Faptul că nu am participat la niciuna dintre cele zece ediţii anterioare ale Festivalului Proetnica de la Sighişoara nu poate constitui nicidecum o virtute, ci reflectă doar opinia mea (nu grozav de favorabilă) despre festivalurile de tip „Cântarea minorităţilor”. Anul acesta, însă, fiind invitată la o masă rotundă despre minoritatea armenească, am poposit şi eu în cetatea Sighişoarei, unde ediţia a XI-a Proetnicii era în toi.

Plusurile

Ediţia din acest an a festivalului, iniţiat de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret, a fost organizată în colaborare cu Primăria Municipiului Sighişoara şi Școala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate a Universităţii Babeş-Bolyai, reunind peste 800 de reprezentanţi ai tuturor minorităţilor naţionale istorice din România, sosite pentru a se face cunoscute şi a-i cunoaşte pe concetăţenii lor de alte etnii. Îndemânarea mâinilor, ritmurile şi melodiile, trăsătura de penel, tâlcul cuvintelor şi schimbul de idei erau menite să se constituie în vectorii apropierii şi înţelegerii interetnice, obiectivul esenţial al acestui festival definit ca intercultural.

Centrul vechiului burg se umpluse de lume, de larmă, de viaţă, transformându-se într-un spaţiu policrom, armonios şi generos în care fiecare avea ceva de prezentat, de admirat, de învăţat.

Corturile meşteşugarilor tiveau străzile pavate cu pietre de râu; în piaţa de lângă primărie se instalase o scenă pe care se perindau formaţiile de cântece şi dansuri ale celor douăzeci de minorităţi naţionale dirijate de toboşarul-maestru de ceremonii, îmbrăcat în costum medieval şi înzestrat cu imaginaţie şi umor. Tot în apropierea scenei se crease un spaţiu interactiv unde oaspeţii veniţi în număr mare din ţară şi nu numai (au fost „identificaţi” turişti din Germania, Austria, Elveţia, Slovacia, Ungaria, Irlanda şi chiar din …China) erau invitaţi să deprindă paşii de dans specifici uneia sau alteia dintre minorităţile care tocmai coborâseră de pe scenă.

dansatoare armence din Gherla

Fără nicio îndoială inima festivalului pulsa pe scenă şi în preajma ei, în iureşul cântecelor şi ritmurilor diverselor popoare, culminând serile cu concertele unor bine cunoscute formaţii de muzică etno şi rock, precum Zuralia, Role şi Desperado, spre încântarea publicului numeros care se distra până târziu, în noapte.

dansatori ucraineni pe scenă

 Însă şi sinagoga renovată a oraşului, în care nu mai trăişte niciun singur evreu, s-a animat de lume în seara concertului susţinut de formaţia de muzică klezmer Mazel Tov, din Cluj.

Formaţia Mazel Tov, concertând în sinagoga din Sighişoara

Standurile minorităţilor au etalat ouă încondeiate specifice ucrainenilor, bijuterii armeneşti, vestimentaţie, măşti şi ceramică italiană, sculptură în lemn poloneză, cărţi şi alte publicaţii ale editurilor mai tuturor minorităţilor, precum şi preparate culinare macedonene şi italiene.

*

Expoziţiile de pictură a artistelor armence Azaduhi Varduca-Horenian şi Ermone Martaian au completat oferta artistică a ediţiei din acest an a Proetnicii.

Programul ştiinţific, organizat de Școala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate a Universităţii Babeş-Bolyai şi coordonat de istoricul Lucian Nastasă, directorul şcolii, a cuprins dezbateri cu tematici interesante şi incitante precum „Rolul minorităţilor naţionale în economia României”, „Rolul minorităţilor naţionale în Uniunea Europeană” sau „Minorităţile naţionale şi securitatea europeană după 1990”, cu participarea unor profesori universitari şi cercetători de marcă din Cluj şi Bucureşti. Mesele rotunde care au avut loc în cadrul aceluiaşi program au avut ca subiect personalităţi şi evenimente majore din viaţa comunităţilor evreiască şi armenească, precum şi prezentarea unor cărţi şi albume de artă publicate de editurile Hasefer şi Ararat. De menţionat prezenţa doctoranzilor şi cercetătorilor tineri.

Categoric Festivalul Proetnica iniţiat şi coordonat, de peste un deceniu, de Volker Reiter, entuziastul preşedinte al Centrului Internaţional de Educaţie pentru Tineret din Sighişoara şi voluntarii (destul de puţini la număr) cu care colaborează se validează ca o mare sărbătoare atât pentru protagonişti cât şi pentru vizitatori, un spaţiu multicolor şi generos, o invitaţie la distracţie, îndestulare trupească şi sufletească, un prilej de a te lepăda de prejudecăţi şi de a te încărca cu energie, un motiv în plus ca să crezi în principiul unităţii în diversitate.

…şi Minusurile

De pe prea multe tarabe rânjeau gablonzurile şi suvenirurile „kitschoase”, chinezăriile si obiectele pseudopopulare de prost gust; sunetul distorsionat al difuzoarelor duduia din răsputeri, perturbând nu numai eventualele conversaţii între participanţi sau turişti, dar şi desfăşurarea simpozionului găzduit într-o locaţie total nepotrivită din punctul de vedere al izolării fonice.

Sincopele şi hiatusurile din program au dat la iveală, cel puţin de câteva ori, lipsa de seriozitate şi de implicare ale unor organizaţii ale minorităţilor care – cel puţin aşa mi s-a părut mie – veniseră ca să bifeze acţiunea, să se privească şi să se asculte pe sine. Poate a fost doar impresia mea, pentru ca nu am sesizat, cu mici excepţii, un interes deosebit al oricărei minorităţi faţă de prestaţia celorlalte.

Duminica înainte de masă am trecut pe lângă multiseculara biserică luterană din cetate şi, ciulind urechea, am reuşit să disting – îndărătul zgomotului asurzitor al difuzoarelor din piaţa centrală – acordurile orgii de la slujba duminicală a micii şi îmbătrânitei comunităţi săseşti din Sighişoara…

Cu toate aceste neajunsuri, localnicii par a fi mulţumiţi pentru că festivalul Proetnica, asemeni Festivalului Medieval, revigorează străvechiul burg care începe să prospere de pe urma activităţilor turistice. Ceea ce e benefic pentru oraş, după cum şi Festivalul Proetnica, ce-şi aşteaptă cea de a XII-a ediţie, se validează ca o reuşită.