Bernard Politzer. O tinerețe în România

Memoriile neobişnuit de pătrunzătoare şi pline de vervă ale unui sionist din România fascistă şi comunistă

Pe urmele lui Francis Dov Por (1927, Timișoara – 2014, Ierusalim), zoolog, hidrobiolog și biogeograf israelian, uimită de întorsăturile nefaste din biografia lui, am fost tentată să-i citesc amintirile publicate sub pseudonimul Bernard Politzer, numele strămoşilor lui. Este o lectură captivantă despre anii 1940-1960 în România, despre idealismele fatale care au frământat aceşti ani, despre entuziasme şi decepții, despre oameni si neoameni şi, în pagini de antologie de literatură memorialistică, despre infernul penitenciar în regimul comunist.

Prima confruntare a lui Francisc (în Israel, ortografiat Francis) Por cu forțele de ordine a avut loc în 1940, la 13 ani, în trenul de la Timişoara spre Bucureşti. Băiatul era echipat cu cărți şi un mic laborator de chimie portabil, dar nu cu autorizația de călătorie care, recent, devenise obligatorie pentru evrei. Cele câteva ore într-o celulă întunecoasă şi semnătura pe o declarație vor fi multiplicate în numeroase episoade viitoare, în care preocupările intelectuale nu se vor istovi nici în condițiile cele mai vitrege, situație-tipar a tinereții lui Por în România.

Ìn 1942, elevii evrei, excluşi din şcolile de stat şi private, au avut posibilitatea să frecventeze Liceul “Cultura – Max Aziel” al comunitătii evreilor din Bucureşti, unde “… fiecare zi de şcoală era o mică victorie în lupta noastră pentru supraviețuirea intelectuală”. După 8 ore de muncă obligatorie plus 4 ore de cursuri la şcoală, Por îşi petrecea timpul cu prietenii lui, “grupul Wagner”, cum erau porecliți, pentru că erau cunoscuți pentru admirația lor pentru opera compozitorului antisemit. Adolescentul se furişa la concerte, accesul fiind interzis evreilor, şi cânta la pian. La muncă obligatorie, una din sarcini era dezgroparea cadavrelor din casele dărâmate de bombe. S-ar putea că tânărul Por să se fi întâlnit cu Mircea Crişan sau cu Iulian Sorin, secretar general al Federației Comunităților Evreilor în anii 1991–2004, care erau şi ei înhămați la aceeaşi corvoadă, aşa cum mi-a povestit cel din urmă.

Cu detaşarea unui om trecut prin multe, Por prezintă organizația sionistă de tineret “Haşomer Hațair” (Tânărul Paznic), a cărui secretar general devine în anul 1947, mişcare intrată în ilegalitate în 1942, redevenită legală după război, din nou interzisă în 1948, împreună cu toate organizațiile necomuniste. Tinerii doreau să părăsească România pentru a construi un stat binațional (iudeo-arab) şi comunist în Palestina. La vestea armistițiului în Europa, se întrunesc şi cântă Hatikva, imnul național israelian şi Internaționala. Din idealism pur şi dur, sunt capabili de mari sacrificii, se dedică pe deplin cauzei, în timp ce preocupările legate de familie şi viața personală (se preconiza abstinența sexuală!) sunt reprimate, fenomene care sunt, în retrospectivă, excese caracteristice vremii. Foarte interesante si perturbante sunt asemănările pe care le găseşte Por între mişcarea legionară şi cea sionistă, subliniind deosebirile esențiale.

Getta Coperta en

La cererea conducerii din Palestina, Por rămâne în România, cu toate că ar fi avut posibilitatea de a emigra. Cadre capabile erau necesare la fața locului. Sioniştii au ajutat multor sute de evrei să treacă granița maghiară şi să ajunga în Palestina prin Constanța sau prin Bulgaria, iar după armistițiu, au organizat tabăre de pregătire pentru emigrare şi viața în chibuț. Por avea să plătească scump această decizie. În 1948 este arestat, deținut în celula Siguranței din Timişoara, apoi la Oradea, torturat – spînzurat cu capul în jos, bătut la tălpi cu un baston de cauciuc. Printre torționari era şi comisarul Gold, care reapare mulți ani mai târziu într-un chibuț în Israel. În 1953 este din nou arestat şi condamnat la 8 ani de închisoare din care va absolvi 2 ani şi jumătate.

Descrierea detențiunii în puşcăria de tristă notorietate de la Jilava este o adevărată “sociologie”, termen folosit de autor, a închisorii politice din România. Este iadul pe pământ. Ìn timpul anchetei, în 1948 se bătea sistematic, în 1954, pe lângă lovituri şi înjurături, se aplicau metode psihice de tortură. Anchetatorilor, “… acestor imbecili brutali le datorez maturizarea mea politică. Ei reprezentau decăderea cea mai josnică a idealului comunist cu care crescusem.” (p.143) Por se lecuieşte defintiv de comunism, de orice fanatism, de politică.

Por zugrăveşte un tablou dantesc al condițiilor subumane: înghesuială, igrasie, duhoare, întuneric, murdărie şi foamete. Surpriză! La o săptămână dupa ce a fost introdus în vălmăşagul uman din celula lui, s-a organizat un mare simpozion întitulat “Importanța secolului al XIX-lea în ştiinte şi în arte”. Timp de două zile s-au ținut zeci de conferințe, din memorie, fără hârtie si creion, în fața unei audiențe de 100 de persoane, cocoțați pe priciuri sau pe burtă în “şerpărie”, adică sub priciuri. Nu degeaba era denumită Jilava “universitatea pârnăilor”. Deținuții politici erau ținuți separat de deținuții de drept comun, numiți “pinguini”, “pentru că la jocurile de noroc din închisoare îşi pierdeau până şi izmenele, iar apoi țopăiau înfăşurați în păturile lor asemeni bine cunoscutelor păsări de la Polul Sud”, notează Por cu umor. Cu vervă descrie cum conglomeratul de intelectuali de toate culorile, comunişti, legionari, sionişti, religioşi, găseşte modul să supraviețuiască psihic şi intelectual. Se introduc reguli de comportament şi de igienă. Din pâine, săpun, fânul din saltele, cărbune se fabrică ață pentru a croşeta litere, un aluat din care se modelează figurine pentru şah, instrumente rudimentare de tăiat şi de scrijelit. Se povestesc romane. Se învață limbi străine. Se recită şi compun poezii. Aici a compus poetul şi filologul Ezra Fleischer poemul Masa Gog (Povara lui Gog), premiat, fără a se dezvălui numele poetului, în anul 1959 cu ,,Premiul Israel pentru literatură”. Eli, un violonist talentat, cânta concerte de vioară imitând instrumentul şi mimând pizzicato. Por era specializat în prelegeri de biologie şi în opere. Cânta uvertura şi ariile, recolta aplauze şi dădea, în ilaritatea generală, un bis. Amintesc doar câteva exemple, pentru a da o idee despre explozia de creativitate, despre triumful spiritului în acele condiții şi despre umorul truculent al naratorului.

În 1955 s-au rejudecat procesele sioniste, Francisc Por a fost eliberat, iar în 1960 a ajuns, în sfârşit, în Israel. Cronica tinereții sale este depoziția unui martor al epocii – observator analitic şi empatic -, opera unui povestitor talentat.

Francis Dov Por în Minipedia Iudaică Timişoreană

http://www.bjt2006.org/Minipedia_Iudaica_Timisoreana.pdf

 

Bernard Politzer,

Walachian Years. Politico-cultural Chronicle of a Youth, 1940-1960 Paperback – April 2001

Bernard Politzer,

O tinerețe în România, Curtea Veche Publishing, 2004

(articol preluat de pe site-ul Timisoara Iudaica Cyber Community http://www.bjt2006.org/)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *