Laszlo Alexandru: O LECŢIE despre MEMORIE

Acum două săptămîni a murit în Italia, la vîrsta de 100 de ani împliniţi, un om care se numea Erich Priebke. În tinereţe a fost căpitan al trupelor SS şi unul dintre principalii responsabili ai măcelului din martie 1944 de la Peşterile Ardeatine din Roma. La decesul său, guvernul Argentinei n-a acceptat repatrierea trupului în vederea înmormîntării. Ţara natală, Germania, nu l-a reprimit pentru a nu înlesni crearea unui punct de pelerinaj nazist la mormîntul lui…

Acum două săptămîni a murit în Italia, la vîrsta de 100 de ani împliniţi, un om care se numea Erich Priebke. În tinereţe a fost căpitan al trupelor SS şi unul dintre principalii responsabili ai măcelului din martie 1944 de la Peşterile Ardeatine din Roma. Partizanii omorîseră, într-o ambuscadă, 33 de soldaţi germani. Ca represalii armata nazistă a întocmit liste cu 335 de italieni arestaţi, care au fost executaţi prin împuşcare. Priebke a fost răspunzător de verificarea listelor, a coordonat asasinatele şi, din cîte se pare, a omorît doi oameni cu mîna lui.

La terminarea războiului a beneficiat şi el, ca alţi criminali nazişti, de complicitatea Vaticanului (prin episcopul Alois Hudal), care i-a pus la dispoziţie documente false şi bani de călătorie pentru a ajunge în Argentina. Timp de 50 de ani a fost acolo un cetăţean model. A început spălînd vase, a fost chelner la berărie, apoi şi-a deschis un magazin de produse alimentare. S-a implicat în Asociaţia Culturală Germania-Argentina, al cărei preşedinte a devenit şi în cadrul căreia a deschis o şcoală pe care o administra. A avut doi fii, apoi a devenit bunic şi străbunic. La jumătatea anilor ‘90 a fost găsit de reporterii televiziunii ABC News, care l-au filmat la ieşirea din şcoală şi i-au luat un interviu. Priebke şi-a admis participarea la masacrul de la Roma, dar a respins orice responsabilitate pentru acele fapte. Cinismul bătrînului i-a înfuriat pe telespectatori şi a declanşat un val de indignare în America şi Europa. Autorităţile argentiniene l-au arestat şi, după tergiversări repetate, l-au extrădat în Italia pentru a fi judecat.

În prima instanţă, cu un vot de 2 contra 1, curtea l-a recunoscut vinovat, dar l-a scutit de pedeapsă, pe motiv că ar fi comis faptele criminale sub constrîngere, în executarea ordinelor militare. Clădirea tribunalului a fost luată cu asalt, timp de şapte ore, de către mulţimea furioasă la aflarea verdictului, în vara anului 1996. Proteste vehemente au venit de la familiile victimelor, dar şi de la Centrul Simon Wiesenthal, care i-a reproşat statului italian că lasă nepedepsite crimele împotriva umanităţii. Instanţa superioară a respins tactica de apărare a lui Priebke, întrucît nici la procesul de la Nürnberg nu se acceptase derobarea de responsabilitate, sub motivul executării unui ordin primit. Fostul ofiţer a fost condamnat în 1998 la închisoare pe viaţă, pedeapsă comutată apoi în domiciliu obligatoriu, datorită vîrstei înaintate a celui vinovat.

Mişcările de extremă dreaptă şi-au făcut un stindard din Erich Priebke. În 2004 s-a adunat la Trieste un grup care şi-a declarat sprijinul faţă de el. În 2007 arestul domiciliar i-a fost suspendat pentru a-i permite să meargă la muncă – motiv de noi proteste publice. La decesul său, guvernul Argentinei n-a acceptat repatrierea trupului în vederea înmormîntării. Ţara natală, Germania, nu l-a reprimit pentru a nu înlesni crearea unui punct de pelerinaj nazist la mormîntul lui. Vaticanul a emis un ordin neobişnuit, care interzicea organizarea funeraliilor sale în orice instituţie catolică. Primarul capitalei a decretat interdicţia îngropării hitleristului la Roma.

Mişcarea schismatică a preoţilor lefebvrieni a fost de acord să-i celebreze funeraliile la institutul din Albano Laziale. Îndată primarul satului a blocat printr-un decret trecerea maşinii funebre pe spaţiul public al circumscripţiei. Prefectul i-a suspendat decizia administrativă. Zeci de contestatari au întîmpinat cu urlete de mînie furgoneta cu sicriul şi au luat-o la pumni şi şuturi. În scurtă vreme a izbucnit o confruntare între simpatizanţii fascişti şi protestatarii antifascişti. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene. Ceremonia funerară a fost întreruptă şi popa a tăiat-o la sănătoasa. Poliţia militară a preluat coşciugul şi l-a dus într-o direcţie necunoscută.

Toate aceste frămîntări – mergînd pînă la luptele de stradă – sînt indiciul limpede că trecutul reprezintă o valoare importantă în ochii unei comunităţi sănătoase. Crima nepedepsită, monstruozitatea, cruzimea şi cinismul nu sînt uitate şi nu sînt iertate nici după şaptezeci de ani. Recentele proteste din oraşele Italiei împotriva barbariei hitleriste au şi valoarea unei palme peste obrazul scriitorilor blazaţi care, în revistele şi pe site-urile culturale din România, se declară plictisiţi de comemorarea barbariilor fasciste sau comuniste. Ce-i drept, în spaţiul mioritic, nesimţirea morală şi defetismul încă n-au fost luate la pumni şi şuturi.

preluare de pe blogul autorului http://laszloal.wordpress.com/

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *