Premiul Nobel

Aug 22, 2019By

În 1969, când s-au înființat la București emisiunile TV în limbile maghiară și germană (un gest de bunăvoință pe care mai târziu regimul avea să-l regrete) au fost recrutați mai întâi câțiva redactori de la Radio. Pentru partea artistică și de producție au început să caute prin studiouri cunoscători ai limbilor respective. Așa am ajuns să lucrez acolo. Ne străduiam, învățam unii de la alții, dar la început rezultatele au fost modeste. Lucrurile s-au mai schimbat când conducerea redacției a fost încredințată unor publiciști și scriitori de renume: Pál Bodor (1930 – 2017) și Hans Liebhardt (1934 – 2017). Tematica s-a diversificat, au apărut oameni noi, se stimulau creativitatea și legătura nemijlocită cu publicul spectator aflat mai ales în Transivania și Banat. În deplasările mele ajungeam deseori la Timișoara. Îndrăgisem orașul, atmosfera sa multiculturală. În 1972 luase ființă aici în mod independent cenaclul ”Aktionsgruppe Banat”, gruparea tinerilor autori de limbă germană. Făceau parte, printre alții, Richard Wagner, Johann Lippet, Rolf Bossert, William Totok. Dintre toți autorii Grupului de Acțiune Banat cel mai cunoscut era Richard Wagner. Devenise într-un fel purtătorul de cuvânt al grupului. Așa că în prima zi a filmărilor ne-am întâlnit ca să punem la punct detaliile. Îl însoțea o tânără firavă, tăcută și oarecum încruntată. A făcut prezentările: prietena mea Herta Müller…Read more…

Aug 22, 2019 6 comments

AMINTIRI: Iulie 1983. Epurări masive la Radioteleviziunea Română.

Jul 18, 2019By

Amintesc un episod aproape uitat – dar nu lipsit de importanță – din ultimii ani ai dictaturii ceaușiste. Într-un scurt răstimp, doar câteva zile din vara anului 1983, au fost concediați în mod neașteptat, fără vreun preaviz, 70 de angajați ai radioteleviziunii – majoritatea ziariști, mulți dintre ei minoritari, mai toți pe motive ideologice. Această campanie fără precedent, inițiată și aprobată pare-se de către Elena Ceaușescu, începuse de fapt mai devreme, cu câteva săptămâni în urmă. Prima victimă a fost și cea mai cunoscută – popularul comentator sportiv Cristian Țopescu. Vina lui? Îndrăznise să spună într-o transmisie directă că ar fi bine să se permită unor fotbaliști români să joace la cluburile din străinătate. Profund lezați în fierbintele lor patriotism, conducătorii țării au dispus înlăturarea lui imediată. Cât despre mine, după 15 ani la TVR ca operator și reporter la redacția naționalități, am fost chemat atunci la serviciul de cadre unde mi s-a explicat că nu mai corespund întrucât am rude de gradul întâi în străinătate cu care continui să întrețin relații. Mi s-a oferit un post fictiv la o întreprindere fictivă. Mă aflam într-o companie mai mult decât onorabilă. Odată cu mine au fost dați afară doctorul Andrei Bacalu, cunoscutul realizator de emisiuni științifice, talentata și astăzi regretata ziaristă Lena Boiangiu, propagatorul de cultură Iosif Sava. Acesta din urmă, el singur dintre toți, a fost ulterior reprimit, se spune în urma intervenției personale a rabinului-șef Moses Rosen.Read more…

Jul 18, 2019 4 comments

Amintiri: Școala de film 1964-1968 sau cum l-am cunoscut pe Fischer Pista

Jul 4, 2019By

În anul 1963, după o lungă întrerupere, s-au redeschis la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București) secțiile de regie teatru, regie film, teatrologie și operatorie film. Am început să mă pregătesc pentru concursul de admitere și un an mai târziu eram student la secția de operatorie. Aici totul era nou și interesant. În primele două semestre accentul era pus pe fotografia stills, dar învățam și multe alte lucruri importante: materii tehnice (optică, fotoprocese, iluminare ș.a.), principii de estetică vizuală, istoria artei, montaj, machiaj și câte și mai câte. Erau și lecții de regie, astfel nu e de mirare că unii dintre noi s-au îndreptat mai târziu spre această complexă îndeletnicire. Încă din primele săptămâni la Institut l-am cunoscut pe studentul Ştefan Fischer. Era cu un an înaintea noastră la aceeași secție și chiar de pe atunci o figură dominantă. Mai în vârstă decât majoritatea colegilor săi, cu o mai bogată experiență de viață, bine informat, mereu plin de vervă și umor – uneori ce-i drept usturător – el s-a impus ușor ca un fel de cap de promoție. Îmi amintesc unul din primele sale filme de examen, inspirat de o temă populară în fotografia artistică interbelică: turnarea asfaltului noaptea. Pe-atunci operația se făcea manual, la lumina reflectoarelor. Aburii groși, fețele încordate ale muncitorilor, efortul fizic, contrastul alb-negru produceau un efect puternic. Filmul a primit desigur nota maximă.Read more…

Jul 4, 2019 1 comment

Amintiri

Apr 18, 2019By

Aveam vreo 7-8 ani și mă jucam în curte cu Moișele, un băiat de vârsta mea din vecini. – Nu există Dumnezeu – i-am spus.– Ba există. – Ba nu. Tata mi-a spus că nu există. – Atunci cine a făcut lumea și tot ce e în ea? – Natura.
– Și cine a făcut natura? Aici n-am mai știut ce să-i răspund și am schimbat subiectul. Pe bunicii mei nu i-am cunoscut, au murit înainte de a mă naște. Dar știam că au fost foarte religioși. Printre diferite alte ocupații, bunicul din partea tatălui a fost și melamed, pregătea băieții pentru ceremonia de bar mitzva. Bunicul matern ținea o cafenea în centrul orașului, sâmbăta și zilele de sărbătoare le petrecea însă la curtea rabinului său unde se ospăta, bea, cânta, dansa și se ruga împreună cu toți ceilalți hasizi. La începutul secolului trecut generația părinților s-a depărtat treptat de religie și de tradiție până ce le-a părăsit cu totul. Read more…

Apr 18, 2019 5 comments

Samuel Schwarz și evreii din Belmonte

Nov 22, 2018By

În anul 1917 evreul Samuel Schwarz, inginer de mine din Polonia, ajungea în Portugalia pentru a lucra la exploatările miniere de la Gaia. S-a stabilit la Belmonte, un pitoresc orășel din nordul țării care se mândrește a fi patria lui Pedro Alvares Cabral – celebru navigator din secolul XVI, descoperitorul Braziliei. Curând avea să observe la gazdele sale niște comportări ciudate. De pildă cumpărau la măcelărie carne de porc, ca toată lumea, dar odată ajunși acasă o aruncau la gunoi. Vineri seara încuiau cu grijă ușile, trăgeau toate obloanele, după care aprindeau lumânări și rosteau rugăciuni. Toate acestea îi erau bine cunoscute de acasă. Samuel Schwarz s-a hotărât să cerceteze lucrurile și să caute explicații. Cu multă răbdare și după îndelungate strădanii el a reușit să câștige încrederea acelor oameni și să afle adevărul. Un adevăr care l-a uluit: exista aici o mică și străveche comunitate de cripto-evrei, unică în felul ei. Timp de aproape cinci sute de ani ei au practicat iudaismul în cel mai deplin secret . Trăind în endogamie și evitând persecuțiile inchiziției au izbutit să-și păstreze identitatea fără nici o întrerupere. La izgonirea din Spania, în 1492, zeci de mii de evrei au găsit refugiu în Portugalia. Dar după numai cinci ani regele Manuel I a decretat expulzarea tuturor celor care nu s-au convertit la religia creștină. Mulți au luat calea exilului, alții au acceptat. Cei din Belmonte, câteva familii a căror comunitate era atestată încă din secolul XII, au ales o soluție extremă: formal convertiți, au decis să rămână evrei.Read more…

Nov 22, 2018 1 comment

Shanghai 2015

Sep 21, 2018By

Citind interesantul articol al Havei Oren (”Evreii din Shanghai”, Baabel 23.8.2018 https://baabel.ro/2018/08/evreii-din-shanghai/ ) m-am gândit că aș putea adauga câteva date, imagini și impresii de călătorie. Aflându-mă la Shanghai cu un grup de turiști israelieni am avut prilejul să vizitez Muzeul refugiaților evrei din cartierul Hongkou – fostul ghetou sau așa-zisa ”zonă restricționată” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru început m-a impresionat interesul localnicilor, care așteptau în număr mare să intre la muzeu. Frumos restaurată, clădirea sinagogii ”Ohel Moshe” domină peisajul. În interior ghizi localnici oferă explicațiile de rigoare. Sinagoga se mândrește cu o Tora primită în dar din Israel. Afară, în incinta muzeului, un basorelief evocă cu dramatism sosirea refugiaților evrei. Tot aici, pe un perete, sunt înscrise numele celor care au trecut prin ghettou. Din datele muzeului rezultă că între 1930 și 1940 au ajuns la Shanghai cca. 25000 – 30000 de refugiați. Dintre aceștia au fost identificați doar 13000.Read more…

Sep 21, 2018 1 comment

Amintiri: La munte. 1946 – 1977

Jul 26, 2018By

Am avut de-a lungul anilor multe zile de naștere însă cea mai dragă mi-a rămas ziua când am împlinit zece ani. Petreceam toată vara împreună cu mama și sora mea mai mică într-o comună din Munții Apuseni, aproape de Beiuș. Fugisem de la oraș pentru că acolo – ca și în celelalte orașe – bântuia o cumplită epidemie de polio. Era încă înainte de apariția vaccinului. M-am trezit și în loc de cadou am primit o veste mare: eu și cu mama mergem în excursie într-un loc faimos, despre care am tot auzit vorbindu-se – Stâna de Vale. Surioara a fost lăsată în grija gazdelor iar noi am pornit spre rampa trenului forestier. Mica locomotivă urca încet și găfâind pe un defileu îngust. În stânga un fir de apă se prăvălea zgomotos, în dreapta era o pădure deasă și întunecată. Crengile lungi aproape atingeau pasagerii așezați pe platforma deschisă. În stațiune peisajul devenea mult mai blând, erau pajiști, căsuțe îngrijite, straturi de flori și un mare hotel construit încă pe vremea habsburgilor. Ne-am plimbat, ne-am așezat în iarbă și mama mi-a povestit despre excursiile ei din tinerețe prin munții Bucovinei. În mod miraculos bocancii ei de-atunci au supraviețuit, erau încă buni și când mai cresc îi voi primi ca să continui tradiția urcatului pe munte.Read more…

Jul 26, 2018 3 comments

Amintiri. Radio Days 1947-1968

Jun 28, 2018By

Să mă ierte Woody Allen că împrumut titlul unui faimos film de-al său, dar n-am găsit nicio denumire mai potrivită pentru vremea greu de imaginat când încă nu exista televiziune. Pe când aveam vreo 7-8 ani, după război, refugiu și revenirea treptată la o viață cât de cât normală, prima achiziție importantă a familiei a fost un aparat de radio ”Orion”. O adevărată minune: carcasa masivă din lemn furniruit, difuzorul drapat în culori discrete, trei lungimi de undă – lungi, medii și scurte. Scala mare și verde – o lecție de geografie cu nenumărate denumiri de localități, unele cunoscute, altele mai puțin: Hilversum, Beromuenster, Koblenz. La mijloc, deasupra scalei o lumină intensă clipind fascinant: ochiul magic. Dar partea interesantă se afla mai sus, ridicând un capac găseai încă o instalație – un patefon! Cumpărătura de ocazie cuprindea și un pachet cu vreo 30 de discuri uzate – plăci grele de ebonită cu turația 78 (azi la mare preț printre colecționari). Selecția era cam eclectică dar atractivă:Read more…

Jun 28, 2018 4 comments

Amintiri. București 1956. Labiș

May 31, 2018By

În toamna anului 1956 îmi începeam studiile la Facultatea de filologie a Universității București. Am pășit emoționat în marele hol de pe Academiei, un loc central, mereu plin de oameni, idei și evenimente. Într-un colț, pe o balustradă, ședea zâmbind un băiat scund, negricios, cu mustață. În jurul lui se agitau șușotind mai multe persoane. ”Uite-l pe Labiș” mi-au spus. M-am apropiat. Eram și eu, ca toți ceilalți, atins de mirajul poeziei. Îl admiram. Citeam, reciteam și comentam cu noii mei colegi ”Moartea căprioarei”, un poem de referință, recent apărut. S-au precipitat apoi evenimentele din Polonia, din Ungaria și din Piața Universității. Se zvonea că printre studenții arestați este și Marga, sora lui Labiș. În seara zilei de duminică 9 decembrie poetul, pe-atunci încă elev la Școala de literatură ”Mihail Eminescu”, a ieșit în oraș. S-a alăturat unui grup de petrecăreți, mai întâi la ”Capșa” apoi la ”Victoria” în pasaj.Read more…

May 31, 2018 6 comments

Amintiri. Aleksikovo – Cernăuți – București. 1944-1946

May 17, 2018By

Din al Doilea Război Mondial, cea mai mare și mai sângeroasă conflagrație din istorie, eu am amintiri frumoase. Din povestirile părinților știu că în vara lui ’41, când eu împlineam un an, Germania ataca Uniunea Sovietică, iar mareșalul ordona „Treceți Prutul!”. Tot atunci noi ne-am refugiat din Cernăuți cu unul din ultimele trenuri spre răsărit. Vagoanele erau supraaglomerate, tatăl meu, Dr. Josef Ehrenkranz, medic pediatru, a călătorit trei zile pe scara vagonului în timp ce soția lui, Leonore, cu un prunc în brațe (care eram eu) păzea cu strășnicie valijoara cu scutece, biberoane, alifii și medicamente pentru copil. Celelalte geamantane au fost furate de la bun început. În tren nu era apă. În stații se lua apă de la locomotivă, un lichid sălciu, ruginit, contaminat. Mai toți copiii s-au îmbolnăvit de dizenterie, unii au murit. Noi am coborât la Donețk, unde eu am nimerit la spital. Un alt refugiat, medic din Leningrad, m-a salvat cu niște sulfamide. Am rămas acolo câteva săptămâni. Pe tata l-au trimis să lucreze ca sanitar în mină. Dar cum frontul se apropia, ne-am continuat călătoria. Destinația stabilită pentru refugiații din vest (mai cu seamă evrei din Polonia, Ucraina, Bucovina, Basarabia) era de obicei Asia Centrală: Tașkent, Alma Ata… Noi însă ne-am oprit la Aleksikovo, o comună destul de mare, reședință de raion și nod de cale ferată, la vreo două sute de kilometri nord-vest de Stalingrad. (Azi Volgograd, v.att. hartă), pentru că aveau nevoie de medici. Acolo am petrecut anii războiului, de acolo datează primele mele amintiri.Read more…

May 17, 2018 6 comments

Amintiri: Realitatea ilustrată 1947-1948

Apr 5, 2018By

M-am născut în 1940 la Cernăuți. Anii războiului i-am petrecut cu părinții mei în Rusia ca refugiați, după care am revenit la Cernăuți. Apoi am ajuns în România. (Dar despre asta mai pe larg, altădată). În 1947 locuiam într-un oraș de graniță din vestul Transilvaniei. Foarte devreme am început să citesc ziare și tot felul de publicații. Acasă primeam zilnic ”UNIREA” – cotidianul Comitetului Democrat Evreiesc (ulterior desființat), așa că eram mai mult sau mai puțin la curent cu evenimentele zilei. Răsfoiam tot ce-mi cădea în mână, de pildă niște reviste numite ”WEG UND ZIEL” – organ teoretic al Partidului Comunist din Austria, numai că literele erau prea mici, greu de citit, iar conținutul cam încâlcit și destul de plictisitor. În schimb îmi plăceau ”ANALELE ROMÂNO-SOVIETICE”. Aici am găsit o cronică elogioasă despre concertele unui tânăr și foarte talentat pianist din Leningrad, Sviatoslav Richter. Și un alt lung articol pe teme muzicale unde un anume Jdanov se arăta foarte supărat pe niște compozitori, din motive greu de înțeles. Mult mai interesant era ”ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA VIEȚII” de academicianul Oparin. Read more…

Apr 5, 2018 5 comments