Număr vizualizări 130 ori
De când ți-am trimis pozele, iar a fost alarmă. M-a pris tocmai la ușă, liftul plecase, așa că am coborât încă o dată pe trepte cel șase etaje (+1). După aceea am urcat din nou (cu liftul), am îmbucat ceva și m-am așezat a calculator, dar e practic imposibil să mă concentrez, totul poate reîncepe în orice moment.
De fapt, șederea în adăpost, în sine, nu este neplăcută. Este un fel de „club” unde poți să stai de vorbă cu vecini care de obicei sunt prea grăbiți. De exemplu, soţul meu, Aron, a descoperit încă un pianist și cei doi au început o discuție muzicală foarte interesantă. E foarte posibil că l-am auzit deja cu ani în urmă, la un concert studențesc de amatori. Iar eu m-am așezat lângă o vecină care tricota. Din vorbă în vorbă, i-am povestit de caracatițele pentru bebeluși[1]. Tipa (care e profesoară de engleză) auzise despre ele dintr-un text care li s-a dat elevilor la bacalaureat – și mi l-a și trimis. Iar eu i-am tradus în engleză povestea mea cu caracatițele pentru bebeluși și ea a fost încântată.
Cel mai greu este, desigur, pentru copii. Blocul nostru (32 de apartamente) are un adăpost cu patru încăperi. Într-una din ele, cei cu copii mici au adus preșuri, saltele, pături, un radiator electric și au dormit acolo toată noaptea.
Am fost şi în adăpostul şcolii din cartier, atunci când am ieşit la plimbare, să ne aerisim puţin după aerul îmbâcsit al adăpostului în care am petrecut ore şi ore. Numai că ne-a prins alarma şi ne-am adăpostit la şcoală. Acolo am făcut fotografiile de care am amintit la început.
În adăpostul școlii erau mulți oameni din vecini – se pare că blocurile lor, mai vechi, nu au adăposturi proprii. Dar au venit și mulți copii, o parte chiar mascați. Săracii de ei, balul mascat de Purim le fusese promis chiar pentru astăzi! Au venit și câteva învățătoare, au pus muzică, au împărțit dulciuri… Dar nu cred că printre copii a fost vreunul care să-și închipuie că aceasta este o petrecere adevărată.
Azi-noapte, când am fost în adăpost am aflat cu mare bucurie că Khamenei s-a dus. Ducă-se pe pustii!! Și m-am gândit că e cum nu se poate mai potrivit. În Cartea Esterei se povestește că Haman cel Rău, cel care a uneltit ca să-i ucidă pe toți evreii din Imperiul Persan, a plătit cu viața pentru crimele lui, iar evreii au scăpat – ocazia perfectă să se veselească și să chefuiască, amintindu-și în fiecare an de această poveste. Poate că de acum încolo, sărbătoarea de Purim va primi încă o semnificație, să amintească nu numai de pedepsirea lui Haman, ci și a lui Khamenei. (Interesant, chiar numele lor se aseamănă!)
Foto: Hava Oren
Hava Oren
1 martie 2026
(textul unui e-mail adresat Andreei Ghiţă)
[1] https://baabel.ro/2024/07/caracatite-pentru-bebelusi/
7 Comments
De-acum eu văd două posibiltăți. Ori că, odată cu dispariția monstrului, lucrurile se vor liniști treptat, ori că avem de-a face cu un „balaur cu șapte capete”, când îi tai unul, cresc în loc altele două. Dacă e prima variantă, mai avem o șansă – nu numai noi, ci întreaga lume civilizată. Dacă nu…
Articol realist al unei rutini triste.
M-as bucura de moartea diavolului Barbs Alba dar acum s-a anunțat la TV că o rachetă balistică iraniană a omorât opt oameni, 40 sunt răniți și patru clădiri au fost distruse.
O relatare scrisă firesc, fără note dramatice, dar dincolo de care există o realitate nefirească: oameni obligaţi să trăiască zile în şir, ani în şir, decenii în şir, sub spectrul sinistru al alarmelor; generaţii care au fost şi sunt nevoite să aibă o viaţă simetrică sub pământ, sub ameninţarea hamanilor… Pe de altă parte, ne dezvăluie realitatea din Israel, unde în ciuda atacurilor repetate cu rachete şi bombe, cetăţenii pot trăi normal protejaţi de Iron Dome, de adăposturi, de camere blindate. Poate că se întrevede un viitor mai senin, dar mă îndoiesc că eliminarea câtorva capi, chiar şi a blestematului Chamenei, poate aduce această pace.
Dragä Hava, ti minte cum eram cu voi, in romänia la särbätori ca, purim, pessah, chanuka, de acum ceva mai mult de 50 de ani?
For ever
Peter
Și încă cum țin minte!
Cum cresc copiii Israelului ….nu e de mirare că se maturizează mai repde decât vârsta maturității obișnuite.
Să nu uităm că de Purim a crăpat într-un ceas bun Stalin.