Chinuit de o imagine prea tânără, am decis în sfârșit să arăt bătrân – și în același timp am devenit un antreprenor de succes. După ce am fost obligat de mai multe ori să-mi arăt cartea de identitate la ghișeul de bilete pentru a beneficia de reducerea de senior, am început să bănuiesc că problema era înfățișarea mea excesiv de tânără. Pielea netedă, culoarea sănătoasă a tenului, părul bogat, poate și postura dreaptă, impecabilă, îmi confereau o aură de tinerețe nepotrivită. Acest lucru îi nedumerea pe funcționarii de la ghișeu, care cereau o dovadă irefutabilă a vârstei. Această situație se repeta la orice achiziție de bilete – fie de tren, la muzee sau la alte activități. Datorită unei alimentații echilibrate, unui stil de viață sănătos și activ și, nu în ultimul rând, datorită grijii soției mele iubitoare, arăt considerabil mai tânăr decât ar sugera vârsta mea oficială. Deși, în general, acest lucru este considerat un avantaj, a început să mă deranjeze profund – și am căutat o soluție.Read more…
Până la Anul Nou, toată lumea se bucură de iarnă. În ianuarie insă, începi să strâmbi din nas la frig şi zloată, plângând după primăvară şi taxe mici la utilităţi. După o zi lungă la locul de muncă, dacă nuRead more…
Uneori îmi stabileam scopuri care păreau de neatins, probabil ca să îmi demonstrez mie însumi că încă mai sunt în viață. Pentru ultima variantă există, ce-i drept, indicii indirecte: pot, de pildă, fără prea mare efort, să îmi încrețesc fruntea. Dar pentru o realizare mai durabilă este nevoie de un efort ceva mai mare. Aproape ca în cazul unui practicant de sporturi extreme, care aspiră mereu spre noi provocări. Nici mai mult, nici mai puțin, vreau să îmi încerc puterile cu un roman. În vreme ce consituția sa fizică îi impune sportivului limite pe care dorește să le depășească în mod constant, în cazul meu capacitatea mentală, creativitatea disponibilă și factorul timp îmi așază în cale piedici aparent de neînlăturat în această colosală încercare. De amintit ar fi lipsa de experiență, dar nu voi considera așa ceva drept un impediment. Dar fiecare lucru trebuie încercat, mai întâi, chiar și scrierea unui roman. Poate dumneavoastră, stimată cititoare,1 veți fi de părere, văzând aceste considerații, că am devenit megaloman, sau că aș vrea să impresionez pe cineva, de exemplu pe frumușica de la tejgheaua cu cârnați din măcelărie de care visez din când în când. Nu, nu și încă o dată nu! Nimic de genul ăsta. Nu doresc altceva decât să scriu un bestseller, care să pună pe jar literatura mondială, iar pe mine să mă facă dintr-o lovitură faimos și nemăsurat de bogat. În rest nimic. Read more…
Mă tot întreb de ce inginerii, avocații, contabilii și mai ales șefii de gară nu simt nevoia de a pune pe hârtie gânduri, senzații, amintiri? Asta aproape numai medicii o fac, probabil ca un produs al unei obsesii de-a dreptul patologice, de parcă nu ar exista în lume destui jurnaliști și scriitori profesioniști, care oricum luptă pentru atenția unui public literar în permanentă scădere! Se pune întrebarea: oare medicii nu au destule preocupări profesionale, nu sunt ocupați cu ulcere, infecții, dureri de șale și alte necazuri legate de sănătatea pacienților? Desigur, nu putem ignora faptul că în subconștientul nostru, vanitatea joacă un rol important și că medicul va utiliza orice metodă pentru a se face auzit – respectiv citit. Dar asta nu dă un răspuns atotcuprinzător. De aceea mi-am propus să caut explicații mai veridice, mai complete și mai apropiate de realitate. O scurtă privire asupra sumarului revistei Baabel ne arată că medicii care contribuie la această apariție literară de valoare discută subiecte care, cel puțin aparent, nu au nicio legătură cu menirea lor de tămăduitori. După șase ani de studii medicale, după alți 38 de ani de practică a medicinei și 65 de ani de gândire forțată asupra existenței umane și folosind cunoștințele mele de anatomie, fiziologie și neuro-gastronomie, sunt convins că o mulțime de biblioteci ar putea găzdui tratate interesante despre funcția și tulburările genunchiului drept; exact același număr de volume s-ar putea scrie și despre beteșugurile genunchiului stâng. Dar nu, medicii se străduiesc să scrie despre orice,…Read more…
Oare câţi dintre cititorii Baabel au privit acum 56 de ani (în 16 iulie 1969) aselenizarea la un televizor alb-negru cu tuburi, Cosmos sau Rubin? Casa noastră devenise neîncăpătoare; mulți vecini sosiseră cu propriile scaune, se stătea și pe jos, pe covor. Transmisia începuse mai devreme. Unii veneau, priveau puțin și plecau apoi la masă sau alte treburi. Odată cu venirea serii eram din ce în ce mai obosiți. Eu stpteam la loc de cinste, pe singurul scaun cu mânere, vechi și confortabil, peste care mama aruncase o pătură groasă de lână și fiind chiar în fața ecranului, nu mă înduram să mă duc nici măcar la toaletă, pentru ca, Doamne ferește, să nu-mi ocupe cineva locul. Și când a fost totuși nevoie, am așezat-o pe mama în locul meu. Cu această ocazie am constatat că patul meu dublu, aflat în altă cameră, era ocupat de șapte copii din vecini care dormeau înghesuiți, care cum puteau. Pe jos dormea și o femeie, mama unor prieteni de joacă. Ciudat, dar ea avea o pătură pe care nu o cunoșteam, nu era a noastră. Era destul de cald și mama oferea periodic câte un sirop de zmeură sau caise. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
