Număr vizualizări 17 ori
Mi-a trebuit timp pentru a-mi mărturisi vechea pasiune de a mă exprima prin scris. Poate că acum mi-e mai ușor să vorbesc despre mine însămi, pentru că simt că am intrat într-un fel de familie a baabelienilor, ceea ce îmi creează platforma unei confesiuni.
De la o vârstă fragedă am simțit nevoia să-mi aștern pe hârtie gândurile și emoțiile și totuși, până acum nu am încercat să public, de parcă scriam doar pentru mine când, de fapt, acesta era dintotdeauna modul meu de a comunica cu semenii mei, cu lumea. Cu toată dragostea mea pentru literatură, m-am dedicat celeilalte pasiuni, carierei de muzician, în special celei de dascăl care m-a împlinit. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici, care vedea în mine un eventual potențial, am participat la un concurs inițiat de Alexandru Mirodan și am fost premiată. Totuși nu am perseverat și nu am încercat să public. Am continuat să scriu, dar eram total acaparată de profesiunea de muziciană.
După ani de acumulări și metamorfoze, am înțeles că doresc și pot să mă fac auzită și înțeleasă la o scară mai mare, că pasiunea de a dărui lumii din mine, din trăirile mele, va în-vinge bariera fricii și a incertitudinii. Cartea mea de debut, Pe drumuri de sticlă, a fost publicată în anul 2020 în Israel la editura Familia; a doua ediție revizuită a apărut în anul următor la editura clujeană Școala Ardeleană. Fiind în timpul epidemiei Corona, nu s-a putut organiza nicio lansare. Îi mulțumesc din suflet poetului și scriitorului Virgil Rațiu care m-a încurajat și m-a susținut.
Cartea o gândesc de ani de zile. Ea se bazează în mare parte pe o combinație de fapte reale care m-au tulburat, precum și, desigur, ficțiune, o împletitură de transformări pe care cele două eroine principale le trăiesc în perioada tulbure și controversată a României între 1960 și 1976. Ele sunt: Tatiana, fiica unui mare șef de la Securitate, adus direct de la Moscova prin 1947, pentru a ajuta la construirea socialismului în România, și Luciana, fiica cea mai tânără a unui preot ortodox cunoscut și iubit din Cluj. Acțiunea se petrece în inima Ardealului, pământ atât de complex din punct de vedere etnic și istoric. Finalul dramatic lasă multe semne de întrebare – sau poate este rezultatul dilemelor și al parcurgerii cu stângăcie și nepricepere a acestui drum sinuos de sticlă, mult prea fragil.
Povestea este doar un suport în care să-mi spun gândurile și părerile dintr-un unghi de vedere mai puțin abordat și, în același timp, de a face cunoscute aspecte despre care nu știu să se fi scris. Povestea are loc într-un spațiu și timp determinate istoric, dar frământările și zbuciumul celor două fetițe, devenite apoi adolescente și tinere, ne aparțin tuturor, deoarece anii copilăriei și experiențele uneori dramatice ale vieții ne marchează pe toți.
Nu povestea în sine contează (povești sunt destule!), ci folosirea ei pentru a transmite emoții, un mod poate aparte de a privi viața, o platformă în care cititorii pot să se oglindească și chiar să descopere perspective noi, proces pentru care nu există limite de vârstă.
În acest context cred că ar fi binevenit să amintesc câteva din aprecierile pe care scriitorul Virgil Rațiu le-a oferit cărții mele. „Romanul Pe drumuri de sticlă de Delia Bodea Jacob, o scriitoare aflată în ascensiune, ține de epicul dramatic al dragostei spiritualizate. Narațiunea se desfășoară în siajul unui iureș captivant de întâmplări și evenimente, departe însă de a fi integrat epicului de acțiune detectivistă. În plină epocă dominată de deceniile așa-zise „de aur” din România, povestea iubirii dintre Tatiana, studentă la Muzică și Many, poet, rebel și răzvrătit, capătă treptat accente dramatice cu inserții de epos politic, mai cu seamă aplicate cercurilor intelectualității, ale căror minți au fost subjugate de conducerea țării”.
Monica Noveanu a publicat o recenzie plină de caldă apreciere care m-a bucurat mult: https://baabel.ro/2021/12/pe-drumuri-de-sticla-intre-realitate-si-fantezie/
Romanul a fost tradus în engleză și publicat în Israel, la editura Saga, iar în ultimele zile a fost finalizat de editura Spines care a l-a și lansat la Amazon sub formă de carte, dar și auditiv. Mi s-a propus și o traducere în spaniolă; desigur o voi accepta, pentru ca romanul să fie receptat de cât mai mulți cititori.
În anul 2025 am publicat tetralogia Migrații și Metamorfoze, Viena-Cluj-Viena la editura Familia din Israel și în paralel o ediție revizuită la Saga. În același an am participat la Book Fest din București, la standul de cărți al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Israel. În numărul trecut al revistei Contemporanul, d-na dr. Constantina Raveca Buleu, eseist și critic literar, mi-a făcut surpriza unei recenzii foarte pozitive care, desigur, m-a bucurat mult. În curând se va finaliza și traducerea engleză a acestei tetralogii și sper să o public la editura Spines.
Ideea de a scrie un roman inspirat de povestea fascinantă a unei familii pe care am cunoscut-o îndeaproape și care m-a interesat tocmai prin traiectoria parcursă, pornind din Viena, trecând prin etape istorice zbuciumate și încheind cercul tot la Viena, mă urmărește de ani de zile. Desigur, nu neg elementul ficțiune, fără de care actul creator ar fi inexistent, și nici faptul că acțiunea și personajele se adaptează și se modelează cu scopul de a forma platforma care oglindește modul meu de a percepe realitatea ardelenească și, mai ales, care să transmită cititorului mesajul și semnificația dorite.
Existența seculară a Imperiului Austriac, continuat de cel Austro-Ungar, și-a lăsat amprenta în profunzime în toate zonele ocupate, printre care și Transilvania. Aceste meleaguri sunt de o mare complexitate etnică, un amestec pestriț de grupări naționale care s-au contopit, s-au influențat reciproc, și-au împletit destinele, respingându-se în același timp, adesea violent. Această realitate istorică a creat pe de o parte condițiile unei culturi unice, dar în același timp și frustrări traumatice.
Romanul este conceput ca o tetralogie. Prima carte, Leopold, povestește despre doi tineri abia ieșiți din adolescență care pleacă din Viena să-și caute norocul la Cluj. În cea de a doua, intitulată Ődőn, cei doi își întemeiază familii și se confruntă cu Primul Război Mondial. În Eleonora, cea de a treia carte, ne aflăm în următoarea conflagrație tragică a omenirii, al Doilea Război Mondial, pe fundalul destinului dramatic al tinerei femei care îi poartă numele, iar ultima, Sebastian, ne introduce în atmosfera apăsătoare a Dictaturii Comuniste, pentru ca în epilog să ne întoarcem la Viena după cinci generații: Tudor, stră-strănepotul lui Leopold, își va clădi viața și viitorul în capitala Austriei, în apropierea aceluiași cartier de unde a purces strămoșul său.
Deja titlul tetralogiei, Migrații și Metamorfoze, ne trimite la ideea centrală a cărții: schimbările radicale produse de spațiul etnic și istoric și de dinamica interumană de-a lungul a cinci generații. Se vede și adaptarea la realitățile istorice dramatice cu care s-a confruntat omenirea în general, cu specificul teritorial și național al Ardealului, precum și dinamica lingvistică și culturală și toate la un loc au produs mutații sau mai bine zis metamorfoze semnificative.
Leopold părăsește Viena vorbind doar limba germană. După căsătorie, în familie, mijlocul preponderent de comunicare devine limba maghiară. Eleonora, vlăstar al unei uniuni mixte (mama era româncă) înclină spre limba română, mai ales după căsătorie, când trăiește ntr-o comunitate prin excelență românească. Sebastian copilărește într-un mediu rural specific românesc și nu știe de loc ungurește, iar fiul său, Tudor, este educat în spirit românesc, dar absolvind Liceul German, stăpânește la perfecție și limba germană. Împins de împrejurări și, desigur, de anumite afinități, la maturitate acesta se stabilește la Viena. Iată povestea unei familii anonime care, de-a lungul a cinci generații, își trăiește destinul contradictoriu și totuși unitar, închizând în final cercul, după semnificative mutații și metamorfoze.
Sunt o fiică a Transilvaniei, m-am format pe aceste meleaguri, influențată de tot ce m-a înconjurat, am respirat pitorescul natural și uman al acestui pământ vibrant, confruntându-mă nu o dată cu probleme de identitate, dar în ultimă instanță de-a dreptul fascinată tocmai de această mixtură.
Acum lucrez la un volum care se va intitula Copacul ce dăinuie (un simbol al continuității poporului evreu) și care va cuprinde trei nuvele (Simon, Toți mă cheamă mai departe Mișu și Familia Kohlar). Prima dintre ele a fost deja publicată în revista Baabel https://baabel.ro/2024/12/simon-poveste-adevarata-de-pe-vremea-holocaustului/
.Dragi cititori, vă rog să-mi primiți confesiunea cu mintea și cu inima deschisă și, desigur, cu o tentă de înțelegere și toleranță. Sper să am în continuare sănătate, putere de muncă și cât mai multă inspirație.
