Mult stimatul meu coleg de breaslă și eseistul pasionat Tibi Ezri a publicat în Baabel o serie întreagă de articole pe tema „De ce mint oamenii”. Cu toate că fiecare rând al său e doldora de înțelepciune, ar fi putut să se rezume la o singură frază: „Oamenii mint pentru că sunt oameni”, de unde reiese că minciuna este un atribut de bază al omului. Acesta este un adevăr fundamental, căruia îi puteți da crezare – sau nu. Ar fi preferabil să mă credeți. Din păcate minciuna este văzută ca ceva negativ. După părerea mea ar trebui să adoptăm o atitudine mai echilibrată, mai nuanțată. Bineînțeles că nu vreau să pretind că scorneala este o virtute. Din contră! Când e vorba de mersul trenurilor, de cercetare științifică sau de declarații de venit, este de dorit ca afirmațiile să corespundă adevărului. Același lucru se recomandă la aprecierea propriei greutăți, când te uiți cu jind la prăjiturile din vitrina cofetăriei. Dar în alte cazuri nu trebuie să dăm adevărului o importanță chiar atât de exagerată. În relațiile interumane, în discuțiile dintre prieteni și mai ales la căutarea unui partener, o anumită doză de neadevăr este acceptabilă, ba chiar utilă. Asta ne aduce la adevărata temă a articolului: întâlnirile aranjate prin internet, un mediu în care în zilele noastre cei mai mulți tineri (și câțiva bătrâni ca mine) se simt ca acasă. E destul să ai cunoștințe de bază în materie de calculatoare și să ai acces la internet și o lume întreagă de parteneri potențial îți stă la dispoziție. Între timp nici nu mai e nevoie de calculator, te poți descurca chiar și numai cu un smartphone, dacă ai pe el programul necesar și știi cum să-l folosești. Distanța față de celălalt te protejează, făcându-te să nu recunoști imediat tristul adevăr. Numărul practic nelimitat de parteneri disponibili în spațiul cibernetic reduce importanța eșecului – dacă nu reușești cu unul, găsești cu ușurință un alt fraier, căruia să-i prezinți în mod convingător calitățile tale extraordinare. Read more…
Agentul 222 și alte întâmplări hazlii
La aeroport te poți aștepta la o serie întreagă de surprize nu tocmai plăcute, care ulterior ți se par hazlii. Am trecut de câteva ori prin aventuri de acest fel. Cele mai multe probleme le fac zborurile indirecte, în care ai nenumărate ocazii să pierzi obiecte personale, sau chiar avionul care trebuia să te ducă la destinație. La Frankfurt, unde aveam la dispoziție doar o oră ca să prind legătura pentru Chicago, am fost reținut ca suspect de trafic de droguri din cauza unui laxativ sub forma unui praf alb. Când s-au lămurit în sfârșit lucrurile, avionul în cauză plecase. Cu ocazia unui zbor la Boston cu transfer la Newark, cursa de la Tel Aviv a sosit cu o întârziere de o jumătate de oră. Aveam la dispoziție două ore pentru a prinde avionul spre Boston, timp în care trebuia să fac controlul pașapoartelor, controlul vamal al valizelor, etc., etc. Eram în întârziere, mai erau doar zece minute până la îmbarcare, așa că, luând exemplul altor trei pasageri concetățeni, mi-am scos pantofii și i-am luat într-o mână, bagajul în cealaltă, cureaua de la pantaloni mi-am pus-o după gât, și îmbrăcat într-o scurtă, am alergat ca pe vremea tinereții, dar din păcate nu cu același spor.Read more…
Îţi poţi ghici norocul în numerele… de înmatriculare?
Spre deosebire de alţi copii din preajma mea, înainte de a intra în şcoala primară nu ştiam să citesc. Cunoşteam câteva litere mari de tipar şi atât. La începutul lunii septembrie ne-am dus cu mama la librăria Coşbuc din centrul Clujului şi am cumpărat cărţile necesare pentru clasa întâia (pe atunci ele nu se distribuiau gratuit): Abecedar, Carte de citire şi Aritmetica. După-amiază mama mi le-a învelit frumos în hârtie albastră şi mi-a spus: „O să vezi că după ce vei apuca să înveţi literele vei putea citi toate firmele magazinelor şi afişele de pe stradă”. Într-adevăr, pe măsură ce deprindeam câte o literă nouă, mi se lărgea şi orizontul informaţiilor obţinute pe stradă. De o vreme încoace, de când am devenit „colecţionară de paşi”, mă plimb mult pe străzile din cartier şi pe malul Someşului, unde „literatura stradală” nu este prea bogată şi privirea mea curioasă se îndreaptă către textele de pe… plăcuţele de înmatriculare ale automobilelor. Trebuie să recunosc că am ce citi! Clujul e practic sufocat de maşini. Citindu-le şi încercând să le descifrez, nu pot evita să mă gândesc la semnificaţia faptului de a mă întâlni, la un moment dat, cu anumite numere de înmatriculare.Read more…
Întâmplări cu polițiști
Am primit permisul de circulație destul de târziu, la 38 de ani. În România nu aveam mașină, așa că am început să conduc abia la doi ani după primirea carnetului și la un an de la sosirea în Israel. De atunci am avut de-a face cu polițiștii în situații mai mult și mai puțin plăcute. Pentru a ajunge la parcarea pieții din Beer Sheva, trebuie să faci un ocol mare, cu toate că există un drum mai scurt, dar strada aceea e rezervată mijloacelor de transport în comun. De câteva ori am scurtat drumul și am trecut pe unde era interzis, fiind foarte mulțumit de soluția minunată pe care am am găsit-o pentru parcare rapidă. Nu-mi amintesc dacă nu am văzut sau am făcut doar abstracție de semnul de circulație. Cert este că într-una din zile m-a oprit omul ordinii. “Ce semn de circulație ai observat la începutul străzii? ” m-a întrebat. Adică ce semnificație i-ai dat semnului respectiv? L-am privit nedumerit. Parcă văzusem o tablă în alb și albastru. “Drapelul Israelului”, i-am răspuns cât se poate de serios.Read more…
Gideon Peer / Précz Géza: Niagara
GIDEON PEER / PRÉCZ GÉZA a fost ziarist în Ungaria, originar din Debrecen, emigrat în Israel. Părinte, bunic și pensionar, activ pe Facebook, unde ne delectează periodic cu scurte pastile umoristice savuroase, de cea mai bună calitate. Deși o bună parte din savoarea textelor sale e dată de folosirea cu măiestrie a expresiilor, uneori intraductibile, ale limbii maghiare, cred că merită efortul de a încerca o traducere în română. Cu binevoitorul său acord, am tradus cea mai recentă ”pastilă”, spre a fi la îndemâna baabelienilor. Dacă acest demers va avea succes, voi continua cu traducerile. “Să începem cu descrierea unei ustensile bine-cunoscute: rezervorul de clătire a veceului. Recunosc, pe limba noastră denumirea e puțin cam dificilă, poate s-ar putea găsi ceva mai scurt. De exemplu, în Israel se numește Niagara, independent de numele fabricii producătoare. Denumirea e și scurtă, și frapantă, doar că nu exprimă esența. Se poate să numești un măgar Pegas? De fapt se poate, dar bietul dobitoc se va lupta toată viața cu tulburări de personalitate.”Read more…
Întâmplări hazlii pe timp de război
Actualul război al Statelor Unite împreună cu Israel împotriva Iranului a provocat multe suferințe, pierderi de vieți omenești, răniți, distrugeri de locuințe, tulburări psihice atât la copii cât și la adulți. Israelienii au încercat să adapteze condițiilor de război, să nu stea tot timpul acasă, în apropierea adăposturilor, ci să iasă la cumpărături, să-și viziteze rudele și prietenii, să-și continue activitățile sportive, ba chiar să meargă la cafenea. În cele patruzeci de zile cumplite ale războiului, oamenii nu și-au pierdut curajul și nici simțul umorului și pe parcursul acestor zile deloc vesele am avut parte, totuși, și de întâmplări hazlii. Într-o zi m-a prins alarma în oraș. Cum nu am găsit un adăpost în apropiere, am fost nevoit să parchez mașina pe o stradă lăturalnică, vizavi de Cimitirul Central (un loc bun, nu-i așa?) și, conform indicațiilor Comandamentului din Spatele Frontului, m-am culcat pe burtă pe peluza unui parc și mi-am apărat capul cu mâinile. După câteva secunde a pornit alarma și o dată cu ea și sistemul de irigație a peluzei.Read more…





