Anglia figura  de multă vreme pe lista planurilor mele de călătorie, dar ea a fost „accelerată” de Brexit. Mă gândeam, și nu cred că am greșit foarte mult, la posibilitatea reintroducerii vizelor și chiar nu aveam nici un chef să stau la cozi pe la Consulatul britanic, acum când ne-am obișnuit să ”zburdăm” prin toată Europa numai cu buletinul. Poate nu va fi așa sau poate va fi peste vreo doi ani dar, din păcate, la mine fiecare an contează (Nu vă explic de ce, ghiciți). Așa că, aflând că numai în luna august se organizează excursii în Anglia sub diferite forme:Anglia, Scoția  – varianta aleasă de mine, Anglia, Scoția, Irlanda sau numai Londra, m-am înscris încă în noiembrie, la Târgul de turism și, sfidând natura și previziunile  – dacă  în zece luni se întâmplă ceva -, am plecat la drum.

Se pot scrie multe lucruri despre o astfel de călătorie care m-a dus în locuri minunate și interesante, despre care am crezut în tinerețe că nu le voi vedea niciodată  –  de pildă British Museum  –, dar ceea ce m-a urmărit tot timpul în aceste nouă zile, mai ales când am străbătut Anglia, au fost cărțile, lecturile mele legate de locurile vizitate. Nu este vorba de opere ale literaturii clasice engleze, toată lumea i-a citit pe Shakespeare (prima noastră oprire a fost Stratford upon Avon), Dickens, Bernard Shaw sau Glasworthy, ca să amintesc de câțiva, ci de cărțile că să zic așa ”personalizate”, care mi-au trezit amintiri, mi-au evocat copilăria, prima tinerețe sau maturitatea, chiar bătrânețea, deoarece pe unele dintre ele  continui să le recitesc…

Pussy Cat

Prima concluzie la care am ajuns a fost că pe undeva am crescut în centrul literaturii pentru copii și tineret de sorginte anglo-saxonă. La cinci ani – știu  că nu eram la școală – am luat câteva lecții de engleză, am învățat niște  poezii pentru copii, printre care cea despre Pussy Cat, pisicuța care, intrebată unde a fost,  răspunde că „la Londra, la regină”. Este ceea ce englezii numesc ”nursery rhyme„ , versuri populare pentru copii mici, descoperite sau „culese” în 1805. Le-am întâlnit într-un magazin la castelul Windsor, brodate pe un șorțuleț pentru copii. Normal că la Windsor, că acolo vine și regina. Windsorul, deși este trecut în programul excursiei drept „castel”,  pare mai degrabă o fortăreață cu turnuri și ziduri, ridicată pe o colină. Este un spațiu „utilizat”, regina își mai invită aici oaspeți la masă, de aceea, ceea ce se vizitează sunt sălile apartamentului regal.

Castelul Windsor

Exponatele sunt interesante, mai ales – ceea ce mi-a plăcut mie – colecția de porțelanuri de câteva sute de ani, multe fiind create și produse de faimoasele ateliere de porțelanuri engleze – Wegwood, Derby, Chelsea, Spode și altele. Englezii recunosc că originea porțelanului este China, de aceea de multe ori, pentru simplificarea lucrurilor, când vorbesc despre servicii de porțelan le numesc  china. Într-unul din romanele mele preferate pe care îl voi mai evoca aici,

Porţelan englezesc

Maurice Bannerman, un bogat om de afaceri englez-evreu, are o minunată colecție de porțelanuri englezești pe care o prezintă bucată cu bucată Minnei Heath, fiica lordului Upavon, în romanul „Rachel Rosing” de Howard Spring.Volumul întâi al cărții –”The Shabby Tiger” – , mi-a venit în minte când am trecut în fața clădirilor Primăriei din Manchester și ale hotelului Midland care au jucat un rol determinant în viața personajelor principale ale cărții. Am zărit și un tramvai pe care scria ”Didsbury”, marele cartier evreiesc al Manchesterului anilor 20 – cunoscut de localnici drept ”Ydsbury”. Nu știu dacă astăzi este în continuare locuit de evrei.

În perioada descrisă de romanul ”Shabby Tiger” exista o stratificare a evreilor în ”Didsbury”, în funcție de veniturile lor. Manchesterul a fost, după Liverpool, a treia localitate vizitată și, în afara romanelor pe care le-am menționat, mi-am amintit și de Friedrich Engels care a avut aici o fabrică de textile, cunoștea situația muncitorimii, mizeria în care trăiau familiile care-și trimiteau copiii la vârste foarte fragede la lucru și l-a inspirat în a scrie un ciclu de articole pe care le-a adunat în volumul „Condiția clasei muncitoare din Anglia”. Marx, la rândul său, cunoștea dificultățile muncitorilor din Anglia, probabil că a vizitat mai multe fabrici la Manchester înainte de a scrie ”Capitalul”, lectura mea obligatorie în anul întîi de facultate. Liverpool-ul, secole de-a rândul al doilea port după Londra, oraș asupra căruia și-a pus amprenta comerțul maritim, inclusiv cel cu sclavi, surprinzător, nu este pe malul mării, ci al estuarului râului Mersey.

Primăria din Manchaster

În secolul al XIX-lea a fost și un mare oraș industrial, dependent de bumbac, de aceea în timpul războiului de secesiune din SUA a fost de partea sudiștilor, având nevoie de bumbacul cultivat de sclavi. (În ”Pe aripile vântului”, Rhett Butler se îmbogățește, făcând contrabandă de bumbac în Anglia, trecând peste blocada maritimă a Nordului). Astăzi, fostele depozite s-au transformat în cluburi, restaurante, magazine, săli de teatru, chiar și clubul și centrul ”Beatles-ilor” se află într-un astfel de fost depozit. Nici în acest oraș nu mi-au lipsit amintirile…literare. O nuvelă a scriitoarei Iris Murdoch descrie uimirea unei familii englezești din Liverpool care se trezește cu un copil…negru. Cum mama, vrând să demonstreze că nu este rasistă,  avea un prieten negru, fără nici un fel de relații sexuale cu acesta (dar lumea bineînțeles nu o credea), marele semn de întrebare era de unde a apărut bebelușul colorat? Explicația a fost dată de o bunică bătrână care și-a amintit că bunica ei a fost căsătorită sau a trăit cu un fost sclav negru, adus din Africa la Liverpool.  Descendenții acestor negri, de-altfel și ai altora, veniți din fostele colonii engleze prin anii 50 când Marea Britanie a dat cetățenie tuturor locuitorilor din aceste țări, trăiesc azi peste tot în Anglia, integrați în societatea engleză.

Următorul popas a fost zona lacurilor, o regiune minunată, pitorească, dealuri, păduri, conace și vile sau căsuțe cochete… și multe lacuri, cel mai mare fiind Windermere, acest nume inspirându-l pe Oscar Wilde când a scris piesa ”Evantaiul lui lady Windermere” (fără nici o legătură cu lacul). Aici amintirile literare m-au năpădit din belșug. Ca valoare, firesc este să-i amintesc mai întâi pe ”poeții lacurilor” – Wordsworth, Coleridge și Southey – pe care i-am studiat la facultate. Probabil că am și citit din poeziile lor, știu că mă încânta încă pe-atunci ideea că au trăit într-o regiune atât de frumoasă, lângă un lac. (A fost una din dorințele mele, să locuiesc lângă o apă).

Apoi a fost cartea pe care am tradus-o, ”Feriga devine ruginie” (Kathleen Norris), a cărei întreagă acțiune se petrece în localitățile și locurile de plimbare, de excursie din regiune. (Nu cred că veți găsit cartea în vreo bibliotecă, în perioada începuturilor „noului capitalism”, când toți încercam să mai câștigăm niște bani, mulți tipografi au devenit editori de cărți și căutau scriitori la care nu mai era nevoie de drept de autor, Atunci am oferit această carte unei astfel de edituri, un roman de dragoste ușor, scris prin anii 1920, cred că traducerea nici măcar nu am semnat-o cu numele meu). Dar cea mai frumoasă amintire am avut-o pe malul lacului Windermere.

Într-un magazin cu suveniruri și nu de chicuri, m-a chemat din nou copilăria. Am constatat mai înainte că în multe locuri din Anglia, în aceste magazine de suveniruri care vindeau și cărți, se găseau lucrări a căror acțiune se petrecea chiar în acele locuri. Una din cărțile noastre preferate din copilărie – am folosit pluralul deoarece era și a fratelui meu, –  a fost romanul ”Rândunici și amazoane” (Swallows and Amazones) de Arthur Ransome. Nu l-am citit în engleză, pe-atunci cunoștințele mele erau foarte precare și nici nu știu dacă exista la librăria din Arad originalul, ci în ungurește.(Așa cum și cartea clasică din literatura  engleză pentru copii „Winnie the Pooh” – ”Ursulețul Winnie”, am citit-o în ungurește în traducerea cu totul inspirată a lui Frigyes Karinthy, unul din marii scriitori unguri din prima jumătate a secolului XX. Ungurii au tradus multă literatură pentru copii). Pe atunci nu știam că lacul și insulele descrise în carte, cu două echipe de adolescenți care aveau bărci cu pânze și se întreceau în diferite aventuri, sunt reale și se petrec chiar pe lacul Windermere și  pe insulele de-acolo. Am aflat acum când am zărit cartea pe raftul din magazinul cu suveniruri, pe care am și cumpărat-o pentru fratele meu. Am făcut și o plimbare pe lac și am încercat să-mi imaginez aventurile celor șase copii – patru ”rândunici” și două ”amazoane” și fericirea lor să aibă la dispoziție un spațiu atât de minunat în care să-și imagineze că se află pe mări și se confruntă cu pirații. (Căutând date legate de autor și roman, am descoperit că s-au făcut și mai multe filme, ultimul în 2016).

Au urmat apoi Scoția și Londra. Despre aceste două etape ale excursiei voi scrie în numărul următor. Sigur că nici aici nu lipsesc memorii literare –Walter Scott și Robert Burns în prima parte, iar la Londra  –  zeci de scriitori și cărți, dar ele sunt cunoscute și citite de multă lume, nu sunt dintre cele care sunt legate mai intim de mine. Am să scriu despre alte momente care m-au impresionat și care au făcut această călătorie-de neuitat.

Eva Galambos