Deocamdată întrebarea este retorică deoarece nu s-a format încă, nu știm de unde își va aduna viitorii miniștri care să corespundă criteriilor cerute de stradă: figuri noi, necompromise, fără de partid dar și competente. Nu este o sarcină ușoară. Sunt convinsă că există și astfel de oameni, dar trebuie să-i știi. Și de unde să-i știi? Tot din recomandarea altor persoane care poate sunt membri de partid sau sunt prieteni cu respectivii candidați sau au interesul să-i promoveze. Nu cred că pot fi recrutați pe baza recomandărilor acelor headhunters, vânătorii de capete care au în evidență oameni cu cele mai diverse competențeNu cred că ar dispune de dosare de cadre complete. Așa că, o primă observație, în criteriile de alegere vor interveni și elemente subiective.

Părerea mea, deși contravine cererilor, este că aceste criterii nu trebuie absolutizate. Nu cred că, în anumite cazuri, calitatea de membru de partid ar trebui să fie un obstacol. Cred că și în rândurile diferitelor formațiuni politice există oameni specializați, buni profesioniști, necorupți care ar putea incluși în diferitele structuri guvernamentale. De pildă – sigur, e o părere subiectivă – nu mi-ar fi displăcut propunerea lui Dragnea, privindu-l pe Liviu Voinea. Este tânăr, bine pregătit, cu idei și se pare că a fost debarcat și trimis la Banca Națională tocmai din acest motiv. Și ce-i dacă are un carnet de partid în buzunar? Nu cred că trebuie să absolutizăm criteriile.

Propunerea lui Klaus Iohannis – Dacian Cioloş – teoretic este bună. Nu cred că este originală, imediat după demisia lui Ponta se afla pe o „listă scurtă” a posibililor candidați. Îmi pare bine că e susținut de președinte. Nu știu dacă a fost ideea lui; dacă da, îl felicit, sau a unor consilieri despre care nu am o părere prea bună, ținând cont de niște gafe pe care, dacă ar fi avut oameni de calitate, ar fi putut să le evite. Înainte de această propunere am vrut să scriu un articol întitulat ”Toți oamenii președintelui”, cu referire la acel serial de mare succes care prezenta de fapt pe consilierii unui președinte american. Am văzut reluarea serialului la un post unguresc și mi-am dat seama de calitățile excepționale ale acestor consilieri care, practic, trasează linia politică a unui președinte, cel puțin în Statele Unite. Aduceți-vă aminte de Ronald Reagan, actorul din filme de categoria B care a ajuns unul dintre cei mai buni președinți americani. Și aceasta datorită consilierilor pe care i-a ascultat.

Revenind la oile noastre, la viitorul guvern, să zicem că Dacian Cioloș care, dacă ne luăm după datele lui biografice, ar trebui să satisfacă cerințele, reușește să înjghebeze un guvern acceptabil. Va fi sau nu votat? Potrivit aritmeticii parlamentare, da. Aceasta și datorită presiunii străzii, deși, așa cum a spus la o dezbatere analistul politic Constantin Pîrvulescu, strada nu reprezintă decât o mică fracțiune a României. Avem nevoie de un guvern, spun eu, care să reprezinte cât de cât interesele unui mare număr de cetățeni ai țării. Nu este ușor, dar există câteva principii – cerute de majoritatea populației, care a conștientizat după moartea a peste 50 de tineri, că așa nu se mai poate! – care ar putea constitui baza unui nou program de guvernare. Dar, în afara acestui aspect, să zicem de principiu, sunt zeci de alte probleme care trebuie rezolvate, moșteniri ale guvernului Ponta care în ultimul an s-a concentrat pe viitoarele alegeri și pe cadourile electorale, pe care trebuie să le plătești de undeva. Iar pentru a soluționa aceste probleme, pentru a lua eventual niște măsuri nepopulare, trebuie să ai sprijinul parlamentului, deci un sprijin politic. Eu cred că aici se află soluția problemei. În ce măsură un guvern de tehnocrați, în frunte cu Dacian Cioloș, la rândul său un tehnocrat, fără afiliere de partid, cu legături europene solide care în România nu înseamnă întotdeauna un asset, cum zic americanii (adică un lucru pozitiv, un avantaj) va reuși să obțină în continuare sprijinul parlamentului? Sincer să spun, sunt sceptică. Alegerile sunt la un an distanță, ceea ce este foarte puțin. Fără doar și poate, ca să se soluționeze niște probleme pe care acum nu vreau să le enumăr deoarece se cunosc, în primul rând, procentul deficitului din PIB care, din cauza mărinimiei guvernului Ponta se apropie de un nivel critic, va trebui să se ia niște măsuri antipopulare. Le va vota parlamentul? Mă îndoiesc.

Legat de acest aspect, am o amintire pe care o evoc ori de câte ori este cazul și aici este cazul. Andrei Pleșu a fost ministrul de externe al României între 1997 și 1999. Nu avea afiliere politică, dar era și este o personalitate și a fost propus, dacă nu mă înșel, de liberali. Mă întâlneam cu el aproape săptămânal când ținea conferințe de presă la Ministerul de Externe. Să-l asculți pe Pleșu era un regal. Era o perioadă dificilă pentru România, începuse conflictul din Iugoslavia ne străduiam să intrăm în UE….La sfârșitul lui 1999, într-o conferință de presă, și-a anunțat demisia. De ce? Nu am să uit argumentul lui. ”Nu poți fi om politic, membru al unui guvern, dacă nu ai în spate un partid care să te sprijine. Dacă m-ați fi întrebat cu un an doi în urmă, nu aș fi spus așa ceva. Dar acum, îmi dau seama că acesta este adevărul”.

Pentru mine, acesta este argumentul esențial pentru menținerea guvernului Cioloș. Va reuși, în afara votului dat noului guvern, să obțină în continuare sprijinul Parlamentului? Singura lui șansă este apropierea alegerilor și situația complexă a României pe care partidele politice, de teama pierderii voturilor, nu vor să și le asume. Așa că, la întrebarea pusă la începutul articolului, aș putea răspund: da, va rezista un an de zile.

Eva Galambos