Prima oară am fost la Iaşi, în vacanţa de după clasa a doua primară. Mama s-a dus într-o excursie-circuit cu studenţii ei de la filologie şi m-a luat şi pe mine. Călătoream cu un aşa-numit « vagon amenajat », adică un vagon de clasa a doua în care banchetele erau unite între ele cu nişte punţi atât în partea inferioară, cât şi în cea superioară. Pe aceste priciuri improvizate dormeau în total opt persoane. « Vagonul amenajat » era ataşat diferitelor garnituri de tren, iar în localităţile unde poposeam pentru o zi-două era campat pe o linie moartă şi servea drept dormitor comun. Nu beneficiam de cine ştie ce confort, întrucât WC-ul şi spălătorul vagonului puteau fi folosite doar în timpul mersului. În rest ne descurcam în gări sau locurile publice din oraşele vizitate. Prima oprire am făcut-o la Iaşi. Am vizitat Palatul Unirii şi Biserica Trei Ierarhi. Apoi am urcat în Copou, am văzut Bojdeuca lui Creangă, Teiul lui Eminescu şi monumentala clădire a Universităţii, unde am trecut, alene, prin Sala Paşilor Pierduţi. Denumirea m-a intrigat. Eram foarte curioasă să observ “pierderea paşilor”, dar nu am reuşit. Sala nu mi s-a părut decât o incintă lungă, boltită şi ternă, însă denumirea ei mi-a rămas întipărită în memorie, ca o şaradă.Read more…
