HOLOCAUSTUL – NOUA GENERAȚIE

A fost cu totul întâmplător că filmul ”Fiul lui Saul”, al regizorului maghiar –evreu Nemes Jeles László a fost prezentat la Cannes și a câștigat un prestigios premiu – Marele premiu al Festivalului – care, ca importanță urmează distincției ”Palme d Or”, în perioada în care se comemorează deportarea evreilor din Ungaria. A fost o întâmplare dar , ca să zicem așa, pentru cunoscători ” a picat” bine. Această tragedie a avut loc în lunile aprilie-iunie 1944 și s-a desfășurat cu atâta rapiditate și acuratețe , sub organizarea jandarmeriei ungare, încât și nemții au rămas uluiți. Am făcut această precizare deoarece filmul premiat se referă la Auschwitz, cu un subiect până acum neprezentat, soarta membrilor din Sonderkommando, acel detașament de deținuți care, în schimbul prelungirii propriei vieți, se ocupa cu evreii trimiși în camerele de gazare.

Eva saul-749x415_a69j

Scenă din filmul “Saul fia”, producţie maghiară care a fost distinsă cu Marele Premiu la Cannes, 2015

Despre film voi vorbi mai încolo. Observația pe care vreau să o fac este că, din păcate sau poate din fericire, subiectul Auschwitz rămâne în continuare în actualitate și prezentarea lui cu mijloace artistice aduce după sine lauri, un exemplu fiind romanul ”Fără destin” al scriitorului, tot ungur, Imre Kertész care a obținut premiul Nobel pentru literatură. (După părerea mea, pe care alții o contrazic, este cel mai bun roman despre Auschwitz. Subliniez cuvântul roman, deoarece mulți supraviețuitori ai Auschwitzului, printre care și un văr de-al meu, mi-au spus: ”dar nu a fost așa”, uitând că este vorba de o ficțiune, bazată pe experiența scriitorului care a folosit-o …ca un scriitor).

Am spus din păcate, fiindcă ar fi bine să nu mai existe manifestări antisemite ca cele din anii 30 din Germania și alte țări care au dus până la urmă la Holocaust. Cu certitudine, deși unii susțin această idee, situația de astăzi nu se aseamănă, sau dacă oarecum da, numai formal, cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Există în Europa și pe alte continente, conștiința pericolului manifestărilor antisemite, fenomenul este criticat, nici un stat nu-și asumă o astfel de ideologie, iar cei care o propagă în general sunt condamnați. Baza manifestărilor antisemite este de altă natură decât în anii 30, deși multe lozinci sunt nemuritoare și le-am întâlnit și acum 100 de ani. Dar nici o țară civilizată nu acceptă această propagandă sub forma ei rasistă. Ea îmbracă de multe ori forma antiisraelismului, dar acest aspect nu intră în subiectul articolului de față.

Am spus și ”din fericire”. Nu că ar fi o fericire să vezi din nou ororile Auschwitzului. Dar din fericire că există interes chiar în rândul unei noi generații – regizorul filmului are 38 de ani, el a auzit despre ceea ce s-a întâmplat în lagărele morții din familie sau de la cunoștințe, deci nu este o experiență directă, dar a considerat necesar și obligatoriu să reia acest subiect, să-l prezinte prin prisma lui, ca un avertisment, pentru ca această tragedie să nu se mai repete. Nemes Jeles László a declarat într-un interviu: ”Am o altă viziune decât cei care au mai făcut filme despre Auschwitz. Nu mă adresez supraviețuitorilor. Mă adresez generației tinere ca să cunoască ce s-a întâmplat. Vreau să risipesc unele mituri, unele abordări despre Auschwitz, despre Holocaust deoarerce părerea mea este că anumite aspecte au fost prezentate fals”. Convingerea regizorului este că prin felul în care a conceput filmul, ajunge mai bine la spectator, mai ales la cel tânăr..

Nu am văzut încă filmul, sper că va fi prezentat și în România, dar din informațiile dobândite, mi-am dat seama că este vorba de sentimentele umane care nu se pierd nici în condițiile dramatice, în situațiile limită care se creează într-un astfel de mediu. Eroul, Saul Ausländer, divorțat și cu un copil, are impresia că și-a descoperit băiatul printre morții din camerele de gazare. De fapt, nu are o certitudine sută la sută că acel copil este al lui, dar preocuparea lui în cele două zile prezentate în film este să găsească un rabin care să-l înmormânteze pe fiul său. În aceste condiții, nu-I mai pasă de ce se mai întâmplă în jur, că colegii lui din Sonderkomando, teoretic condamnați la moarte, doar nemții nu o să lase în viață acești martori incomozi, se pregătesc de o revoltă și de fugă. Este demonstrația a ceea ce am afirmat anterior – sentimentele omenești nu dispar nici în cele mai dure condiții.

Eva Saul fia nemes jeles laszlo

Nemes Jeles László, regizorul filmului

Interesant este că filmul a fost făcut în Ungaria, ultima țară din care au fost deportați evreii în 1944 și unde, în ultimii ani s-au înregistrat manifestări antisemite, mai ales din partea unui partid parlamentar,”Jobbik”, ajuns în sondajele de opinii pe locul doi ca popularitate în rândul alegătorilor. Un lider al acestui partid s-a și plâns de faptul că statul ungar a finanțat acest film .Într-unul din interviurile pe care le-a dat, regizorul a explicat necesitatea realizării unor filme cu astfel de subiecte, în condițiile existenței unui antisemitism ascuns chiar în timpul regimului comunist. ”Nu uit că atunci când eram la școală au fost copii care mă făceau jidan” , a povestit el.

Una dintre întrebările mele este în ce măsură opinia publică din Ungaria își va asuma acest film, ținând cont de faptul că Imre Kertész , după ce a luat premul Nobel, a fost atacat de anumite cercuri din țară. Dar aceasta este o problemă secundară. Important este că , nici după 70 de ani, Holocaustul nu este dat uitării. Noile generații și-l asumă și premiul luat la Cannes de ”Fiul lui Saul” confirmă acest lucru.

Eva Galambos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *