Gusturi de vacanță

A plouat toată noaptea tare și apăsat, cu tunete și fulgere. Prilej să exersez cea mai recentă descoperire în materie de cuvinte: chrysalism, sentimentul de liniște amniotică avut atunci când ești în casă la adăpost pe timp de furtună.  Să-l iau, să-l mestec, să-l rostogolesc, să-l repet în gând de nenumărate ori, așa cum fac cu orice cuvânt nou care mă vrăjește.

Umblu de colo-colo atentă să nu trezesc pe nimeni și m-așez sub geamul deschis, cu obloanele întredeschise. Răcoarea-mi cade bine după atâtea zile de arșiță, la fel și stropii de ploaie care-și fac loc printre șipcile subțiri.

Dimineața însă mi-au ajuns și liniștea amniotică și furtuna, vreau soare și căldură.

Nu-i prima oară când mă urc în mașină și pornesc fără țintă, hotărâtă să scap de ploaie. Iarba e udă și mi-e frig în sandale. Degeaba-mi chircesc degetele, nu mi se face mai cald. Era poate mai bine dacă-mi luam bocancii. Dar asta m-ar întârzia și n-am chef să mă întorc în casă.

Lângă gard, câteva frăguțe scăpate de coasa amețită de căldură și de bere a lui Joska. Le culeg și dau să mă-ntorc în casă, să le împart. Un impuls egoist însă mă face să mă răzgândesc și să mi le-ndes pe toate în gură. Îmi place să le zdrobesc de cerul gurii ca într-un ritual de despărțire. Sunt ultimele de anu’ ăsta. Mi-a zis și Jóska ieri, îndemnându-mă să le culeg pe toate.

Apoi un sat uitat de lume, prin care am tot trecut dar în care nu m-am oprit niciodată până acum. Mă îmbie cu soare, ulițe întortocheate și o biserică veche ascunsă după un vârf de deal. Liniște perfectă. Doar noi o deranjăm cu sporovăiala noastră. Cu sutele de întrebări și cu răspunsurile mele ușor aeriene. Sunt adusă la ordine din când în când: mami, iar ești cu capul în nori.

Sunt, recunosc. Sau cu capul între crengile unui pom plin de mere timpurii de vară. Rup unul, mușc, îi fac semne să culeagă. Merele astea au gust de copilărie. Ripostează prompt. E la vârsta la care le știe pe toate mai bine, devine protector și mă tratează ca pe o fetiță naivă. Nu au gust de copilărie, au gust de tabără. Să fie și de tabără, e bine oricum. Sunt împăciuitoare, răbdătoare, adevărata Zână a vacanțelor reușite.

Urcăm dealul mai departe, eu tac sau mormăi aprobator, el vorbește neîntrerupt. Întreabă, răspunde, spune, știe.

O livadă imensă de meri tineri, bătrâni, răsuciți, cuprinși de mușchi și de licheni. Sus de tot, un leagăn suspendat între doi pini înalți.  Și soare blând, cald. Câini care se aud lătrând în depărtare. Și mere care atârnă peste tot în copaci. Nimeresc unul pădureț și mi se face gura pungă. De parcă aș lua startul pentru o poză de profil pe Facebook și mă antrenez pentru un duck face reușit. Încă un gust de arhivat pe ziua de azi. Gust de pădure și de pământ și de umezeală.

N-am vreme de inventarieri îndelungate. Sunt chemată, strigată, provocată. Mami, te credeam mai aventuroasă, hai sus pe hintă.

O hintă care mă face să pierd contactul cu solul și cu aerul meu de adult condescendent. Care-mi duce stomacul în gât și gândul la saltul ritualic pe Podul de la Agigea în Dacia albă a lui tata. Tot printre amintiri mă-nvârt, la care adaug gusturile zilei ăsteia de vară.

Oricum, n-am vreme de prea multă reverie. Sunt oprită din zbor. Gata, te-ai dat destul, e rândul meu. Nu uita că eu sunt copilul.

Și ne tot jucăm inversând roluri și acumulând gusturi și mirosuri pentru mai târziu. Pentru când o să vină toamna și o să ne refugiem în ziua asta de iulie cu soare, iarbă udă, frăguțe și mere pădurețe.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

2 Comments

  • Eva galambos commented on August 25, 2017 Reply

    Foarte frumoasa si poetica. Si eu ma simteam acolo.

    • klein ivan commented on August 25, 2017 Reply

      comentariu la comentariu : bine exprimat .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *