Eva Galambos: MIKLÓS HORTHY REDIVIVUS

Duminică, 03 noiembrie, la Biserica Revenirii în Patrie din capitală, relatează cotidianul budapestan “Népszabadság” – în prezenţa a circa 300 de persoane, multe dintre ele purtând uniforma Gărzii Ungare interzise, uniforme militare din perioada celui de-al doilea război mondial sau chiar uniforme naziste – s-a reinaugurat un bust al fostului conducător al Ungariei, Miklos Horthy, aliat al Germaniei hitleriste, sub conducerea căruia s-au desfăşurat deportările evreilor  din Ungaria şi Transilvania de Nord, la Auschwitz şi alte lagăre naziste.

În pofida încercărilor guvernului ungar ca – prin organizarea unor conferinţe de condamnare a  antisemitismului şi angajamente solemne – să risipească în Europa imaginea Ungariei de ţară în care extrema dreaptă propagă idei xenofobe şi rasiste, diferite manifestări organizate la Budapesta şi în provincie întăresc această opinie. Duminică, 03 noiembrie, la Biserica Revenirii în Patrie din capitală, relatează cotidianul budapestan “Népszabadság” – în prezenţa a circa 300 de persoane, multe dintre ele purtând uniforma Gărzii Ungare interzise, uniforme militare din perioada celui de-al doilea război mondial sau chiar uniforme naziste – s-a reinaugurat un bust al fostului conducător al Ungariei, Miklos Horthy, aliat al Germaniei hitleriste, sub conducerea căruia s-au desfăşurat deportările evreilor  din Ungaria şi Transilvania de Nord, la Auschwitz şi alte lagăre naziste.

Bustul a fost adus în holul de intrare a bisericii. La slujba de reinaugurare (în urmă cu câţiva ani, a avut loc prima inaugurare, în momentul aşezării bustului din bronz în biserică) au participat deputaţi ai partidului de extremă dreaptă “Jobbik” care au iniţiat ceremonia. Cu acest prilej a luat cuvântul deputatul “Jobbik”, Márton Gyöngyösi (cel care a propus realizarea unei liste cu deputaţii evrei cu dublă cetăţenie, ungară şi israeliană) care l-a calificat pe Miklós Hothy drept “cel mai mare om de stat al secolului XX”, care a dus o politică de “salvare a naţiunii”. Vorbitorul a considerat inacceptabil faptul că, după schimbare regimului, guvernatorul Ungariei nu a fost reabilitat şi că nu i s-a ridicat o statuie într-un loc public din capitală.Ceremonia a fost prilejuită de aniversare a 75 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii.

În acelaşi timp, în faţa bisericii s-au adunat cel puţin 700 de protestatari, membri ai partidelor de opoziţie şi ai unor organizaţii ale societăţii civile, care au scandat lozinci ca “nazişti, plecaţi acasă”, “trădători nazişti” şi “nu ne vom lăsa”. Majoritatea protestarilor purta steaua galbenă şi a desfăşurat lozinci şi portrete ale unor cunoscuţi artişti, scriitori, oameni de ştiinţă şi sportivi maghiari de origine evreiască, tablourile fiind împodobite de asemenea cu steaua galbenă. Pe o pancartă a demonstranţilor se afla un portret care-i înfăţişa pe Hothy şi Hitler, cu explicaţia: “împreună au distrus ţara, o singură dată a fost de ajuns! f”, iar pe alta se putea citi: “Hothy este răspunzător pentru moartea a peste 100.000 de militari maghiari”.

Antal Rogán, liderul fracţiunii parlamentare a Fidesz şi primar al cartierului central al Budapestei unde s-a desfăşurat ceremonia, a calificat-o drept “o provocare Jobbik”. Aceasta “va da prilej presei europene de stâng< să vorbească din nou despre antisemitismul din Ungaria şi să submineze imaginea ţării în străinătate”, l-a citat cotidianul.  Într-un comunicat al PSU, principalul partid de opoziţie, se subliniază că “nu a luat sfârşit pătrunderea ideologiei de extremă dreaptă în spaţiul public, un fenomen care devine din ce în ce mai periculos”. Fidesz, se arată, în comunicat, asistă neputincios la răspândirea acestuia la Budapesta şi în provincie.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *