În cel de al patrulea volum al cuprinzătoarei monografii despre armenii din Gherla, scrisă de Kristóf Szongott, întitulat: A magyarhoni örmények etnográfiája [Etnografia armenilor din Ungaria, Editura Ararat 2013] citim următoarele:
„Una dintre trăsăturile cele mai frumoase ale armenilor este ospitalitatea. Dacă musafirul vine înainte de masă, este omenit cu palincă de prune, rachiu de drojdie sau lichior de trandafiri, lângă care se servesc migdale amestecate cu stafide, pachlava, sau pâine albă cu şuncă şi felii subţiri de slănină. Şi musafirii de după amiază sunt aşezaţi la masă. Gustarea e formată dintr-o mie de bunătăţi! Stăpâna casei îl îmbie pe musafir să guste din toate…Numai atunci îţi dai seama cum e cu adevărat gospodina armeancă, dacă ai mâncat la masa ei …”
Reţeta prăjiturii kata am aflat-o de la Anna Tőkés, originară din Gherla, descendentă a unei familii cu adevărat transilvane, adică mixtă: printre înaintaşii ei se găsesc ţipţeri, evrei şi armeni.
Anna Tőkés, preparând aluatul de kata
Prăjitura Kata este o piesă de rezistenţă a bucătăriei armeneşti ardelene, în înţelesul cel propriu al acestui cuvânt, pentru că se păstrează vreme îndelungată şi datorită acestei calităţi făcea parte din merindele neguţătorilor armeni de odinioară care stăteau departe de casă săptămâni de zile, bătând târgurile şi iarmaroacele din ţară, pentru a asigura bunăstarea familiei. Anna Tökés a învăţat reţeta de la mama ei, armeancă, din respectabila familie Bányai, care cocea kata atunci când copiii plecau în excursie, pentru că era gustoasă, săţioasă şi îşi păstra frăgezimea mult timp.
Ingrediente:
500 grame făină
200 grame zahăr
3 ouă întregi
200 grame de unt
1 lingură de untură
3 linguri de miere
1 linguriţă de bicarbonat
zeamă de lămâie
scorţişoară, cuişoare, câteva boabe de ienibahar, anason
Mai întâi se topeşte untul şi untura, chiar se prăjesc puţin până când pierd apa. Untul şi untura topite se amestecă bine cu zahărul până când capătă un aspect spumos. Se pisează cuişoarele, ienibaharul, anasonul şi scorţişoara, se adaugă în compoziţie şi se amestecă bine. Apoi se adaugă cele trei linguri mari de miere, făina câte puţin şi bicarbonatul stins cu lămâie. Compoziţia care este mai groasă decât un chec obişnuit, aproape ca un aluat fraged, se introduce într-o tavă de chec unsă şi tapetată cu făină şi se pune la cuptor la foc domol, ceea ce este foarte important. Se lasă la copt, la foc încet. Este posibil ca prăjitura să se crape la suprafaţă, de fapt aşa şi trebuie să arate. Din când în când se încearcă înfigându-se un ac în compoziţie şi checul e gata când aluatul nu se mai lipseşte de ac.
Cred că această prăjitură cu multe mirodenii, care se prepară relativ simplu, o să vă fie pe plac. Poftă bună!
Andrea Ghiţă
