Suntem în timpul sărbătorilor de toamnă și nu aș vrea să las să se îndepărteze prea mult anul de care ne-am despărțit, fără a reflecta puțin la noi și fără să evocăm amintiri dragi din copilărie, de această dată dedicate sărbătorii de Sucot.

A fost o vară toridă și totuși am găsit energia și elanul de a-mi pregăti trecerea în noul an evreiesc. Perioada iertărilor a fost mai profundă, am simțit nevoia iertării și nu voi spune cât am alocat iertării mele și împăcării cu mine, dar voi spune că am reușit să iert oamenii fără chip, dar care aveau nevoie și de iertarea mea. Am pregătit apoi îndelung ”bagajul” cu care am intrat la masa de Roș Hașana, pregătită să pășesc în noul an. Am așteptat cu emoție Yom Kipur, sărbătoarea cea sfântă, cu speranța sigilării cu bine în Cartea Vieții. În viețile noastre toate se întâmplă cu o ordine și cu un rost.

Ne pregătim de fiecare dată să pășim cum se cuvine într-un nou an și o facem fiecare în felul nostru. Cum se construiește acest fel de a fi al fiecăruia? Se construiește pe ceva, pentru că nimeni nu se naște din nimic, toți avem rădăcini, mai mult sau mai puțin adânci, sănătoase, trainice. Baza construcției noastre a fost pusă în copilărie, în familie și cu acel ”bagaj” inițial de educație și experiențe proprii pornim prin viață. Am ajuns la acel bagaj de început, pe care mi-l imaginez ca fiind o desagă cu care copilul pornește în spate. Pentru unii este o mică desagă înfiptă într-un băț cules din crângul din apropierea casei, pentru alții poate fi un rucsac, în timp pentru alții o valiză, care însă devine greu de dus de-a lungul anilor.

Aceaste sărbători de toamnă sunt un prilej să ne primenim și îmbogățim bagajul. Ce cuprinde bagajul și cum îl pregătim?

Bagajul cuprinde amintirile noastre, lecțiile de viață învățate și care ne feresc de greșelile viitoare, lecțiile de viață neînvățate și care ne țin captivi în același fel de greșeli. Pe toate le periem și analizăm, apoi unele intră în bagajul anului în care intrăm și altele se lasă în urmă, pleacă în uitare în anul de care ne despărțim.

Toate acestea nu se fac într-o oră sau o zi, ci le mai lăsăm să se și sedimenteze. Lăsăm bagajul să mai stea puțin, timp în care ne ocupăm de alte multe lucruri care vin și pleacă. Reluăm apoi și vedem ce mai adăugăm, dar neapărat speranțe, vise, dorințe, urări de bine.

S-ar putea crede că totul se încheie după cele două mari sărbători care marchează trecerea în noul an, dar nu este deloc așa, pentru că orice bagaj se mai verifică din când în când, se scot din el cele netrebuioncioase sau dăunătoare și se adaugă prospețimea unor gânduri bune și frumoase, curate și clare.

Ajungem la sărbătoarea de Sucot, sărbătoarea corturilor, a recoltei, care în acest an mi-a adus în suflet culorile toamnei din copilăria mea, culorile pe care suca o avea, dar mai întâi să spunem câteva lucruri despre Sucot, pentru că fiecare sărbătoare vine de undeva și are rostul ei în completarea filozofiei noastre despre lume și viață.

Sucot este una din cele 3 mari sărbători biblice și în cele 7 zile cât durează se rememorează peregrinarea evreilor prin deșert. In amintirea acelor timpuri se construiesc corturi (sucot) frumos decorate cu ramuri, fructe. Se construiesc în curțile sau balcoanele familiilor evreieşti. În cele 7 zile se ia masa în aceste corturi.

Specific pentru Sucot sunt cele 4 specii (arbaat haminim) cu simbolistica lor:

–          ETROG, o specie de lamâie, fruct galben, cu gust excelent și parfum plăcut, reprezintă un individ înțelept și care face fapte bune.

–          HADASS, ramurile cu frunze din mirt, cu un parfum bun, dar necomestibile și reprezenând persoane care fac fapte bune, dar nu au înțelepciune.

–          LULAV, buchetul alcătuit din palmier, mirt şi salcie, în care frunza de palmier care e comestibilă, dar nu are miros, ceea ce reprezintă individul cu înțelepciune, dar care nu face fapte bune.  

–          ARAVA, ramurile din salcie, care nu au nici gust, nici miros și reprezintă individul care nu e nici înțelept și nici nu a făcut fapte bune.

Pe vremea copilăriei mele nu știam toate cele pe care e știu acum, prin urmare bucuria mare a acestei sărbători era pregătirea și decorarea unei minunate suca. Bunica și apoi mama au fost depozitarele tradițiilor, obiceiurilor și cutumelor. E drept că de la o generație la alta se mai întâmpla câte o nuanțare, dar esența se păstrează până azi și continuă prin mine.

Dar unde şi din confecţiona bunica mea suca ?

În fundul grădinii era un chioșc pe patru picioare metalice, destul de înalt și îmbrăcat în viță de vie. Părinții mei, cărora nu le lipsea simțul umorului, numiseră acest loc ”Refugiul din Fundul Grădinii”. Era pe vremurile în care o glumă de genul ”Vă invit în RFG” putea să aibă urmări, dar ai mei se amuzau invitându-și așa prietenii veniți în vizită. Mă întreb câți nu vor fi ”povestit” ce glume se făceau. Ce frumoasă era această Suca împodobită cu ciorchini de struguri, mere, pere, prune și tot ce mai avea bunica prin curte! Era un loc plăcut, plin de viață, în timpul și înafara sărbătorii de Sucot. Acolo se servea cafeaua și familia era împreună.

Acum mă întreb cum de aveau atâta timp să stea de vorbă în jurul mesei !?

Oare cât timp am câștiga și noi dacă am reduce comunicarea prin internet şi am sta de vorbă direct.

Un Sucot fericit!

Hag Sukkot Sameach!

Serena Adler

21 septembrie 2021