AMINTIRI DE FAMILIE

Avram Toivi

Avram Toivi, tatăl meu, a văzut lumina zilei în anul 1896, pe stradă Doi Grăniceri din oraşul Fălticeni.  Interesantă este povestea numelui de familie. Tatăl sau se numea Toivi Herșcovici. A avut cinci copii. Când i–a declarat la primărie, funcţionarul, cunoscând-ul ca “Dl. Toivi”, cum era numit în tot oraşul, a completat actele de naştere ale copiilor cu numele de familie Toivi !

Abia după câţiva ani, pe stradă fiind, a observat că băieţii lui sunt strigaţi „Tooivii!”, de colegii de şcoală. A semnalat  greşeala, dar era prea târziu! Astfel am rămas cu acest nume de familie.

Câteva amintirile din copilărie ale tatii:

“La vârstă de 10 ani, împreună cu un văr, transportam ouă peste graniţa din Fălticeni la Suceava, aflată pe atunci în Austria. Ouăle le vindeam unui un evreu cu barbă din Suceava. Câştigam câţiva creiţari. Un creitar îl dădeam vameşului pentru a înlesni modesta noastră contrabandă…”

Toivi Rahel Herscovici mama lui Avram Toivi

Rahel Herscovici, mama lui Avram Toivi

În Primul Război Mondial a fost înrolat în armata română, ajungând la gradul de sergent. A fost decorat cu Crucea de Fier. Câteva din amintirile lui în vremea serviciului militar:

“Întreaga companie de recruţi este aliniată în faţa comandantului. Ofiţerul ordonă :

– Toţi ostaşii care ştiu carte să facă doi paşi înainte! Doi militari ies din rânduri. Cum vă cheamă? întreabă ofiţerul.

– Avram Toivi, din Fălticeni, răspunde tata.

– Şi tu, celălalt ?

– Haim Rivinovici, din Bârlad, răspunde al doilea militar.

Ofiţerul se înfurie şi strigă, adresându-se întregii companii:

– Din toată compania numai doi ştiu carte! Şi ăia jidani! Şi în continuare, către cei doi:

– Voi veţi fi furierii companiei.”

Alte amintiri:

“Am intrat cu nişte acte în dormitorul comandantului, aşteptând sosirea acestuia. Pe noptieră văd o carte. Titlul m-a îndemnat s-o răsfoiesc:  “SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA” de Dr. Nicolae Paulescu.  Din acel moment am devenit sionist!”

După primul război mondial Avram Toivi a venit la Ploieşti, fiind angajat la unchiul său, proprietarul celui mai mare hotel din oraş. În urma decesului unchiului, a urmat o lungă procedură judiciară de succesiune, având ca obiect împărţirea bunurilor acestuia între membrii familiei (14 veri!). În final curtea a decis împărţirea averii în părţi  egale. Tata şi cele două surori au primit o parte. Astfel, în jurul anului 1930 el a devenit proprietarul Hotelului Europa. După dificultăţile create de criza economică au venit câţiva ani mai buni, puţini din păcate şi dominaţi de eforturile (fără rezultat) de a-şi căsători surorile. În 1935 s-a căsătorit cu mama mea şi în 1936 m-am născut eu. Anii următori au fost grei pentru el. A urmat guvernul Octavian Goga, ştirile despre hitlerismul german, primite de la evreii refugiaţi din Polonia, cutremurul din 1940, legionarii,  “românizarea” hotelului de un individ numit Davidescu, urmată de  mutarea cu chirie pe strada Rudului 8, confiscarea mobilei din sufragerie şi a aparatului de radio de un grup de legionari condus de av. Andreiescu,  venirea  lui Antonescu la putere, închiderea în lagărul de la Găeşti şi deportarea la Braşov, la muncă obligatorie. În toamna anului 1944 ne-am întors la Ploieşti. A urmat cursuri intensive de contabilitate, lucrând în calitate de contabil, iniţial la CDE şi în continuare  la Întreprinderea de Panificaţie Ploieşti.  Nu a intrat  niciodată în politică. Fără a fi extremist, tata păstra cu sfinţenie sărbătorile evreieşti, rugându-se la Templul Coral din oraş, pe acelaşi loc nr.17 din primul rând,  pe care îl avea şi înainte de război. A fost mult timp şi în conducerea comunităţii.

Toivi dorel cu parintii

Golda şi Avram Toivi, cu fiul lor Theodor

După pensionare a continuat să lucreze un timp la Valea Călugărească,  făcând o obositoare navetă zilnică pe platforma unui autocamion. Marile sale bucurii postbelice erau nepoţii şi succesele mele profesionale, redate în presa vremii.

O lovitură de trăsnet în viaţa noastră a fost arestarea mamei şi anchetarea ambilor mei părinţi sub acuzaţia total nefondată că ar fi deţinut monezi de aur.

Faptul că în primul război mondial Avram Toivi a fost sergent în armata română care a eliberat Transilvania de Habsburgi şi avea în buzunar decoraţia Crucea de Fier, nu i-a uşurat cu nimic viaţa sub dictatura nazistă şi ulterior în anchetele Securităţii.

În 1975 cade în faţa locuinţei şi este diagnosticat cu o fractură de col femural. Internat la sanatoriul de ortopedie din Azuga, i se introduce chirurgical un cui de osteosinteză, dar bietul om nu a reuşit niciodată să folosească cârjele, rămânând imobilizat la pat. Mama l-a îngrijit cu devotament, dar după aproape un an au urmat escarele, bronhopneumonia şi trecerea în lumea celor drepţi (z.l.).

GOLDA TOIVI.

Golda Toivi, mama mea, s-a născut în 1908,  pe aceeaşi stradă Doi Grăniceri din Fălticeni, unde a văzut lumina zilei şi tatăl meu. A avut o copilărie tristă, devenind orfană de război la vârstă de 8 ani. Tată ei, Şmil Herșcu, soldat în armata română, şi-a dat viaţa luptând pentru România Mare în Primul Război Mondial. Mama ei, Rebeca, rămasă văduva cu cinci fete, a decis să trimită două din ele la un cămin de copii din Bucureşti. Din acest cămin, mama a ieşit absolventă de liceu comercial. A lucrat la o mare  întreprindere de publicitate din București şi l-a cunoscut pe tatăl meu, căsătorindu-se în 1935. În vremurile bune, din păcate atât de scurte, a fost în coducerea ACFE din Ploieşti,

Toivi dorel & golda

Golda Toivi cu fiul ei, Theodor

După război a început să lucreze la Centrul de Librării şi Difuzarea Cărţii din Ploieşti, unde a fost foarte apreciată, deţinând în final funcţia de şef al serviciului financiar. Era fericită cu nepoţii şi mediatizarea lucrărilor mele de la întreprinderea unde lucram.

A doua zi după pensionare a intervenit lovitură de trăsnet. În plină noapte a fost ridicată de o maşină a Securităţii şi anchetată zile de-a rândul în sinistra clădirea de pe stradă Vasile Lupu, pentru acuzaţia total nefondată că ar deţine monezi de aur. Lupta noastră pentru eliberarea ei am relatat-o într-un articol din Revista Baabel

( http://baabel.suprapus.ro/2015/05/anul-1968-arestarea-mamei-si-lupta-pentru-eliberarea-ei/ )  S-a întors acasă traumatizată psihic şi fizic pentru mult timp.

În ianuarie 1980 a ajuns în Ţara Sfânta. După Mercaz Klita a primit o garsonieră într-un hostel din Kiriat Haim. În 1985, în urma unui atac de cord, a trecut într-o lume mai bună (z.l.).

Într-o  fotografie dintr-un ziar ebraic  din anii ’80 apare alături de preşedintele Chaim Herzog, la un curs de ebraică.

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *