ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Azi am pregătit budinca tradițională de Pesach și m-au năpădit amintitrile. Am rețeta din 1976, au trecut mai bine de patruzeci de ani…Eram căsătoriți abia de câteva săptămâni, doi studenți săraci la Universitatea din Ierusalim. Pe deasupra mai eram și imigranți proaspeți, soțul meu din Olanda, eu din România. Locuință încă nu aveam, stăteam mai departe la cămin, el la băieți, eu la fete. Noroc că erau două clădiri alăturate, măcar nu trebuia să facem naveta…Read more…
Grădina căsuţei nu era mare, dar graţie ingeniozităţii bunicii în răsadurile de aici îşi găseau loc florile fiecărui anotimp, roşiile şi căpşunele, cartofii şi frăguţele, iar lângă gard se lăfăiau tufele de agrişe, strugurei şi zmeură, întărind parcă o pildă potrivit căreia mai întâi trebuie să-ţi stepezeşti dinţii (mâncând agrişe şi strugurei) – care se coceau mai devreme – ca mai apoi să te poţi desfăta cu dulceaţa aromată a zmeurii. Agrişele aninate de ramuri aveau culoarea verde-gălbuie a ochilor pisicii Ţilu-Milu, semănau cu nişte mărgele delicat-translucide sau cu nişte harbuji minusculi de stilcă vărgată. Îmi plăcea să le admir, dar nu mă îndemnam să le mănânc aşa, crude, oricât mă îndemna bunica care argumenta cu conţinutul lor ridicat de vitamica C (ghinion, şi strugureii aveau aceeaşi calitate!). În final conveneam că nu le mănânc crude, dar face ea o supă de agrişe foarte gustoasă, pe care am s-o mănânc pe nerăsuflate şi am să mai cer şi supliment.Read more…
Să fie într-un ceas bun! Revista Baabel a împlinit 10 ani. Să o felicităm din toată inima – dar să ne felicităm și pe noi, baabelienii, care am contribuit după puterile noastre la această poveste de succes. Pentru a sărbători cum se cuvine, vă propun unt tort aniversar – și nu un tort oarecare, ci cel pe care mama mi-l făcea de ziua mea când eram adolescentă. Ce bucurie că printre cititorii revistei se află cel puțin două persoane care au avut plăcerea să guste din el cu adevărat…Diferite variații ale acestei rețete se pot găsi pe internet cu numele de „Tort diplomat”, dar orice asemănare este pur întâmplătoare, pentru că pregătirea acestui tort era un proiect care dura de la începutul verii și până în primele zile ale anului școlar, când îmi invitam prietenii la petrecerea de ziua mea. Avea mama un borcan uriaș, cred că era de 5 litri, și în el pregătea un compot nemaipomenit. Îl numea Tutti-frutti sau Rumtopf, dar Tutti-frutti nu spune nimic, doar că e un compot asortat, iar în rețetele de Rumtopf de pe internet este vorba de fructe conservate în rom, ceea ce nu poate fi dat copiilor. Compotul mamei era cu totul altceva. Rețeta nu putea proveni decât din cartea de bucate preferată a mamei, Die Süddeutsche Küche (Bucătăria din Germania de Sud) scrisă de Katharina Prato. Read more…
Fredi, un bun prieten din Israel, îmi povestea că un anume Fernando Castilho Cintra, din Brazilia, ne-a vizitat țara (România) nu de mult, iar după ce s-a întors acasă (la el), a făcut, pe contul lui de pe Facebook, câtevaRead more…
Cartea de bucate a mamei mele, Irina Szmuk, despre care am scris de multe ori iar cititoarele din generația mea o cunosc, a fost întotdeauna o inspirație pentru mine chiar și în zilele noastre când la modă este ”noua bucătărie” (cu trei fire de salată pe farfurie, o felie de roșie, o pată de sos ca să arate bine și eventual o felie de ceva). Ea vroia să dea rețete cu ingrediente obișnuite și care se prepară ușor. Sigur că ținea cont și de ”oferta pieții”, de perioada neagră în care carnea era o raritate, de aceea figurează și rețeta chiftelelor din parizer.Read more…
Eu trăiesc de câteva zeci de ani în Israel și am avut timp să mă obișnuiesc cu verile lungi și dogorâtoare. Cu timpul mi-am dat seama că hrana trebuie să fie potrivită anotimpului. Vara nu fac supe calde, mâncăruri grase. Consum mai puțină carne, mai ales preparate care merg repede: șnițel, chifteluțe, mititei, uneori pește prăjit. Mi-am adunat un număr de rețete culinare speciale pentru vară, unele clasice, altele culese de pe la rude și prieteni, una am inventat-o chiar eu. Nu sunt teorii, ci lucrurile pe care le fac zi de zi. Toate au în comun că se servesc reci, sunt ușor de preparat, ingredientele sunt la îndemâna oricui și prepararea nu necesită multă căldură. Mai mult, se bazează mai ales pe zarzavaturi, cele mai multe nu au colesterol, iar dacă sunt consumate cu pâine integrală, cred că formează regimul alimentar cel mai sănătos cu putință.Read more…
Părinții, fratele meu și cu mine am ajuns în Israel în 1972 și deodată am descoperit tot felul de rude care plecaseră încă de la începutul anilor 1950 și pe care le cunoșteam mai mult din auzite: sora tatei, verișoarele mamei… Pentru mine toate erau mătuși și aveam pentru ele o nespusă admirație – iată israeliene „neaoșe”, cu o vechime de 20 de ani! (Acum, după 50 de ani, eu încă nu mă consider cu adevărat „neaoșă”…). Petrecând un weekend la una din ele, am descoperit o carte de bucate foarte ciudată. Era ferfeniță, se vedea că mătușa o folosea aproape zilnic, dar nu era o carte de bucate obișnuită, în primul rând pentru că era scrisă în trei limbi. Am răsfoit-o cu mult interes, am citit câteva pagini… Era prima carte de bucate apărută în Palestina mandatară în 1936 și publicată de WIZO, organizația sionistă internațională a femeilor. În zilele noastre ea este foarte apreciată de colecționari. Spre norocul meu am găsit pe internet un exemplar scanat și abia acum am citit-o mai pe îndelete. Autoarea, Erna Meyer (1890-1975) și-a făcut doctoratul în economie la Berlin și apoi s-a specializat la o școală de gospodărie din America. Cartea ei, Gospodăria modernă, apărută în 1926, a fost un bestseller și a fost tradusă în mai multe limbi. Dar în 1933, ea și-a dat seama că pentru evrei schimbările politice din Germania nu prevesteau nimic bun și când a fost dată afară din conducerea revistei Economia domestică modernă, a lăsat totul și a emigrat în Palestina. Read more…
La început Mama nu era cine ştie ce gospodină. Mai exact, în timpul copilăriei mele, Ea era foarte ocupată şi nu prea bucătărea. Dar au trecut anii şi Mama a început să gătească acasă. Nu se dădea în vânt dupăRead more…
Preambul Cele mai multe metode din procesul gătirii bucatelor au la bază tehnologia culinară. Dacă o înţelegem şi ne însuşim perceptele aceasteia, vom înţelege şi vom şti să le folosim la fel ca şi utilizarea corectă a uneltelor de careRead more…
În Ungaria și Transilvania, Purimul fără kindli nu prea este Purim. Kindli este de fapt o variantă a prăjiturii ”beigli”, adică acel cozonoc răsucit, gen ruladă, fie cu nucă sau cu mac ce se servește de Crăciun. Bucătăria evreiască din Transilvania și Ungaria a preluat-o și a adaptat-o. Umplutura este aceeași, ea poate fi nucă sau mac, forma este oarecum schimbată, este ruladă, dar nu mai e răsucită..Read more…
Știu, pare arogant ca eu, medic anesteziolog, să scriu un articol de gastronomie, mai ales că nici nu prea știu să gătesc. Știu doar să mănânc, asta însă o fac cu mare pasiune și cu o pricepere indiscutabilă. În plus îmi plac supele de toate felurile pentru că, fiind lichide, sunt mult mai ușor de îngițit ca lucrurile uscate cum ar fi nisip, lemn sau rumeguș… Pfu! La supe mă pricep, mai ales la variantele reci, cum ar fi cele ungurești de fructe: supa de vișine, de mere, de prune sau de agrișe, adevărate delicii mai ales în zilele calde de vară, când lenevești toată dimineața și abia te târăști până la masă, cu ochii lipiți de somn. Dar deja după prima lingură întregul corp se cutremură de plăcere și simți cum răcoarea coboară încet în direcția plexului solar. După o trezire atât de plăcută ești gata să ierți gospodinei harnice (sau bucătarului talentat – să nu favorizăm pe nimeni!) că te-a trezit din somn și te-a chemat la masă. Mai ales dacă e vorba de vestitul „Tarator”, delicatesa care la sud de Dunăre este printre cele mai iubite atât de localnicii bulgari, cât și de gastro-turiști, care se îmbulzesc plini de nerăbdare și cu lingura în mână în jurul castronului.Read more…
În Roma antică oamenii de rând locuiau în „blocuri” (insulae). La parter erau prăvălii, la primul etaj erau apartamente de lux, unele chiar cu apă curentă, canalizare și geamuri de sticlă, dar la etajele de sus condițiile erau groaznice: înghesuială, lipsa oricărui confort, boli molipsitoare… Și cum etajele superioare erau construite mai ales din lemn, pericolul de incendiu era enorm, drept pentru care nu se aprindea focul în casă. Oamenii trăiau din hrană rece, mai ales din pâine, și cine putea își cumpăra o strachină de mâncare caldă de la unul din restaurantele „fast food” din cartier. Această stare de lucruri s-a perpetuat mai ales în mediul urban până aproape de epoca modernă. Bucătării existau, dar ele aparțineau celor avuți și nu semănau nici pe departe cu cele de azi. Stăpâna casei nu avea ce căuta în bucătărie – acolo munceau slugile. Bucătăria pe care o cunoaștem azi, un spațiu unde gospodina prepară hrana pentru propria familie, există abia de vreun secol și jumătate. Cauza nu e neapărat tehnică, ci mai degrabă socială – creșterea numerică a clasei de mijloc care își putea permite o încăpere separată pentru prepararea hranei, dar în general nu avea slugi. La început, bucătăria chiar asta era: o încăpere în plus. Doar că avea ciment pe jos, mai ușor de curățat ca podelele din lemn, o mașină de gătit și un robinet. Cam atât. Mobila trebuia să și-o cumpere (sau să și-o improvizeze) fiecare. Mulți dintre cititori își vor mai aminti mobila de bucătărie din comunism: bufetul și masa cu taburete. Read more…
În lumea modernă listele de bucate sau meniu-urile precum şi planificarea lor au devenit extrem de flexibile. Astăzi nimeni nu se mai miră dacă o masă nu este servită conform tradiţiei, adică începând cu aperitive şi urmate de cunoscuta succesiune:Read more…
În copilăria mea, pe masa familiei apărea de foarte multe ori peștele. Nu era vorba de tradiționalul ”gefilte fisch”, peștele umplut care se consumă de obicei vineri seara, la masa de întâmpinare a Șabatului. Mama mea îl prepara doar când aveam musafiri, la o cină mai festivă. Dar Gheorgheniul fiind înconjurat de pârâruri sau râuri, nepoluate pe-atunci (Mureșul, Oltul nu erau departe), iar pescarii care știau că tatălui meu îi plăcea peștele, veneau să le ofere. De cele mai multe ori aduceau păstrăv, dar și crap. Se mânca de obicei pane dar și fiert cu mirodenii și ne plăcea la toți foarte mult. Deoarece astăzi în familia mea există pescari, din ”prada” prinsă îmi revine și mie câte un pește. Nu este vorba de păstrăv, aici lângă București acesta se găsește doar în crescătorii, ci de crap de cele mai multe ori, din care fac ciorbă și diferite alte preparate. În cele ce urmează vă voi prezenta o rețetă mai specială de pește, din cartea de bucate a mamei mele.Read more…
Ce nume ciudat: grepfrut, sau grapefruit, adică fruct de struguri… De fapt este o neînțelegere la mijloc, ar fi trebuit să se numească nu „fruct de stuguri”, ci „fruct care crește în ciorchini”. În ebraică eșkolit înseamnă un mic ciorchine. Mic, vorba vine, un asemena ciorchine poate să tragă la cântar mai multe kilograme. Fructul acrișor și ușor amărui nu e pe gustul fiecăruia, nici eu nu m-am atins de el în tinerețe, dar acum îmi place din ce în ce mai mult. Celora care dau din cap cu neîncredere le propun să încerce o dulceață de grepfrut și le promit că își vor schimba părerea.Read more…
În articolul dedicat celei de a 11-a aniversări a revistei noastre propuneam o reţetă de salată de fructe, la care să contribuie cât mai mulţi baabelieni, cu ingrediente potrivite fanteziei lor, pentru a-i conferi un gust cât mai complex şi savuros. Eu, în calitate de fondatoare, am aşezat în bolul virtual felii de mere parmen auriu (soiul meu preferat, ardelenesc, din ce în ce mai rar), câteva boabe de cătină şi o linguriţă de miere. Marina Zaharopol a adăugat sâmburi de rodie, pentru textură. Veronica Rozenberg a propus nişte smochine, curmale, ananas şi alune de pădure prăjite şi mărunţite, precum şi un topping de frişcă. Tiberiu Ezri a sugerat o lingură de suc de lămâie, stafide şi câteva vişine din vişinata făcută în casă. Gabriel Ben Meron a scris: “mi-e ruşine să recunosc, dar eu adaug şi lichior” (50 cc). Anca Laslo – născută în Zodia Gemeni, tocmai în ziua de 11 – a mai pus în salata “work in progress” boabe de zmeură şi cubuleţe de cantalup.Read more…
Conform DEX, condiment este numele dat unor ingrediente alimentare, de obicei picanţi (excitanţi, iuţi, care să usture, etc.), de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate mâncărurilor le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută la mirosRead more…
În Ardeal și în Ungaria sunt foarte frecvente sosurile de fructe iar vara chiar și supele din agrișe, vișine sau mere. Pentru locuitorii de pe alte meleaguri, este mai puțin obișnuit. O prietenă mi-a povestit că a fost la un seminar internațional, organizat la Budapesta. Într-o zi s-a servit la masă supă de vișine. A fost consumată numai de participanții din Ungaria și Ardeal iar unul dintre profesorii veniți din Anglia, a spus cu mirare : ”N-am știut că aici compotul se servește ca felul întîi”.Read more…
Pe vremea copilăriei mele, tradițiile evreiești erau ținute riguros în familia noastră. Să fi avut eu vreo 7-8 ani, bunica a întocmit lista cu ce se va pune pe masa de Yom Kipur și s-a gândit să adauge o dulceață, pe lângă mierea tradițională. De ce dulceață ? Cred că noi copiii credeam că mierea cu leicheh este cam prea dulce, mai ales după o zi in care posteam, așa că am fi preferat dulceața de vișine, poate pentru că era mai acrișoară. Bunica spunea că ar trebui să postim și noi, deși părinții spuneau că nu este cazul. S-a ajuns la un numitor comun, adică bunica a spus că postim cât putem, dar bine ar fi să rezistăm până răsare prima stea, așa cum și ea făcuse la vârsta noastră. Ne încuraja că ”doar sunteți slavă Domnului sănătoși, deci puteți face asta”. Pentru bunica era ceva de la sine înțeles și ar fi vrut să ne călim și prin asta, totuși, la început nu păream destul de pătrunși de semnificația pecetluirii în Cartea Vieții, așa că umblam prin curte, cu o gutuie în mână, ca să o mirosim să ne treacă de foame. Așteptam prima stea care însemna încheierea postului fără apă sau mâncare. Uneori o chemam pe bunica să vadă steaua ivită pe cer și ea venea, dar ne spunea că nu este încă ceasul și că nouă ni se pare că vedem ”stele verzi”, din cauza foamei. În tot acest timp de așteptare, bunica punea masa și așa se face că a intrat în cămară și a luat pe rând în mână câte un borcan de dulceață, ba de trandafiri, ba de vișine, de caise, de nuci, dar a găsit și unul de dulceață de smochine proaspete din curte, din prima recoltă de după plantarea smochinilorRead more…
Istoria gastronomiei din Tucson a fost influenţată de anticii plugari Hohokam care răsturnau brazda pe ogoarele de pe malul fluviului Santa Cruz, dar şi de europenii care au ajuns în preajma aşezării împreună cu misionarul iezuit Eusebio Kino în 1692.Read more…