Pentru mine, aşa numita “practică” a reprezentat întotdeauna o perioada memorabilă, atât  în timpul când eram elev la şcoala medie tehnică, cât şi în vremea studenţiei. Practica de vara în pitorescul orăşel de pe malul Prahovei a fost probabil una din perioadele cele mai fericite ale adolescenţei mele. Pentru mulţi dintre noi această practică în care erau asigurate “drumul, casa şi masa”, a fost singură vacanţă !  Era prima oară când locuiam departe de familie…

Iniţial am lucrat într-o mare întreprindere în care se reparau motoarele electrice din industria petroliferă. Pentru noi, adresa fabricii suna cam hilar: Stradă Cimitirului!  Împreună cu un lucrător calificat, scoteam la început sârmele arse din statorul unui mare motor. În continuare, stăteam faţă în faţă la cele două capete ale statorului amintit şi introduceam, rând pe rând, cartoane de izolare, în crestăturile acestuia.  În faza următoare montam sârmă de cupru izolată în interior bobinajul confecţionat.  Maistrul, folosind  o schemă savantă, lipea între ele capetele bobinelor, după care noi  bandajam cu bandă izolatoare, porţiunile, rămase în exterior!

La sfârşitul programului, obosit şi flamând,  savuram cu poftă modestele feluri de mâncare oferite la cantină fabricii. Numărul de calorii al fecărui fel era afişat sau  mai precis scris cu cretă, pe o tablă neagră plasată  la intrarea în cantină !

În săptămânile următoare am trecut într-un laborator plasat la capătul frumosului bulevard din Câmpina. În acest laborator se efectua repararea şi etalonarea contoarelor electrice. Am admirat intodauna ingeniozatea acestor aparate, care nu au suferit modificări majore până în ziua de azi.

După amiază ne plimbam pe bulevard, admirând spectaculoasa vedere a râului Prahova care curgea undeva jos în  vale şi  culmile împădurite ale înălţimilor care dominau întreagă zona. Eram impresionat pe bună dreptate de frumuseţea locului.

Bobinaj

Acolo am aprins şi prima ţigară Carpaţi, urmată de inevitabilul acces de tuşe al novicilor !

Duminică aveam acces la ştrandul “Clubului Sportiv al Petrolului”, bazin aflat  deasemenea pe bulevardul câmpinean. Partea neplăcută era că intrarea la ştrand era condiţionată de o legitimaţie care trebuia să dovedească că am plătit “cotizaţia” pe câteva luni în urmă. Or majoritatea dintre noi aveam o situaţie financiara precară…Problema s-a rezolvat: Un binevoitor ne-a procurat micile cartoane cu emblema clubului şi un coleg “experimentat”, mai în etate, a confecţionat dintr-o radieră de cauciuc un fel de ştampilă care, aplicată în mod abil pe legitimaţii, a dovedit în mod categoric că toţi elevii practicanţi aveau cotizaţia plătită la zi…

Băieţii din clasa nostra erau cazaţi  într-un dormitor comun aparţinând căminului unui liceu din localitate. Seara o parte din elevi erau angrenaţi  în partide interminabile de cărţi de joc.  Într-una din aceste seri, dintr-un motiv tehnic oarecare, s-a întrerupt apa de la robinete. Era cald şi băieţii erau însetaţi. Nefiind implicat în jocul de cărţi, sorţii au căzut pe mine să procur ceva apă de băut prin vecini. Era ora 10 noaptea. Înzestrat cu o cană mare din sticlă şi îmbrăcat în pijama am plecat după apă, solicitând preţioasă băutură din casă în casă, am constatat că apa era oprită pe întrega stradă. Într-un târziu, la capătul străzii, am găsit o cişmea cu apă curgătoare şi m-am întors la dormitor cu cană plină.  Trecuseră aproape trei sferturi de oră şi am fost admonestat pentru întârziere. Am explicat situaţia şi băieţii s-au calmat consumând  apa în câteva minute.

Prahova la Campina

Apa  respectivă nu a fost însă suficientă pentru toţi. S-a decis trimiterea unui alt elev să aducă  o cană suplimentară de apă. Ce să vezi ! Băiatul revine cu cana plină de apă în câteva minute ! Câţiva colegi, curioşi au solicitat explicaţii. Băiatul a început să se bâlbâie, evitând un răspuns precis. Au început suspiciuni şi băieţii au tăbărât pe el solicitând un răspuns. De unde ai luat apa? Strâns cu uşa băiatul a răspuns:

–       Am pus cana şi am tras de mâner ! Apa din “Niagara” este curată !

Băieţii care au băut apă din cană adusă  “în câteva minute” au ripostat cu o severitate explicabilă..

În mod categoric cel  mai spectaculos sport practicat de noi în perioada practicii la Câmpina a fost înotul în canalul de evacuare al centralei electrice din localitate. În scopul răcirii agregatelor, o parte din apa rece a râului Prahova era pompată în centrală electrică. După operaţia de răcire, apă încălzită la o temperatura de 25-30 grade Celsius, era returnată în albia răului printr-un canal de evacuare lat de circa 4 metri. Dat fiind diferenţa de nivel între centrală şi râul Prahova, canalul era înclinat şi în consecinţă curentul de apă capăta o viteză apreciabilă. La un anumit punct al traseului, canalul betonat se termina şi fluxul de apa îşi continuă drumul formând o cascadă spectaculoasă.

Temerarul nostru sport consta  în abordarea canalului undeva în amonte. Apa, adâncă de circa un metru, ne transporta cu viteză spre cascadă, care ne prindea în tumultul ei. Adeseori, cu oarecare abilitate, reuşeau să ne strecurăm într-un spaţiu de aer format sub cascadă, unde stăteam minute în şir…Ieşirea din acest “spaţiu” înconjurat de apă, era o operaţiune deloc facilă ! Înaintam puţin ţinându-ne respiatia până ce vârtejul apei ne apuca învârtindu-ne cu furie şi aruncându-ne undeva în aval, de unde reuşeam să abordăm malul apei relativ uşor. Urcam din nou sus în amonte şi riscanta operaţiune se repeta…

Au trecut destule decenii de la pitoreasca vacanţă-practică petrecută în Câmpina, dar o parte din  întâmplările  şi imaginile acelor zile încântătoare  îmi stăruie şi acum în memorie !

Theodor Toivi