Acesta este genul de poveste din care sunt confecționate legendele. E povestea ultimilor doi evrei din Kabul. Locuiau în aceeași clădire, în interiorul aceleiași sinagogi, dar îi despărțeau șapte oceane de ură. Față de ei, Andreea Marin și Mihaela Rădulescu ar fi părut prietene la cataramă, Lenin și Troțki frați de cruce, Tom și Jerry ar fi putut fi dați ca exemplu al iubirii aproapelui. Zebulon Simantov era comerciant de alcool și negustor de covoare. Se născuse în provincia Herat din vestul Afganistanului, de unde ajunsese în tinerețe la Kabul. Se și însurase odată, la finele secolului trecut. Nevasta, originară din Turkmenistan, a emigrat în urma cu două decenii în Israel. Simantov a refuzat să o urmeze. “Mai bine sub taliban decât sub muiere”, crede Simantov, care în niciun caz nu e un feminist. A refuzat să-i dea și divorțul, așa încât femeia, care e singură de peste 20 de ani, nu are nici dreptul să se recăsătorească.Read more…
Dr. Moscovici, medic chirurg la un cunoscut spital din capitală, ne povestește impresiile sale de nou sosit în țară nou imigrant. Am fost cazat în centrul țării, dar, neavând relații, am fost nevoit să-mi fac stagiul de specializare ca medic la Beer Șeva. Am închiriat de la firma Amigur un apartament de două camere, într-o clădire veche, construită imediat după întemeierea statului, și aflat într-un stadiu avansat de uzură. În clădire mai trăiau doar bătrâni nevoiași, care nu-și puteau permite apartamente proprii; unii dintre ei erau supraviețuitori ai Holocaustului. Singurii locatari mai tineri eram eu și două surori medicale, Malca și Lea, bucovinence, care își făceau și ele stagiul la spital pentru obținerea permisului de practică medicală. Ele locuiau la altă scară. Spre distracția mea erau gemene, semănau ca două picături de apă și întrucât își schimbau între ele și garderoba, aproape nimeni nu reușea să le deosebească decât la spital, unde purtau ecuson. Fiecare palier avea două apartamente și cum pereții erau foarte subțiri, „transparenți”, atunci când era liniște auzeam clar discuțiile vecinilor mei, familia X, originari dintr-un frumos oraș moldav.Read more…
Așa, ca pentru descrețirea frunții, vă redau câteva întâmplări ale scenei, la care am fost martor și care sigur nu figurau în scenariu. Dintre ele, una era să se sfârșească tragic. Iată-le:
Opera Română, 1940, sala Regina Maria din fosta Piață a Senatului. (Piața își primise numele după fundația pe care înainte de Primul Război Mondial urma să se ridice clădirea Senatului României, dar nu s-a mai ridicat. Pe acea fundație s-a construit un bloc de 17 etaje, cunoscut ca blocul Gioconda, după numele grădinii de vară unde se dădeau filme bunicele. În imediata vecinătate a blocului Gioconda exista o clădire, folosită mai întâi ca sală de sport, apoi ca sediu al Operei Române.)
Se cânta „Liliacul”, scena balului. Golind sticla de șampanie, Prințul Orlowski o aruncă peste umăr, spre valetul care conform scenariului urma să o prindă – știam asta de la părinții mei care mai văzuseră spectacolul. Dar, de data asta bietul om nu reușește, sticla cade pe pardoseală și se face țăndări Read more…
Problemele din izolare au fost multe și variate: singurătatea, dependența de mila altora, procesiunea furnicilor de-a lungul marginii patului, mâncarea necomestibilă și, mai ales, plictiseala gelatinoasă și atotcuprinzătoare. Numai ideea că această mizerie trebuia să dureze zece zile și nopți nesfârșite era suficientă să-mi provoace o depresie cruntă, mai ales la început. Dar să nu uităm și părțile mai plăcute ale izolării: poți să-ți urmezi netulburat șirul gândurilor. Numai că după cel mult două ore, toate gândurile s-au epuizat. Seara, înainte de a închide ochii, dorința mea cea mai fierbinte era să mă trezesc a doua zi în alt loc. Din partea mea, să fie în mijlocul unei intersecții aglomerate, în deșertul Gobi, într-o groapă de gunoi, într-un abator sau chiar într-o sală de gimnastică înconjurat de sportivi transpirați, nu contează, numai nu aici. Zadarnic. În fiecare dimineață mă trezeam între cearșafurile umede ale hotelului Eden Resort, fiecare zi un nou Groundhog Day. Era doar un mod de a da glas fanteziilor de evadare. Plănuiam să las câteva cuvinte de adio, scrise cu sânge pe hârtie igienică, la fel ca sclavul Jim, dar de unde să iau pastă de sângerete? Să cer de la gardieni, mi-ar fi dat în vileag intențiile. Nu, foarte curând am înțeles că nu exista nicio scăpare din complexul păzit cu strictețe.Read more…
Prietenului meu Michael, medic de profesie și specialist în terapia durerii, îi plac aventurile. Este un om de o bunătate rară, cunoscut în oraș că în cabinetul lui particular, consulta mulți bolnavi pe gratis. Soția lui, Orna, încerca să facă ordine și să-i stăvilească potopul de clienți și filantropia. Sala de așteptare era neîncăpătoare și mulți pacienți ședeau pe fotoliile din salon, alături de prietenii care îl vizitau. Împreună cu amicii lui Michael, Orna îi servea cu băuturi și pe pacienții care își așteptau rândul la consultație, săraca de ea nu reușea să-i deosebească. Uneori le oferea chiar băuturi alcoolice. – Interesant, i-a spus Michael soției la sfârșitul unei zile de consultații, mulți dintre pacienții mei consumă alcool înainte de a veni la cabinet. Să fie din cauza emoțiilor? – Nu mai primi atât de mulți pacienți, încât să nu mai încapă în sala de așteptare, i-a răspuns Orna râzând. În afară de pasiunea lui pentru profesie, Michael era atras și de afaceri, dar majoritatea se terminau cu un eșec. Una din ideile lui a fost să comercializeze ficat de gâscă. Împreună cu câțiva de prieteni a înființat în acest scop SRL Gâsca, într-un sat din Banat. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
