câteva fragmente:

De Roş Haşana se înscrie

Şi de Yom Kipur se pecetluieşte

Ce o să fie

Pentru orişicine care vieţuieşte.

Cine va trăi

Şi cine va muri;

Cine-şi va petrece viaţa

Bună – ziua, dimineaţa.

Cine însă-o va sfârşi,

Cine, bietul, va pieri,

Cine va muri-nnecat,

În flăcări sau înjunghiat,

Cine va fi răpus de-o fiară,

Cine de foame o să moară,

Cine va muri de sete,

Sau în cutremur, sub perete,

Cine va muri de ciumă,

Fără tată, fără mumă,

Cine va fi strangulat,

Cine va fi lapidat,

Cine se va odihni

Şi cine sa va grăbi,

Cine se va linişti,

Cine va înnebuni,

Cine se va-mbogăţi

Şi cine va sărăci,

Cine se va înălţa,

Cine se va umili,

Cine-o fi în pacea sa

Şi cine va suferi.

Şi pocăinţă, rugăciune, fapte bune

Gonesc ursita rea din lume.

De Roş Haşana, rugăciunea este recitată după o carte specială, Mahzor (=Rugăciunea cu repetare). Rugăciunea celor 18 binecuvântări are o formă diferită. Sunt 7 binecuvântări speciale, care amintesc semnificaţia zilei. Este citită şi o porţiune din Tora, referitoare la încercarea la care Dumnezeu l-a fost supus pe patriarhul Abraham, de a-l sacrifica pe fiul său Iţhak, demonstrându-şi astfel devotamentul şi credincioşia faţă de El. Pe baza acestui lucru cerem mila lui Dumnezeu alături de judecata Sa dreaptă.

De Roş Haşana se sună din trâmbiţă, în limba ebraică: şofar, cuvânt tradus şi sub forma: corn, deoarece acest instrument muzical păstrat încă din perioada primului Templu de la Ierusalim este făcut dintr-un corn de berbec (în amintirea faptului ca Iţhak nu a fost sacrificat, ci în locul lui a fost jertfit un berbec) sau dintr-un corn de antilopă (şofarul nu poate fi făcut dintr-un corn de bou, deoarece ar aminti de păcatul viţelului de aur). Ascultarea sunetelor şofarului este obligatorie tuturor. Este vorba de 90 de sunete, mai lungi sau mai scurte, înaintea rugăciunii suplimentare a celor 7 binecuvântări şi în timpul repetării ei. ”Ascultaţi glasul şofarului” este o chemare spre corijare individuală şi pocăinţă. Există şi obiceiul mersului la malul unei ape în după-amiaza primei zile de Roş Haşana (dacă este sâmbătă – Şabat – atunci în după-amiaza celei de a doua zile) şi a recitării unei binecuvântări şi a câtorva poeme sinagogale, aruncând apoi păcatele în apă (respectiv scuturând buzunarele); este renumitul Taşlih.

Să ajute Bunul Dumnezeu tuturor fiilor lui Israel, precum şi tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitate şi religie, să fim înscrişi cu toţii in Cartea Vieţii cu un an bun, cu sănătate, viaţă lungă, bucurie, fericire, pace. ŞANA TOVA TIKATEVU VETIHATEMU, AMEN!