ÎN PRAGUL EXPOZIŢIEI “EGON MARC LÖVITH”

Nu am lipsit de la vernisajul nici unei expoziţii clujene a lui Egon Marc Lövith. Îl cunoşteam dintotdeauna, pentru că – împreună cu soţia sa Margot – se număra printre prietenii cei mai apropiaţi ai părinţilor mei. Încă din vara lui 1945 puţinii tineri evrei supravieţuitori ai lagărelor morţii, marcaţi de tragedia care le spulberase familiile, s-au coagulat într-o societate în care tânărul sculptor şi frumoasa lui soţie originară din Debreţin – pe care o cunoscuse la Dachau, o luase de soţie imediat după instalarea păcii şi o adusese la Cluj – constituiau un reper dătător de speranţă. Egon era un activist, o personalitate efervescentă, binecuvântată cu o mulţime de talente, care se împărţea cu dărnicie între munca de creaţie şi cea obştească, menită să înlesnească reintegrarea socială şi realizarea profesională a tinerilor evrei supravieţuitori ai Holocaustului, clujeni de origine sau de adopţie.

Andrea Egon si Margot Lovith

Egon şi Margot Lövith în 1946

Egon şi Margot – Golda Myra nemurită în creaţiile sale – erau învăluiţi de găoacea iubirii şi ocrotirii reciproce, fără a fi fost binecuvântaţi cu copii. Egon era un fermecător partener de joacă pentru copiii prietenilor, inventiv şi haios, care ne distra cu cele mai năstruşnice giumbuşlucuri, citea chinezeşte, imita diverse animale, făcea jonglerie cu globurile din pomul de crăciun şi ne distra cu cea mai fantastică jucărie: un scafandru confecţionat de el care înfrunta adâncimile apelor din cada de baie. Vorbea fluent cinci limbi şi era o inepuizabilă sursă de calambururi din cele mai reuşite. Tuturor ne dăduse câte o poreclă foarte nimerită şi atârnam ciorchine pe el, ori de câte ori îşi făcea apariţia.

În clasa întâi am petrecut ceva mai mult timp cu Margot şi Egon care locuiau foarte aproape de şcoală. Mama avea un loc de muncă foarte strict, tata era la doctorat în străinătate aşa că de la şcoală mă duceam direct la familia Lövith, unde îmi făceam lecţiile – Egon mă învăţa cu răbdare să fac bastonaşe şi cerculeţe, iar Margot îmi gătea bunătăţi – după amiaza târziu mama venea să mă ia, abia reuşind să mă smulgă de lângă ei.

Andrea Egon si cu mine

Egon şi cu mine, în clasa I-a

Atelierul lui Egon de pe strada Universităţii era întotdeauna deschis prietenilor şi copiilor acestora. Margot, mereu surâzătoare şi protectoare, îi servea pe adulţi cu cafea turcească şi pe copii cu prăjituri, iar Egon – adesea cu pipa în gură – lucra la sculptura cea mai recentă aşezată pe stativ, povestind despre proiectele lui, împărtăşindu-şi bucuriile succeselor sau destăinuindu-şi frământările, nemulţumirile.

De-a lungul anilor am păşit de nenumărate ori pragul atelierului, fiind martora schimbărilor majore în viziunea artistică a lui Egon. Încăperea luminată difuz prin geamurile mate era populată cu o mulţime de sculpturi din ghips, lut ars, piatră, ceramică şi bronz, desene şi machete ale lucrărilor de mari dimensiuni… membrii de nădejde şi de perspectivă ai familiei Lövith, prietenii prietenilor lor: Gânditorul culcat pe burtă, Bach un domn respectabil cu faţa rotundă, Shakespeare cu surâs ironic, Dante învăluit în mister, Dansatoarea … şi multe, multe portrete ale lui Margot, eterna muză. Întotdeauna, privindu-le îndelung şi cu luare aminte, reuşeam să descopăr chiar şi în cea mai sobră creaţie, o undă de ghiduşie, de umor rafinat – trăsătura specifică a lui Egon, aşa cum l-am cunoscut eu. Stolul păsărilor de bronz de mici dimensiuni era alcătuit din exemplare elocvente pentru ipostazele umane, surprinse cu un fior satiric. Am revăzut multe dintre aceste sculpturi, înconjurate de vizitatori, în ambianţa solemnă a sălilor de expoziţie din Cluj,.

Andrea Egon Lõvith Shakespeare

Egon Mark Lövith: Shakespeare

Odată cu trecerea timpului şi cu diminuarea forţei fizice desenele în cretă şi picturile aveau să capete tot mai mult teren în atelierul de pe strada Universităţii, lucrările înrămate şi rânduite pe rafturi erau componente ale ciclurilor expoziţiilor de succes din anii 80 – 90: Sombreros, Quijotesco şi Bagatelles, reflexii ale copilăriei mexicană a artistului.

Experienţa cumplită a Holocaustului a străbătut toate epocile creaţiei lui Egon Marc Lövith, din 1945 şi până în ultimii ani de viaţă, în abordări originale, din ce în ce mai rafinate. Egon mi-a tâlcuit lucrările din ciclul de grafică Holocaust – expus la Cluj în anul 2000 şi apoi achiziţionat de muzeul lagărului de la Dachau – discuţie surprinsă de camera de filmat sub genericul „Simboluri şi mărturii”. În 2007, cu prilejul ultimei vizite în casa lui Egon, de pe strada Bisericii Ortodoxe, am admirat picturile de mici dimensiuni care formau puzzle-ul unui ciclu care nu a mai apucat să poarte un nume…

Andrea Ghita ciclul niciodata expus

Tablouri dintr-un ciclu niciodată expus

Ultimul său desen, lucrat în creion la azilul de bătrâni, reprezintă nişte păsări cenuşii şi bizare, vestitoarele unui tărâm ostil…

Andrea Egon intre prieteni

Între prieteni, la ultima expoziţie, 21 mai 2009

 

…Nu am lipsit de la vernisajul nici unei expoziţii clujene a lui Egon Marc Lövith. Îşi anunţa din timp toţi prietenii din tinereţe care veneau cu mândrie să-i fie alături. Era şi un prilej de a ne revedea cu toţii şi de a depăna amintiri…Ultima expoziţie la care a participat şi artistul fost găzduită de Muzeul de Artă şi vernisată în 21 mai 2009. În acea zi Egon Marc Lövith împlinea 86 de ani. Şi-a serbat ziua de naştere înconjurat de prieteni şi de creaţiile sale… Peste trei luni Omul Egon Lövith, prietenul pe care-l cunoscusem dintotdeauna, avea să părăsească această lume…De atunci îşi doarme somnul de veci, alături de Margot, străjuit de un monument funerar pe care nu este trecut anul morţii…

Andrea Egon Mormant

Mormintele lui Egon şi Margot Lövith

Am fost prezentă şi anul trecut la vernisajul primei expoziţii postume Egon Marc Lövith, găzduită de galeria Quadro, sub genericul: „Trupul dezgolit”. Şi acolo au venit prietenii lui de odinioară – atâţia câţi mai sunt în viaţă…

Nu voi lipsi nici de la vernisajul expoziţiei comemorative de la Muzeul de Artă care va avea loc în 21 mai 2015, ziua când Egon Marc Lövith ar fi împlinit 92 de ani. Voi fi alături de prietena lui de o viaţă, Alexandra Rus – criticul de artă încrezător şi temerar care a crezut în artistul inovator şi i-a sprijinit devenirea, cea care a alcătuit şi colecţia expusă acum – dar şi de prietenii noi care îl apreciază şi-l promovează postum: Alexandra Sârbu, custodele expoziţiei, şi Lucian Nastasă-Kovács, directorul muzeului. Nădăjduiesc ca în cele trei săptămâni cât va fi deschisă expoziţia Egon Marc Lövith, pragul ei să fie trecut de cât mai mulţi vizitatori.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • jancsi czitron commented on May 27, 2015 Reply

    Gindesc ca tine despre Egon si Margo,si ma bucur de talentul tau de a transorma gindurile in cuvinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *