„Istoria începe la Sumer” – aceasta era până nu demult ideea general acceptată. Și totuși pe teritoriul României s-au găsit urme de scriere poate și mai vechi, încă din neolitic: tăblițele de la Tărtăria. Sunt trei tăblițe de lut înscrise cu diferite simboluri, găsite în județul Alba. Inscripții asemănătoare, aparținând unei civilizații neolitice comune, au mai fost găsite și în Ungaria, Serbia și Bulgaria, dar cele de la Tărtăria par să fie cele mai vechi, datând de prin 5300 î.e.n., deci ar fi cea mai veche scriere a omenirii, cu 1000 de ani înaintea celei sumeriene! Toate aceste inscripții sunt foarte scurte și datorită numărului redus de semne, ele încă nu au putut fi descifrate. Nici măcar nu se știe dacă este scriere propriu-zisă sau proto-scriere. Din păcate atât autenticitatea cât și datarea tăblițelor de la Tărtăria au fost contestate. Nefiind specialistă în domeniu, nu pot să-mi dau cu părerea. În orice caz dacă primele tăblițe sumeriene au marcat începutul unei civilizații care s-a dezvoltat timp de milenii, lăsând nenumărate mărturii scrise, aici este vorba doar de câteva inscripții izolate. Societatea locală a cunoscut cu adevărat scrisul abia în epoca romană.Read more…
De ce am publicat trei cărți consacrate lui Alexandru Şafran?
Printre diferitele subiecte susceptibile de a fi abordate în revista Baabel, cel care mi s-a impus în primul rând, din punct de vedere cronologic, este relativ la personalitatea Marelui Rabin Alexandru Șafran : la 12 septembrie 2020 se împlinesc 110 ani de la nașterea sa. În prezentul articol îmi propun să tratez tema anunțată în titlu, răspunzând la următoarele trei întrebări : Care sunt originile celor trei cărți pe care i le-am dedicat? Care sunt principalele aspecte ale problematicilor abordate? În ce scop am scris și editat aceste lucrări? Originea biografiei care a apărut inițial în 2007 la Montpellier, în limba franceză, Alexandre Safran. Une vie de combat, un faisceau de lumière (ed. Université Paul Valéry, 318 p. et 16 p. d’illustrations hors texte) și în 2008 la București, în limba română, Alexandru Şafran. O viață de luptă, o rază de lumină, în traducerea regretatului prieten Țicu Goldstein (ed. Hasefer, 394 p. (32 p. de ilustrații) se regăsește într-un moment precis, legat de prima întâlnire cu Alexandru Șafran. În luna iunie a anului 1981 am organizat cea dintâi „Universitate evreiască de vară” la Aix-en-Provence și cu această ocazie am făcut cunoștință cu Alexandru Șafran, venit de la Geneva pentru a susține lecția inaugurală. Sala de conferințe a Centrului comunitar evreiesc era plină ochi : numeroasa asistență a fost cucerită de farmecul acestui bărbat care, în pofida aspectului său fragil, respira fervoare, energie și entuziasm, captivând cu ochii săi albaștri întreaga noastră atenție.Read more…
Sentință juridică ”istorică”: cine este evreu … oficial și legal în statul israel și în diaspora
Luni 1 martie 2021, Curtea Supremă din Israel a pronunțat o sentință care a căpătat un caracter istoric. Ea a redeschis o problemă spinoasă: cine este evreu? O întrebare la care politicienii israelieni nu au reușit și probabil nici nu au vrut să răspundă clar, de-a lungul deceniilor. Ei au preferat să renunțe la dezbaterea acestei probleme, s-o neglijeze datorită complexității sale și implicațiilor sociale și politice pe care le are. Acești politicieni, din partide politice diferite, au preferat varianta cea mai comodă, evitând implicarea proprie și nevoind să-și ia o răspundere istorică, ceea ce ar fi influențat întreaga evoluție viitoare a poporului lui Israel. Ei au decis să accepte răspunsul dat de rabini ortodocși, pe bază halahică. În conformitate cu acest răspuns, este evreu sau evreică cel născut sau cea născută de o mamă evreică, precum și cel sau cea care trece la iudaism. Dar fără să se precizeze nimic asupra trecerii cuiva la iudaism, fără a se vorbi de curentele religioase din iudaism. Cu alte cuvinte, o nebuloasă, făcându-se abstracție că există forme diferite de trecere la iudaism și ajungând la un raport ciudat între sacru și profan, între religios și laic, între dreptul halahic, dreptul civil, situația politică. În urmă cu un număr de ani, se afirma că trecerea la iudaism a ajuns elementul religios care îi preocupă pe evreii laici în Israel. Același răspuns general, fără preciziuni, explicații și comentarii, a fost preluat de ”Legea Reîntoarcerii”, lege de bază a Statului Israel, care decide asupra dreptului fiecărui evreu de a imigra în țară, de ”a face alyah”. Ulterior a fost declarat ca având drept de ”a face aliyah” și cel sau cea are un bunic evreu sau o bunică evreică. Deoarece curentul ortodox iudaic este singurul recunoscut oficial în Statul Israel, singurele convertiri la iudaism recunoscute oficial erau ortodoxe, ”în conformitate cu Halaha”, în fața unui Tribunal Rabinic ortodox de Stat. În privința convertirilor la iudaism făcute în străinătate, erau recunoscute numai cele făcute în fața unui tribunal rabinic ortodox. În anul 1988 s-a decis recunoașterea convertirilor la iudaism făcute în fața unui tribunal rabinic reformist sau conservativ (”masorti”) în străinătate, respectivele persoane trebuind totuși să se afle într-o comunitate o perioadă anumită, înainte de ”a face alyah”.Read more…
In Loving Memory of the Holocaust Victims
In Loving Memory of the Holocaust Victims este precizarea ce însoțește Threnody, lucrare semnată de compozitorul Petru Stoianov; este vorba despre o partitură concepută în anul 2021 pentru un ansamblu instrumental format din șapte instrumente: flaut, clarinet, fagot, pian, vioară, violă și violoncel. La ediția jubiliară din acest an (ediția XXX), recent încheiată, a festivalului Săptămâna internațională a muzicii noi (SIMN) de la București (20-27 iunie 2021), Threnody a fost inclusă în programul concertului final al prestigioasei manifestări, prin reputatul ansamblu Profil. Ca în multe alte cazuri (prezența lucrărilor lui Petru Stoianov pe afișe de concert / podiumuri în țară și peste hotare), în Caietul-Program al Festivalului SIMN am considerat de datoria mea să fac o scurtă prezentare a piesei Threnody, la a cărei concepție și ”naștere” am avut ocazia să particip, inclusiv din calitatea mea de muzicolog.Read more…
Un pic de ecumenism …
Încep articolul cu o mărturisire: m-am gândit să-l scriu în ziua de 8 noiembrie curent, în urma câtorva comentarii pe care le-am primit la urările trimise prin Facebook prietenilor creștini cu nume provenite de la arhanghelii Mihail și Gavril. Întotdeauna când este o sărbătoare evreiască sau o sărbătoare creștină, o zi de naștere a unui prieten sau a unui cunoscut, o zi onomastică, obișnuiesc să trimit urări tuturor celor care o serbează. Cred că este frumos ca cineva să se adreseze prietenului sau cunoscutului său, urându-i toate cele bune, sănătate și „la mulți ani” ori ”sărbători fericite” . Aceasta chiar dacă sunt sărbători ale altora, nu ale mele: în fond, sărbătorile sunt pentru oameni, pentru bucuria lor, a tuturor. Este și o formă de respect reciproc, de păstrare și cultivare a relațiilor de prietenie. Să ne bucurăm, de bucuria prietenilor! Fiecare serbează sărbătorile sale, după tradiția lui sau nu le serbează, după cum crede. Dar de făcut urări bune tuturor cred că este un lucru valabil pentru fiecare om. E vorba de „un pic de ecumenism”, dacă putem folosi acest termen. Și eu mă bucur atunci când un prieten sau un cunoscut, indiferent de etnia sau de religia sa, îmi face urări bune de sărbătorile mele sau de ziua mea de naștere. Ce s-a întâmplat acum? Printre comentariile primite la postarea generală pe care am făcut-o au apărut câteva … critice. Trimise de oameni pe care îi cunosc prin Facebook. Oameni pe care îi respect, îi consider amici, chiar dacă uneori n-am fost de acord cu ei.Read more…
Tișre, luna sărbătorilor de toamnă în Israel. Gânduri și amintiri
Luna Tișre cade între septembrie și octombrie, anul acesta ea coincide mai mult cu octombrie. În Israel ea este o lună foarte specială, din cauza vacanțelor interminabile. Elevii sunt mai mult acasă decât la școală. Mulți își iau concediu. Studenții sunt și ei în vacanță, fiindcă anul universitar începe abia în luna următoare. Nici tribunalele nu lucrează. Sărbătorile încep chiar cu prima zi a lunii: Roș Hașana (Anul Nou). Evreii întâmpină Anul Nou cu rugăciuni pentru iertarea păcatelor comise de-a lungul anului și o bună „înscriere în cartea vieții” pentru anul care vine. Roș Hașana este singura sărbătoare care în Israel ține două zile, iar în percepția populară este considerată ca „ziua înscrierii”. De aceea urarea tradițională (în afară de un an bun) este „la un an nou să fiți înscriși”. Nu numai oamenii religioși, ci și și mulți alții merg la sinagogă în aceste zile. În prima zi, după rugăciune sau după amiază se ține ritualul numit Tașlih (lepădare, aruncare). Toată lumea merge la o sursă de apă, care poate fi marea, sau un râu sau un lac, pe cât posibil cu pești. Dacă în apropiere nu există niciuna din aceste surse, poate fi folosit și un robinet din care curge apa. În mod simbolic, în cadrul unei rugăciuni speciale, păcatele sunt aruncate în apă. Ritualul se bazează pe un verset din profetul Micha.Read more…
”Dosarul” Dina-Sihem. Primul act de viol – real sau presupus?
Inițial, intenționam să intitulez subiectul ”primul act de viol pe scena biblică”. Totuși, textul biblic nu menționează că împricinata Dina ar fi spus că a fost violată. Și atunci, să denumim modul în care au procedat frații ei ”primul act demențial”? Dina, eroina principală, apare pe scena biblică în Geneza 30:21. Este fiica lui Iacov și a Liei. Al doilea personaj este Sihem, cel acuzat de viol. Este îndrăgostit de Dina și dorește să o ia de soție. Dintre cei 12 copii ai patriarhului Iacov a existat o unica fată: Dina. Povestea ei este un exemplu al vieții femeii în societatea patriarhală, dominată de bărbați; doar că textul biblic nu prea reușește să convingă că el apără punctul de vedere al femeilor cu aceeași stăruință ca pe cel al bărbaților. Iacov și familia sa aflau în Canaan, lângă așezarea Sihem; e momentul când Dina revine în textul biblic, Geneza 34, întregul capitol fiind întitulat ”Dina și Sihem”. Dina, deja adolescentă, iese din cort să cunoască fetele localnice. În timp ce vizitează așezarea, este necinstită de Sihem, fiul lui Hamor Hivitul, proprietarul acelui ținut. Deși textul biblic subliniază că prințul Sihem dorește să o ia de soție pe Dina, fiind dispus să plătească „preț de mireasă” ridicat, frații ei Simeon și Levi sunt înfuriați de modul în care a fost tratată sora lor. Ei îi spun lui Hamor și Sihem că religia lor nu permite femeilor să se căsătorească cu bărbați de altă religie, care nu sunt circumciși conform religiei lui Avraam.Read more…
În culisele Recviemului lui Mozart
De când mă știu am trăit într-o familie de mari amatori de muzică. Am povestit deja despre scurta carieră de critic muzical a tatălui meu, precum și despre un concert la care a participat fiica mea. Între timp și nepoțica mea cântă cu mare entuziasm într-un cor de copii. Despre soțul meu am scris mai puțin, am publicat doar o poză de la un concert ținut prin anii 1980 la kibuțul Hazorea, unde el acompania la pian pe un violonist local, dar au fost și multe altele. https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/ În 1997, când soțul meu a organizat la Ierusalim un congres internațional despre microbiologia apelor sărate, a pus la cale și o serată culturală sui-generis: printre participanți a mai găsit câțiva artiști amatori (vioară, violă și clarinet) și împreună au dat un concert de muzică de cameră pentru participanții la congres. Dar cu câțiva ani mai târziu a abandonat pianul. Ce păcat! Într-una din zile am avut împreună o discuție destul de neobișnuită despre muzică. El era tolănit într-un fotoliu, eu călcam și la radio se cânta Recviemul lui Mozart. Am ascultat amândoi în tăcere, vrăjiți, până la capăt. Cu ochii minții revedeam splendoarea art nouveau a sălii Smetana din Praga.Read more…
Ziua limbii ladino, la New York
În fiecare an, în luna februarie, comunitatea evreiască sefardă din New York se reunește pentru a celebra Ladino Day (Ziua limbii ladino). Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție, este un moment de recunoaștere și promovare a limbii care a rămas până astăzi o parte esențială a identității culturale și lingvistice a evreilor sefarzi. Limba ladino sau judeo-spaniolă a evoluat din spaniola medievală, împrumutând elemente din ebraică și alte limbi cu care evreii sefarzi au venit în contact. După expulzarea evreilor din Spania în 1492, aceștia s-au răspândit în întreaga lume, aducând cu ei limba și cultura lor. Ladino a devenit o parte esențială a identității lor, folosită în viața de zi cu zi, în literatură, muzică și ritualuri religioase. În acest an, Ladino Day a fost organizată cu sprijinul American Sephardi Federation, American Ladino League, The Sephardic Jewish Brotherhood of America, The Sephardic Foundation on Aging, Foundation for the Advancement of Sephardic Studies and Culture și Shearith Israel League Foundation. Celebrarea a avut loc prin evenimentul Mazal Bueno, găzduit de Sinagoga Tribeca din cartierul cu același nume, cunoscută astăzi la New York ca sinagoga artiștilor și a oamenilor din televiziune și presă.Read more…