Palestina – cum apare în ebraică?

Scriu acest articol scurt ca un comentariu privitor la aspectul ebraic prilejuit de excepționalul articol al lui Peter Biro din ediția trecută. Cred că este important faptul că numele de Palestina apare nu numai în documente în limba latină, ci și în scripturi ebraice din perioada aceea. Există cel puțin trei surse, și anume trei midrașim, care sunt cărți care cuprind și legende, dar și prelegeri ale unor mari rabini din perioada aceea. În aceste documente, scrise în prima jumătate a primului mileniu, găsim și multe detalii istorice. În afară de asta, limba ebraică și aramaică, în care sunt scrise, ne pot învăța multe despre evenimente petrecute în aceea perioadă. Primul document este midrașul ”Eicha Raba”, compus în Ereț Israel spre mijlocul primului mileniu, care conține spusele înțelepților din Israel din primele secole ale erei noastre. În primul capitol avem o descriere a situației din Yerușalaim din perioada distrugerii celui de al doilea Templu: ”Până când Yerușalaimul nu a fost distrus, el nu a fost un oraș important. Însă, imediat după ce a fost distrus, a devenit un oraș imperial metropolitan”. După enumerarea tuturor celor care au vrut să îl cucerească de-a lungul anilor, în document stă scris: ”Vespasian a asediat orașul trei ani și jumătate și erau cu el (adică forțele care asediau) patru ducate, ducatele de Africa, Alexandria, Plastini (în unele ediții este un alt nume)Read more…

Ceramica armeană din Ierusalim

În Israel toată lumea cunoaște ceramica armeană și sunt sigură că și printre cei care au fost doar în vizită se vor găsi mulți care știu despre ce este vorba. Gama variată de vaze, căni, farfurii, dar mai ales plăci decorative se găsesc aproape în fiecare casă, iar pentru turiști ele sunt suveniruri foarte prețuite. Din păcate marea majoritate a pieselor găsite în magazinele de suveniruri nu sunt cu adevărat obiecte de artizanat ci copii ieftine, produse în serie la Hebron, sau chiar în China. Adevărata ceramică armeană este produsă de mână, după tradiție, de meșteri / artiști pricepuți. Am fost uimită să aflu (la o conferință) că ceea ce noi numim „ceramica armeană” este un fenomen limitat strict la Ierusalim și care a apărut abia în ultima sută de ani. Dar rădăcinile ei sunt foarte vechi. Olăritul a apărut încă în neolitic, iar ziduri acoperite de ceramică policromă se cunosc încă din antichitate, de la porțile cetății Babilonului. Ideea de a acoperi pereții cu plăci de ceramică s-a răspândit mai ales odată cu islamul, ajungând de la Lisabona și până în Asia Centrală, la Samarkand. În Imperiul Otoman producția de ceramică a luat un avânt deosebit după 1453, după cucerirea Constantinopolului, când a început o perioadă de construcții grandioase: moschei, palate, etc., toate clădirile reprezentative fiind îmbrăcate în faianță. (Suleiman Magnificul, cel care a construit zidurile Ierusalimului, a inițiat și acoperirea cu faianță a Cupolei Stâncii, dându-i înfățișarea pe care o cunoaștem azi.) Read more…

Gânduri de cititor și de autor

Aș vrea să prezint reacțiile mele la unele idei pe care le-am citit și le-am scris în Baabel. Mă refer doar la chestiuni la care mă pricep; niciodată nu mi-aș exprima părerea în legătură cu ceva ce nu cunosc în profunzime. Prefer să dedic acestui subiect un articol întreg, decât să scriu comentarii nesfârșite. În serialul lui Tiberiu Roth, despre istoria poporului evreu, așa cum rezultă din Vechiul Testament, mă jenează felul în care este tratat textul biblic și istoria care rezultă din el. Am impresia că autorul nu își dă seama că tratează un text vechi trei mii de ani, scris într-un stil aparte, nu o carte de istorie contemporană. Vechiul Testament, ca și Noul Testament, texte sacre pentru foarte mulți oameni, sunt scrise într-un stil mistic unde subtextul este de obicei mai important decât textul însuși, ca întotdeauna în literatura bună. Prin analogie, cineva care nu înțelege cele scrise între rânduri de Eminescu, Coșbuc sau Caragiale, mai bine să nu explice cele scrise. Chiar și literatura pentru copii, cum ar fi Micul prinț sau poveștile fraților Grimm, nu poate fi înțeleasă dintr-o lectură superficială. Cu atât mai mult textele originale – Vechiul Testament în ebraică și Noul Testament în greacă. Ele conțin mesaje ascunse, pe care înțelepții încearcă să le descifreze de aproape două mii de ani. Fiecare literă e importantă, chiar și cuvintele care par să lipsească.Read more…

De la genetica moleculară la inteligenţa artificială (II). Conceptul de evoluţie

Fondatorul teoriei evoluţiei și unul dintre cei mai mari savanți din domeniul științelor naturale a fost Charles Robert Darwin. S-a născut ȋn 12 februarie 1809 la Shrewsbury (Marea Britanie) și a murit ȋn 19 aprilie 1882 la Down House/Kent (Marea Britanie). Ȋn anul 1831 a plecat într-o călătorie în jurul lumii la bordul vasului cu pânze HMS Beagle. Călătoria a durat cinci ani. La întoarcere, după selectarea și prelucrarea datelor culese ȋn călătorie, ȋn anul 1838 publică teoria privind adaptarea la mediu prin variaţia speciilor și prin selecţie naturală. După 20 de ani de studiu, ȋn vara anului 1858 formulează și publică teoria evoluţiei. Un an mai târziu publică opera lui știinţifică fundamentală On the Origin of Species (Originea speciilor), care cuprinde explicaţii știinţifice riguroase despre diversitatea vieţii și pune bazele biologiei evolutive. Această lucrare marchează ȋnceputul biologiei moderne. Publicarea teoriei bazate pe rezultatele cercetărilor sale a stârnit controverse aprinse. Contemporanii săi, convinși că toate fiinţele au fost create de Dumnezeu și ca atare erau perfecte, l-au criticat fără milă. Până azi mai există oameni care neagă teoria evoluţiei. Pe de altă parte în Anglia revoluția industrială era în toi și burghezia se afla în plină ascensiune economică. Ideea că lumea nu este bazată pe structuri fixe găsea răsunet în cadrul burgheziei, care dorea schimbări radicale și în societate,Read more…

Un poem sinagogal recitat în seara de Iom Kipur

Ziua de Kipur (Iom Kipur), cea de a zecea zi a lunii Tișrei, este ziua expierii, a mărturisirii păcatelor și a iertării lor. Mărturisirea păcatelor este făcută în fața lui Dumnezeu, în rugăciunile recitate în această zi. Ea are loc în ajun, la rugăciunea de Minha (în amurg); apoi în seara de ajun de Iom Kipur, la rugăciunea de Maariv; la rugăciunea de dimineață (Șaharit) și la rugăciunea suplimentară (Musaf); la rugăciunea de Minha, precum și la rugăciunea de Neila (încheierea zilei de Kipur). Iom Kipur este o zi de post și rugăciune. Evreul îl roagă pe Dumnezeu să-i ierte păcatele, știute și neștiute. Dar ruga nu este numai pentru iertarea individuală, ci și colectivă, pentru întregul popor al lui Israel. În cadrul rugăciunii sunt recitate (respectiv cântate) o serie de poeme sinagogale (piyutim), de o frumusețe literară deosebită.Read more…

Este oare permisă îmbălsămarea la evrei?

Evreii tratează cu mult respect trupul celui decedat. Grija pentru trup izvorăște din credinţa în lumea veşniciei de apoi, lume în care nu se poate intra oricum; atunci când moare, omul părăsește doar fizic tărȃmul celor vii, sufletul lui continuȃnd să trăiască ȋn viața veșnică. Grija față de trupul celui decedat include printre altele și faptul că toate părțile corpului trebuie înmormântate împreună, trupul să nu fie mutilat în momentul înmormântării și descompunerea să se desfășoare în mod natural, decedatul revenind în pământul din care a venit („… căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” Geneza 3: 19). Tradiția iudaică interzice îmbălsămarea, procedură care are ca obiectiv conservarea cadavrului prin oprirea procesului de putrefacție, în procesul de îmbălsămare fiind de obicei utilizate substanțe chimice conservante, precum și rășini cu rol de balsam. În consecință, îmbălsămarea poate fi considerată o procedură ilicită, care nu respectă dezideratul ca descompunerea cadavrului să se desfășoare în mod natural. Şi totuşi au existat cazuri de îmbălsămare şi la evrei.Read more…

Eva: totuși prima femeie biblică?

Întrebarea pare surprinzătoare. Dar universul biblic a fost dintotdeauna surprinzător, prin complexitatea lui, prin vastitatea lui, prin ceea ce cuprinde explicit, dar și prin ceea ce s-a creat dincolo de litera textului. Personaje, evenimente și secvențe de viață s-au născut în legătură cu textul biblic, fascinante și stârnind curiozitate peste milenii. Le-a dat viață de multe ori chiar textul biblic, acolo unde, fiind foarte succint, a lăsat imaginația și interpretarea să ”completeze” narațiunea. Prima pereche de oameni este unul din subiectele în jurul cărora s-au țesut curioase interpretări, precum întrebarea din titlu. Pentru a încerca să îi găsim sursa, să vedem în continuare ce elemente ne oferă Biblia.Read more…

Despre mămăligă și miracole

Adesea am citit în Baabel despre istoria medicinei.  De data aceasta vă propun o incursiune în istoria microbiologiei. La începutul lui iulie 1819, în Italia era o căldură înăbușitoare, aerul era umed și apăsător.  În satul Legnaro de lângă Padova s-a semnalat un fenomen ciudat.  În casa unui țăran s-a pregătit un ceaun mare de mămăligă (polenta), familia a mâncat pe săturate și restul l-au pus deoparte.  A doua zi mămăliga era roșie ca sângele!  Fenomenul a apărut apoi și în alte case.  Oamenii erau speriați: era desigur o manifestare a Satanei!  Nu îndrăzneau să stea sub același acoperiș cu „mămăliga însângerată” și l-au chemat pe preot să facă neîntârziat o ceremonie de exorcism și să alunge spiritele rele.  Mai mult, familiile unde apăruse „mămăliga însângerată” erau privite cu suspiciune: poate că acolo se petreceau lucruri necurate?  Agitația a fost atât de mare, încât a fost chemată poliția, iar aceasta a trimis o comisie de anchetă formată din mai mulți profesori ai Universității din Padova. Printre cei care au studiat fenomenul a fost și farmacistul Bartolomeo Bizio din Padova.  El a făcut o serie întreagă de observații și de experimente, publicând un articol în 1823.  Oare cum arăta știința de acum 200 de ani?  Iată concluziile lui: Read more…