Andrea Ghiţă: “BIRD in FLIGHT” – POVESTEA unei FEMEI FRAGILE şi PUTERNICE

Am citit pe nerăsuflate cartea autobiografică a lui Edith Balas , Bird in flight, fiind una dintre lecturile care se oferă cititorului atât prin conţinutul său dramatic – Holocaust, comunism, supravieţuire şi eliberare – cât şi prin stilul concis, limpede şi de o mare sinceritate. Este o carte densă care, prin succesiunea întâmplărilor din viaţa personală a unei femei, a familiei ei mai restrânse şi mai largi, ne face părtaşi la istoria zbuciumată a celei de a doua jumătăţi a veacului XX în Transilvania, Europa, America.

Am citit pe nerăsuflate cartea autobiografică a lui Edith Balas , Bird in flight, fiind una dintre lecturile care se oferă cititorului atât prin conţinutul său dramatic – Holocaust, comunism, supravieţuire şi eliberare – cât şi prin stilul concis, limpede şi de o mare sinceritate. Este o carte densă care, prin succesiunea întâmplărilor din viaţa personală a unei femei, a familiei ei mai restrânse şi mai largi, ne face părtaşi la istoria zbuciumată a celei de a doua jumătăţi a veacului XX în Transilvania, Europa, America. Am regăsit în acest volum autobiografic Clujul interbelic văzut cu ochii unei fetiţe, crescută în sânul unei familii afectuoase, înconjurată de părinţi iubitori, dornici să-i ofere un cămin plin de armonie şi o educaţie aleasă, din care nu lipsesc orele de muzică şi arte frumoase, frecventarea operei şi darurile îmbucurătoare, precum bicicleta potrivită pentru cutreierat oraşul şi împrejurimile.

Răstimpul de siguranţă şi bunăstare relativă, avea să fie urmat de anii de război şi de persecuţii rasiale, la început suportabili, datorită păstrării mediului familial de acasă şi existenţei Liceului  Evreiesc (Zsidlic) – o insulă de siguranţă şi de cultură în Clujul ostil în care se înstăpânise prigoana antievreiască şi mizeria – dar care,  în primăvara lui 1944, aveau să ducă la năruirea întregului univers al adolescentei. Edith Balas a fost deportată la Auschwitz, împreună cu familia şi colegii ei de liceu, împreună cu cei 18.000 de evrei clujeni şi din împrejurimi. Cele îndurate în lagărele naziste  ne relevă pentru prima oară tenacitatea şi echilibrul sufletesc al Edithei care – împreună cu uriaşul noroc de a fi alături de mama şi mătuşa ei – au ajutat-o să supravieţuiască.

După revenirea din iadul concentraţionar nazist – familia ei numărându-se printre cele trei (3) în care au supravieţuit tatăl, mama şi copilul – pentru tânăra Edith avea să continue succesiunea de episoade fericite şi luminoase, urmate de perioade întunecate, pline de deznădejde. După cei dintâi ani de căsătorie fericită cu strălucitul matematician şi luptătorul ilegalist Egon Balas, scurtul intermezzo din mediul diplomatic de la Londra, au urmat de anii sumbri în care soţul ei a căzut victimă politicii de epurare dusă de regimul Gheorghiu-Dej, fiind arestat şi ţinut în închisoare mai mulţi ani, fără a fi judecat. Tânăra femeie – mamă a două fetiţe mici – a avut puterea să înfrunte piedicile sociale şi ostracizarea, muncind şi aşteptându-şi bărbatul, despre care avea informaţii extrem de puţine şi doar inima îi şoptea că mai trăieşte şi va fi eliberat. Timpul de după ieşirea din puşcăria comunistă a lui Egon Balaş şi până la posibilitatea de a părăsi lagărul comunist a fost folosit de familia reîntregită pentru a studia şi a se perfecţiona – el  în matematică, ea în filozofie şi istoria artei – pentru a-şi crea un cămin armonios şi plin de iubire.

Aveau să mai treacă două decenii până la următorul răstimp luminos şi dătător de speranţă, plecarea spre occident. Un nou episod de viaţă în care adaptarea la lumea occidentală şi drumul spre afirmarea ştiinţifică la cel mai înalt nivel nu puteau fi parcurse decât cu mult curaj, muncă, perseverenţă şi încredere în forţele proprii. Alături de soţul ei – o somitate internaţională în domeniul matematicii aplicate – Edith Balas a reuşit să-şi construiască o carieră universitară proprie, să acceadă şi să se impună  în elita istoricilor de artă, prin studiile asupra artei moderne şi a celei renascentiste (în special Brâncuşi şi Michelangelo). Însă destinul ei, marcat de alternanţă, avea s-o pună din nou la încercare, de data aceasta cu o boală nemiloasă, încăpăţânată şi recidivantă. O altă provocare căreia Edith Balas i-a făcut făcut faţă printr-o încleştare în care răbdarea, determinarea şi tenacitatea ei au învins de mai multe ori.

Din paginile cărţii se desprinde o femeie adevărată – asemenea marilor eroine din literatură – înzestrată cu o mare frumuseţe fizică şi sufletească, extrem de fragilă, dar teribil de dârză. Cred că o parte a puterii ei de a îndura şi a lupta rezidă şi în capacitatea de a descoperi crâmpeiele de frumuseţe din preajmă – un  peisaj, un obiect de artă, o melodie, o călătorie, o rochie, o poşetă – şi de a le pune în slujba frumuseţii lăuntrice – dragostea faţă de soţ, familie, atenţia şi grija faţă de studenţi, sprijinirea prietenilor, a artiştilor tineri, ajutorarea oamenilor aflaţi în nevoie.

În 27 mai am ascultat impresionantul discurs rostit de Edith Balas la dezvelirea Monumentului Evreilor Martiri Deportaţi de la Cluj, pe care l-a încheiat cu fraza: Mă consider foarte norocoasă. Într-adevăr a fost hărăzită şi cu mult noroc: de a-şi avea în preajmă părinţii în momentele cele mai grele, de a avea parte de iubire şi de împlinire familială, de a-şi vedea roadele muncii ştiinţifice, de a întâlni oameni excepţionali, de a călători prin lumea largă. Consider că această poveste de viaţă ar trebui tradusă cât mai curând, pentru ca volumul cu un titlu extrem de sugestiv – Bird in flight (Pasărea în zbor), preluând denumirea uneia dintre creaţiile emblematice a lui Brâncuşi (autoarea fiind un exeget recunoscut al sculptorului), să ajungă şi în mâinile cititorilor români. Pentru mine lectura cărţii a constituit încă o lecţie de viaţă.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on February 10, 2021 Reply

    Draga Andrea, din nou, rascolind trecutul baabelului, gasesc lucruri inedite. Precum am mai mentionat, pe Egon Balazs, prieten cu tatal meu l-am intalnit in Israel imediat dupa venirea mea, si atunci in discutia avuta mi-a promis o bursa pentru un MA la Carneggie Melon.

    Nu am fost inspirata si m-am gandit ca nu as putea sa emigrez a doua oara, anul era 1975, sau paote 1976.
    Stiu ca intre timp Egon nu mai este printre noi, nici Edith nu stiu daca este, as citi cu placere cartea despre care vorbesti aici.
    E ciudat ca tu apari ca cea care a scris toate articolele acestei editii, in care practic eu am cautat articolul scris de Lucian Herscovici despre Shlomo Leibovici Leish, astfel ca am dat din nou de varietatea atractiva a articolelor istorie ale baabelului, de la tunelurile Hamasului, la retetele tortelor vara transcrise de Serena.

    Imi mentin propunerea (o amintire pe luna, sau din scurta istorie a baabeluli), desigur s-ar putea ca eu sa fiu cea care ma simt trasa spre trecut, spre deosebire de alti baabelieni, care au invatat ca sa se uite doar inainte (il “citez” practic pe dl GBM, al carui parinte, precum spune dansul, il invatase s-o faca astfel)

    Noapte buna, V

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *