Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (3)

În copilăria mea, pe masa familiei apărea de foarte multe ori peștele. Nu era vorba de tradiționalul ”gefilte fisch”, peștele umplut care se consumă de obicei vineri seara, la masa de întâmpinare a Șabatului. Mama mea îl prepara doar când aveam musafiri, la o cină mai festivă. Dar Gheorgheniul fiind înconjurat de pârâruri sau râuri, nepoluate pe-atunci (Mureșul, Oltul nu erau departe), iar pescarii care știau că tatălui meu îi plăcea peștele, veneau să le ofere. De cele mai multe ori aduceau păstrăv, dar și crap. Se mânca de obicei pane dar și fiert cu mirodenii și ne plăcea la toți foarte mult. Deoarece astăzi în familia mea există pescari, din ”prada” prinsă îmi revine și mie câte un pește. Nu este vorba de păstrăv, aici lângă București acesta se găsește doar în crescătorii, ci de crap de cele mai multe ori, din care fac ciorbă și diferite alte preparate. În cele ce urmează vă voi prezenta o rețetă mai specială de pește, din cartea de bucate a mamei mele.Read more…

Grepfrut văzut de o gospodină și de o farmacistă

Ce nume ciudat: grepfrut, sau grapefruit, adică fruct de struguri… De fapt este o neînțelegere la mijloc, ar fi trebuit să se numească nu „fruct de stuguri”, ci „fruct care crește în ciorchini”. În ebraică eșkolit înseamnă un mic ciorchine. Mic, vorba vine, un asemena ciorchine poate să tragă la cântar mai multe kilograme. Fructul acrișor și ușor amărui nu e pe gustul fiecăruia, nici eu nu m-am atins de el în tinerețe, dar acum îmi place din ce în ce mai mult. Celora care dau din cap cu neîncredere le propun să încerce o dulceață de grepfrut și le promit că își vor schimba părerea.Read more…

Salată de fructe Baabel

În articolul dedicat celei de a 11-a aniversări a revistei noastre propuneam o reţetă de salată de fructe, la care să contribuie cât mai mulţi baabelieni, cu ingrediente potrivite fanteziei lor, pentru a-i conferi un gust cât mai complex şi savuros. Eu, în calitate de fondatoare, am aşezat în bolul virtual felii de mere parmen auriu (soiul meu preferat, ardelenesc, din ce în ce mai rar), câteva boabe de cătină şi o linguriţă de miere. Marina Zaharopol a adăugat sâmburi de rodie, pentru textură. Veronica Rozenberg a propus nişte smochine, curmale, ananas şi alune de pădure prăjite şi mărunţite, precum şi un topping de frişcă. Tiberiu Ezri a sugerat o lingură de suc de lămâie, stafide şi câteva vişine din vişinata făcută în casă. Gabriel Ben Meron a scris: “mi-e ruşine să recunosc, dar eu adaug şi lichior” (50 cc). Anca Laslo – născută în Zodia Gemeni, tocmai în ziua de 11 – a mai pus în salata “work in progress” boabe de zmeură şi cubuleţe de cantalup.Read more…

Sos de agrișe (sau de vișine)

În Ardeal și în Ungaria sunt foarte frecvente sosurile de fructe iar vara chiar și supele din agrișe, vișine sau mere. Pentru locuitorii de pe alte meleaguri, este mai puțin obișnuit. O prietenă mi-a povestit că a fost la un seminar internațional, organizat la Budapesta. Într-o zi s-a servit la masă supă de vișine. A fost consumată numai de participanții din Ungaria și Ardeal iar unul dintre profesorii veniți din Anglia, a spus cu mirare : ”N-am știut că aici compotul se servește ca felul întîi”.Read more…

Dulceața de după postul de Yom Kipur

Pe vremea copilăriei mele, tradițiile evreiești erau ținute riguros în familia noastră. Să fi avut eu vreo 7-8 ani, bunica a întocmit lista cu ce se va pune pe masa de Yom Kipur și s-a gândit să adauge o dulceață, pe lângă mierea tradițională. De ce dulceață ? Cred că noi copiii credeam că mierea cu leicheh este cam prea dulce, mai ales după o zi in care posteam, așa că am fi preferat dulceața de vișine, poate pentru că era mai acrișoară. Bunica spunea că ar trebui să postim și noi, deși părinții spuneau că nu este cazul. S-a ajuns la un numitor comun, adică bunica a spus că postim cât putem, dar bine ar fi să rezistăm până răsare prima stea, așa cum și ea făcuse la vârsta noastră. Ne încuraja că ”doar sunteți slavă Domnului sănătoși, deci puteți face asta”. Pentru bunica era ceva de la sine înțeles și ar fi vrut să ne călim și prin asta, totuși, la început nu păream destul de pătrunși de semnificația pecetluirii în Cartea Vieții, așa că umblam prin curte, cu o gutuie în mână, ca să o mirosim să ne treacă de foame. Așteptam prima stea care însemna încheierea postului fără apă sau mâncare. Uneori o chemam pe bunica să vadă steaua ivită pe cer și ea venea, dar ne spunea că nu este încă ceasul și că nouă ni se pare că vedem ”stele verzi”, din cauza foamei. În tot acest timp de așteptare, bunica punea masa și așa se face că a intrat în cămară și a luat pe rând în mână câte un borcan de dulceață, ba de trandafiri, ba de vișine, de caise, de nuci, dar a găsit și unul de dulceață de smochine proaspete din curte, din prima recoltă de după plantarea smochinilorRead more…