În Roma antică oamenii de rând locuiau în „blocuri” (insulae).  La parter erau prăvălii, la primul etaj erau apartamente de lux, unele chiar cu apă curentă, canalizare și geamuri de sticlă, dar la etajele de sus condițiile erau groaznice: înghesuială, lipsa oricărui confort, boli molipsitoare…  Și cum etajele superioare erau construite mai ales din lemn, pericolul de incendiu era enorm, drept pentru care nu se aprindea focul în casă.  Oamenii trăiau din hrană rece, mai ales din pâine, și cine putea își cumpăra o strachină de mâncare caldă de la unul din restaurantele „fast food” din cartier.  Această stare de lucruri s-a perpetuat mai ales în mediul urban până aproape de epoca modernă.  Bucătării existau, dar ele aparțineau celor avuți și nu semănau nici pe departe cu cele de azi.  Stăpâna casei nu avea ce căuta în bucătărie – acolo munceau slugile. Bucătăria pe care o cunoaștem azi, un spațiu unde gospodina prepară hrana pentru propria familie, există abia de vreun secol și jumătate.  Cauza nu e neapărat tehnică, ci mai degrabă socială – creșterea numerică a clasei de mijloc care își putea permite o încăpere separată pentru prepararea hranei, dar în general nu avea slugi. La început, bucătăria chiar asta era: o încăpere în plus.  Doar că avea ciment pe jos, mai ușor de curățat ca podelele din lemn, o mașină de gătit și un robinet. Cam atât. Mobila trebuia să și-o cumpere (sau să și-o improvizeze) fiecare.  Mulți dintre cititori își vor mai aminti mobila de bucătărie din comunism: bufetul și masa cu taburete. Read more…