În anul 1917 evreul Samuel Schwarz, inginer de mine din Polonia, ajungea în Portugalia pentru a lucra  la exploatările miniere de la Gaia. S-a stabilit la Belmonte, un pitoresc orășel din nordul țării care se mândrește a fi patria lui Pedro Alvares Cabral – celebru navigator din secolul XVI, descoperitorul Braziliei. Curând avea să observe la gazdele sale niște comportări ciudate. De pildă cumpărau la măcelărie carne de porc, ca toată lumea, dar odată ajunși acasă o aruncau la gunoi. Vineri seara încuiau cu grijă ușile, trăgeau toate obloanele, după care aprindeau lumânări și rosteau rugăciuni. Toate acestea îi erau bine cunoscute de acasă. Samuel Schwarz s-a hotărât să cerceteze lucrurile și să caute explicații.

Cu multă răbdare și după îndelungate strădanii el a reușit să câștige încrederea acelor oameni și să afle adevărul. Un adevăr care l-a uluit: exista aici o mică și străveche comunitate de cripto-evrei, unică în felul ei. Timp de aproape cinci sute de ani ei au practicat iudaismul în cel mai deplin secret . Trăind în endogamie și evitând persecuțiile inchiziției au izbutit să-și păstreze identitatea fără nici o întrerupere.  La izgonirea din Spania, în 1492, zeci de mii de evrei au găsit refugiu în Portugalia. Dar după numai cinci ani regele Manuel I a decretat expulzarea tuturor celor care nu s-au convertit la religia creștină. Mulți au luat calea exilului, alții au acceptat. Cei din Belmonte, câteva familii a căror comunitate era atestată încă din secolul XII, au ales o soluție extremă: formal convertiți, au decis să rămână evrei. Inchiziția, instituită în 1536, i-a supectat întotdeauna pe ”noii creștini”, așa-zișii marranos sau conversos. Până în 1794 peste o mie de oameni au fost arși pe rug și zeci de mii torturați în închisori. Descoperirea sa l-a determinat pe Samuel Schwarz să-și continue investigațiile, să cerceteze mai îndeaproape istoria poporului său. În 1925 a publicat cartea ”The New Christians in Portugal in the 20th Century” stârnind mult interes. Pe urmele sale au ajuns în Portugalia și alți cercetători, printre ei Lucien Wolf sosit de la Londra. El a străbătut o întreagă regiune din jurul orașului Porto, găsind numeroase vestigii și mărturii despre existența cripto-evreilor, a întâlnit persoane interesate să deslușească rădăcinile lor iudaice. Tot atunci, în 1926, el a inițiat o acțiune de recuperare și salvare care s-a bucurat de un larg ecou, mai ales printre evreii sefarzi din multe țări ale lumii.

Stradă din Belmonte

În zilele noastre evreii secreți din Belmonte au ieșit la lumină. Comunitatea, numărând astăzi cca. 300 de membri, a fost recunoscută oficial în 1989. Sinagoga Beit Eliahu ființează din 1996 iar în 2005 s-a deschis muzeul iudaic, care reconstituie în detaliu îndelungata lor dramă istorică. Custode e Elisha, ”repatriat” din Brazilia în rând cu numeroși alți evrei de origine portugheză, cărora guvernul de la Lisabona le-a acordat cetățenie. Soția lui, Daniela, a venit din Israel și administrează acum Casa da Judiaria, un mic centru comercial foarte apreciat de turiști.

Sinagoga Beit Eliahu din Belmonte

Muzeul Judaica din Belmonte

Nu departe de Belmonte se află localitatea Tomar, cândva reședință a cavalerilor templieri. Și aici persistă amintirea lui Samuel Schwarz.  În anul 1923 el a achiziționat din fonduri proprii un edificiu de mare importanță istorică: la subsol se descoperiseră rămăşiţele celei mai vechi sinagogi din țară, o clădire solidă de piatră, datând de la începutul secolului XV.

Cetatea din Tomar

Muzeul din Tomar

Sinagoga din Tomar

Mai târziu el a donat proprietatea statului portughez cu condiția de a întemeia aici un memorial și un muzeu dedicat istoriei evreilor din Portugalia. Întrerupte de mai multe ori, săpăturile arheologice și lucrările de restaurare continuă și în prezent. Muzeul funcționează într-un local învecinat și poartă numele lui Avram Zacuto, un celebru astronom evreu din secolul XV.  Samuel Schwarz a murit în 1953 la Lisabona, la vârsta de 73 de ani.  Poate cândva ”Museo Luso-Hebraico de Tomar” va purta și numele fondatorului său. O merită cu prisosință.

 Ilia Ehrenkranz, Ierusalim 2018