Panseurile unui naiv incurabil

M-am întors acum câteva zile de la Sinaia, de la congresul anual în profesiunea mea si o participare de tradiție deja de ani de zile.

M-am întors acasă și credeam – primul semn de naivitate – că după săptămâni de activitate națională intensă, festivități, ceremonii, plânsete și bucurii, voi găsi  o atmosferă pașnică, aproape pasivă, deși știam că așa ceva în Țara Sfântă nu se prea poate întâmpla.

În niciun caz nu mă așteptam la o furtună  informațională care să schimbe complet ordinea de zi a opiniei publice israeliene, ceva similar cu o reacție la o conflagrație pe una sau mai multe din granițele nerecunoscute ale statului care tocmai își sărbătorise cea de a 69a aniversare….

Vine noul stăpân al lumii!!! Șeriful cu părul în vânt a hotărît să viziteze regiunea în care schimbările se produc de la o zi la alta, preferând-o altor multor părți ale globului, unde liniștea și pacea domnesc de mulți, mulți ani și unde plictisul stă cu regele la masă.

Vestea cea mare ne-a găsit complet nepregătiți, nu pentru că nu știam de mult de planurile lui, și nu pentru că n-am ști cum să întâmpinăm un asemenea eveniment, ci deoarece noul împărat al lumii libere a dovedit din plin în primele patru luni de domnie că ceea ce-l caracterizează cel mai bine e imprevizibilitatea, și cum te poți pregăti pentru o vizită a unei superpersonalități dacă nu știi la ce te poți aștepta?

Dar, ca să fiu sincer, după părerea mea problemele noului președinte al Statelor Unite legate de această vizită sunt mult mai serioase decât ale gazdelor sale. Noi ăștia de pe aici ne cunoaștem bubele, și cam știm pe unde au eșuat toți cei care ne-au vizitat de-a lungul vremii încercând să facă pace într-o regiune care vede în  încetarea ostilităților o adevărată catastrofă care trebuie evitată cu orice preț (amănunte cu altă ocazie).

Dar ce știe Donald Trump de noi și de păsurile noastre, ale tuturora?!

Știe el că ne batem, noi și arabii, de peste 100 ani și că fiecare încăierare are drept rezultat doar victime de ambele părți și

nicidecum vreun progres pentru o înțelegere reciprocă? Știe el că pentru foarte mulți care respiră aerul Orientului Mijlociu (sau Apropiat? Depinde unde îl plasează fiecare!) existența statului Israel e o fantezie, un coșmar și că totul depinde de când și de cum se trezește omul pentru ca halucinațiile să dispară și mintea să i se limpezească și să-l trezească la ralitatea roză?

Știu, dacă te pui cu burta pe carte, timp de patru luni poți învăța câte ceva despre ce se întâmplă pe la noi,  dar Trump n-a prea avut timp pentru așa ceva. Belelele se țin nonstop și el face tot ce poate pentru a înmulți subiectele care oferă potrivnicilor material suculent pentru o campanie care are drept scop înlăturarea tipului de la putere.

Așa că nimeni nu se așteaptă aici ca omul să dea dovadă de deplină înțelegere a situației locoregionale.

Și cu toate acestea nimeni în lumea asta nu s-ar putea bucura de o mai caldă primire decât Donald Trump în Țara Sfântă. Aici el e și va fi întotdeauna bine primit, nu numai pentru că a oferit opiniei publice israeliene multiple ocazii de a se bucura de declarațiile sale proisraeliene, nu numai pentru că ginerele său (și unul din oamenii cei mai apropiați lui în ziua de azi) e evreu și că propria sa fiică a trecut la iudaism, dar și pentru că (sau mai ales) orcine ar fi venit după Obama ar fi fost preferatul lumii în mijlocul căreia mă învârt eu în ultima jumătate de secol.

Ce ne așteptăm noi, israelienii, de la această vizită de numai 27 ore? Depinde pe cine întrebi. Unii speră să găsească înțelegere pentru sensibila noastră poziție în această regiune și pentru faptul că suntem hotărîți, în ciuda a tot ce se întâmplă, să rămânem aici în vecii vecilor, și să populăm cât mai mult din teritoriul aflat între mare și Iordan. Alții, nu mai puțin ”aerieni” și încrezători sunt aproape convinși că după ce se va termina șirul de zâmbete împărțite în stânga și dreapta, va veni momentul în care ni se va cere (bine înțeles în propriul nostru folos) s-o lăsăm mai moale cu pretențiile, să ne mulțumim cu mai puțin, să dăm și altora ce (nu) li se cuvine, și în felul acesta să oferim o șansă împăciuirii, sau cum ar spune Caragiale, să ajungem la acel sublim moment când ne vom pupa în Piața Independenței!

Ambele tabere se autoconsideră realiste, ambele speră să fie auzit crezul lor, să se ia în considerație argumentele pregătite cu atâta grijă și să ne apropiem cu toții de deznodământul pozitiv, adică să încetăm să ne mai măcelărim unii cu alții.

Sper că cititorul care a avut răbdare să ajungă până la acest punct a realizat cu ușurință faptul că vorbind despre cele două tabere eu mă refeream la diviziunea din sânul societății israeliene, pentru că până acum aproape că nu am amintit că mai există încă o parte, acea care se autodenumește palestiniană, pe care am găsit-o aici acum peste o sută de ani, și care consideră că i se cuvine și ei un loc de cinste la masa unde se împart darurile americane.

Cu alte cuvinte, cineva ar trebui să atragă atenția președintelui american că, de fapt, există trei tabere ale conflictului (dreapta și stânga israeliană dar și palestinienii!) și că din această cauză (și nu numai) situația de aici nu se aseamănă cu nimic din ce ne-a oferit istoria de-a lungul vremii în materie de conflagrații înternaționale.

Pentru că, de exemplu, societatea sovietică nu a fost divizată în timpul celui de al doilea război mondial, ci tot poporul a dorit alungarea și nimicirea inamicului. Nici nemții nu au prezentat o situație diferită, ura împotriva aliaților reprezentând sentimentul național al întregului popor.

Și așa mai departe…..

Dar ca la noi la nimeni, situația e mai încurcată decât te-ai aștepta de la un conflict care până la urmă se poate reduce la termeni mult mai simpli, cum ar fi…..

Ei bine, nu!! Mulți consideră că situația de aici nu se poate simplifica, oricât ar încerca unii sau alții, oricât de binevoitori s-ar arăta cei care doresc să taie nodul gordian și să rezolve ”problema”. Dar iată că eu, personal, nu mă dau bătut! După ce am ajuns la concluzia că lumea civilizată se conduce cam de vreo două milenii după doar zece precepte, am încercat și eu, cu modestele mele puteri să las deoparte diviziunile interne din societatea israeliană – că tot nu pot să fac nimic ca să le amortizez – și să reduc confilctul arabo-israelian la numai zece puncte, pe care eu le consider cardinale în procesul de înțelegere a situației și în încercările de a ieși din impas.

Cu alte cuvinte, am încercat să pun pe hârtie niște aspecte istorice obiective care, după umila mea părere, nu pot fi contestate.

Le-am numit:

 

Zece adevăruri pentru a căror veridicitate sunt dispus să mă lupt!

 

  1. Teroarea arabă a început cu mult timp înainte de crearea Statului Israel
  2. În Palestina aflată sub mandat britanic (1918-1948) conducerea populaţiei arabe nu a acceptat niciodată prezenţa evreiască în acest teritoriu.
  3. Ţările arabe şi populaţia arabă a Palestinei au respins planul de partiţie votat de ONU în Noiembrie 1947. Planul a fost aprobat de conducerea populaţiei evreieşti din Palestina. Așa s-a născut statul Israel, un singur stat și nu două.
  4. Conflagraţia din anul 1948 (denumită în Israel războiul de independenţă) a fost provocată de ţările arabe care au invadat noul stat evreu. dar care au fost înfrânte de trupele israeliene, şi în felul acesta a apărut problema refugiaţior palestinieni.
  5. Între anii 1948-1967 aşa zisele teritorii palestiniene au fost sub control arab, fâşia Gaza sub Egipt, Cisiordania (malul de vest al Iordanului) sub regatul Iordaniei. În tot timpul acestor 19 ani, ideea sau necesitatea unui stat palestinian nu a fost discutată niciodată, la niciun nivel, nici arab şi nici internaţional. Înfiinţarea unui stat palestinian pe aceste teritorii ar fi putut deveni un fapt real, deoarece nu exista nicio posibilitate a vreunei împotriviri, din nici o parte.
  6. Războiul de şase zile (iunie 1967) a fost provocat de Egipt, care a cerut-şi obţinut retragerea trupelor ONU din peninsula Sinai şi blocarea strâmtorii Tiran în Marea Roşie, un semn clar că Naser, preşedintele egiptean, se pregătea să atace Israelul
  7. Guvernul israelian a cerut Iordaniei să nu intre în acest război, dar regele Husein a atacat trupele israeliene, iar ca urmare a pierdut (ca şi Egiptul şi Siria) războiul, şi astfel armata israeliană a ocupat malul de vest al Iordanului (aşa numita West Bank) și estul Ierusalimului.
  8. Prima aşezare evreiască în Cisiordania (West Bank), numită Kiriat Arba, a apărut în anul 1972, la cinci ani de la terminarea războiului de şase zile. În toţi aceşti ani Israelul a aşteptat ca ţările arabe să se prezinte la masa tratativelor, dar conferinţa panarabă de la Khartum (Sudan) a hotărît faimoasele patru NU, inclusiv refuzul de a negocia.
  9. Noul/vechi val de teroare arabă din ultimii 30 ani reprezintă de fapt o continuare a permanentei poziţii arabe de nerecunoaştere a dreptului de existenţă a Israelului, ca singura ţară aparţinând poporului evreu. Teroarea arabă nu a avut şi nu are nici o legătură cu ocuparea Cisiordaniei. Iar cine se îndoieşte de această afirmaţie e invitat să citească Carta organizaţiei teroriste palestiniene, Hamas.
  10. Fostul premier israelian Ehud Olmert a propus palestinienilor, în timpul tratativelor din anii 2008-2009, un plan de pace care cuprindea un schimb echitabil de teritorii, împărţirea Ierusalimului şi alte concesii. Preşedintele palestinian Abas a refuzat propunerea, a părăsit masa tratativelor, fără a prezenta niciun plan alternativ.

 

Nu, nimic nu e nou, și cele zece puncte de mai sus nu sunt nici ele noi, le-am cam difuzat printre prieteni de-a lungul ultimilor ani.

Dar în cunoscuta și recunoscuta mea naivitate (vezi titlul de mai sus) eu cred că ele pot forma baza unei discuții serioase despre ce se întâmplă la noi cam de prea multă vreme.

Și la urmă o observație practică: pentru orice eventualitate am pregătit și traducerea în engleză a celor zece puncte, asta în cazul când Donald Trup, pe care îl urmăresc în aceste clipe pe ecranul televizorului, în transmisie directă de la Zidul Plângerii, va dori să scurteze timpul necesar de acumulare de date și noțiuni și va hotărî să învețe câte ceva despre noi și problemele noastre în timp ce se va putea sprijini (așa cum scrie in Torah) doar pe un singur picior!

Gabriel Ben Meron

 

 

 

 

 

 

3 Comments

  • G. Litatczek commented on May 26, 2017 Reply

    O sinteza perfecta a realitatii din zona, pentru oricine. O fi ajuns la Trump ? 😕

  • gabriel ben meron commented on May 24, 2017 Reply

    O interesanta greseala in intzelegerea textului de mai sus! Nimeni nu a incercat in acele randuri sa dea un sfat presedintelui USA ci doar sa contribuie, cu umilele sale posibilitati, la dramul minim de informatii pe care orice nou venit pe scena Orientului Mijlociu trebuie sa le primeasca si sa le digere inainte de a porni la drum.
    Istoria trebuie invatzata si cum istoria e cea mai inexacta disciplina stiintifica, e important cine o scrie si din ce unghi sunt vazute datele istorice.
    Eu doar mi-am facut datoria de israelian sa ajut in directia care mi se pare mie cea mai corecta.
    GMB

  • Ivan Sipos commented on May 23, 2017 Reply

    E interesant cum din intimitatea unei locuintze personale se dau SFATURILE zemflemiste catre Presedinte US. Sigur oricine poate sa o faca. As vrea sa amintesc autorului ca in US, Presedintele are la dipozitzia sa Departamentul de Stat cu multe mii de diplomatzi de profesie si cu in sector de. cercetari si informatzii care au bugete de $ miliarde. In acest minister de externe sunt recrutatzi specialisti cu credentziale de la institutzii de vaza din US. In plus Presedintele are la dispozitzie CIA cu in budget de multe zeci de miliarde de $, DoD cu budgetul de $600+ miliarde si un sistem de informare cu tentacule in toata lumea. In plus NSA, Dept. of Commerce si US Treasury.
    Sunt convins ca @POTUS NU are suficente informatzii si va fi foarte fericit sI magulit sa asculte sfaturile unora care stiu tot fara surse- exceptat presa,prieteni, vecini sI bazarul.
    USA incearca de mult sa stinga focarul de tensiune arabo – Israelian.
    Nu stiu daca incercare LUI @POTUS va reusi sau nu, dar incercarea e salutara.
    Pacea e un deziderat care e necesar atit celor din zona cit si celor din afara ei. Orice incercare e salutara pentru cei ce vor pace si nu au visuri mesianice. Cinismul nu isi are loc in maratonul catre pace.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *