Până ce politica ne va despărți

S-a terminat. După două reprize de prelungiri și una de penaltiuri. Chiar dacă Trump a vrut să oprească meciul în minutul 35, la 1-0 pentru el și să spună in cel mai pur stil trumpian „Dacă nu mă lăsați să câștig îmi iau jucăriile și vă dau în judecată.” Țin minte că citisem odată despre efectul fluturelui. Am fost sceptic. Cum poți să crezi că fâlfâitul aripilor unui fluture pe o plajă din Brazilia poate provoca un tsunami în altă parte a lumii? Acum. după ce un liliac bolnav dintr-o piață din China a provocat căderea președintelui Americii, am început să cred. Ca cetățean israelian poate aș fi avut motive să-mi doresc alt deznodământ. Nu sunt pe planeta asta prea mulți cei care ne iubesc, iar Trump este unul din aceștia, chiar dacă motivele lui și ale evangheliștilor care-l susțin sunt eronate. Dar, vorba unui amic – prefer pe cineva care ne iubește greșit, decât pe cineva care ne urăște corect. Iar dinspre Partidul Democrat suflă un vânt rece, aș putea spune chiar un ger siberian. Căci cel care, sub presiunea BDS, boicotează ceremonialul de comemorare al primului ministru Rabin, așa cum a făcut-o noua stea de pe firmamentul albaștrilor, Alexandra Ocassio Cortez, poate fi capabil și de ticăloșii mult mai mari. Read more…

Viaţa şi moartea lui Emil Grünzweig

Dacă s-ar face vreodată un film al vieții lui Emil Grünzweig, el ar trebui să înceapă cu finalul. Căci Emil Grünzweig face parte din acea categorie de oameni cărora moartea le-a adus notorietatea. Dar mai înainte Emil Grünzweig a trăit o viață. Nu simplă, nu ușoară și nicidecum nu banală. S-a născut în Clujul transilvănean, în anul 1947, imediat după Holocaust. Mama sa, Olga, e supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz. Acolo, în Clujul deceniului cinci și-a făcut primii ani de școală. La începutul anilor 60 familia emigrează în Franța, apoi în Brazilia. Tatăl său moare destul de tânăr. Rămași fără sprijin, Olga și cei doi copii, Emil și Eliezer, emigrează în Israel. Familia se stabilește la Haifa, unde Emil absolvă prestigiosul liceu Reali. Se evidențiază în științele umane, dar și în matematică. După liceu este recrutat în armată. Participă la războiul din 1967 ca parașutist. Apoi devine ofițer. E mobilizat în războiul de Yom Kippur din 1973.Read more…