Spitalul de campanie israelian a fost instalat în vestul Ucrainei, aproape de orașul Lvov. Orașul pitoresc era plin de refugiați din toată țara. Nu era chiar pe linia frontului, dar uneori era ținta tirului de rachete al armatei ruse. Lui Mihai, orașul îi amintea de orașele transilvănene, construite în stilul Imperiului Austro-Ungar. Mihai, medic anestezist și specialist și în terapia durerii într-un spital din Sudul Israelului, s-a oferit voluntar în această delegație. S-a născut și a urmat liceul la Oradea, vorbea limba rusă, făcea parte din organizația “Medici Fără Frontiere” și în cadrul ei activase deja în Haiti și în Sierra Leone. Au sosit într-o zi ploioasă de martie. Spitalul era instalat în curtea unei școli, o parte din paturi erau în clase, altele în corturi. Prin oraș treceau valuri de refugiați din toate părțile Ucrainei, marea lor majoritate cu destinația Polonia. Erau oameni de toate vârstele, unii cu rucsacuri, alții cu geamantane, cu câini, pisici, păsări în colivii. Era o imagine tristă, a unor oameni care nu prea știu încotro se îndreaptă și dacă se vor mai întoarce vreodată pe meleagurile pe care le-au părăsit. Lui Mihai îi aminteau de filmele documentare despre Holocaust. Primul refugiat pe care l-a întâlnit a fost Vasili, un om mai în vârstă care ducea în brațe un câine lup.Read more…

M-am născut sub stigma fricii. Tătucul Stalin s-a prăpădit când împlineam trei săptămâni. Când s-a născut mama mea, Stalin tocmai ajunsese la putere. Deci umbra despotului întuneca pământul chiar înaintea nașterii mele, dar, ce-i drept, peste România ea s-a întins doar după înfrângerea Germaniei naziste, odată cu împărțirea Europei în 1945. Teroarea stalinistă, executată de Beria în România, nu a încetat odată cu îmbălsămarea lui Iosip Vissarionovici. Prieteni de-ai părinților dispăreau peste noapte. În această ceață a temerilor și a bănuielilor, părinții au încercat să ne crească încrezători și temerari. Acasă se vorbea în șoaptă despre orice fel de nemulțumiri. Mai mult, locuiam în comun cu familia unui ofițer de securitate. Mă întreb cum a reușit mama, care la doi ani după venirea mea pe lume a divorțat, rămânând pentru o vreme singură cu mine și lucrând în același timp, să-și păstreze încrederea în omenire și să mi-o insufle și mie. Da, mama era un fel de eroină modernă. M-a instruit să nu povestesc în afara casei ceea ce se spunea sau se gândea. Trăiam, cum mulți o știu, o viață dublă. Ce povară pentru sufletul curat al unui copil, căruia i se spune că nu e bine să minți, că cinstea e un lucru valoros! Cum prelucrezi dubla injoncțiune?Read more…