România a votat. Cum?

Duminică, 9 iunie, am pornit să-mi exercit dreptul constituţional dimineața devreme – din cauza căldurii. Din 1990 nu am lipsit de la nicio alegere. Dacă pe vremea lui Ceaușescu eram obligată, acum mă duc de bunăvoie. Nu aveam mult de mers până la secţia de votare, vreo 10 minute, dar pe drum am și văzut primele semne ale evenimentului. Foarte multă lume mergea în aceeași direcție, spre liceul în care votez de vreo 30 de ani. Semn bun, la intrare și la sălile de clasă era coadă și nu numai de pensionari. Recunosc, erau mulți seniori, dar am zărit și multe persoane din altă categorie de vârstă, între 30 și 50 de ani. Tineri nu erau, dar era prea devreme. Oricum, impresia mea a fost că la vot au venit mai mulți decât în alți ani și acest lucru mi-a fost confirmat la sfârșitul zilei, când s-au publicat date despre prezența la urne. Decizia de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare a înclinat balanța către primul element al ecuației. Efervescența la vot, la noi la București, s-a datorat în primul rând alegerii primarului general al Capitalei, precedat de multe luni de dezbateri, luări de poziții, mai ales pe rețelele de socializare. Interes a stârnit și alegerea primarului de sector, la mine 6, care, justificat, a fost reales cu 71%. Plimbându-te prin cartier, înțelegi și de ce. Și la capitală a ieșit cine trebuia, cel puțin în ce mă privește. Toate bune și frumoase, dar interesul pentru alegerile europarlamentare a fost aproape zero.Read more…

Ce șanse are extrema dreaptă la alegerile europarlamentare?

720 de aleși din 27 state membre vor decide viitorul Uniunii Europene după alegerile din 6-9 iunie la care cetățenii europeni își vor dai votul uneia din cele șapte familii europene din parlament – creștin-democrați, socialiști, centru, verzi, conservatori, stânga, euroscepticii și extremiștii de dreapta. Cu aproximativ zece zile înaintea acestui scrutin care va decide soarta Europei pentru viitorii cinci ani, forțele politice componente și analiștii politici încearcă să prevadă cum se va configura noua structură a forului european. Incertitudinea este mare, dar ceea s-a preconizat, cel puțin până acum, și a dobândit aproape o unanimitate este creșterea spectaculoasă a numărului europarlamentarilor de extremă dreaptă. Nu se vorbește de o majoritate, dar se dă ca certitudine întărirea forței lor, ceea ce ar crea mari dificultăți punerii în aplicare în continuare a unor proiecte bazate pe principiile democratice ale UE, aceasta în condițiile în care, în urma alegerilor sau a unor alianțe politice, într-o serie de state membre ale UE au ajuns de-acum la conducere guverne de dreapta naționaliste sau de extremă dreaptă, de pildă Italia, Slovacia sau Olanda. În 19 mai la Madrid a avut loc congresul partidului extremist spaniol Vox care s-a transformat într-o reuniunea a partidelor de extremă dreaptă, participanții încercând să găsească o platformă comună pe care să o folosească în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. A fost o participare internațională masivă: Read more…

Votul ONU – o nouă provocare la adresa Israelului

Adunarea Generală a ONU a votat, cu o majoritate covârșitoare – 143 din cele 193 de state membre – o rezoluție propusă de Emiratele Arabe Unite prin care se cere aderarea Palestinei ca stat cu drepturi depline în organizație. Nouă state s-au opus, iar 25, printre care și România, s-au abținut. Deși noile drepturi câștigate au valoare simbolică, Autoritatea Palestiniană neavând drept de vot nici în urma rezoluției, acesta este un nou stimulent pentru intensificarea antisemitismului în lume și pentru condamnarea unilaterală a Israelului. Crearea unui stat palestinian, apreciază o serie de experți în probleme ale Orientului Mijlociu, inclusiv Statele Unite, trebuie realizată prin negocierile dintre părți, respectiv intre Israel și Autoritatea Palestiniană și aceasta în condiții de pace. De asemenea, acordarea drepturilor depline palestinienilor în cadrul Adunării Generale a ONU necesită o recomandare a Consiliului de Securitate, iar recent Statele Unite s-a opus cererii prin veto.Read more…

Israelul amenințat din trei părți

Israelul se află la ora actuală într-o situație pe care nu au dorit-o nici guvernul, nici militarii, și anume o amenințare din trei direcții, deși, întrebați la un moment dat, aceștia din urmă au declarat că pot face față. În primul rând este războiul din Gaza, care durează de peste șase luni, mult mai mult decât se credea, și care doar parțial a ajuns la rezultatele așteptate, în al doilea rând intensificarea atacurilor Hezbollah din nord, iar acum confruntarea cu Iranul. În ceea ce privește Gaza, nu s-a reușit nici până acum eliberarea ostaticilor, despre care unele informații susțin că ar fi murit, și nici distrugerea tuturor diviziilor Hamas, dintre care două se află în Rafah. De aceea, Israelul insistă pentru o intervenție terestră aici, mai ales că Hamas a refuzat și ultima propunere de armistițiu. Modalitatea în care se duce războiul din Gaza, cu un număr mare de victime colaterale, civili, inclusiv membri ai unor ONG-uri care aduc ajutoare, au știrbit prestigiul Israelului, statul evreu simțindu-se izolat. În nord, Hezbollah atacă în continuare localitățile de lângă graniță și duminica și-a coordonat acțiunile cu cele ale Iranului.Read more…

O pierdere dureroasă pentru familia mea

Când o persoană dragă nouă a trecut de un prag ca vârstă, ne creăm iluzia că e nemuritoare. Așa ne-am gândit, fratele meu și cu mine, când, în urmă cu aproape doi ani am sărbătorit cea de a 100-a aniversare a verișoarei noastre Zsuzsa (Suzana Diamantstein), într-un cerc extins de membri de familie și prieteni și când sărbătorita a rostit un discurs despre ce înseamnă familia și cum trebuie păstrată unitatea ei. Era veselă, spirituală, puțin slăbită fizic și cu o înțelepciune care se datora vârstei și experienței ei de viață care nu a fost ușoară. Multă lume din cele mai diverse categorii, inclusiv președintele Iohannis, o știa ca unul dintre supraviețuitorii lagărului de la Auschwitz, iar când președintele României a decorat-o, Zsuzsa a vorbit, absolut spontan, în numele celor prezenți, subliniind necesitatea de a împărtăși generațiilor de după ea experiența deportării, fără ură sau patimă, ci prezentând adevărul. Memoria lagărului nu i-a afectat caracterul. A rămas o persoană blândă, iubitoare, apropiată de copii, de tineri în general. Era foarte iubită nu numai de familie, ci de aproape toți care o cunoșteau.Read more…

Evreii și cel de-al Doilea Război Mondial

În primii ani de după război, în conștiința colectivă, inclusiv a evreilor, exista ideea că cele șase milioane de victime ale Holocaustului, asasinate în lagărele de exterminare, împușcate de Einsatzkommando-uri pe teritoriile ocupate sau moarte în pogromuri, s-au lăsat duse la moarte fără niciun fel de rezistență, ca vitele la abator. Au existat unele informații despre revolta ghetoului din Varșovia, dar în rest nimic. De aceea, mai ales în Israel, supraviețuitori ai Holocaustului erau priviți cu suspiciune, se considera că nu puteai scăpa decât dacă făceai compromisuri, atmosfera era de așa natură încât cei care au rămas în viață nu aveau curajul să vorbească despre suferințele îndurate. Abia cu ocazia procesului Eichmann s-au aflat detalii despre organizarea deportărilor și asasinatelor și a devenit clar de ce nu se putea face aproape nimic. Odată cu trecerea timpului și mai ales cu deschiderea unor arhive s-a aflat că lucrurile nu stăteau chiar așa, că în lagăre ca Treblinka sau Auschwitz au avut loc revolte, chiar cu șanse de succes aproape zero, că la Buchenwald s-a organizat o rezistență care a salvat oameni, mai ales copii, că în Franța a funcționat o mișcare evreiască de rezistență, ca de altfel și în Polonia și Belarus, iar organizații evreiești încercau să-i salveze pe evrei de la deportare. Există însă un capitol special, abordat destul de târziu, care risipește și mai mult imaginea de victimă fără apărare a evreilor. Este vorba de participarea lor ca militari în cel de-al Doilea Război Mondial.Read more…

Și eu cu cine votez?

Acest articol mi-a fost inspirat de cel scris de Anca Laslo în ediția de joi. Ar fi trebuit să fie un comentariu, dar sunt prea multe de spus despre subiect, de aceea l-am scris ca o opinie separată. Știu că sintagma ”eu cu cine votez” ar fi trebuit să se deprecieze, fiind utilizată de atâtea ori, dar s-a dovedit că este nemuritoare, este foarte actuală și după o sută și ceva de ani, când a fost concepută de Caragiale în O scrisoare pierdută. În perioada comunistă toată lumea știa cu cine trebuie să voteze, prea mare alegere nu aveai, de fapt nu aveai deloc, dar după 1989, odată cu apariția a zeci de partide, o adevărată inflație, expresia s-a valorizat. Inflație, inflație, dar din cele 40 de partide, câte erau la începutul anilor 90, îți puteai găsi unul care să se apropie de viziunea ta. Aveai opțiuni, știai cu cine să votezi. Este adevărat, de-a lungul vremii, foarte multe dintre ele au dispărut sau chiar dacă nu, nimeni nu știe că mai există, doar uneori se întâmplă să dai de o clădire cu un afiș care anunță că aici este sediul partidului X și te miri că a supraviețuit.Read more…

Grecia – exemplu de respingere a prejudecăților

M-a bucurat știrea pe care am aflat-o zilele trecute și anume că parlamentul grec a votat legea care permite căsătoria între persoanele de același sex și dreptul de a adopta copii. M-a bucurat deoarece dacă în statele cu religie protestantă, chiar și catolică, astfel de legi există, ele fiind promulgate de Uniunea Europeană, Grecia este prima țară creștin-ortodoxă care a votat-o, de fapt conformându-se legislației europene. S-a dovedit că în pofida opoziției bisericii ortodoxe, cea mai mare parte a deputaților care sunt de aceeași religie s-au pronunțat pentru adoptarea legii europene. Premierul Kyriakos Mitsotakis (Noua Democrație), a afirmat că este “un punct de cotitură pentru drepturile omului” într-o “țară progresistă și democratică, atașată cu pasiune de valorile europene”. Premierului nu i-a fost ușor să-și convingă deputații, mai ales că gruparea conservatoare a partidului s-a opus vehement, dar până la urmă a avut câștig de cauză. Lui Mitsotakis nu i-a fost teamă că-și va pierde popularitatea, că nu va câștiga viitoarele alegeri, convins fiind că voturile vor fi aduse de alte performanțe ale guvernului, nu de recunoașterea drepturilor celor care aparțin de LGBTQ. (Afirmația mea este poate puțin exagerată, de fapt nu se știe cum va primi societatea greacă în ansamblu această decizie. Nu sunt excluse proteste, mai ales susținute de biserică). Poate că  votul elen va servi drept precedent statelor cu religie predominant creștin-ortodoxă, printre care și România, să renunțe la această discriminare care afectează un număr mare de persoane. Read more…

Un pas înainte, doi pași înapoi. Intelectualii din Evul Mediu

Nu știu câți ați citit ceva sau măcar ați auzit despre Jacques Le Goff. Eu sunt din cea de a doua categorie, parcă mi-a trecut pe lângă ureche numele lui, dar nu știam unde să-l pun. Acuma știu. O prietenă mi-a cumpărat de ziua mea una dintre cărțile lui: Intelectualii din Evul Mediu. Nu cred că îl cunoștea pe autor, probabil i-a atras atenția titlul și și-a zis că e un cadou frumos pentru un… intelectual. Este o istorie fascinantă despre felul cum au luat naștere universitățile, în secolul al XII-lea, cine erau profesorii, studenții, cum și din ce trăiau, ce însemna o universitate, ce se preda, cum ajungeai să-ți dai doctoratul (foarte greu și după foarte mulți ani de studii) și cum au evoluat universitățile de la entități independente la structuri dependente de papalitate, biserică sau prinți. La începuturi, acestea se aflau într-o situație paradoxală: la înființare și în primii 50-100 de ani, universitățile „nu existau”, adică nu aveau sedii. Profesorii își adunau în jurul lor studenții și își căutau un loc unde să țină cursurile – acesta putea să fie o piață, o biserică sau o sală oferită într-un castel. Un profesor cu faimă era ascultat și urmărit de sute de studenți; unde se ducea el, veneau și studenții. Dascălii proveneau fie din ordinele călugărești, fie din clerul de mir, cu mai puține constrângeri, și între ei existau permanente confruntări.Read more…

Au conștientizat cetățenii germani cuvintele înscrise pe zid?

Zilele trecute, peste 1,4 milioane de germani din marile orașe ale țării au participat la demonstrații de masă împotriva partidului Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreaptă, populistă și antieuropeană. Această trezire a conștiinței – ”E cam târziu, am așteptat prea mult, ne-am complăcut în indiferență”, a declarat un participant – a fost declanșată de informația potrivit căreia în noiembrie anul trecut reprezentanți ai partidului au participat la o reuniune secretă a unor organizații de extremă dreaptă la Potsdam în care ar fi dezbătut un plan cu privire la relocarea imigranților (remigrație), respectiv expulzarea lor. Nu era vorba de imigranți ilegali, ci expulzări pe criterii etnice, inclusiv ale celor care aveau de-acum cetățenie germană. Dar situația din Germania depășește această problemă, ea este mult mai complexă și întrebarea care se pune este dacă cetățenii germani au știut să interpreteze „cuvintele înscrise pe zid” : mene, tekel, fares – care îi avertizau pe babilonieni de iminența dispariției lor. La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice, inclusiv cancelarul Olaf Scholz (social-democrat), ministrul de externe Annalena Baerbock (Verzii) și ministrul de interne Nancy Faeser (social-democrat). Cancelarul a lansat un apel populației, cerând să ia poziție cu toții ”pentru coeziune, toleranță, pentru Germania noastră democratică”.Read more…

Drum lin printre stele, draga mea prietenă Eva!

Dacă cineva, ea era persoana care trebuia să ajungă printre stele și să ne privească de acolo cu surâsul ei fermecător, dintotdeauna, Eva Țuțui Szmuk, prietena mea de 25 de ani și una dintre autoarele talentate ale revistei noastre. Avea o bunătate pe care toată viața a împărțit-o cu alții, făcându-i fericiți pe cei din jur – familie, prieteni, colegi. Apoi umorul ei. Rar mi s-a întâmplat să râd atât de mult ca atunci când eram cu ea. Sigur, a fost norocul nostru să fim într-un fel „suflete-perechi” – ce îi plăcea ei îmi plăcea și mie. Oricum, acele sute de ore petrecute împreună mi le amintesc ca pline de veselie. A fost un lucru extraordinar, deoarece Eva a trecut prin multe perioade grele, care poate pe alții i-ar fi marcat pe viață. Read more…

Curtea Supremă a Israelului a invalidat proiectul de lege care îi restrângea competențele

În urma unei măsuri fără precedent, Curtea Supremă a Israelului a respins un proiect de lege controversat al Knessetului care ar fi limitat puterile Curții. Potrivit acestui proiect, Curtea Supremă nu ar mai fi avut dreptul să respingă măsuri legiferate de Knesset, un drept care, potrivit unor juriști și deputați din opoziție, ar fi lipsit Curtea de rolul său de control și echilibru, afectând în acest fel democrația israeliană. Acest rol i s-a conferit Curții în lipsa unei constituții care să garanteze cetățenilor o serie de drepturi democratice. Anul trecut, până la izbucnirea războiului din Gaza, sute de mii de israelieni organizau în fiecare weekend demonstrații de protest la Ierusalim, Tel Aviv și alte orașe ale țării, cerând anularea proiectului de lege elaborat de guvernul de dreapta al lui Benjamin Netanyahu. Argumentul cabinetului, respectiv al ministrului de justiție, a fost că într-o democrație Curtea, organ numit, nu poate avea mai multe drepturi decât Knesset-ul, organ ales care reprezintă voința alegătorilor. În luna iulie, guvernul a votat o lege care a anulat dreptul Curții Supreme de a respinge deciziile cabinetului considerate ”nerezonabile”, un drept folosit ca mijloc de control al puterii executive. Această lege reprezenta un amendament la una dintre Legile Fundamentale, considerată un fel de Constituție a Israelului. Legea a trecut fără niciun vot împotrivă,  deoarece opoziția s-a abținut.Read more…

Întâlnirea mea, mai puțin blândă, cu Viktor Orbán

Problemele Ungariei au fost una dintre preocupările importante în activitatea mea jurnalistică. Într-un fel era firesc, pentru că lucram în presa română, dar eram și vorbitoare de maghiară. Și la Agerpres m-am ocupat de acest sector. Aceste probleme au devenit și mai vizibile în cei nouă ani petrecuți la secția externă a cotidianului Curierul Național. În perioada petrecută acolo – 1995-2004 – a existat o efervescență în relațiile româno-maghiare, în septembrie 1996 s-a semnat la Timișoara Tratatul de bază dintre România și Ungaria (condiție pentru intrarea celor două țări în UE și NATO), președinți și premieri români au vizitat Ungaria și reciproc, mai târziu a avut loc la Sibiu o ședință comună a celor două guverne. Spre norocul și satisfacția mea, am fost de față la toate aceste evenimente, inclusiv la alegerile din Ungaria, astfel că am fost martora venirii la guvernarea țării a Fidesz și a lui Viktor Orbán în 1998. Deși atunci Partidul Socialist Maghiar obținuse mai multe voturi decât Fidesz, acesta din urmă a reușit să formeze un guvern de coaliție cu alte trei partide și a obținut 213 din cele 386 de locuri din Parlament. Read more…

Războiul din Ucraina: Montecuccoli redivivus

Raimondo Montecuccoli a fost un faimos general de origine italiană din secolul al XVII-lea în slujba Habsburgilor, cunoscut pentru victoriile sale din Războiul de 30 de Ani și din bătăliile împotriva turcilor, precum și pentru manualele pe care le-a scris despre arta războiului. Și dacă lumea nu a auzit despre el, precis își va aduce aminte de o zicală a lui care a devenit faimoasă: ”pentru un război îți trebuie trei lucruri: bani, bani și iar bani”. În paranteză, se pare că de fapt nu el ar fi spus-o, ci contele Gian Giacomo Trivulzio, comandant al armatei regelui francez Ludovic al XII-lea, cu 100 de ani înainte, dar în conștiința publică autorul este Montecuccoli. Însă, important nu este cine ar fi spus, ci semnificația cuvintelor, foarte adevărate și astăzi; ultimul care și-a dat seama de acest lucru este Volodymir Zelensky, președintele Ucrainei. Războiul ruso-ucrainean împlinește în curând doi ani și, așa cum am mai scris, nu se vede nicio luminiță la capătul tunelului. Nu se întrevede sfârșitul confruntării, pentru simplul motiv că niciuna din părți nu este dispusă să propună negocieri de pace. Read more…

Vești de rău augur: avansul extremei drepte în lume

În ultima perioadă, în contextul crizei economice mondiale și al celor două războaie – cel din Ucraina și cel din Gaza, un fenomen de rău augur se conturează din ce în ce mai pregnant în politică: avansul partidelor și al personalităților de extremă dreaptă cu programe populiste, atractive pentru sute de mii de oameni care văd cum se erodează nivelul lor de trai și sunt conștienți de incapacitatea guvernelor țărilor lor de a găsi soluții care să le ușureze oarecum situația. Dacă Uniunea Europeană, de pildă, a reușit după lansarea agresiunii ruse să-și păstreze unitatea în cele mai importante decizii, acum, odată cu războiul din Gaza, apar fisuri, iar în luarea unor decizii comune, mai ales cele care au nevoie de unanimitate, întâmpină dificultăți, mai ales având în vedere ascensiunea extremei drepte. Și nu este vorba numai de Europa, fenomenul se manifestă și dincolo de Ocean. În Europa ideea a fost confirmată de succesul în alegeri al ”Fraților Italiei”, formațiunea Giorgiei Meloni, de sorginte neofascistă. În Suedia o coaliție a partidelor de dreapta: Moderaţii (conservatori), Creştin-democraţii şi Liberalii au format un guvern care cooperează cu susținerea în parlament a formațiunii naționaliste de extremă dreaptă Democrații Suediei, iar ultima mare surpriză (poate că nu chiar o surpriză) este plasarea pe locul întâi în Olanda a Partidului Libertății al extremistului Geert Wilders care a obținut 37 de mandate din cele 150 ale Camerei Deputaților.Read more…

Alegerile americane şi cele două războaie

Europa și Orientul Mijlociu au devenit preocuparea, mai mult, îngrijorarea opiniei publice mondiale din cauza perspectivelor sumbre pe care le oferă lumii, schimbării configurației ei geopolitice. În aceste vremuri tulburi, când toată atenția este concentrată asupra evenimentelor din aceste regiuni, sunt trecute oarecum cu vederea alte evoluții, de asemenea determinante, și anume alegerile prezidențiale americane. Mai sunt exact 12 luni până la data fatidică, noiembrie 2024, și chiar dacă ni se pare mult, de fapt este foarte puțin, iar ceea ce se întâmplă în acest context în Statele Unite nu este de bun augur pentru cei ce doresc continuarea, cu unele corecturi, a actualei linii politice duse de administrația Biden. Mass media americană, atât cea scrisă cât și cea audio-vizuală, acordă atenție desfășurării campaniei, competiției pentru nominalizare în cadrul Partidului Republican, respectiv cine ar putea să se confrunte pe plan intern cu Donald Trump. Mai mulți politicieni republicani s-au înscris în cursă, dar unii au și abandonat-o, dându-și seama că nu au șanse, lipsindu-le sprijinul popular. La ora actuală, singurul candidat de luat în seamă, deși tot la mare distanță de Trump, este Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud și reprezentant al SUA la ONU în timpul administrației Trump. Mai complicată este la ora actuală situația în tabăra democraților. Există un singur candidat, Joe Biden, care luptă pentru un al doilea mandat și nu se întrezărește niciun challengerRead more…

Va deveni unitatea europeană victima colaterală a războaielor din Ucraina și Gaza?

De la începutul războiului cu Ucraina, în mod neașteptat pentru mulți, Uniunea Europeană a depășit numeroasele slăbiciuni și neînțelegeri manifestate în ultimii ani și a prezentat lumii un front unitar în aprecierea cauzelor care au dus la izbucnirea conflictului, a nominalizării agresorului și a necesității de a sprijini statul agresat, atât prin ajutoare umanitare cât și militare. S-a considerat pe bună dreptate că este vorba de încălcarea unor acorduri internaționale și o eventuală acceptare a agresiunii ruse ar fi putut arunca în aer stabilitatea europeană menținută după cel de-al Doilea Război Mondial și după 1989. La această poziție comună s-a adăugat și recunoașterea necesității unor sancțiuni aplicate Rusiei, cu consecințele dureroase în primul rând pentru economia europeană, dar și pentru cea globală. Merită de remarcat aceste demersuri, obținute prin consensul tuturor statelor membre, deși ele au afectat puternic viața de zi cu zi a cetățenilor lor.Read more…

Israel, ziua Z

Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni. Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile. Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Read more…

50 de ani de la Războiul de Yom Kipur

În această săptămână în Israel se marchează 50 de ani de la cel mai lung, dificil și problematic război (cu excepția Războiului de Independență) dus de armata israeliană împotriva vecinilor arabi, război care ar fi putut să se termine cu o catastrofă, cu dispariția statului evreu. În afară de moartea a 2500 de militari, acesta a determinat demisia premierului israelian Golda Meir, a generalului Moshe Dayan, a mai multor militari de rang înalt care conduceau serviciile de informație ale statului și cu sfârșitul generației „părinților fondatori” ai Israelului, Golda Meir fiind ultimul reprezentant care a îndeplinit funcția de prim-ministru. Nu ne revine nouă, celor din afara Israelului, să facem aprecieri asupra mersului războiului care, în fond, s-a încheiat cu victoria Israelului, dar diverși analiști militari, strategi și oameni politici din Israel au făcut acest lucru și au ajuns la concluzia tristă că da, suprastructura militară a purtat o parte din vină, mai puțin Golda Meir care în perioada anterioară războiului a avut presentimentul că lucrurile nu merg bine și că ar trebui să se ia măsuri de pregătire, ceea ce parțial a și făcut. Situația de atunci din Israel, desfășurarea războiului, toate dificultățile întâmpinate de premier pe plan intern, în cadrul propriului guvern, și pe plan extern, în relațiile cu alte state, se regăsesc în volumul Golda Meir: Viața mea, lansat recent, apărut la inițiativa Ambasadei Israelului din București și a Complexului Laude-Reut. De menționat că lansarea a fost realizată chiar în ajunul sărbătorii de Yom Kipur.Read more…

O vizită la doamna doctor Mirjam Bercovici

De la bun început trebuie să precizez: nu a fost o vizită obișnuită, ci una care marca un eveniment. Doamna doctor Bercovici a împlinit incredibila vârstă de 100 de ani! Și cuvântul ”incredibil” nu l-am folosit pentru anii ei. Întâmplător (sau nu, ținând cont și de cele peste opt decenii ale mele), sunt înconjurată de persoane care, dacă nu au aceeași vârstă cu domnia sa, se apropie de ea. Dar niciuna nu are nici pe departe felul de a fi al doamnei Mirjam, cum o numește toată lumea. Știa de ce vin la ea, de altfel nu făceam parte din ”primul eșalon”. De două zile, mi-a povestit, arătându-mi florile răspândite în toată casa, primea felicitări de la o lume întreagă – și nu numai din România, ci și de peste hotare, din Israel, din Germania… Modestă, mi-a spus: ”Nu știam că atât de multă lume mă cunoaște” – a fost replica la informația pe care i-am dat-o, că aproape 100 de persoane au felicitat-o pe Facebook. Doamna Mirjam nu are Facebook, „nu-mi place să mă dezbrac în fața lumii”, de aceea m-a rugat să-i citesc câteva nume, unele cunoscute, oameni apropiați, altele mai puțin cunoscute. Asculta înșiruirea cu mirare, nu conștientiza că a devenit persoană publică, în cel puțin trei ipostaze: ca medic pediatru, când ani de zile îi vindeca cu succes și cu blândețe pe cei mici, ca supraviețuitoare a Holocaustului, când a ținut să împărtășească lumii din experiența sa dramatică de deportată în Transnistria și ca autoare foarte citită în revista Baabel.Read more…