Tăcerea mieilor sau Cazul Halimi

A fost nevoie de un timp revoltător de lung pentru ca reacţia – pe care o aşteptam din partea proaspetei conduceri franceze – să  se facă auzită. Şi cine ştie, poate am fi aşteptat încă şi acum, dacă nu ar fi răsunat atât de puternic protestele familiei Halimi şi a câtorva  dintre intelectualii de frunte ai Hexagonului.

Sara Halimi a fost asasinată în ziua de 4 aprilie a acestui an, de un tânăr musulman, care recitând versete din Coran, a aruncat-o de la trei etaje înălţime, în timp ce biata femeie mai trăia. Era evreică, a semenea lui Ilan Halimi , mort în urma torturilor oribile pe care le-a suferit din partea răpitorilor săi, timp de trei luni.

Tăcerea oficială a fost întreruptă cu doar câteva zile în urmă, cu ocazia comemorării celor întâmplate la Vélodrome d’Hiver, locul de unde, evreii parizieni, au fost transportaţi la Auschwitz, în iulie 1942.

La această tristă festivitate, la care a fost prezent şi primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, Emmanuel Macron a spus: „În ciuda negărilor (suspectului) ,sistemul nostru judiciar trebuie să clarifice împrejurările morţii Sarei Halimi”. Macron s-a referit şi la îndelungata tăcere care i-a premers acestei declaraţii: „Am tăcut pentru că am refuzat să vedem”.

Bizara tăcere a conducătorilor Franţei care a urmat asasinării văduvei în vârstă de 65 de ani, este pusă sub semnul întrebării şi de către Carole Valentin, într-un articol apărut în Le Figaro: „Asasinarea Sarei Halimi trebuie interpretată ca un semn de alarmă care ne defineşte pe noi înşine. Acest gen de inerţie nu este demnă de poporul nostru, cetățeni ai Ţării Luminii, leagăn al valorilor universale, al drepturilor Omului, care nu poate fi un loc unde evreii sunt atacaţi şi ucişi”.

După cum ne aminteşte şi cotidianul Le Monde, nu este prima oară când o crimă bazată pe antisemitism reprezintă obiectul unor interpretări aflate în contrast vădit în cadrul dezbaterilor dintre sistemul penal, părţile civile şi responsabilii politici ai Republicii. Cel mai recent exemplu în acest sens ni-l oferă cazul publicat sub numele de „Creteil”. Este vorba de povestea unei perechi răpite în iarna lui 2014 (femeia a fost violată cu sălbăticie ) de către un grup de tineri, despre care presa a scris că „s-ar fi aflat în căutare de bani şi bijuterii”. După o serie de tergiversări inexplicabile, adevărul a ieşit la lumină, o circumstanță agravantă fiind adăugată la protocol: antisemitism.

Într-un material apărut în Huffington Post, întitulat ,,Numele ei era Sarah”, eseistul Jacques Tarnero scrie: „S-a lăsat o tăcere adâncă asupra acestui caz, petrecut în plină campanie electorală.”Tarnero este de părere că lipsa vreunei reacții din partea conducerii a fost cauzată de „teama de a nu face jocul” Frontului Naţional şi a celei care stă în fruntea grupării, furnizând argumente capabile să hrănească islamofobia.

Tăcerea conducerii franceze ,,stârnite” de cazul Sarei Halimi a fost aspru criticată şi de Frederique Ries ,parlamentar european care, într-unul din discursurile sale, a dezvăluit că suspectul pe nume  Kobili Traore, în al cărui jurnal medical nu au fost găsite nici un fel de referiri la boli sau tulburări mintale, a fost internat – după  comiterea crimei – într-o instituţie psihiatrică, tocmai în scopul de a se evita acuzaţii de genul „crimă motivată de ură”. Conform spuselor lui Ries, existau deja suficiente probe pentru a dovedi că suspectul luase viața Sarei Halimi, pentru simplul motiv că s-a născut evreică.

Tăcerea conducătorilor politici francezi a fost, în mod indiscutabil, însoţită şi (de ce nu?) justificată de o tăcere mediatică, condamnabilă și ea, care a  contribuit în acest caz la formarea unei imagini necorespunzătoare realităţii sau, în cel mai bun caz, lipsită de obiectivitate, o tendință deloc inofensivă sau izvorâtă din naivitate.

George Farkas

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Mirea ( Magyar ) Terezia commented on July 25, 2017 Reply

    FELICITARI D-LUI GEORGE FARKAS pt. acest articol exceptional, de actualitate, care trage un semnal de alarma asupra pericolului care-i pandeste pe evrei indiferent in ce tara traiesc..Puterile occidentale, mai marii Uniunii Europene -cunoscand ororile Holocaustului – ar trebui sa fie mai prudente cu “invitatiile lansate catre lumea araba !.” Mieii nu trebuie sa taca ! “

    • George Farkas commented on July 25, 2017 Reply

      Multumesc pentru randurile scrise din suflet!

  • klein ivan commented on July 22, 2017 Reply

    Bine scris . Intrebare : Halimi , coincidenta de nume ?

    • George Farka commented on July 25, 2017 Reply

      Da,o intamplare.Cohen,Levi,Halimi…

  • Dan P. Hartmann commented on July 20, 2017 Reply

    Un articol exceptional!
    Bravo, George.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *