Am aflat doar din întâmplare de moartea lui Mircea Crişan. Cineva a scris undeva, apoi un altul a confirmat ştirea şi aşa se face, că l-am plâns de la distanţă, aşa cum plângi pe cineva pe care l-ai iubit fără să-l cunoşti. La numai câteva luni am ajuns în oraşul în care fusese înmormântat, oraş mare, în mijlocul Germaniei. I-am vizitat mormântul, încă proaspăt, şi am depus o piatră… Read more…
Omul din eprubetă
Un grup de oameni de ştiinţă întrunit într-o reuniune secretă la Harvard a adoptat un proiect pentru realizarea în 10 ani a unui ADN uman prin sinteză astfel încât să se poată ajunge la crearea unui om sintetizat în laborator… Read more…
Ultimele generaţii?
Am reuşit să citesc fragmente din cartea în care Paul Jorion, reputat antropolog şi sociolog, pe tonul unui profet al Apocalipsei, ale cărui avertismente repetate nu sunt luate în serios, înşiră o listă de fenomene care ar putea cauza, nu peste foarte mult timp, sfârşitul istoriei umanităţii…Read more…
File din romanul vieţii mele (III) – Copilăria
Părinții mi-au povestit că m-am născut într-o iarnă foarte grea, dar pentru mine iernile grele erau ceva obișnuit. Orașul Cernăuți era situat în extremul nord-est al României. (Așa era când m-am născut eu. Până în 1919 aparținuse de Imperiul Austriac, după al Doilea Război Mondial a fost ocupat de Uniunea Sovietică, iar când aceasta s-a dezmembrat, orașul a ajuns în Ucraina.) Nimic nu stătea în calea crivățului care venea din stepele Rusiei… Read more…
Cartea lui D. Lőwy: „De la Capela Calvaria, până la tragedie”
Este opera lui Daniel Lőwy dr. în chimie, colaborator ştiinţific la Naval Research Laboratory din New York. Deşi, judecând după profesie, n-ar avea legătură cu istoria, este un istoric profesionist, autor al unor lucrări şi studii de istorie privind evreii din Cluj, Oradea şi Ardeal în general. Cartea de faţă (peste 6oo de pagini în format A4) prezintă istoria evreilor clujeni… Read more…
DECALOGUL, RUT, REGELE DAVID
Sărbătoarea de Șavuot are câteva denumiri și câteva aspecte. Una dintre denumiri, Hag Matan Tora, indică unul dintre aceste aspecte: Ziua Predării Torei. Poporul a văzut (și a auzit) cele zece comandamente, care sunt citite de Șavuot în sinagogă. Tora în întregul ei a fost transmisă de Dumnezeu lui Moșe (=Moise). Actul în sine este numit Maamad Har Sinai… Read more…
Insula plutitoare
Insula este limanul la care ajunge orice naufragiat norocos, tărâmul liniştit la care visează doritorii de meditaţie, un loc exotic şi izolat unde-ţi cauţi tihna, exilul visat (Make me an island) sau, dimpotrivă, îţi plângi izolarea (Un ostrov fără luntre,Read more…
Istorisiri despre mama mea, Irina Szmuk, n. Lautmann
Se trăgea dintr-o familie cu șase fete și doi băieți. Familia locuia într-o comună de lângă Baia Mare, Bunicul fiind directorul unei fabrici de spirt aparținând contelui Pál Teleky (ce avea să devină prim-ministru al Ungariei în primii ani 40)… Read more…
Pot să (mai) port jeansul alb?
Seara, scoateţi jeansul alb în oraş, împreună cu un pulover cu irizații metalice şi un plic supradimensionat, sau cu un sacou smoking negru şi o geanta perlată. În weekend, fie il asortaţi cu un tricou cu dungi marinăreşti, sandale gladiator sau cu talpa ortopedica înaltă… Read more…
Amintiri despre Imre Székely – tatăl meu
Era un profesor desăvârşit care îşi promova subalternii şi îşi lansa studenţii în viaţa ştiinţifică, pentru că nu era măcinat de invidie şi nu se temea de concurenţă. Niciodată nu se lăuda cu meritele proprii. Se prezenta doar cu numele si prenumele – Székely Imre – fără a-şi etala titlurile de profesor universitar, doctor docent şi şef de catedră. Dedicaţia uneia dintre cărtile sale („Raţionamente în mecanisme”, Cluj, 1998) este relevantă pentru firea tatii: „Această carte este dedicată tuturor celor care ştiu să se bucure de bucuria altora”. Read more…
Noi, cei de pe Planeta L.E.R.
Aceste rânduri nu sunt decât reluarea firească a unui articol, întitulat Planeta LER, pe care l-am publicat în revista electronică www.acum.tv (pe atunci Baabel nu se născuse încă) la câteva zile după întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea liceului. În pragul celei de a 45-a întâlniri nu am nimic de adăugat. Slavă Domnului Planeta LER a rămas neschimbată şi merită vizitată măcar preţ de o lectură.Read more…