Wilhelm Filderman, un lider necontestat al evreilor din România

În  preocuparea  lor  pentru  întocmirea  unei  istorii  a  evreilor  din  România  atât  liderii  comunitari  cât  şi  cercetătorii  scot  în  evidenţă   faptele  de  cultură  şi  civilizaţie  ale  unei  minorităţi  naţionale,   a  treia  ca  număr  la  finele  secolului  XIX  şi  a  patra  în  interbelic  cu  un  palmares  de  fapte  sociale – de   la  cele  economice  şi  până  la  cele  spirituale – pe  care  le  cuprind  într-o  evidenţiere a integrării  ca  şi  a  diversităţii  în  etnia  română. Personalităţile  etniei  sunt  evidenţiate   ca „item”  major  în  susţinerea  celor  de  mai  sus;ca  şi  contribuţiile  lor  şi  a  celorlalţi    în  patria  lor  română.

Avocatul  Wilhelm  Filderman  era  o  personalitate  emblematică  din  acest  punct  de  vedere,  fapt  pentru  care  omul  şi  opera  deţin  astăzi  un  loc  important  în  istoria  evreilor  din  România:  mai  ales  pentru  acţiunile  sale  salvatoare  a  coreligionarilor  în  anii  de  restrişte  şi  lupta  sa  pentru  emancipare  în  anii  de  modernizare  a  României. Prin  activitatea  şi  opera  sa  reprezintă  astăzi    un  construct  al  istoriei  evreilor  din  România  prilejuind  diferite  manifestări.

Astfel,  la  finele  lui  iulie  a  avut  loc  la  Templul  Coral  din  Bucureşti – o  distinsă  reprezentare  şi  participare – simpozionul  „135  de  ani  de  la  naşterea  dr.   W. Filderman, mare  personalitate  a  iudaismului  din  România  promotor  european  al  drepturilor  minorităţilor  naţionale”,  pentru  o  Românie  modernă  şi  democrată.  La  detalierea  importanţei  şi  meritelor  acestei  personalităţi,  născută  în  1882  într-o  familie   de  bucureşteni  de  condiţie  modestă,  dar  care  dovedeşte  încă  din  timpul  studiilor  liceale    aptitudini  deosebite, iar  după  specializarea   în  drept  la  Universitatea  din  Paris obţine  un  doctorat  cu  o  teză  privind  succesiunea  în  dreptul  comparat,  publicat  în  1909.   La  vârsta  de  27  de  ani,  revine  în  ţară  şi  se  cuprinde  într-o  activitate  socială  tumultuoasă. Debutul  publicistic    şi-l  făcuse    cu  mult  timp  înainte:  la  vârsta  de  19  ani  publicase  sub  pseudonimul  Vişan  „Lecţiuni  de  agricultură  practică,  cu  165  de  gravuri  intuitive”  remarcată  de  Spiru  Haret  pe  atunci  ministru  al  Instrucţiunii  Publice,  iar  în  1910  a  publicat  în ”Bulletin  de  législation  comparée”  studiul ”De  l’unification  des  lois  et  d’une  union  législative  en  matier  des  proces  entre  étrangers ”.

Revenit  în  ţară,  obţine  cetăţenia  după  mari  stăruinţe  şi  începe  o  strălucită  carieră  de avocat.  Aderă la organizaţia Uniunea Evreilor Pământeni (UEP), condusă de avocatul Adolf Stern este ales în Comitetul Central al acesteia în 1913 iar imediat după război, ca preşedinte.

Participă în campania din 1913  şi în marele Război din 1916 -1919, remarcându-se prin virtuţi manageriale deosebite pentru care a primit şi graduri militare mai puţin obişnuite pentru evrei. Dar afirmarea hotărâtoare  se produce după 1918 când obţine încetăţenirea evreilor din Vechiul Regat şi se zbate pentru apărarea şi menţinerea drepturilor obţinute.

Rolul lui Wilhelm Filderman în timpul Conferinţei de Pace de la Versailles, ca membru activ la lucrările Comitetului Mondial al Delegaţiilor Evreieşti, a constat într-o contribuţie apreciată la redactarea unui document  esenţial cu privire la drepturile  minorităţilor. Aici a fost cunoscut şi apreciat la superlativ de marii reprezentanţi ai evreimii occidentale, în primul rând americane: de unde şi promovarea sa ulterioară la vârful unor organisme ale evreimii mondiale, în context românesc, ca „Joint Distribution Committee, Jewish Agency, copreşedinte în Comitetul Ucrainean al Refugiaţilor.

În privinţa unor organisme comunitare  evreieşti (de la UCE, CEB, şi până la FUCE), de asistenţă, cultură, ş. a.  numărul lor a fost impresionant, în frunte cu preşedinţia sa la Uniunea Evreilor Români,  la Consiliul Central, înfiinţat în 1936.  În anii celui de-al doilea război mondial împreună cu şef rabinul Al. Şafran, A. L.  Zissu, M. Benvenisti, Schwefelberg I. Froimescu a condus Sfatul Clandestin Evreiesc care coordona acţiunile de apărare şi ajutorare a coreligionarilor, mai ales a celor deportaţi în Transnistria. Acţiunea de prevenire a unei „soluţii finale” pentru întreaga evreime din România din august 1942 a fost actul cel mai palpabil al rezistenţei organizate,prin mobilizarea unor personalităţi democrate din România  în frunte cu regina mamă Elena.

Pentru că s-a opus impunerii impozitului de 4 miliarde lei populaţiei evreieşti şi aşa sărăcită prin legile de romînizare, conducătorul statului a ordonat personal deportarea lui în Transnistria. Ce-i drept ,după trei luni a revenit în ţară. (1943 mai-august).

Wilhelm Filderman a jucat un anumit rol şi în mişcarea clandestină din preajma actului de la 23 august 1944, precum şi în organizarea evreimii imediat după producerea acestuia .

După război şi-a reluat funcţiile  în cadrul FUCE, constituind Consiliul General Evreiesc al cărui preşedinte a fost. A continuat să fie reprezentant al JDC şi Jewish Agency: lider comunitar încă aproape trei ani,  s-a aflat la conducerea acestora  în răspărul atacurilor la care a fost supus din partea comuniştilor.  După o scurtă arestare în 1945, a fost atacat din ce în ce mai mult de către presa comunistă şi a devenit ţinta hărţuielilor  CDE-iştilor fideli regimului.  A suferit presiuni şi din partea unor reprezentanţi  sovietici din Comisia de Control. După 1946 activitatea sa este din ce în ce mai limitată.  Sub valul de ameninţări şi o nouă arestare s-a hotărât să părăsească clandestin România ceea ce a izbutit în martie 1948.

Despre această evaziune am prezentat şi eu o comunicare la simpozionul amintit pentru a ilustra ferocitatea unor reacţii.  Până şi în parlamentul ţării  un fruntaş comunist ca Vasile Luca pornind de la cazul Filderman i-a acuzat pe evrei că sunt speculanţi, evazionişti, trec averea lor peste graniţele ţării şi ei înşişi sunt fugari. Aceste acuzaţii  „au stărnit în Adunarea Naţională aplauze entuziaste, acoperite din timp în timp de strigăte:”Filderman, Şafran, Max Auschnitt”.

Prima semnalare a Serviciului Special de Informaţii cu privire la „evaziunea” reputatului lider evreu era datată 15 martie 1948 în termenii: ”Willi Filderman, împreună cu soţia sa şi o prietenă, Sorica Dana, au părăsit ţara clandestin , în noaptea de 12 martie 1948,  cu un camion de evrei sovietici.  În cercurile evreieşti se discută că el ar fi plecat prin intermediul unui ofiţer sovietic, care îi procurase o uniformă de ofiţer sovietic, iar cu concursul altor ofiţeri sovietici evrei, care l-au transportat în camion, a reuşit să iasă din ţară, îndreptându-se spre Ungaria,  iar de acolo spre Paris,  unde se găseşte şi actualmente la hotel Windsor. Insinuarea cu camionul sovietic este chipurile preluată din surse evreieşti pentru a nu atârna o asemenea gogoriţă de gâtul securiştilor  informatori.

Dintr-o violare a sediului Legaţiei Britanice din Bucureşti, capturând arhiva fostului consul Antonin Kendall, pe baza căreia i s-au adus lui W. F.  cele mai aspre acuzaţii de spionaj şi colaborare cu regimul Antonescu,  se reproduce o sinteză a Securităţii  printre care  se menţionează că :” În dosarul din 24 septembrie 1948 apar următoarele: Într-o telegramă adresată  de Adrian Holman, fost ministru britanic la Bucureşti, către Foreign Office,  acesta  discutând despre anumite informaţii culese de Kendall pomeneşte de confidenţele strict secrete  făcute lui Kendall de către Filderman, în legătură cu acţiunea de intimidare la care a fost supus de către maiorul Levy din Comisia Aliată de Control, secţia sovietică ,  pentru a-l decide să se alăture Comitetului Democratic Evreiesc. Aceeaşi presiune a fost exercitată şi asupra rabinului Şafran.  De asemenea din acest document reiese complicitatea lui Holman la plecarea ilegală a lui Filderman din ţară: acesta a depus două paşapoarte româneşti la Legaţia Britanică din Bucureşti, care apoi au fost expediate cu valiza diplomatică la Budapesta, iar Filderman a plecat din ţară ilegal pentru a nu fi arestat la graniţă”. La 15 august 1950 s-a pus în circulaţie o variantă,  potrivit căreia: ”Împreună cu soţia secretarul său Solomon Gruber şi Coriolan Gherman, W. Filderman fuge din ţară în 1947 (de fapt la 12 martie 1948 n. n.), ajungând la Viena unde s-a dus la spitalul Rotschild ,sediul Joint-ului.  De aici, au fost recomandaţi la un hotel din apropiere,  după ce au căpătat legitimaţii tip Joint, pentru tot grupul. A doua zi,  Jacobson ,  directorul Jointului, căruia Filderman i-a telefonat, i-a adus 5000 schillings.  În timpul călătoriei, atât la Budapesta, cât şi la Viena, s-a interesat la legaţiile respective  engleze  dacă i-au sosit actele şi bagajele ce le-a predat la Bucureşti. . .  Din cele relatate de Coriolan Gherman, rezultă că acesta intenţionează să plece în America şi are misiunea să arate că evreii nu sunt sinceri comunişti şi nici contra puterilor occidentale. . . El s-a adresat Jointului din Viena să ceară vize pentru Paris, pentru grupul său.  Apobarea a sosit peste câteva zile”.

La 18 ianuarie 1949, Securitatea constată că W. F. ”Se află actualmente la Aix-les-Bains, unde urmează un tratament. ”

Pentru a nu intra în amănunte nu comentez aceste documente ale Siguranţei şi Securităţii, comentate copios în presa de partid până la un nivel de ridicol asociind „fuga” lui Filderman cu o încercare de „ fugă” din ţară a grupului naţional-ţărănist şi cu regretul că plecarea lui Filderman nu a putut fi depistată la timpul oportun pentru a traduce  în practică  condamnarea spectaculoasă la 25 de ani de temniţă dată  lui,  până la urmă, în contumacie. Prin această condamnare W. F.  n-a mai putut reveni până la decesul său într-o Românie intrată sub comunism ,  dictatură şi anti-sionism, nerecunoscut de Dej nici chiar în anii când victimele sioniste pătimeau nu chiar în închisori,  ci şi prin status quoului lor de paria pe tot timpul regimului comunist.

Filderman s-a simţit român şi a dorit ca ţara să fie prosperă prin democratizarea ei şi inhibarea forţelor fascizante și  întrevedea o integrare relativ calmă a evreului în naţiunea română.  Dar logica lui Filderman nu era compatibilă nici cu gândirea lui Cuza şi Codreanu, nu se potrivea cu simţămintele anti-eveieşti ale lui Antonescu. Dar speranţele lui puse în democraţia adusă de sovietici au fost total spulberate încă din prima clipă. W. F.  scria în prefaţa memoriilor sale: ”Intreaga mea existenţă a oscilat ca un pendul între a mă pune în slujba poporului meu şi a ţării în care m-am născut.  Voi căuta să lupt până la ultima mea suflare de viaţă pentru a-i scoate pe români din servitutea comunistă  şi pentru ca ei să-şi redobândească independenţa şi drepturile indispensabile în viaţa unui popor. ”

În legătură cu personalitatea istorică a lui W. Filderman şi a altor lideri evrei de această dimensiune este firesc să se pună problema locului şi rolului lor nu doar în istoria minorităţii evreieşti, ci şi în istoria României. Răsfoind câteva din marile lucrări ale istoriei naţionale chiar dacă W. F. este amintit în câteva fraze iar alţi lideri evrei nici măcar menţionaţi ar fi de reflectat în ce măsură unei minorităţi ca cea evreiască i se oferă prilejul de a fi cunoscută atât în integrarea ei în civilizaţia şi cultura românească, cât şi în diversitatea ei etnică.  Or, W. F. a produs lucrări  precum „Adevărul în problema evreiască în lumina textelor religioase şi datelor statistice”, realizând o sinteză de înaltă obiectivitate în acest sens. W. F.  s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni analişti ai locului şi rolului evreimii române în economie cultură şi trendul modernizării ţării, fapt recunoscut de numeroşi cunoscători ai fenomenului românesc.  Dar, în acelaşi timp, a fost un perseverent observator al negativităţii sociale din manifestările  xenofobe  duse până la cote fascizante în a doua parte a deceniului patru când după guvernarea Goga-Cuza, dictatura regală şi guvernarea legionar-antonesciană  evreimea fusese scoasă din toate drepturile ei dobândite în deceniul trei.

O lucrare recent tradusă  în limba română „Wilhelm Filderman Memorii et comp Jurnal, volumul I 1900-1940, Jean Ancel (editor). Traducere din limba engleză Nicolae Drăguşin, (Editura Hasefer- Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”), reprezintă aproape o enciclopedie cu exemplificările cele mai concrete a manifestărilor de ostilitate faţă de  evrei în deceniul patru al secolului 20. Al doilea volum al acestei enciclopedii, aflat în curs de traducere, se referă la perioada  regimului Antonescu. Cele relatate în cele două volume  dezvăluie o experienţă tristă din istoria României pe întinderea ei totalitară.

În anii de după 1989 am dezbătut în emisiuni de televiziune cu câţiva fruntaşi negaţionişti care negau fenomenul antisemit în România şi susţineau fără  să fi cunoscut  aceste texte că Filderman neagă  existenţa antisemitismului în România. Mă întreb dacă la lectura acestor volume îşi vor schimba părerile lor negaţioniste debitate chiar şi în volume apărute recent. Dar despre memoriile lui Filderman Îmi propun să mă ocup înr-un articol viitor.

  1. F. a studiat legi şi chestiuni de natură juridică, a adunat fapte despre orice problemă care îi afecta pe evrei şi a strâns informaţii  despre liderii români, opiniile lor din trecut şi prezent,  legăturile lor sociale şi tot ce putea preveni „răul”, după cum spunea el neîncetata tendinţă de a persecuta pe evrei. A acţionat într-o ţară care opunea lideri democraţi conducătorilor mişcării antisemite şi înrăiau mii de tineri înfierbântaţi care atacau şi omorau evrei şi care, privindu-l pe Filderman ca pe însuşi simbolul detestaţilor evrei,  i-au invadat de câteva ori locuinţa în intenţia de a-l ucide.

Memoriile lui W. F. reprezintă cea mai completă listă a agresiunilor asupra evreilor,  a calomniilor şi răzmeriţelor, a asasinatelor şi atacurilor, a propagandei  şi a aplicării ei pe teren, a apelurilor la excluderea evreilor, a secităţii voite a unor autorităţi şi chiar a încurajării minciunilor şi promisiunilor goale, a refuzului din deceniul patru de a se ocupa serios de mişcarea totalitară şi de membri acesteia ,  a reticenţei cercurilor democratice de a vorbi deschis  despre agitatori  în sprijinul minoritarilor evreieşti.

  1. F. a deosebit continuu, însă, poporul român în ansamblu şi antisemiţii  care au ajuns la putere la finele deceniului patru şi apoi în primii patru ani ai deceniului cinci. Cei care au răspândit iudeo-fobia şi care pretindeau măsuri împotriva evreilor  erau în viziunea lui W. F.  presa oficială , instigatorii şovini ,  antisemiţii de profesie , funcţionarii şi studenţii venali, presa reacţionară, birocraţia guvernamentală cu ai săi mici şi mari inchizitori. Argumentul forte a lui Filderman în combaterea antisemitismului a fost demonstrarea faptului că acest curent, această politică este tot atât de dăunătoare românilor ca şi evreilor.

Hary Culer

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *