Aniversarea din acest an se desfăşoară sub genericul Buchenwald şi Holocaustul, pentru a vedea în ce măsură a fost părtaş lagărul de pe Ettersberg, la uciderea celor şase milioane de evrei. În lagărul de la Buchenwald, de la înfiinţare şi până la eliberare, au fost închişi 266.000 de deţinuţi, din care circa 56.000 şi-au pierdut viaţa. Dacă toţi decedaţii ar fi fost evrei, ponderea lor ar fi fost mică, aproape neglijabilă, comparativ cu cele şase milioane de suflete pierite în Holocaust. Privind lucrurile strict statistic, s-ar părea că lagărului de la Buchenwald nu i se poate reproşa prea mult… Atâta doar că realitatea trebuie analizată sub toate apectele ei. În toamna anului 1937, regimul nazist înfiinţa lagărul de la Buchenwald, ca loc de detenţie pentru germani, mai exact pentru comuniştii, social-democraţii şi antifasciştii germani. Dintru început regimul ştia foarte bine că aici urmau să ajungă şi elementele asociale şi stigmatizate, cu precădere evrei. Şi lucrurile s-au petrecut întocmai. Primul transport de evrei a fost adus în 1938, fiind urmatde multe altele, tot mai numeroase. În scurt timp, evreii din toate ţările ocupate de cizma nemţească au fost deportaţi în lagărele naziste, deci şi la Buchenwald. Chiar dacă Buchenwaldul nu fusese proiectat să fie o fabrică a morţii, comandamentul lagărului – atunci când considera de cuviinţă – putea recurge la crime în masă. Comandamentul SS de la Buchenwald nu diferea cu nimic de cele de la Auschwitz, Majdanek sau alte lagăre, îndeplinindu-şi întocmai sarcinile trasate. Dacă regimul nazist ar fi ordonat ca şi în acest lagăr să fie înfiinţate camere de gazare şi să înceapă exterminarea în masă, comandamentul SS ar fi îndeplinit acest ordin fără şovăire. În acest caz nu am fi vorbit de cincizeci, ci de cinci sute de mii de victime! Şase milioane, şase sute de mii sau doar şase mii de morţi sunt doar nişte numere, nişte date statistice seci care nu reflectă realitatea istorică. Pentru a o înţelege avem nevoie de mărturiile supravieţuitorilor. Deşi scena tragediei era aceeaşi, calvarul fiecărui supravieţuitor a fost unic. Iată câteva date din Holocaustul meu…Read more…
“JIDANII ÎN RĂZBOI”
Acesta e titlul articolului de fond din revista CERTITUDINEA (nr. 17/2018), publicaţie apărută sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este vorba de opinii, însemnări de jurnal, discursuri parlamentare având acest titlul răsunător, scris cu majuscule “JIDANII ÎN RĂZBOI” la care, pentru o înţelegere mai clară, se adaugă: un document fundamental pentru întelegerea istoriei interbelice a României. Uitându-mă la titlul care captează din start interesul cititorului de ziar, am crezut că e vorba de sacrificiile aduse de evreii de pe teritoriul României în Marele Război pentru întregirea ţării. Totuşi era ceva derutant: acest sacrificiu suprem l-au adus evreii, nu jidanii! Atunci ce rol au avut jidanii în război? Şi ca cititorul neiniţiat să primească o privire de ansamblu, în articol se reproduce coperta unei broşuri, discursul lui A. C. Cuza, rostit în Adunarea Deputaţilor din 1918. Acelaşi A.C. Cuza care a fost şeful guvernului care a adoptat legislaţia antisemită din 1938. Extrem de sugestiv, nu-i aşa?Read more…
11 aprilie 2017. 72 ani de la Eliberarea Lagărului Buchenwald
Mă numesc Vasile Nussbaum. În vara lui 1944 am fost deportat la Auschwitz, din Cluj, unul dintre oraşele mari ale Ungariei din acea vreme. După ce am trecut prin mai multe lagăre naziste, am ajuns la Buchenwald. Aveam 16 ani când m-am eliberat şi m-am întors acasă. Am învăţat, mi-am luat bacalaureatul şi apoi m-am înscris la facultate. Mâncam la cantina facultăţii. După un răstimp, şeful cantinei, un bărbat cam de vârsta pe care ar fi avut-o tatăl meu – dacă ar mai fi trăit – m-a lăudat:Read more…
Am salvat viaţa unui om
De pe la mijlocul lui martie 1945 se auzea tot mai clar bubuitul tunurilor din depărtare şi după cum sporea intensitatea lui, aşa creştea şi speranţa noastră în apropierea frontului şi a eliberării. Speranţa însă s-a dovedit deşartă. În noaptea de 1 aprilie am fost treziţi de răcnetele care ne împresurau: Los, los, aufsthen! Prezentaţi-vă deîndată pe Appelplatz!.Şi am pornit într-un aşa numit marş al morţii. După un popas foarte scurt, când ni s-a ordonat să ne încolonăm din nou în formaţie de marş, un coleg de suferinţă, mult mai vârstnic decât mine, care mărşăluise alături de mine, a rămas şezând, cu capul în pământ. – Nu ai auzit că pornim la drum? – m-am răstit la el, ca să-l îmboldesc. – Nu mă duc mai departe, nu mai am putere să mă ridic…Mi-a fost de ajuns, nu au decât să mă împuşte Read more…