Daria Dascălu: MAREA DEMENAJARE

Schimbarea locuinţei este o piatră de încercare pentru minte, trup şi suflet. Nu e uşor să părăseşti încăperile familiare unde pereţii tapetaţi cu amintiri… După găsirea unei locuinţe convenabile, trebuie să hotărăşti de comun acord cu ai tăi ce iei cu tine şi ce abandonezi. S-ar părea că dacă sunt numai doi în cauză, e mlt mai simplu. Profund greşit! Se înfruntă două voinţe, fiecare pretinzând întâietate pentru obiectele sale. Soţul meu Maimultcaperfectul are o voinţă de granit, dar nici cu mine nu mi-e ruşine.

Schimbarea locuinţei este o piatră de încercare pentru minte, trup şi suflet. Nu e uşor să părăseşti încăperile familiare unde pereţii tapetaţi cu amintiri… După găsirea unei locuinţe convenabile, trebuie să hotărăşti de comun acord cu ai tăi ce iei cu tine şi ce abandonezi. S-ar părea că dacă sunt numai doi în cauză, e mlt mai simplu. Profund greşit! Se înfruntă două voinţe, fiecare pretinzând întâietate pentru obiectele sale. Soţul meu Maimultcaperfectul are o voinţă de granit, dar nici cu mine nu mi-e ruşine.

– Ah, scrinul cu intarsii..

– Scrinul tău e o vechitură!

– Da, dar e un Biedermeier autentic bine păstrat!

– Masa ta ovală e strâmbă!

– N-ar fi ajuns aşa dacă nu aşezai tu un ghiveci de 50 de kilograme pe ea!

– Vaza ta de Murano e spartă!

– A fost puţin crăpată, dar am lipit-o prin fotopolimerizare şi nici nu se mai vede!

– Cărţile tale sunt învechite!

– Clasicii nu sunt niciodată perimaţi!

Ne lovim prin casă de sute de unelte, instrumente de măsură, polizor, diverse truse de unelte, menghină, rotopercutor, scânduri, cuie şi şuruburi. Şurubelniţele sunt la mare căutare la noi în casă prin talentele lor şi ale stăpânului…Nici nu îmi permit să le atac. Concomitent cu trierea, începe faza şi mai grea a împachetatului, asezonată cu discuţii de tipul: „Dă-mi peria de sticle!” „Tocmai ai aruncat-o!”…”Aruncă paharele astea, că mor!” „Lasă că nu mori tu aşa de lesne şi nici nu e vreme acum, cu mutatul!” Tot eu am ultimul cuvânt cu observaţia că atunci când voi pleca pe lumea cealaltă, el nu va veni să aducă o floare pe mormântul meu, ci să controleze dacă nu aduce cumva altcineva flori…

În fine posesiunile noastre sunt pregătite pentru transport şi între timp dezbatem aprinsdacă vom lăsa apartamentul „lună”. Ştim foarte bine că la o zi după plecarea noastră vor veni muncitorii să facă reparaţii şi modificări, dar îi las, totuşi,„stăpânului” plăcerea unei ultime sesiuni de curăţenie în vechea casă.

Maimultcaperfectul nu şi-a dezminţit renumele, găsind o echipă de halterofili care ne-au promis să schimbe domiciliul mobilei noastre „mamut” pentru preţul modic de 3000 de lei. Hmm…preţ modic…dar nu cârtesc. Cum nu sunt în stare să-mi iau în spinare lada de zestre, dulapurile cu zeci de rafturi şi sertare, mesele şi fotoliile masive şi să mă avânt în sus şi în jos pe scări, pe străbat kilometri de străzi, dealuri şi colnice, trebuie să fiu de acord. De altfel, halterofilii mi-au devenit chiar simpatici când au luat câte doi saci a câte 30 de kilograme, plini cu cărţi şi i-au dus ca pe nişte fulgi. Maimultcaperfectul mă prelucrase ceasuri întregi că am distrus cu colţurile cartonate ale copertelor bunătate de saci de rafie în care nu se va mai putea pune grâu şi făină, iar cel care le va căra îşi va rupe coloana! De! Voisem să duc cărţile şi nu făina… În final am avut vreo 15 saci de haine şi 30 de saci de cărţi…Aş fi dorit 45 , dar am cedat de dragul Maimultcaperfectului (oricum e un subiect prea dureros să-l detaliem acum).

Halterofilii au apărut la noi pe la vreo şase seara şi s-au dovedit de mare nădejde, mai ales atunci când s-a oprit motorul maşinii Maimultcaperfectului într-o intersecţie circulată şi au împins-o energic până când au a reuşit să-l repornească. La fel de amabili au fost şi atunci când am descoperit că uitaserăm să luăm două rafturi pline cu lucruri şi au aşteptat răbdători să punem lucrurile în saci. Dar şi-au dat măsura competenţei în final, când li s-a cerut să care un dulap de nouă metri într-o cameră aflată la capătul unei scări înguste şi – deşi decretaseră că e imposibil – l-au strecurat fără greş.

Este ora trei noaptea, după nouă ore de zbucium şi transport, ne aflăm în camera de 40 de metri pătraţi din noua casă – căreia snobii îi zic „living – dining”…Suntem aproape sufocaţi de mobile, saci, cutii şi lăzi. Intuim vag unde ni-s lucrurile şi nu mai avem forţă să discutăm în contradictoriu…Şi ne e o foame de lup!

Iată momentul perfect pentru „sanvişul Diamant”. Se spune că atunci când te muţi în casa nouă e suficient să ai pat, frigider şi aragaz. Nici vorbă! Îţi mai trebuie şi o masă, scaune comode, farfurii, tacâmuri şi pahare curate şi, mai ale, hrană caldă – pansament pentru sufletul rănit de emoţiile mutării.

Printr-o minune am dat de prăjitorul de pâine, franzeluţele de secară, conserva de ton şi o lămâie. Am feliat franzeluţele în lung , le-am pus în prăjitor, apoi le-am acoperit cu un strat generos de ton mărunţit şi le-am stropit cu lămâie. Cine are sufletul rănit bea ceai de sulfină sau de iasomie (pe unde le-oi fi dibuit şi pe alea?), cine nu, o bere rece.

Numele de „sanviş Diamant”a fost utilizat prima oară la „Tiffany”. Orice fată visează să aibă un diamant. Dacă trăieşte la New York şi nu îşi poate permite diamante, poate lua micul dejun la Tiffany…cu sanvişuri Diamant. Nu degeaba spunea Marilyn Monroe că cei mai buni prieteni ai fetelor sunt diamantele…

Dar cred că gândurile mele au luat-o razna. Nu e de mirare…doar şi ele au trecut prin supliciul demenajării!

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *