Pe timp de pandemie

Se scrie atât de mult despre pandemie, încât m-am întrebat dacă este cazul să spun și eu ceva. O fac în felul meu, cu speranța că mai sunt oameni care gândesc ca mine și poate asta ne va ajuta să ne cunoaștem toți aceia care împărtășim valori umane comune.

Da, mai avem valori comune și ne sunt prețioase. Prima dintre ele este să rămânem umani și să gândim nu doar în ceea ce ne privește, ci să vedem ce se întâmplă cu cei din jurul nostru, cu societatea și încotro se îndreaptă ea. Acum stăm în casă, ceea ce este bine pentru sănătatea noastră, așa că putem gândi mai mult decât în zilele aglomerate dinainte. Uite, de exemplu un simplu telefon poate face diferența între starea proastă și cea bună a unui om aflat singur, izolat în căsuța lui, în care poate se simte captiv, iar tu întrebi ce face și îi vorbești despre nimicurile cotidiene, pentru că viața este făcută din aceste mici lucruri și rutina lor. Vorbești cu un prieten și îi amintești că nu este singur. Cred că abia acum simțim cât ne îndepărtează de tare internetul de prietenii cu care vorbeam mai des înainte și ale căror probleme le cunoșteam și încercam să le aducem alinare. Unde sunt toate aceste sentimente umane?

Am sperat și încă sper că oamenii vor redeveni buni, mai preocupați de ce este în jurul lor și mai puțin preocupați de ”făcut bani”, de muncit până la epuizare, fără să aibă bucuria întâlnirii cu familia în jurul meselor de sărbătoare sau pur și simplu la un grătar, unde să lărgim familia cu prietenii cei buni. Trece pandemia, dar vremurile ne-au făcut mai izolați, cu prieteni tot mai puțini. Pe vremuri, dădeau un simplu telefon (de pe un telefon fix, pentru că mobile nu existau!) și veneau ”la un pahar de vorbă”! Vă amintiți cum veneau vecinii de sărbători să ne ureze de bine, cu sticla plină cu vin de țară și dornici să pună din vinul lor și în paharul nostru, ca să putem ciocni și să ne bucurăm împreună! Am scris tot în Baabel despre vecinul ”Nea Vasile” care era nelipsit la fiecare primă zi din an. Acum și vecinii s-au schimbat, se tot schimbă și trebuie să ne ferim să nu dobândim vreo boală de la sufletele împietrite care se perindă în jurul nostru.

Am sperat că tot mai mulți oameni se vor simți solidari demersului de apărare a sănătății publice și că pandemia va avea măcar rolul de liant care ne unește sufletele și adună puterile creatoare ale oamenilor întru reconstrucția unui mediu mai armonios. Nici vorbă de atmosferă propice treceri prin această încercare colectivă. Este chiar așa de greu să ne dăm mâna într-un efort colectiv? De ce se scormonesc cariere și de ce eroii unei zile devin dușmani a doua zi !? Sigur că nu devin dușmani în sensul propriu, dar sunt loviți de parcă nu am avea toți aceleași interese de a rezolva o situație grea, periculoasă.

Unii sunt atât de plini de orgolii, politice și personale, încât se cred deasupra celorlalți. Grav este când se cred invulnerabili, pentru că de fapt nimeni nu este și orice din viața oricui poate fi scos din context și exploatat.

Să ne întoarcem la devenirea actuală a celor de atunci. Oare nu am pornit mai toți din același moment? Da, mai toți! Cu toate astea, unii se cred deținătorii adevărului absolut și se arată ca și cum ar fi din vreo generație spontanee. 

Oare nu am intrat toți pe aceeași poartă a libertății de exprimare!? Vă întreb de exemplu de ce ar prezenta mai multă credibilitate tinerii care nu au cunoscut totalitarismul, în detrimentul celor care l-au trăit și l-au înlăturat? Oare nu generațiile noastre pot aprecia libertatea de a alege, ìn orice domeniu al vieții și asta pentru că pe vremea aceea nu aveam între ce și ce să alegem? Voi povesti într-un număr viitor o întâmplare din 1986 și veți înțelege prin ce viață a trecut generația noastră.

Am intrat prin poarta spre libertate fiecare cu ce bagaj personal aveam. Unii se pot privi în oglindă pentru că aveau în bagaj cei șapte ani de acasă, educația din școală și nu au făcut nimic nedemn care să îi împiedice să privească în ochii oricui. Eram tineri culți și educați, pentru că ieșeai din școală cu o cultură generală solidă, chiar dacă erau verigi lipsă, pe care aveam să le înțelegem după 1989, când am avut cu adevărat acces la informație, fără să ne fie ciuntită. Am luat cu noi de atunci, din acel timp gri, lucruri bune și oameni minunați! Da, există oameni buni și valori reale și într-un sistem totalitar. Am pornit cu o bază care ne ajută și acum să apreciem valoarea reală acolo unde ea există. Am mai spus că aveam libertate interioară și înainte de 1989, asta cine o avea, pentru că doar aceia pot înțelege ce am spus. Sunt dintre cei care am avut păreri și atunci și acum! Atunci era cenzură, acum ar trebui să fie strict autocenzură, dar ea uneori lipsește și nu voi spune acum de ce lipsește și cât rău face asta.  

Societatea este intoxicată cu politică! Mă simt bine fără să fac politică, dar oare fac bine să nu fac politică? Da, sună a contradicție, dar nu este. Da, suntem fiecare un tot format și din contradicții, întrebări și mai puțin răspunsuri, dar cred că doar roboții nu sunt contradictorii, pentru că nu au viață.

            Superioritatea nu se demonstrează prin gesturi meschine și nedemne, ci se afirmă, desigur doar dacă există motive pentru care cuiva sau altcuiva să i se recunoască asta. Tot așa este și cu respectul care se câștigă, nu se impune, pentru că cel impus nu este real și nici de durată.

În timp ce scriu mor oameni și asta ne cere tuturor responsabilitate și solidaritate!

Societatea a obosit și are nevoie de  un mediu de încredere ca să putem reconstrui ravagiile pe care le va lăsa această perioadă.

            Ar fi atâtea de spus despre noi de atunci până acum și despre dorințele și idealurile noastre neîmplinite!

Serena Adler, 31 martie 2020

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Eva Grosz commented on April 2, 2020 Reply

    Acum 2000 de ani a scris Seneca :
    “Natura ți-a vorbit așa:
    ” Unde vei intră acum, vei găsi dumnezei si oameni………………………………
    Ce te mai așteaptă acolo ?
    Războaie, jafuri, si omoruri
    cutremuri, viscole, pustiuri,
    Boli, arșița si frig
    doruri ce te mistuie aprig ,tristețea pierderii celor iubiți
    Si in tot timpul pe care îl împărtășești
    va trebui sa te desăvârșești
    In locul pe care poposești,
    pentru scurt timp , cât trăiești.
    Pregătește-te temeinic ,pune- armura
    înainte de a începe aventura.
    Și-acum o întrebare :
    Dorești viața ca atare ? “

    • Serena Adler commented on April 2, 2020 Reply

      Cât de frumos și adevărat! Este o întrebare la care încă caut răspuns. M-ați pus pe gânduri!

      • Frideric Grosz commented on April 3, 2020 Reply

        Titlul eseului de Seneca este
        “Cum ai trecut prin poarta Vieții.” Iar răspunsul la întrebarea “Dorești viața ca atare?” a fost :

        “Desigur, ai spus
        Și te-ai născut !”

        Din cauza lungimii eseului am scris doar o parte din el o traducere liberă personală din limba maghiară. Doi din filozofii mei preferați Seneca și Socrate, ambii condamnați la moarte, pentru că nu au renunțat să caute adevărul .

        • Serena Adler commented on April 3, 2020 Reply

          Mulțumesc din suflet pentru ceea ce evocarea acestui eseu a provocat în mintea și sufletul meu! Avem fiecare un moment al adevăratei maturități și uneori îl observăm mai târziu și în împrejurări speciale.

          Vă doresc doar bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *