Ar trebui să ne uimească ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles, patru zile după arestarea lui Salah Abdeslam, presupusul lider al grupării care a înfăptuit atentatele de la Paris? Nu ar trebui, o răzbunare de acest gen era de așteptat, cu toate că în mod logic, așa cum au explicat specialiștii în antiterorism, așa de repede nu se puteau pregăti atentate atât de bine coordonate ca cele din capitala Belgiei. Nu, concluzia acestor experți a fost că ele erau puse la cale de multă vreme și doar au fost avansate ca dată. Read more…
Urmările Holocaustului asupra poporului evreu, a evoluției sale istorice, le cunoaștem. Dar care sunt elementele sale de influență și urmările sale asupra altor popoare? Oare călăii nu sunt victime la rândul lor? Oare nu există posibilitatea apariției viitoare a unor noi victime și a unor noi călăi? Din păcate istoria recentă a demonstrat că acest lucru este posibil. În Rwanda, un trib a vrut – și a încercat să realizeze – distrugerea fizică a altui trib. Îmi amintesc un program al unui post israelian de teleleviziune, care arăta un muzeu al Holocaustului în capitala Rwandei, amintind și despre tragedia din această țară. În Cambodgia crimele regimului lui Pol Pot au depășit chiar și limitele imaginarului. Lucru valabil și pentru crimele terorii staliniste, pe care unii ideologi și polemiști le-au comparat cu crimele Holocaustului. Evident că este o deosebire, aceste din urmă crime fiind bazate pe apartenență ideologică sau socială, iar Holocaustul pe apartenență etnică nativă, dar o crimă nu o scuză pe alta. Adăugăm și crimele de astăzi din Siria. Și altele. Read more…
u câteva zile înainte de Hanuca, sărbătoarea care marchează un eveniment important care a avut loc în templul din Ierusalim, capitala Iudeii antice – victoria iudaismului asupra încercărilor de a schimba credința evreilor –, președintele Trump a făcut un dar Israelului. El a recunoscut oficial că Ierusalimul este capitala acestei țări, confirmând argumentele statului evreu cu privire la drepturile istorice asupra acestui oraș. Ca om politic, Donald Trump a recurs la argumente de bun simț.Read more…
În 28 iulie se împlinesc şase ani de când am lansat pe talazurile spaţiului virtual ambarcaţiunea noastră gazetărească cu un echipaj fondator mic, entuziast şi optimist. Iată-ne navigând de şase ani, călăuziţi de aceleaşi coordonate stabilite în primul număr, cu un echipaj mult sporit, alcătuit din mateloţi de nădejde, competenţi, înţelepţi şi înzestraţi având cu toţii un grăunte de nebunie…de condeier.
În acelaşi timp am avut satisfacţia de a primi pe puntea noastră oaspeţi cititori de pretutindeni, unii dintre ei alăturându-se echipajului Baabel şi sporindu-i valoarea. E important de consemnat în jurnalul de bord că al şaselea an ne-a îmbogăţit cu mai mulţi colaboratori decât anii anterioriRead more…
Recentele alegeri prezidențiale din Ucraina au avut un rezultat care pentru comunitatea evreiască internațională ridică un mare semn de întrebare. Volodymir Zelensky, un actor și producător de filme artistice, de desene animate și seriale de televiziune, câștigătorul scrutinului cu o cifră neașteptată – peste 73 la sută – este evreu, din părinți evrei nereligioși din Krivoi Rog. De menționat că la ora actuală, până în octombrie, premierul ucrainean Volodymir Groysman este de asemenea evreu. O astfel de structură nu există decât în… Israel. Oare victoria lui Zelensky se datorează marii dragoste a ucrainenilor pentru evrei? Greu de spus la prima analiză. De-a lungul istoriei dragostea nu părea chiar atât de mare. Încă din vremea dominației țariste evreii au fost uciși în pogromuri, în perioada ocupației naziste au fost uciși de Einsatzgruppen ale armatei hitleriste, sau în lagărele de exterminare cu paznici ucraineni care au dat dovadă de o mare cruzime, unii dintre ei fiind chiar condamnați pentru crime de război. Pe de altă parte, în timpul regimului comunist, al marii foamete din anii 1930, evreii au murit cu miile alături de ucraineni, suferința lor fiind comună. Read more…
E luna aprilie 2020, în plină pandemie de coronavirus și stau în casă. Am timp berechet să mă gândesc la viața mea actuală și la cea care a trecut. Mă gândesc la viața mea ca la un vis și nu-mi vine să cred că eu am fost acea tânără de douăzeci de ani care a scăpat cu viață din deportare și care a îndrăznit să plece pe jos din ghetoul Djurin spre România. Armata sovietică a venit într-o sâmbătă. La început au venit căruțe cu soldați prost îmbrăcați și fără arme grele – ei doar tatonau terenul. Iar a doua zi, duminică, au venit cei mult-așteptați. Credeam că s-a sfârșit războiul. Era sfârșitul lunii martie 1944 și sfârșitul războiului era încă departe! Chiar în acea zi a fost un bombardament german. Evreii, fericiți că au scăpat cu viață, au ieșit din case și mulți au fost omorâți. Noi nu eram printre ei, pentru că mama, temătoare, nu ne-a lăsat să ieșim – ca acum în pandemie. Mi-amintesc că în timpul bombardamentului ne-a pus mie și surorii mele o pernă pe cap și s-a așezat pe ea ca o cloșcă, să ne apere. Read more…
În piața de alimente Mahane Iehuda, cea mai populară piață de acest fel din Ierusalim, era forfotă mare. După mai bine de două luni de inactivitate datorită pandemiei de COVID 19, vânzătorii tocmai își deschiseseră dughenele. Șaul și Iakov erau zarzavagii. Erau prieteni din copilărie, și chiar dacă erau concurenți la comerț, era între ei o legătură puternică, amândoi erau suporteri ”înrăiți” ai echipei de fotbal Beitar Ierusalim, la fel ca majoritatea vânzătorilor din piață. Echipa avea fanii cei mai problematici din campionatul israelian de fotbal, intoleranți față de minorități, nu avea și nici n-a avut vreodată jucători arabi. Iusuf, un vânzător de falafel (mâncare specifică din Orientul Apropiat), avea taraba la mijloc între cei doi. – Ați auzit că noul sponsor al echipei, Moshe Hagag, se află în tratative cu un șeic din Emiratele Arabe Unite, pentru a-i vinde cinzeci la sută din acțiunile echipei Beitar, spuse Iakov. (În toamna lui 2020, Israelul și Emiratele Unite au semnat un acord de pace, acesta din urmă recunoscând existența statului Israel.)Read more…
Pentru un rebusist rutinat (ceea ce nu sunt), titlul acestui articol ar trebui să fie limpede: definiţia unui împrumut de timp care a fost înapoiat (trei cuvinte) adică: ora de iarnă. De la început (din 1979) trecerea la ora de vară mi s-a părut un rapt de timp. Eram obligată să împrumut (sistemului administrativ) o oră din viaţa mea cu speranţa că aveam s-o recapăt peste şase luni (dar fără dobândă). Apoi am aflat cu uimire că ideea – menită să se profite pe deplin de lumina naturală, economisindu-se combustibilii necesari iluminării – i-ar fi venit lui Benjamin Franklin, ]n veacul al XVIII-lea. În orice caz, avea să fie aplicată pentru prima oară în Germania şi Austro-Ungaria, abia în secolul XX, mai exact în 30 aprilie 1916, pentru a se economisi cărbunele necesar efortului de război, prin scăderea consumului casnic. Statele Unite ale Americii au urmat acest exemplu în 1918, decalarea făcându-se chiar cu două ore.Read more…
Pentru mine familiile mixte sunt ca două mulțimi colorate și intersectate, exact ca în cărțile de aritmetică din clasele primare. Un cerculet verde, un cerculeț roșu, iar la mijloc zona de suprapunere, hașurată cu portocaliu. În care fiecare aduce ce are mai valoros de împărtășit: felurile în care îți manifești grija și iubirea, gusturile, mirosurile și ritualurile, rețetele de prăjitură de Crăciun, amintirile despre cei care nu mai sunt, marile drame, marile bucurii. Toate acele lucruri fără de care nu ești complet, întreg. TU. E început de iulie și e foarte cald. Stăm la o masă într-o cofetărie din centrul Brăilei, eu și fiul meu adolescent și proaspăt licean. Avem în față mai multe prăjituri cu frișcă. Mult mai multe decât am putea mânca. Sinaia și Brateș și eclere. Lângă prăjituri, pahare înalte și aburite de socată. Și cafea. Să mă țină în priză la volan pe drumul înapoi spre Cluj. 550 de kilometri, din care doar 35 pe autostradă. Cofetăria asta nu exista în vremea copilăriei mele, dar e singura în care mai găsești rămășițe din gusturile de atunci.Read more…
Iată-ne la cea de a 11-a aniversare a revistei Baabel, al cărei prim număr a fost „moşit” şi „năşit” de Eva Galambos şi de mine sau viceversa. Ca de fiecare dată, nu pot să nu trec în revistă semnificaţiile numărului 11, primul număr prim simetric care ascunde semnificaţii din cele mai interesante. Numerologii spun că 11 este un număr-maestru cu o vibraţie puternică, iar persoanele care au legătură cu numărul 11 dau dovadă de creativitate şi voinţă de a avansa. În astrologie, numărul 11 este asociat cu zodia Vărsător reprezentând un flux de energie și idei. Timp de un an, Baabel şi baabelienii au fost asociaţi cu numărul 11 şi pot spune că nu am dus lipsă de creativitate şi de voinţă de a avansa, nici de energie şi de idei noi, după cum s-au putut convinge cititorii noştri. În calitate de redactor fondator şi responsabil, eu cred totuşi că cea mai mare realizare a celor 11 ani a fost faptul că am continuat să existăm şi să apărem cu regularitate. Studiind şi traducând, de-a lungul timpului, mai multe articole despre presa scrisă din Transilvania, am observat că foarte multe periodice, ziare şi reviste au avut o viaţă cu mult mai scurtă decât Baabel. Revista noastră a continuat să apară şi să se diversifice şi în cel de al unsprezecelea an de existenţă, graţie inspiraţiei şi devotamentului de care au dat dovadă autorii şi redactorii baabelieni, precum şi competenţei şi promptitudinii furnizorului nostru de hosting şi service, Horaţiu Sasch-Cenuşă.Read more…
Israelul se află la ora actuală într-o situație pe care nu au dorit-o nici guvernul, nici militarii, și anume o amenințare din trei direcții, deși, întrebați la un moment dat, aceștia din urmă au declarat că pot face față. În primul rând este războiul din Gaza, care durează de peste șase luni, mult mai mult decât se credea, și care doar parțial a ajuns la rezultatele așteptate, în al doilea rând intensificarea atacurilor Hezbollah din nord, iar acum confruntarea cu Iranul. În ceea ce privește Gaza, nu s-a reușit nici până acum eliberarea ostaticilor, despre care unele informații susțin că ar fi murit, și nici distrugerea tuturor diviziilor Hamas, dintre care două se află în Rafah. De aceea, Israelul insistă pentru o intervenție terestră aici, mai ales că Hamas a refuzat și ultima propunere de armistițiu. Modalitatea în care se duce războiul din Gaza, cu un număr mare de victime colaterale, civili, inclusiv membri ai unor ONG-uri care aduc ajutoare, au știrbit prestigiul Israelului, statul evreu simțindu-se izolat. În nord, Hezbollah atacă în continuare localitățile de lângă graniță și duminica și-a coordonat acțiunile cu cele ale Iranului.Read more…
De câtva timp, multiculturalismul – fenomen atât de drag nouă și altora care trăiesc într-un mediu unde condițiile istorice, geografice, politice au impus sau permis coexistența mai multor popoare, limbi, tradiții – a devenit un cuvânt hulit. În urmă cuRead more…
Cred că nu există vreun român care să nu urmărească ce se va întâmpla cu Grecia. Și chiar dacă unii au afirmat că o să se găsească o soluție, că Europei nu-i convine ca Grecia să devină falimentară, să iasăRead more…
Varşovia nu e un oraş turistic. Războiul a distrus tot, totul a fost refăcut în stil comunist, şi nimic nu te impresionează ca vizitator. Iar cei peste 400 kilometri spre Cracovia, parcurşi pe o şosea de mult depăşită de traficul extrem de intens, nu spun nimic şi nu arată nimic. Nu ai ce vedea pe drum, chiar dacă afară e soare şi cald, dar mai ales când cerul e negru şi ploaia nu conteneşte. Dar Cracovia, ei bine, Cracovia e cu totul altceva…Read more…
Nu am găsit un cuvânt cheie mai potrivit decât neîncrederea cu diez – #neîncredere, pentru a reflecta realitatea românească a ultimei săptămâni. Mulţimea de oameni care a ieşit în stradă, umplând pieţele şi dând glas – într-un mod super-inventiv – nemulţumirii, a fost acţionată de un motor comun: neîncrederea. Mai exact neîncrederea modificată cu un diez, producătoare a declicului care a pus în mişcare o mulţime de oameni.Read more…
De obicei în decembrie, răstimpul dinainte de sărbătorile de iarnă – Hanuka, Crăciun, Anul Nou – mă înscriu şi eu în traseele marcate cu licăriri, scânteieri, luminiţe şi sclipiri (mai reale şi mai false), îmi iuţesc paşii pentru a-mi umple tolba de cadouri şi sufletul de impresii şi să ajung, în final, la limanul sărbătorilor, să mă scald în lumina lor caldă, aromitoare, liniştitoare şi îmbucurătoare ca o îmbrăţişare. Iată că la sfârşitul acestui an care, deja din prima lună, a stat – pentru mine şi pentru mulţi alţii – sub hasthagul #neîcredere, mi-e aproape imposibil să mă transpun în atmosfera plină de vrajă a sărbătorilor…Read more…
Ştirea care a făcut ocolul lumii, aducând în atenţie Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei (România) – din păcate nu pentru ceea ce reprezintă acest muzeu vizitat de foarte mulţi turişti şi nici pentru calitatea şi dăruirea muzeografilor de acolo – a fost despre vandalizarea faţadei cu mâzgălituri incoerente de culoare roz care adunau de-a valma tot felul de invective antisemite şi de altfel. Lumea s-a scandalizat pe bună dreptate. Diferite instituţii publice naţionale şi locale, organizaţii naţionale şi internaţionale au emis comunicate oficiale de condamnare a acestei fapte incalificabile (şi greu de priceput de o gândire normală). Au fost scrise nenumărate mesaje de revoltă şi înfierare din partea unor persoane publice şi particulare, existând o mobilizare de anvergură post-factum.Între timp poliţia municipală anunţă că a demarat cercetările şi există (ca de obicei) un cerc de suspecţi. Din experienţa altor vandalizări (inclusiv cele din Cluj) făptaşii nu sunt identificaţi sau – în mod interesant – îndeobşte se dovedesc a fi „nişte adolescenţi rebeli” care oricum nu pot fi condamnaţi. Descoperirea lor este şi mai dificilă dacă obiectivul vandalizat nu este înzestrat cu un sistem de supraveghere. Din lipsă de fonduri, evident.Read more…
În 15 mai 1948 a fost proclamat statul Israel. Statul evreu care din momentul nașterii sale a trebuit să aibă forța necesară să se lupte cu armatele numeroase și înzestrate ale tuturor statelor arabe vecine, în timp ce soseau neîncetat sute de mii de evrei scăpați din urgia nimicirii cărora trebuia să li se asigure condiții de viață, sănătate și educație, a avut grija să acorde importanța cuvenită memoriei martiriului celor 6 milioane de evrei nimiciţi în Europa, în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Prima zi de comemorare a Holocaustului a avut loc în 28 decembrie 1949, în urma deciziei Șef Rabinatului din Israel care a stabilit ca această comemorare să aibă loc anual în ziua de 10 a lunii Tevet (Asara beTevet). Această zi, care conform calendarului evreiesc este o zi de doliu și post în amintirea asediului început de Împăratul Nabucodonosor asupra Ierusalimului (în anul 588 î.Hr.), a devenit pentru un timp Ziua de Comemorare (Jahrzeit) a Martirilor Holocaustului. Au fost aduse, din fostul lagăr de concentrare de la Flossenburg, cenușa și osemintele miilor de evrei exterminați acolo. Cenușa și osemintele lor au fost înhumate la Ierusalim. În anul următor, în 1950 ,comemorarea a avut loc într-un cadru mai larg, cu participarea reprezentanților comunităților din Diaspora și a unităților Armatei de Apărare a Israelului. Au fost înhumate sute de Suluri de Tora care fuseseră profanate în Europa, în timpul războiului. În anul 1951, subliniind importanța acordată acestei probleme, a fost supusă dezbaterii în Knesset – parlamentul Israelului, stabilirea unei date pentru comemorarea martirilor Holocaustului.Read more…
Cele de mai jos s-au petrecut în decembrie 1973 (o precizare: vă rog să nu vă speriați, eu nu-l copiez pe Caragiale și nu încep de la `48!), cam două luni de la încetarea focului pe frontul egiptean, declanșat de Războiul de Yom Kippur. N-am idee cum de s-a aflat ”în mahala” că am primit ordinul de chemare sub arme, eu, ole hadaș, doar de un an și jumătate în Israel, dar probabil că așa circulă zvonurile, unele adevărate și din ce în ce mai multe fake news, în zilele noastre. Pe scurt, într-o seară friguroasă de așa-zisă iarnă israeliană, am auzit o bătaie în ușă. Surprins – cine era să ne caute la ora aceea – am deschis și m-am trezit că în fața mea se află o corpolentă doamnă (în termeni medicali aș diagnostica-o azi ca morbid obese), îmbrăcată toată în negru, care mi s-a prezentat: Dna Malchiel. –Dle doctor, am auzit că în curând plecați la armată…Știți că în nord mai sunt lupte, se duce aşa-numitul război de uzură (bineînțeles că termenul ebraic mi-era complet necunoscut, dar eu eram curios să știu ce vrea de la mine, deci n-am întrebat nimic), și s-ar putea – a continuat doamna în negru – să ajungeți acolo pe front…Oare sunteți sigur că vă veți întoarce viu acasă?! Să vă spun de ce întreb: aveți soție și copil și îmi închipui că și mașcantă (credit ipotecar) și trebuie să vă întrebați cum se va descurca familia fără dvs…Am venit să vă propun o asigurare de viațăRead more…
În viață apar întâmplări și coincidențe pe care ne-ar fi greu să le inventăm dacă am dori. Așa putem descrie și crearea primului vaccin anti-COVID prin cooperarea celor două companii, Pfizer și BioNTech. Realizatorii acestui vaccin au fost patronii firmei BioNTech, o pereche de cercetători germani, prof. Uğur Şahin, președintele companiei și soția sa, dr. Özlem Türeci, vice-președinte. Într-un interviu acordat după aprobarea vaccinului, el a povestit că deja în ianuarie 2020, când boala produsese doar o epidemie locală în China, ei au înțeles că acest virus va deveni o problemă mondială și au început imediat să lucreze la prepararea unui vaccin. În martie s-au aliat cu uriașul concern Pfizer și până în decembrie au ajuns printre cei mai bogați oameni din Germania, valoarea companiei crescând într-o singură zi cu 20 de miliarde de Euro. El a ajuns în Germania la vârsta de 4 ani, cu familia lui de imigranți turci, iar soția lui s-a născut în Germania, tot într-o familie de imigranți turci. Am adus în atenţia cititorilor această poveste, luată parcă dintr-o carte de basme, pentru a sublinia asemănarea uluitoare cu primul vaccin din lume, al cărui principiu a ajuns în Anglia tot din Turcia. Și atunci, la fel ca astăzi, au apărut teorii ale conspirației, unii oameni au negat eficiența vaccinului și chiar au inventat tot felul de primejdii. Istoria nu se repetă, putem însă compara procesele, pentru a le înțelege mai bine. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
