A fi sau a nu fi ce ești!

Feb 14, 2019By

Îmi cer scuze de la bun început dacă aceste rânduri se adresează în mod special doar acelora dintre cititori care sunt interesați să afle mai multe despre evoluția societății israeliene din ultimii ani. Și îmi cer încă o dată scuze pentr faptul că în cele ce urmează nu mă voi ocupa de acele grupuri etnice, locuitori ai Israelului, care nu aparțin majorității ce se intitulează evreiască. Nu minimalizez existența conflictului interetnic de aici, dar nu toate subiectele pot fi tratate în acelaș timp. Subiectul pe care l-am ales poate fi considerat de mulți ca total periferic și neinteresant pentru cei care trăiesc în afara granițelor (încă nestabilite) ale Israelului, iar eu nu găsesc niciun argument pentru a-i contrazice. Și totuși…Doresc să amintesc un fapt istoric care poate mă va ajuta să justific alegerea subiectului pe care încerc să-l dezvolt aici. Israelul e nu numai o țară nouă, ci pentru 75% din populație (restul fiind musulmani și creștini) aproape fiecare membru (cu excepția celor născuți aici), pentru a căpăta titlul de ”israelian” a trebuit în primul rând să fie evreu. Legea spune că ai dreptul de te așeza în Israel ca cetățean ”cu acte în ordine” doar dacă poți dovedi că în vinele tale curge (și) sânge evreiesc.Read more…

Feb 14, 2019 15 comments

Pe capul meu de locuitor…

Feb 28, 2019By

Mă întreb uneori, îndeajuns de des, pentru cine scriu. Întrebarea e firească, și totuși necesită o explicație. Dacă aleg un subiect care se referă la actualitatea românească sau europeană, cei care trăiesc acolo o cunosc mai bine ca mine. Iar dacă scriu despre ce este la noi, în Israel, o altă parte a cititorilor are dreptul să se plictisească numai când vede titlul eseului. Pe cine interesează problemele altora? Doar fiecare le are pe ale sale.Read more…

Feb 28, 2019 12 comments

Povestea unui om care a decis să scrie o carte

Mar 28, 2019By

Baabel publică un Interviu realizat de Astrid van Nahl, de la revista Alliteratus.com, cu Peter Biro, unul dintre autorii revistei Baabel care, după debutul literar în limba română s-a încumetat să-şi trimită spre publicare şi scrierile în limba germană. Acest demers, precum şi ineditul tematicii abordate de doctorul Petre Biro, originar din Oradea şi stabilit în Elveţia, au generat interesul revistei Alliteratus.com şi astfel s-a născut interviul semnat de Astrid von Nahl. În continuare publicăm versiunea română a acestui interviu.Read more…

Mar 28, 2019 1 comment

Amintiri

Apr 18, 2019By

Aveam vreo 7-8 ani și mă jucam în curte cu Moișele, un băiat de vârsta mea din vecini. – Nu există Dumnezeu – i-am spus.– Ba există. – Ba nu. Tata mi-a spus că nu există. – Atunci cine a făcut lumea și tot ce e în ea? – Natura.
– Și cine a făcut natura? Aici n-am mai știut ce să-i răspund și am schimbat subiectul. Pe bunicii mei nu i-am cunoscut, au murit înainte de a mă naște. Dar știam că au fost foarte religioși. Printre diferite alte ocupații, bunicul din partea tatălui a fost și melamed, pregătea băieții pentru ceremonia de bar mitzva. Bunicul matern ținea o cafenea în centrul orașului, sâmbăta și zilele de sărbătoare le petrecea însă la curtea rabinului său unde se ospăta, bea, cânta, dansa și se ruga împreună cu toți ceilalți hasizi. La începutul secolului trecut generația părinților s-a depărtat treptat de religie și de tradiție până ce le-a părăsit cu totul. Read more…

Apr 18, 2019 5 comments

Oare a mai rămas ceva de scris sau de spus?

May 2, 2019By

În general medicii scriu ficțiune, adică povești, cele mai multe fără legătură cu meseria lor. Poate doar că inspirația provine din legătura nemijlocită cu ființe umane, dar majoritatea subiectelor sunt cel mult tangențiale cu ocupația de zi cu zi. De multe ori scriu și materiale inspirate din meseria lor, dar nu beletristică, ci subiecte legate de situația medicinii în zilele lor, problemele îngrijirii bolnavului în sistemul medical în care trăiesc, sau abundente propuneri de îmbunătățire, venite din partea unor indivizi care de zeci de ani trăiesc și activează în mediul medical și încearcă să se facă folositori. Excepție la cele de mai sus o fac trei volume, care mi-au căzut în mână la intervale mari unul de celălalt, provenind din surse foarte îndepărtate, cel puțin geografic. Sunt trei publicații în care subiectul e medicina, medicii și pacienții, doar modul în care este tratat diferă complet de tot ce s-a scris în domeniu. Subiectul pare banal, dar stilul este complet neașteptat: este un amestec de satiră, amărăciune (și sinceritate) sufletească, critică, și pe undeva deznădejde. Citind cele trei cărți vezi imediat că nu e nevoie de mulți ani pentru a înțelege că problemele medicinii de azi, de ieri și bineînțeles de alaltăieri pot fi tratate în modul cel mai serios, dar că uneori e nevoie să te ridici deasupra realității de zi cu zi, să privești în jos și să încerci să nu te pufnească plânsul, sau râsul, depide în ce mood ești.Read more…

May 2, 2019 9 comments

Concursul Eurovision devine armă politică

May 16, 2019By

De la început concursul Eurovision, cea mai mare competiție paneuropeană de cântece (și nu numai) a dorit să fie un eveniment fără tentă politică, de apropiere între țările participante. Organizatorii au negat întotdeauna că ar putea servi interesele unuia sau altuia dintre state, dar indirect teza era infirmată. Și acest lucru se vede cel mai bine la vot. Se știe de-acum că există grupuri de țări, în funcție de regiuni și interese, care se votează unele pe altele. Teoretic acest fapt nu ar trebui să modifice ierarhia câștigătorilor, dar contribuie la situarea unui concurent pe un loc mai bun. Trebuie însă să recunoaștem că melodiile reușite, care sunt pe gustul publicului competițiilor Eurovision, câștigă până la urmă. Nu vreau să discut calitatea lor, criticii muzicali au ajuns la concluzia că există o rețetă ”câștigătoare” – o melodie cât mai simplă, care poate fi ușor reținută de ascultători (vezi ABBA). La fel ca în cadrul multor competiții naționale, contează nu numai vocea, ci și ”istoria” interpretului – date biografice dramatice, o viață dificilă, eforturi mari de a ajunge să participe la competiție, în sfârșit, numeroase motive subiective. În cazul ediției din acest an este vorba de un element mai special legat de țara organizatoare. Deși se numește Eurovision, printre participanți se află și concurenți neeuropeni, cum este cazul Israelului și dacă nu mă înșel, al Australiei. Faptul că Israelul este printre statele concurente și a câștigat ediția de anul trecut, a ridicat de la început probleme organizatorice, legate de situația tulbure din Orientul Mijlociu. Israelul, prezent la Eurovision din 1973, a mai câștigat de patru ori concursul – 1978, 1979, 1999 și 2018 – și conform regulilor competiției, următoarea ediție se ține în țara câștigătoare.Read more…

May 16, 2019 7 comments

Impresii de la întâlnirea cu Papa Francisc, la Şumuleu-Ciuc

Jun 2, 2019By

Am pornit din Gheorgheni spre Șumuleu-Ciuc, în zorii zilei, la ora 4.45, cu mai multe autocare iar în jur de ora 6.00 am ajuns în Miercurea-Ciuc, la intrarea în oraș, unde erau amenajate mai multe parcări atât pentru autobuze cât și pentru autoturisme, totul foarte bine pus la punct. Odată coborâți din autobuze ne-am încolonat și am pornit pe drumul de aproximativ 5 km de la intrarea în Miercurea-Ciuc până pe dealul Șumuleului. A fost crunt. A început să plouă și să bată vântul, erau puține grade peste 10, dar fiecare dintre noi știam că vremea va fi capricioasă și, ne-am echipat corespunzător. Deși majoritatea aveam umbrele și pelerine, la picioare toată lumea era udă și murdară de noroi. Când am ajuns în apropierea dealului Șumuleu totul era cuprins de o ceață atât de densă încât abia se vedea scena amplasată pentru oficierea slujbei. Pe ecranele gigant pelerinii erau informați în limbile română, maghiară și engleză referitor la ce au voie și ce nu au voie să aibă asupra lor, despre punctele de prim-ajutor din fiecare sector iar în cazul întâmpinării oricăror dificultăți eram îndemnați să apelăm cu încredere la voluntarii care se aflau prin mulțime. Era ora 9:10 când am ajuns în sectorul 1 dar, ploaia era din ce în ce mai nemiloasă iar frigul își făcea prezența, motiv pentru care zeci de persoane, printre care și foarte mulți copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Am înțeles de la cei responsabili cu acordarea primului ajutor că cele mai multe probleme au fost din cauza efortului și a vremii. Slujba religioasă era programată să înceapă la ora 11:30, prin urmare, aveam de așteptat aproape două ceasuri și jumătate…Read more…

Jun 2, 2019 4 comments

File din istoria evreimii clujene…a VII-a oară

Jun 20, 2019By

Încă sunt prea aproape de eveniment ca să pot arunca o privire retrospectivă, (cât de cât obiectivă) însă îndrăznesc să spun că satisfacţia obiectivului îndeplinit (şi sper că bine realizat) îi conferă valoare adăugată răstimpului febril al pregătirilor, când totul se aglomerează în preajma termenului limită – al acelui deadline cu nume atât de sugestiv – când simţi că nu mai pridideşti şi mai sunt atâtea de făcut! În acelaşi timp nu pot să nu contorizez cu oarecare mândrie că s-a încheiat şi cea de a şaptea ediţie a simpozionului File din istoria evreimii clujene, început în 2011 – de echipa (dream team?): Robert Schwartz, Andrei Zador, Ladislau Gyémánt şi subsemnata – în speranţa restituirii unor crâmpeie din istoria evreimii clujene, numeroase şi prospere, spulberate de Holocaust, reclădite din cenuşă şi apoi tot mai împuţinate… Cele şase ediţii anterioare s-au concretizat în şase volume (dublate fiecare de ediţia în limba maghiară) conţinând lucrări care contribuie cu piese importante în amplul puzzle al Istoriei evreilor din Cluj, o viitoare lucrare foarte necesară şi mult aşteptată. Ediţia a VII-a a Filelor din istoria evreimii clujene s-a desfăşurat sub genericul comemorării a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi şi a avut ca tematică generală: personalităţi evreieşti ale teatrului şi filmului din Cluj; presă şi gazetari evrei.Read more…

Jun 20, 2019 6 comments

Gândurile cititorului transformat în critic literar

Jul 4, 2019By

Nu, nu sunt obsedat de scrisul lui Yuval Harari. Ca dovadă, nu am fugit la librărie să cumpăr primele două cărți ale sale, pe care nu le-am citit până acum. Dar decizia de a mă ocupa pentru a doua oară, consecutiv, de cele descoperite în ultimul său volum (”21 lecții pentru secolul 21”) mă obligă să răspund la întrebarea pe care poate mulți cititori și-o vor pune, și anume ce-l face pe individ să pună deoparte alte subiecte, unele chiar foarte interesante, și să se refere încă o dată la amintitul scriitor. Adevărul este că pentru un scrib amator ca mine, greutatea este de a găsi o dată la două săptămâni un subiect care, cel puțin în aparență, ar putea interesa pe stimatul cititor, gata să sacrifice câteva minute din viața sa pentru a citi un eseu care să nu-l dezamăgească. Am mai spus-o, Harari scrie foarte bine, posedă un condei de mare valoare și stilul său e mai mult decât atractiv, este captivant. În marea lor majoritate argumentele pe care le aduce pentru a-și demonstra teoriile sunt corecte și uneori chiar inovatoare, cel puțin pentru cel care nu și-a dedicat viața nici istoriei universale, nici filozofiei. Ceea ce nu înseamnă că tot ce scrie e literă de lege.Read more…

Jul 4, 2019 16 comments

Karlovy Vary 2019 – O ediție etalon

Jul 18, 2019By

Ediția cu numărul 54 a Festivalului internațional al filmului de la Karlovy Vary a început pe cunoscuta melodie Cha ba da ba da. Suport muzical al unui montaj cu Un alt bărbat și o altă femeie. Refrenul avea să fie reluat și în seara închiderii. Neobișnuit pentru un mare festival. După cum neobișnuiți au fost și cei aflați dincolo de sintagma transferată din titlul faimosului film al lui Lelouch. Nu erau două vedete ci, pur și simplu, Bărbatul și femeia care, acum 25 de ani, au relansat festivalul, după ani de presiuni politice, l-au proiectat pe orbita regăsirii: Eva Zaoralova și Jiří Bartoška. Ea- critic de film, numită director artistic și selecționer. El – actor, acum președinte. Festivalul din acest an a omagiat cei 25 de ani ai unui cuplu profesional de excepție, care a preluat conducerea unei manifestări stagnante ce și-a regăsit, în libertate, calea unei identități moderne. Soarta putea fi întoarsă din drum, nu însă și numărătoarea. A trebuit să ne obișnuim cu ciudata matematică: deși s-a născut în 1946, deci odată cu festivalul de la Cannes, KVIFF, cum îl recomandă inițialele, a ajuns abia la ediția a 54-a. Și-a făcut repede loc pe hartă, drept care, în 1956, Federația internațională de specialitate (FIAPF) l-a inclus, în ierarhia sa, în clasa restrictivă festivalurilor de categoria ARead more…

Jul 18, 2019 1 comment

Câteva cuvinte

Jul 28, 2019By

Sunt câteva cuvinte de mulțumire și recunoștință, cum se obișnuiește la începutul unei cărți, mai cu seamă dacă este cartea de debut a unui om de mult trecut de prima tinerețe. Demult utream dorința de a lăsa ceva în urmă, în afara multelor lucruri inutile și a puținelor utile, pe care le-am strâns într-o viață, împreună cu Vera, soția mea, Roby fiul meu și familiile pe care nu le mai avem. Acest ceva nu putea fi decât o carte, căci am avut șansa și neșansa să fi fost născut și trăit ca fiu al Poporului Cărții. Deci cartea are ca ”personaj” principal tocmai acest popor evreu. Cartea care o citiți acum (și pe care sper că veți avea răbdarea să o parcurgeți până la sfârșit) este o colecție de articole publicate într-o revistă online (așa este acum moda, dictată de preocupări ecologice și economice) cu incitantul titlu BAABEL, care include multe semnificații. Andrea Ghiță, talentata ei plăsmuitoare, mi-a oferit spațiul în care mi-am făcut debutul întârziat în ale scrisului. Tot ea, împreună cu Eva Galambos, m-au încurajat și m-au ajutat să depășesc tracul de început. După o longevitate remarcabilă de șapte ani de apariții bilunare neîntrerupte, revista BAABEL a dobândit o reputație lăudabilă. Cele 140 de articole (devenite capitole) le-am adunat în două volume cu sprijinul multor prieteni, cărora le mulțumesc din suflet. Apărute în revistă între anii 2013-2019, ele sunt un fel de eseuri, impresii de călătorie, incursiuni în diverse istorii și întâmplări cotidiene.Read more…

Jul 28, 2019 6 comments

A privi, a vedea : Timişoara evreiască şi nu numai

Sep 19, 2019By

„Numai cine e însufleţit poate să însufleţească” – pare a fi fost, după mărturia Gettei Neumann, un gând călăuzitor al vieţii tatălui său, rabinul dr. Ernest Neumann. Parcurgându-i cartea, pornind adică pe urmele Timişoarei evreieşti, poţi constata fără urmă de tăgadă că fiica a asumat şi interiorizat aceeaşi convingere, împlinind un gest de devoţiune pentru ilustrul părinte şi continuând vocaţia lui în alt plan al vieţii. Pentru că lucrul cel mai frapant al acestei istorii încorporate în memorie şi în patrimoniul material al oraşului este senzaţia de viu şi animat. Cartea aceasta, bine documentată şi extraordinar ilustrată, gândită cu minuţie ca structură şi organizare, inclusiv vizuală, scrisă cu gândul de a cuprinde, dacă s-ar putea, totul, este dominată de pasiunea autoarei pentru obiectul ei de studiu, pentru oraş şi pentru oamenii care, locuindu-l, l-au inventat ca spaţiu real şi mental. Această pasiune se transpune în plăcerea de a găsi surse inedite, de a combina amănuntul atractiv sau anecdota savuroasă, cu sobrietatea documentului care inventariază sau atestă, de a combina vocea textelor din trecut şi de azi cu propriul comentariu savant, sentimental, critic, ironic sau admirativ. Read more…

Sep 19, 2019 3 comments

O lume dispărută. Cernăuți, orașul multicultural

Oct 3, 2019By

De mult mă gândeam să scriu despre orașul Cernăuți, care în copilărie mi se părea „cel mai mare și cel mai frumos”. Aveam acolo multe rude pe care le vizitam cu părinții, acolo s-a operat bunica (fără succes) de cataractă, acolo era vestitul pediatru, Wiesenthal – ulterior cunoscut și în București – la care a plecat mama cu sora mea pentru o urticarie rebelă, acolo speram să studiez istorie când va veni timpul. Dar nu a fost să fie! Ultima dată am fost la Cernăuți în 30 aprilie 1944, acum 75 de ani, o viață de om! Atunci mă întorceam, pe jos, din Transnistria. Nu numai eu credeam că e cel mai mare și mai frumos oraș din lume. Cei din jurul meu ziceau: „O, dacă am sta la Cernăuți! Acolo sunt oameni culți și învățați, acolo e bine să trăiești. Seamănă cu Viena. Ce m-a îndemnat să scriu acum despre Cernăuți? Un articol apărut recent într-o revistă fraceză (Presse Nouvelle) cu titlul Des poètes juifs de langue allemande, témoins d’une capitale disparue, Czernowitz m-a făcut să împărtășesc, cititorilor revistei Baabel ce a fost altădată acest oraș. Pe internet se găsesc foarte multe date geografice, istorice, sociale și culturale, etc. despre viața zbuciumată a orașului ctitorit de Alexandru cel Bun în 1408. Aleg totuși din datele de pe internet unele cifre semnificative. Recesământul din 1930 a arătat că din cele peste 140.000 de suflete din municipiul Cernăuți, 42.592 erau evrei și din această cifră se vede cât a fost el de important pentru această etnie. În zilele noastre Cernăuți este un oraș ucrainean. Ultimul recensământ, cel din 2013, arată o creștere semnificativă, aproape o dublare a populației, dar numai 1308 persoane s-au declarat evrei. Read more…

Oct 3, 2019 7 comments

Întâlnire cu trecutul

Oct 17, 2019By

– Domnul Schwartz? – m-a întrebat recepționerul hotelului. Tovarășul colonel vă așteaptă în camera 203, etajul doi. Nu mă simțeam în apele mele, eram tensionat, era prima dată când aveam de-a face cu autoritățile și încă cu Securitatea. Trecuseră mai bine de șase săptămâni de când am fost la Ambasada Israelului, în primăvara anului 1984, pentru a mă interesa de singurul meu unchi, kibuțnic, care nu mai dădea niciun semn de viață…– Sunt colonelul Aioanei, s-a prezentat un om între două vârste, cu părul cărunt, într-un trenci albastru. Sunt interesat de motivul pentru care ați fost la Ambasada Israelului. I-am relatat toate amănuntele. Au urmat o serie de întrebări legate de persoana și familia mea, după care am fost rugat să aștern pe hârtie tot ce i-am povestit. Mi-a cerut un număr de telefon, după care ne-am despărțit. Presimțeam că nu a fost ultima noastră întâlnire…Nu mult după întâlnirea cu securistul am primit de la unchiul meu o scrisoare în care îmi explica motivul pentru care nu l-am găsit. În scurtă vreme am fost din nou invitat la o convorbire cu colonelul, în care mi-a cerut încă o dată să-i dau în scris tot ce s-a întâmplat la Ambasada Israelului.Read more…

Oct 17, 2019 6 comments

Strădania de a deveni din nou sănătos

Oct 31, 2019By

Nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu aș ști că multe persoane de vârsta mea, mai tinere sau chiar mai bătrâne, trec prin situația prin care am trecut eu în urmă cu o lună și ceva: operația și spitalul (sau invers). Medicul meu, care a încercat să-mi aline durerile în piciorul stâng, despre care credeam că sunt de la gonartroză (o am și pe asta!), m-a trimis să-mi fac o radiografie. Sentința lui a fost nemiloasă: ”sunteți bună de operație, de proteză de șold. Nu mai aveți deloc colagen”, cu precizarea: ”cât mai repede”. Într-o primă fază am rămas uluită. Nu știam că am osteoporoză și mă gândeam că o astfel de operație este necesară numai celor cu fractură de col femural. Sfătuită de prieteni să cer o a doua opinie cu toate că aveam o încredere deplină în medicul care m-a diagnosticat (în fond radiografia nu minte), am trimis imaginea unui specialist de la Târgu Mureș. Verdictul a fost și mai sever: nu numai șoldul stâng trebuie operat, ci și cel drept! Am primit mesajul când mă aflam în concediu la Borsec și, sincer să vă spun, nu mi-a picat bine, dar am încercat să dau uitării situația măcar până mă întorc la București. Numai că boala nu mi-a dat pace, piciorul stâng (interesant, nu șoldul!) mă durea tot mai rău. Până m-am întors la București, decizia mea era luată: nu are rost să mai amân, mă voi opera. ”Cât ești de curajoasă, chiar așa, te-ai decis imediat!”, mi s-a spus de multe ori de către prieteni și apropiați.Read more…

Oct 31, 2019 16 comments

Să retrăiești trecutul cu succes.

Nov 21, 2019By

Îmi permit să amintesc cititorului faptul că ultima mea contribuție la reușita gazetă electronică, BAABEL, prezenta un film recent al lui Woody Allen. Până atunci nu avusesem nici ocazia nici dorința de a mă transforma în critic de artă cinematografică, dar m-am scuzat menționând că Allen e un tip foarte apropiat de existența mea intelectuală de-a lungul multor ani. Cine și-ar fi închipuit că în mai puțin de două săptămâni, traversând aceeași stradă din micul meu Omer sudic, spre cinematograful de cartier, aveam să vizionez un film care mă obligă să iau din nou ”condeiul în mână” și să-l comentez?! Întors acasă (adică 50 pași de la ieșirea din cinematograf) m-am trezit gândindu-mă că de fapt ce văzusem nu prea era original, deși foarte bine realizat și cu o serioasă încărcătură de romantism sentimental (sau sentimentalism romantic). Uite, mi-am zis, în primul rând adu-ți aminte de cele două filme ale lui Marcello Mastroianni. Primul, Intervista, aduce pe celebrul actor în casa Anitei Ekberg, în Suedia, amândoi deja vârstnici, mână în mână și revăzând după 25 ani, cu lacrimi în ochi, celebra scenă de la Fontana di Trevi, din filmul 8 ½. Sau tot el în Pret à porter, în care eroul își regăsește iubita din adolescență, amândoi se retrag plini de pasiune erotică într-o cameră de hotel, el o așteaptă în pat, ea se dezbracă și se apropie tiptil de iubitul de odinioară, care însă între timp sforăie ca în vremuri bune!!!Read more…

Nov 21, 2019 18 comments

O seară aproape biblică

Dec 5, 2019By

După ce am citit câteva texte vibrante în revista Baabel din 31 octombrie a.c., pe care mi-a trimis-o prietenul şi colegul meu Dr. Gabriel Gurman, m-am hotărât să mă duc neapărat să vizitez o sinagogă. Ocazia s-a ivit imediat, deoarece am primit o invitaţie la Concertul SoNoRo pentru duminică, 3 noiembrie, la ora 19, chiar la Templul Coral de pe strada Sfânta Vineri nr. 9 din Bucureşti. şa că iată-mă duminică deja de la ora 18.15 în faţa Templului Coral. Am venit mai devreme ca să ”prind” un loc mai în faţă, să-mi delectez urechea cu programul talentatei orchestre de cameră, SoNoRo, care de mulţi ani ne face surpriza să ne cheme în spaţii cu totul speciale. Ce bine că am venit mai devreme! E o vreme de început de veac în Bucureşti, o toamnă ca în poezia lui Arghezi… Sunt în curte şi admir frumoasa siluetă a Templului, pe care nu l-am mai văzut de când am condus-o pe ultimul drum pe Tia Peltz… O cunoşteam din anul IV de Medicină, de când făceam stagiu la Clinica de Boli Interne (Cardiologie, mai ales) la Spitalul Caritas… Read more…

Dec 5, 2019 3 comments

Undeva în Europa

Dec 19, 2019By

Într-o zi de salariu, Wolfgang Bruck, maistru la Uzinele Siemens din Berlin, a intrat într-un magazin de aparate electrice. Era în 1930, cu două zile înainte de Crăciun, și s-a hotărât să cumpere un aparat de radio, cadou pentru toată familia. Soția Helga şi copiii Erich şi Kristina se vor bucura deopotrivă de darul acesta, s-a gândit el. Alegerea a căzut pe un radio Siemens, care avea o scală luminată, cu o mulţime de posturi trecute pe ea, un difuzor mare și un ochi magic, verde, care semnala dacă te apropiai de postul căutat. Vânzătorul l-a asigurat că a ales bine, era un aparat modern, durabil şi cu sunetul clar.Wolfgang era încântat de noul radio, putea asculta știrile acasă, nu numai la difuzorul uzinei și, mai ales, putea asculta muzică simfonică. În 24 ianuarie 1933 l-au ascultat cu toții la radio pe Adolf Hitler, noul cancelar al Germaniei, vorbind de la Reichstag despre noua politică a țării și despre ideologia nazistă. Familia Bruck era încântată de noul lider al Germaniei și de programul său. Membrii familiei Bruck au avut parte de multe transmisii radiofonice de neuitat: Olimpiada de la Berlin din 1936, concerte dirijate de Wilhelm Furtwängler și Herbert von Karajan (cei doi mari dirijori germanI care au făcut pact cu naziștii) precum și tiradele capului propagandei fasciste, Goebbels, despre ”glorioasa armată germană”.Read more…

Dec 19, 2019 6 comments

Martorii fotografi ai revoltei clujene din decembrie 1989

Jan 9, 2020By

Nu este o sarcină ușoară pentru mine să vernisez această expoziție de fotografie și să vă vorbesc despre imaginile expuse. Fotografia documentară poate surprinde deopotrivă stângăcia și stânjeneala, fățărnicia și adevărul, bucuria și întristarea, speranța și letargia, iar privitorul le poate descoperi cu ușurință pe toate acestea fără a avea nevoie de explicații sau interpretări. Mai ales în cazurile în care fotografiile au fost realizate de persoane cunoscătoare ale tainelor acestei profesii, oameni care știu exact misterele compoziției unei imagini bune, precum și pe ce anume trebuie să se concentreze. Cele spuse sunt valabile și se măsoară la fel și în cazul lucrărilor expuse aici de către László Adorjáni, Rareș Beuran, József Essig, Károly Feleki, András Kovács, Vasile Luca, Eugen Moritz, Remus Rusu și Géza Vass. Numai că în zilele în care aceste fotografii erau realizate, totul era diferit față de cum fuseseră cu o zi sau cu câteva zile mai devreme. Dacă ne uităm la lucrările expuse, putem observa imediat că de pe acestea ne privesc oameni dinamici, plini de speranță, bucuroși și gata de acțiune, oameni care în acele zile ale lui decembrie 1989 s-au angajat fără rezerve în revolta populară de mult și de către mulți așteptată în taină, precum și în evenimentele revoluționare produse într-o atmosferă devenită deodată fierbinte și care purta promisiunea schimbării soartei întregului popor.Read more…

Jan 9, 2020 4 comments

Teodor Feldman – O viaţă dedicată memoriei Holocaustului

Jan 23, 2020By

În 18 ianuarie 2020 s-au împlinit 98 de ani de la nașterea lui Teodor (Tivadar – Tibi) Feldman z”l. În scurta lui viață, Tibi a cunoscut puțini ani fericiți, o mare parte a vieții sale fiind umbrită de trauma Holocaustului. Tibi Feldman a fost “o pasăre rară” care și-a dedicat viața memoriei Holocaustului. Tibi Feldman s-a născut în 1922 în comuna Voivozi, județul Bihor. Când Tibi avea doar un an, familia Feldman s-a mutat la Oradea, unde au trăit o viață liniștită și prosperă, până când a venit războiul și au fost deportați în lagărele de concentrare și exterminare naziste. Tibi și fratele său Ștefan (Pișta), care era cu un an mai tânăr, au învățat la liceul evreiesc (Zsidilic) din Oradea. Tatăl său, Ludovic (Lajos), a murit înainte izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Dupa moartea tatălui, frații Feldman au trăit împreună cu mama lor, Elisabeta.Read more…

Jan 23, 2020 2 comments