Epidemii, pandemii și alte urgii în Vechiul Testament

În Vechiul Testament apar câteva urgii care pot fi interpretate ca epidemii, chiar dacă ele nu sunt definite ca atare. Toate au o explicație unică: poporul, sau o pare a lui, a păcătuit, iar molima este o pedeapsă divină, care încetează atunci când păcatul este ispășit, apelând la Dumnezeu prin post, restricții, rugăciune sau alte ritualuri. Prima urgie de care ne vom ocupa s-a petrecut în pustiu, după ieșirea din Egipt. Pe parcursul celor 40 de ani de peregrinări au avut loc câteva revolte contra conducerii lui Moise și a lui Aaron. Una dintre ele, poate cea mai amenințătoare, a fost inițiată de un văr al celor doi, Core (Korah). Acesta, fiind din tribul Levi, la fel cu cei doi veri, a pretins că este egalul lor și i se cuvine, lui și fiilor lui, să slujească la fel ca preoții (Cohen). 250 de bărbați, căpeteniile triburilor, i s-au alăturat. Moise le-a spus să ia aprindă tămâia din cădelnițe. Ei însă au pus tămâia pe altar, o acțiune sacră permisă numai marelui preot. Ca pedeapsă, pământul s-a despicat și i-a înghițit pe Korah și pe ceata lui. A doua zi adunarea poporului i-a învinuit pe Moise și Aaron de uciderea rebelilor. Atunci a apărut norul deasupra cortului, semn că vine urgiaRead more…

Dincolo de curcubeu

Cântecul Somewhere Over the Rainbow (Dincolo de curcubeu), în interpretarea clasică a lui Judy Garland este probabil una din melodiile cele mai cunoscute ale secolului XX. Ea a fost scrisă pentru filmul-basm Vrăjitorul din Oz, apărut în anul 1939. Vreau să-i mulțumesc lui George Kun, care mi-a atras atenția că acest cântec ascunde mai mult decât s-ar părea. Atât compozitorul, cât și textierul au fost evrei. Compozitorul, Harold Arlen, era fiul unui cantor originar din Lituania. Iar textierul, Yip Harburg, a crescut la New York, într-o familie de evrei ortodocși, proaspăt veniți din Rusia și vorbitori de idiș. Citit cu atenție, textul cântecului pare să aibă implicații mult mai largi decât să ilustreze un film pentru copii. Cei doi, Arlen și Harburg aveau în comun memoria colectivă a pogromurilor suferite de înaintașii lor și fără îndoială că știau despre „norii grei” care îi amenințau pe evreii din Europa în anii consolidării nazismului. Citind versurile în acest context, nu mai este vorba de un basm, ci de supraviețuire. Din cuvintele lor răzbate dorul pentru o țară minunată, unde „necazurile să se topească ca bomboanele”, o țară care poate că nici nu se află atât de departe, e doar „dincolo de curcubeu”.Read more…

Shapira reabilitat?

Cititorii mei fideli vor ști despre cine e vorba, celorlalți le recomand să (re)citească articolul meu pe această temă. https://baabel.ro/2020/12/moses-wilhelm-shapira-savant-sau-sarlatan/ Disputa dacă manuscrisul găsit de Shapira este autentic sau nu, continuă până în ziua de astăzi și în articolul meu afirmam că ea va putea fi tranșată doar dacă manuscrisul va fi găsit și va fi datat cu carbon radioactiv. Numai că i s-a pierdut urma de peste o sută de ani, când ultimul lui posesor a murit fără moștenitori. Poate că va mai apărea cândva, din vreo colecție particulară, dar e posibil ca oameni neștiutori să-l fi aruncat demult la gunoi… După alte păreri ar fi pierit într-un incendiu. Au rămas doar câteva copii, părerile experților contemporani (anii 1880), precum și documente ale vremii. Mărturisesc că speram ca manuscrisul să fie autentic, și nu numai eu…Și iată că în martie 2021 a apărut o carte care încearcă să dovedească doar pe baza materialului existent că manuscrisul este autentic, că provine din perioada Primului Templu (înainte de 586 î.e.n.) și că este cea mai veche versiune cunoscută a Deuteronomului, (Sefer Dvarim), a cincea carte a Vechiului Testament. Este The Valediction of Moses – a Proto-Biblical Book, scris de Idan Dershowitz, profesor de Studiu și Exegeză a Bibliei Ebraice de la Universitatea din Potsdam, Germania.Read more…

Samaritenii

Iar mi s-a întipărit în minte un nume ciudat: Abdallah Cohen. Abdallah înseamnă „robul lui Allah”, iar Cohen denotă un urmaș al tagmei preoțești israelite din antichitate. Adică cum? E musulman sau evreu? Nici una, nici alta! E un tânăr simpatic, bine educat, de lângă Nablus (Sihem-ul biblic, în ebraică Șhem), în Cisiordania. Din păcate nu-l cunosc personal, dar am citit câteva interviuri pe care le-a acordat și am vizionat un reportaj, pentru că de la o vreme el a devenit purtătorul de cuvânt al comunității sale etnice și religioase – samaritenii. Mulți cititori se vor gândi la pilda bunului samaritean (Luca 10: 30-37). Este posibil că samaritenii de atunci mai există? Da, dar acest lucru este aproape un miracol – o comunitate veche de aproape 3000 de ani, ei au avut atât de mult de suferit de-a lungul istoriei, încât la începutul sec. XX erau pe cale de dispariție. Dar ei își păstrează cu înverșunare tradițiile și în ultima vreme comunitatea începe să se refacă, numărând în jur de 800 de suflete, dintre care o parte locuiesc în Cisiordania, lângă Nablus, și o parte în Israel, la Holon. Cine sunt de fapt samaritenii și de unde se trag? Depinde pe cine întrebi. Read more…

Yehuda Alkalai

Dacă ne gândim la începuturile sionismului, mișcarea care urmărea întoarcerea evreilor în țara strămoșească și întemeierea unui stat independent, ne gândim desigur la Theodor Herzl, la Primul Congres Sionist de la Basel (1897) și la primii imigranți evrei stabiliți în Palestina încă din anii 1880 care, cu mari sacrificii, au înființat primele colonii agricole.  Dar acest mod de a privi lucrurile este foarte simplist, pentru că în Țara Sfântă trăiau evrei și înaintea anilor 1880, iar ideea de renaștere evreiască în Palestina a apărut cu peste o jumătate de secol înaintea lui Herzl. număr restrâns de evrei au rămas mai ales în așezările din Galileea, dar și la Hebron, Gaza etc.  Romanii le-au interzis să calce în Ierusalim, dar începând cu perioada bizantină (438 e.n.) la Ierusalim a existat o prezență evreiască neîntreruptă timp de vreo 16 secole.  De fapt se poate spune că prezența evreiască în Țara Sfântă nu a încetat niciodată.  Iată doar unele repere: – În jurul anului 400 a fost încheiată redactarea primei versiuni a Talmudului, la Cezarea și Tiberias. – Sinagoga din Kfar Bar’am, Galileea, a fost în uz cel puțin până în secolul al VII-lea.Read more…

23 ianuarieZiua Internațională a Scrisului de Mână

Înaintea utilizării calculatoarelor electronice și înaintea inventării mașinilor de scris, oamenii scriau de mână, folosind o pană, un toc, sau un creion. Era perioada în care caligrafia era asociată cu gradul ridicat de instruire. De-a lungul veacurilor, indiferent dacă s-au numit scribi, caligrafi, furieri sau simpli copiști, persoanele care aveau sarcina de a transpune în scris diferitele informații au fost întotdeauna apreciate. Desigur, un plus de apreciere era destinat acelora cu o caligrafie artistică. Acestora le erau destinate scrierea unor importante acte de cancelarie, rapoarte, dări de seamă, scrisori oficiale, decrete, legi, etc. Să ne desfătăm privirile cu câteva iscălituri realizate în acei ani. Pe lângă ei își duceau viața ceilalți „scribi”, mai modești, cu o scriere obișnuită și nespectaculoasă. Aceștia întocmeau acte cu caracter intern, înregistrau corespondența, completau registrele contabile și, nefiind supuși rigorilor gramaticale stricte, își permiteau anumite libertăți. Foloseau prescurtări, aplicau corecturi și în provinciile unde se foloseau limbi sau alfabete diferite, scrierea lor le mai amesteca în mod inconștient. Situația nu era gravă. Toți cei din jur erau buni cunoscători ai acestor limbi și utilizatori ai diferitelor alfabete, așa că indiferent cine scria și cum scria, textul era lizibil și înțeles de toți.Read more…

Samuel Beckett – un alt irlandez

“Cartea asta nu o mai citesc, deși am ajuns aproape la jumătate. Este prea depresivă. Mă gândesc destul la moarte, nu am nevoie să citesc așa o carte” – mi-a spus într-o zi tatăl meu. M-am uitat la ea. Samuel Beckett în ungurește. Pe Beckett îl știam încă din România, (Așteptându-l pe Godot), figură proeminentă în rândurile creatorilor teatrului absurd. Îl știam mai curând comic, ori tragi-comic, decât depresiv. L-am întâlnit din nou, cu câțiva ani în urmă, când am început să citesc mai multe despre James Joyce. Ambii s-au născut în Irlanda, Joyce în 1882, Beckett în 1906, au studiat în Dublin și au emigrat, Joyce în 1904 și Beckett în 1928. Ambii s-au stabilit în Franța, Joyce abia în 1920, după ce a migrat prin Austro-Ungaria, Italia și Elveția. S-au cunoscut ca emigranți irlandezi la Paris. Beckett a făcut eforturi să intre în cercul lui Joyce care nu numai că era mai în vârstă, dar era și celebru. Bârfele spun că Lucia, fiica lui Joyce în vârstă de 21 de ani, balerină talentată, ar fi înțeles greșit intențiile lui Beckett, care avea atunci 22 de ani – acesta fiind interesat doar de tatăl ei – și mai puțin de ea. Aproximativ în aceeași perioadă au apărut la ea primele semne ale schizofreniei, boală care va duce la internarea ei în diverse azile în Franța, Austria și Anglia până la sfârșitul vieții, în anul 1982. Beckett s-a decis să devină scriitor de limbă franceză, nu degeaba studiase limbile romanice la Trinity College din Dublin.Read more…

La 150 de ani de la nașterea compozitorului Arnold Schönberg

Chiar și melomanilor, compozitorul Arnold Schönberg le transmite o stare de anxietate, nu neapărat din cauza muzicii sale greu de descifrat, ci și a fobiei muzicianului faţă de numărul 13, care l-a obsedat întreaga viață. A asculta concertul omagial Schönberg, la 150 de ani de la nașterea lui, vineri, 13 iulie 2024, mi s-a părut un sacrilegiu; am preferat să merg la al doilea spectacol, la Musikverein ( sala Concertului de Anul Nou), sâmbătă în 14 iulie. În program a fost prezentată compoziția de referință a lui Arnold Schönberg, considerată cea mai complexă creație muzicală din istorie: oratoriul Gurre Lieder (Cântecele din Gurre). Premiera a avut loc în 23 februarie, tot în aceeași sală, cu soliști ai orchestrei simfonice din Viena (Wiener Symphoniker). Cum ar putea fi descris Schönberg? Vizionar, inventator, o personalitate muzicală controversată, pictor, bun cunoscător al iudaismului[1], protestant, revoluționar, provocator, vienez sau american? S-a născut la Viena, într-o familie modestă, în 13 septembrie 1874 și s-a stins din viață la Los Angeles, la 76 de ani (7+6=13), într-o vineri, în 13 iulie 1951. Toată viața Schönberg a crezut în blestemul numărului 13 și în manuscrisele sale l-a evitat, înlocuindu-l cu 12a. Cu trecerea anilor, depresiv şi bântuit de panică, s-a temut de anul 1939, când împlinea 65 de ani, deoarece existau prea mulți „13“ (65=5×13 și 39=3×13) și a compus numai după un horoscop special făcut pentru el.Read more…

Hagada de Pesach în limba română și în perimetrul românesc

Cum a fost răspândită Hagada de Pesach în rândul colectivității evreiești din România de altă dată și de astăzi, precum și în rândul evreilor originari din România? Răspunsul este: la început, ea a circulat sub formă de ediții tipărite în alte țări. Ulterior, au apărut ediții ebraice ale acestei cărți în tipografii ebraice din diferite orașe ale perimetrului românesc. Inițial erau ediții ebraice, unele însoțite de comentarii, altele de traduceri în limba idiș. În ultimele decenii ale secolului al 19-lea, binecuvântări recitate în cele două seri de ajun de Pesach apar în traducere în cadrul celor câteva ediții ale cărții de rugăciuni (”Sidur”) cu traducere în limba română. Read more…

Purim, pentru copii, la Tel Aviv

Dacă Purim este o sărbătoare atât de serioasă, din ce cauză s-a ajuns să fie considerată de unii evrei laici ”sărbătoare frumoasă pentru copii”? Răspunsul îl găsim în modul de celebrare al ei. Lecturii Meghilei în seara de ajun de Purim în sinagogă, precum și ieșirii din ziua de post a Estherei, li s-au adăugat celebrări care reflectau răbufniri de bucurie. Carnavalul este, probabil, de origine italiană. El include costumarea, travestirea, precum și cântecele, devenite o parte a folclorului idiș și iudeo-spaniol (apropo, folclor de acest fel a existat și în rândul obștei evreiești din România de altădată). Petrecerea mai include huiduirea numelui lui Haman, cel care a vrut distrugerea neamului lui Israel; jocuri și, mai târziu, scenete, canțonete și farse pentru amatori, fapt care a contribuit la apariția teatrului iudeo-spaniol și a teatrului idiș; beția, ”ad-lo-yada”, până când respectivul evreu ajungea într-atât de beat, încât confunda pe Mordekhay cel drept cu Haman cel păcătos.Read more…

Caligrafie

Zilele trecute, cu totul întâmplător, soțul meu a descoperit la Biblioteca Universității din Ierusalim o mică expoziție. A doua zi ne-am dus împreună să o vedem pe îndelete.

La intrarea în Biblioteca pentru Științele Naturii ne-a întâmpinat o priveliște neobișnuită: pe pereți atârnau afișe scrise în limba chineză! E adevărat, scrierea chineză este foarte estetică, dar de unde și până unde? Am aflat că era o acțiune de solidaritate în cinstea celei de a 70-a aniversări a independeței statului Israel, organizată de un grup de artiști din Hong Kong. Grupul MaHA (Milk and Honey Arts – Arta de Lapte și Miere) este format din artiști creștini care au simțit nevoia să slăvească Țara Sfântă prin intermediul artei lor – caligrafia chineză. Exponatele, o parte din ele texte biblice traduse în limba chineză, urmăresc istoria scrierii chineze. S-o urmărim și noi pe scurt, așa cum reise din textele expuse.Read more…

Un viitor muzeu al evreimii clujene

La balconul Templulului Memorial al Deportaților Evrei din Cluj, ale cărui lucrări de reabilitare sunt în curs de finalizare, se va înființa un muzeu de istorie al evreimii clujene. Necesitatea și utilitatea înființării acestui muzeu s-a impus mai ales în ultimul deceniu, odată cu desfășurarea simpozioanelor anuale File din istoria evreimii clujene (şapte ediții în perioada 2011 – 2019) care au relevat, treptat, excepționala contribuție a populației evreiești la dezvoltarea culturală și economică a orașului. Deși în fiecare an s-au editat câte două volume (în limbile română şi maghiară) cu conținutul complet al conferințelor susținute, toată lumea a fost de acord că această istorie trebue să trăiască veșnic în memoria populației și că modul cel mai intuitiv pentru aceasta este un muzeu de istorie. Pe parcursul ultimilor ani, mai ales după ce s-a stabilit (din anul 2014) că la balconul sinagogii renovate se va crea un spațiu expozițional de aproximativ 200 mp, s-au vehiculat, oarecum neorganizat, numeroase păreri, idei, schițe de proiect, chiar și unele ambiții personale. Dar totul a rămas la nivelul discuțiilor și nu s-a născut un proiect implementabil, ale cărui lucrări pregătitoare s-ar fi desfăşurat în paralel cu reabilitarea sinagogii. S-a realizat totuși o prelucrare și o clasificare a arhivei comunității (ceea ce a mai rămas după Holocaust) și s-au reabilitat unele (puține) obiecte de cult care urmau să fie expuse. Dar nu exista o listă exhaustivă a materialului propus pentru expunere.Read more…

Oare diaspora ar fi o traducere corectă a cuvântului ebraic galut?

Diaspora este un cuvânt grec antic, diaspere format din dia (de-a lungul) și speiren (dispersare), care împreună înseamnă „împrăștiere, dispersare”. Acesta este sensul în care a fost folosit în greaca antică. În acest sens cuvântul se găsește și în traducerea Vechiului Testament în limba greacă din sec. al IV-lea î.e.n. Septuaginta, în Deuteronom 28:25. Cu acest cuvânt, diaspora, este tradus cuvântul ebraic biblic zaava (catastrofă, nenorocire). În traducerile românești pe care le-am văzut apar variante foarte îndepărtate de original. Cu toate acestea, luând în considerație că această traducere a fost făcută de înțelepți evrei, putem spune că ei nu au tradus cuvântul ad litteram, însă i-au dat o interpretare valabilă și până astăzi; Poate fi o aluzie la faptul că pedeapsa exilării ar fi o catastrofă. Cuvântul „diaspora” a fost folosit de greci în primele secole ale erei noastre pentru a ilustra uriașa comunitate a evreilor din orașul Alexandria din Egipt, care cuprindea pe vremea aceea un milion de evrei. Acesta este un sens identic la cel folosit astăzi în diferitele limbi. După cum reiese din documentele civile aflate în posesia noastră, cuvântul diaspora nu a fost folosit în sensul de exilare a evreilor până în anul 1869, acum 150 de ani. Cuvântul original ebraic paralel cu diaspora, galut, este total diferit. În primul rând cuvântul galut, precum și ideea pe care o reprezintă, apar deja în Vechiul Testament. În ebraica biblică cuvântul înseamnă „deportat, exilat, expulzat, expulzați, expulzare”. Read more…

Evreii din Mașhad

Pentru cei care nu știu (nici eu nu știam!), Mașhad, al doilea oraș ca mărime din Iran și capitala provinciei Khorasan, este situat în colțul de nord-est, lângă granița cu Afganistan și Turkmenistan. Acolo se află mormântul lui Imam Reza, una din figurile cele mai venerate de șiiți. Poate de aceea populația locală, șiită, este și mai fanatică decât în restul Iranului. În Persia trăiau evrei din vremuri străvechi. E destul să ne gândim la povestea Esterei, legată de sărbătoarea Purim – povestea se desfășoară în Persia. Dar din cauza fanatismului religios al localnicilor, până în sec. al XVIII-lea evreii au evitat să se stabilească la Mașhad. În 1734, Nader Shah a adus pentru prima oară 17 familii de evrei în oraș (și încă 23 în orășelele învecinate). El a transformat orașul Mașhad într-un mare centru economic. Unii evrei erau giuvaergii și prelucrau turcoazele locale. Negustorii evrei cumpărau de la localnici bumbac și piei. Caravanele lor ajungeau până în Rusia și în India. Un alt domeniu de activitate era producția de opiu. Nader Shah a ales câțiva evrei ca să-i păzească vistieria – în nimeni altcineva nu avea încredere, pentru că el era sunnit și localnicii erau șiiți. Atâta timp cât evreii se aflau sub protecția șahului, comunitatea a prosperat, dar după moartea lui, situația s-a schimbat. Read more…

Pălării de paie

Domnii şi doamnele din Clujul copilăriei mele purtau pălării împletite din paie înălbite, asemănătoare costisitoarelor pălării Panama care oricum nu mai erau de găsit. Şi copiii purtau pălărioare de pai, de modele diferite. Eu am primit în dar una „vietnameză” şi mă duceam la ştrand cu ea. De câţiva ani buni vânez pălăria de paie ideală, exact la fel cu cea pe care mi-a adus-o Mama (fie-i memoria binecuvântată) acum vreo 15 ani de la Tuşnad. De fapt şi-o cumpărase sieşi, dar mi-a dăruit-o după ce am încercat-o şi mi-a plăcut la nebunie. Are o formă şic, e delicată şi uşoară (de câte ori nu mi-a luat-o vântul din senin, obligându-mă să alerg după ea pe trotuar sau chiar pe carosabil!), de culoare galben-aurie, plăcută privirii. Cu timpul i-au apărut câteva rupturi la marginea borului, dar eu am continuat s-o port, spunând că aşa are şi mai mult farmec. Între timp, conştientă de perisabilitatea ei, am început să caut o pălărie de paie dacă nu la fel, măcar asemănătoare şi, negăsind niciuna, mi-am cumpărat tot feluri de surogate din iarbă de mare, talaş şi alţi înlocuitori… De fapt, cine şi unde mai vinde pălării de paie?! Într-un articol publicat în 1944 în Buletinul EME (Erdélyi Múzeum Egyesület – Asociaţia Muzeul Ardelean), etnograful Gálffy Mózes descrie procesul tehnologic al confecţionării pălăriilor de paie virgulă aşa cum i l-au relatat ţărăncile din Horlacea (Jákótelek), un sat din apropiere de Huedin (Zona etnografică Călata) care pe atunci număra 400-500 de suflete, dar azi abia depăşeşte 150. Aflăm că sătenii se ocupau cu împletitul paielor încă din veacul al XVIII-lea.Read more…

József Roboz – un precursor al învățământului special de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1).

József Roboz este total necunoscut în România, în timp ce în Ungaria el este considerat un specialist de marcă al învățământului special, într-o perioadă în care acest domeniu încerca să se afirme ca o componentă de bază a învățământului general. Cu toate acestea, realizările sale se extind și pe teritoriul de azi al României, ceea ce ne-ar obliga măcar să-i recunoaștem meritele, dar cred că merită mult mai mult. Amănunte despre primii săi douăzeci de ani de viață se găsesc foarte greu. Se știe că s-a născut la 22 mai 1864 în localitatea Dunapataj, situată pe malul Dunării, la vreo 110 km sud de Budapesta. Nici azi localitatea nu are mult peste 6000 de locuitori, cu preocupări agrare. În secolul al XIX-lea localitatea avea și locuitori israeliţi. Istoriografia maghiară spune că s-ar fi născut într-o familie de evrei, dar anumite evenimente ulterioare din viața sa ne fac să ne îndoim. S-ar putea să fi fost o căsătorie între un bărbat evreu și o fată maghiară, căsătorie care probabil nu a rezistat în timp, sau între ei a fost o legătură extraconjugală. Indiferent care variantă este adevărată, tatăl biologic și-a recunoscut fiul, József, și i-a dat numele său, Rosenberg. De fapt nu i-a dat doar numele, ci l-a și ajutat să se instruiască și să-și aleagă o meserie.Read more…

Eu şi Fizica

Uneori visez că predau un curs (sau o lecţie) de fizică şi după ce scriu pe tablă mai multe rânduri de formule, nu-mi amintesc continuarea demonstraţiei. Rămân înţepenită (aşa cum numai în vise se întâmplă), nu pot scoate niciun cuvânt şi îmi doresc să intru în pământ de ruşine. Apoi mă trezesc şi răsuflu uşurată: „Slavă Domnului că am scăpat!” De treizeci de ani nu mai învăţ, nu mai predau şi nu mai fac cercetare în domeniul fizicii şi ori de câte ori conştientizez acest lucru, încerc cel mai autentic sentiment de libertate greu de explicat, din moment ce nimeni nu m-a obligat să urmez Fizica, ci a fost opţiunea mea, încă din gimnaziu. În clasa a IX-a, am promovat la faza finală (şi am şi beneficiat de o tabără unde m-am distrat excelent). Următorul pas (firesc) a fost clasa specială de fizică (o clasă cu colegi de nota zece şi o atmosferă fabuloasă) unde am fost din nou finalistă la olimpiadă. E drept că niciodată nu am fost premiată la faza națională, nereuşind să obţin punctajul necesar. Dar am perseverat… Aproape că mă convinsesem că Fizica era destinul meu. Ne lega o relaţie bazată pe afecţiune sinceră, dar lipsită de pasiune, care promitea stabilitatea. În paralel scriam (şi uneori publicam) poezie şi proză şi citeam în neştire literatură (şi nu cărţi de fizică). Totuşi, după bacalaureat am fost gata-gata să abandonez cariera de fiziciană, însă m-au împiedicat… Tezele din iulie…Read more…

Coarnele lui Moise?

În zorii zilei de 7 octombrie 2023, denumită Sâmbăta neagră, o haită imensă de bipezi sălbatici a atacat o serie de așezări evreiești situate la granița cu fâșia Gaza; nu intenționez să intru amănunte referitoare la bestialitățile la care s-au dedat liotele de fiare și la ceea ce au lăsat în urma lor. Această zi, 23 Tișrei în calendarul ebraic, are o valoare spirituală importantă: era ajunul sărbătorii Simhat Tora (Sărbătoarea Torei), zi în care se citește ultima pericopă din ciclul celor 54 de pericope anuale ce compun Pentateuhul, concomitent reluându-se imediat citirea de la început a Pentateuhului cu pericopa Geneza. Acest aspect simbolizează spiritul de continuitate a Torei. Decalogul (Cele Zece Porunci), parte constituentă din Tora, prezintă o importanță deosebită pentru întreaga omenire, nu doar pentru evrei. Iar cel ce a primit acest Cod de legi, prin Revelația de pe Muntele Sinai, nu era altul decât personajul principal din întregul Pentateuh: Moise, Profetul Domnului. Subiectul dezvoltat în continuare prezintă modul în care este ”văzut” profetul Moise de către doi titani ai artelor plastice: Michelangelo și Rembrandt.Read more…

Cartea mea

Au trecut ceva mai mult de trei ani de când m-am alăturat autorilor care publică în revista Baabel, fiind și eu una din cei care așteaptă cu înfrigurare și bucurie apariția acestei publicații online, de două ori pe lună, în dimineți de joi. Au fost pentru mine trei ani foarte bogați, cu multe bucurii și emoții, ani în care mi s-au întâmplat multe, și bune și rele, în care lumii întregi i s-au întâmplat multe și, în pofida tuturor frământărilor și durerilor, iată că autorii revistei suntem mereu pe aceeași pagină virtuală, oriunde ne-am afla, fiindcă ne alătură, mai mult decât orice, un umanism curat și puternic care găsește aici modalitatea de a se exprima. După ce am scris multe zeci de articole pe teme foarte diverse, după ce am învățat foarte mult și, sper, am evoluat, în acest moment am ajuns să lansez primul meu volum alcătuit dintr-o selecție a acestor articole. Volumul a apărut la Editura Bifrost din București și poartă titlul unuia din textele mele, O după-amiază cu ceva dulce.Read more…