Fidel Castro, una dintre cele mai controversate personalități ale scenei internaționale, a murit la 90 de ani. Dacă facem un bilanț al întregii sale vieți, vrând-nevrând ajungem la concluzia că a fost un învingător, a reușit să supraviețuiască sutelor de atentate organizate împotriva lui, asaltului american de la Golful Porcilor, chiar și bolii. Putem să-l iubim sau să-l urâm dar nu-l putem ignora. Pentru mulți cubanezi, pentru mulți latino-americani, chiar și pentru mulți tineri europeni îmbătați de ideile revoluției castriste, a fost un erou, un ideal. Faima și ideile lui au fost depășite doar de cele ale fostului său tovarăș de luptă, Che Guevara.

Fidel Castro cu Che Guevara

Neîndoielnic a fost un dictator, de multe ori nemilos, convins de adevărurile ideologiei comuniste pe care a vrut să le implanteze în Cuba cu orice preț. Democrația după părerea lui era un concept care nu avea ce să caute în Cuba sau în America latină. Că să-l înțelegem sau să explicăm într-un fel comportamentul lui, trebuie să vedem unde a trăit și în ce condiții. Cuba anilor 50 ai secolului trecut când Castro a acces la putere a fost o țară a marilor constraste. O corupție imensă la cel mai înalt nivel, un paradis al milionarilor,  al prostituatelor, un cuib al jocurilor de noroc, al spionajului, cu o puternică înfluență americană față-n față cu sărăcia copleșitoare a milioanelor de cubanezi, albi, negri sau mulatri deopotrivă, o lume a pescarilor săraci dar curajoși descriși de Ernest Hemingway. Deși dintr-o familie bogată, de intelectuali, cu o educație corespunzătoare, Fidel Castro nu a putut să ignore mizeria poporului din care se trăgea. Experimentul comunist era în plină desfășurare iar ideile marxiste , poate și troțkiste despre revoluția permanentă, mondială  (să nu uităm că Troțki a stat ani de zile în regiune, în Mexic unde a și fost asasinat) aveau succes în America latină, multe mișcări de eliberare și le-au însușit. Cu timpul, în funcție de condițiile din țara respectivă, au schimbat mesajul, declanșându-se războaie civile sângeroase. Diminuarea și dispariția URSS, ale influenței și ajutorului sovietic, revenirea americanilor în regiune au dus la slăbirea și încetarea activității gherilelor sud-americane, ultima mișcare de gherilă FARC  (Forțele Armate Revoluționare din Columbia) se află pe  calea de a negocia un tratat de pace cu autoritățile. Poate  merită de menționat și Venezuela, cu mari bogății petroliere și unde regimul cvasisocialist a dus țara în pragul prăpastiei.

Fidel Castro – El lider maximo  – a avut aproape trei decenii de ani glorioși când a fost un pion important nu numai în America Latină, ci și pe plan internațional. Criza rachetelor din Cuba din 1962 era să arunce lumea în pragul unui război nuclear. S-a vorbit atunci de succesul presiunii SUA și  despre rolul jucat de președintele Kennedy care a obținut retragerea rachetelor sovietice de pe teritolriul Cubei dar s-a vorbit mai puțin de concesiile americane, respectiv retragerea rachetelor americane din Turcia și de promisiunea de a nu ataca țara. Cuba a fost și interfața sovieticilor dintr-o serie de războaie din Africa, așa numitele ”proxy wars” și a inspirat, prin poziția și politica ei, țări din lumea a treia care au văzut că pot să se opună,- este adevărat nu singure – unor puteri mai mari decât o dețineau, vezi războiul din Vietnam.

Este mai greu să vorbim despre succesele lui Castro pe plan intern . Declara că a lichidat sărăcia. Din punctul occidental de vedere nu este adevărat dar nu așa trebuie să  apreciem, ci după nivelul de la care a pornit. Masele îl adulau dar nici acesta nu este un indiciu absolut, cel puțin pentru noi care ”îl adulam” la rândul nostru pe Ceaușescu. Dar poate acolo exista o mai mare sinceritate, Că democrația, libertatea, drepturile omului nu existau pentru Castro care a condus autoritar, chiar dictatorial, este de asemenea adevărat, altfel nu s-ar fi refugiat sute de mii de cubanezi în Statele Unite.

Vladimir Putin alături de Fidel Castro

Interesant este că și după prăbușirea Uniunii Sovietice, principala țară care achiziționa zahărul cubanez și  furniza bunurile necesare supraviețuirii populației, Cuba a rezistat embargoului economic impus de Statele Unite. Până la urmă, Washingtonul a decis să–l atenueze și, în perspectivă, să renunțe la el. Este adevărat, Havana a fost nevoită să facă pași spre o oarecare deschidere, mai ales după cedarea puterii de către Fidel, fratelui său, Raul. S-a dezvoltat de pildă, turismul, cu niște stațiuni unde cubanezii de rând nu aveau acces, ceea ce era de înțeles deoarece aceste locuri au devenit adevărate paradisuri turistice. Am spus că este greu de descifrat adevăratele sentimente ale cubanezilor și succesul ideologiei comuniste dacă ne aducem aminte de primirea făcută de populație papei Ioan Paul al II-lea în Cuba.

A rămas oare Castro influent și după ce a părăsit puterea și în ce măsură deschiderea a fost realizată cu binecuvântarea lui? Cred că răspunsul îl vom afla curând , urmărind evoluția țării după moartea lui, un lucru interesant.

Ne place sau nu, Castro a fost o personalitate, chiar dacă într-un fel și pentru mulți – malefică. Și-a lăsat amprenta pe evoluția Cubei, a Americii latine. Ne luăm rămas bun de la el cu convingerea că, spre deosebire de alți lideri ai secolului XX, el nu va dispărea în groapa de gunoi a istoriei..

Eva Galambos