Supă de chimin – supa “Epocii de Aur!

Recunosc din capul locului că ani de zile, în anii copilăriei şi adolescenţei, nu am putut suferi supa de chimin, care făcea parte din meniul familiei, şi eram nevoită s-o mănânc o dată pe săptămână, fără nazuri. Nici nu-mi imaginam că peste ani şi ani , mai exact în anii 1980 aveam s-o gătesc, la rândul meu, nu numai pentru că era ieftină, ci şi pentru că în condiţiile penuriei generale de alimente – carnea şi ouăle erau pe cartelă şi trebuia să stai la rânduri interminabile ca să le cumperi, dacă aveai norocul să nu se termine pe când ajungi la tejghea – chiminul se putea cumpăra la băcănie, la „Plafar” sau la piaţă şi dintr-o pungă de chimen găteai de mai multe ori. Aş putea spune că devenise „supa Epocii de Aur”, cel puţin în Ardeal, iar fiul meu, Vali, o poreclise „supă de cămin”, fiind gătită frecvent şi la bucătăria grădiniţei cu „orar prelungit”. Dacă nu mă înşel, chiar şi pe 21 decembrie 1989, am avut la masă tot supă de chimin şi tăieţei cu mac (pentru că şi mac se găsea la „Plafar” şi la piaţă, iar tăieţeii erau destul de uşor de procurat). Read more…

Boboci de varză creaţă

Mâncarea din „boboci de varză creaţă” era una din preferatele mele, dar nu puteam s-o savurez decât toamna târziu, când pe tarabele hoştezencelor din Piaţa Clujului, apăreau tulpinile groase, împodobite cu ghirlande de „boboci de varză” . „Bobocii de varză” erau aşezaţi în vecinătatea bostanilor şi a roşiilor întârziate care rataseră coacerea, a verzei de toamnă cu foi groase, legumelor zdravene puse în panere, a cununilor meşteşugit împletite de ceapă roşie şi usturi, precum şi a unei rubedenii – varza creaţăRead more…

Pui umplut la tavă – à la Irina Szmuk

În zile de sărbătoare, mama bucura cu bucate speciale. Nouă ni se părea că mâncărurile gătite de mama sunt foarte dificil de preparat, însă pentru ea – care avea o experiență bogată – nu era un efort deosebit, nu necesita nici foarte mult timp, important era să vadă că nouă ne place.. Puiul umplut era unul dintre felurile de ”sărbătoare”
Ingrediente – Un pui mare, o chiflă, o lingură de ulei, un ou, ½ ceapă, sare, piper, un ficățel de pui.Read more…

Piftia – un deliciu al meselor de Crăciun și de Anul Nou

”Talentele” mele de bucătăreasă s-au afirmat oarecum târziu – la vreo doi ani după ce m-am căsătorit (deci la 26 de ani). Când soțul meu m-a cerut, l-am informat imediat că nu știu să gătesc decât cafea, omletă și papricaș de vițel, acest ultim fel l-am învățat de la bunica mea. La declarația mea, soțul meu a spus cu mândrie:”eu nu mă însor cu o bucătăreasă”. S-a stabilit că vom angaja o femeie permanentă și gospodăria va fi supravegheată de soacra mea. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. În trei luni am dat faliment. Din salariul meu de începătoare – lucram doar de doi ani – dădeam o mare parte pe lecții de engleză și franceză și o parte mamei, pe care am adus-o la București, spunând că noi, fratele meu și cu mine, o vom întreține. Până a primit buletinul de București – și aceasta a durat vreo trei ani – nu a putut să se angajeze. Așa că din salariul soțului meu trebuia să acoperim toate cheltuielile casei, femeia și soacra mea, care nici ea nu avea niciun venit. La un moment dat ea s-a plictisit de grijile gospodăriei și ne-a spus: ”mergeți la cantină, iar duminică la mama ta”. Ne-am conformat, în fond eram obișnuiți cu cantina, eu găsisem una foarte bună, a soțului meu era mai proastă, iar duminicile luam tramvaiul și mergeam la mama. Dar de la o vreme, mai ales iarna, nu ne-a mai venit să plecăm de acasă și atunci m-am apucat de gătit…Read more…

Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (1)

Mama mea, Irina Szmuk, a fost o gospodină remarcabilă și toată lumea era încântată de ceea ce pregătea. Mergându-i vestea, la un moment dat a primit o invitație de la Editura Tehnică, să scrie o carte de bucate cu rețetele ei. Cartea, scrisă în limba maghiară, a devenit pentru gospodinele din Ardeal un fel de biblie culinară, pentru multe generații. A fost reeditată de trei ori, ultima ediţie intitulată ”1006 rețete pentru oameni bolnavi și sănătoși” având un tiraj de 50.000 de exemplare. Iată două reţete cuprinse în carte :

Read more…

Unde sunt meniurile de altădată?

Cu prilejul primei Zile a Femeii din cariera mea jurnalistică, am fost invitată la emisiunea pentru femei de la Radio Cluj, difuzată în direct. Gazda emisiunii, colega mea simpatică, volubilă şi…mămoasă, m-a prezentat ca pe o proaspătă colegă ( pe atunci radioul şi televiziunea coexistau în aceeaşi instituţie) şi a început interviul propriu-zis. Mi-a pus întrebări despre mine, despre carierea mea anterioară despre motivele care mă determinaseră să mă orientez către jurnalistică (după 15 de muncă în alte domenii), despre femeile deosebite pe care le-am cunoscut şi care mi-au influențat viaţa. Totul a mers strună şi colega mea zâmbea încurajator, dându-mi de înţeles că e mulţumită, până în momentul fatidic în care m-a întrebat: Care crezi că e calitatea cea mai importantă a unei femei? Răspunsul meu a venit instantaneu, ca şi cum gura ar fi vorbit fără mine: să fie o bună gospodină. Zâmbetul larg a dispărut brusc, de pe faţa gazdei emisiunii care m-a privit mustrător,Read more…