Din păcate, ziarul nu a publicat și Scrisoarea deschisă, pentru ca cititorii să vadă ce conținea ea și la ce se referă răspunsul. Revista Jurnalul Săptămânii neavând, deocamdată, o versiune electronică, putem publica doar o imagine a articolului, ceea ce și facem.
Andrea Ghiță
Opiniile exprimate în textele publicate nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.
Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.
3 Comments
Tiberiu Georgescu commented on October 10, 2017 Reply
Tiberiu Georgescu commented on October 9, 2017 Reply
Stimata doamna Ghita,
Intr-o zi ca asta-9 oct. ziua holocaustului in Romania-gandurile ma poarta inapoi cu decenii cand, copil fiindI(n.1933-am fost martorul unor ticalosii la care au fost supusii evrei, buni prieteni ai tatalui meu,fireste si ai mei.
Despre lagarele naziste am citit multe iar pe unul dintre ele l-am si vizitat.De acea vizita am o amintire cumplita;era in 1981, impreuna cu sotia mea, intr-un grup ONT am parasit Weimar-ul indreptandu-ne catre Buchenwald.La intrare, in fata portii metalice -n-am sa uit acel “Arbeit macht frei” -ne primeste un militar Deschide masiva poarta,intram iar in urma noastra milkitarul inchide poarta cu un zgomot pe care-l am si acum in memorie si o incuie.
In acel moment am avut o tresarire:daca totul este o farsa,daca totusi ‘se mai lucreaza’, daca suntem niste cobai d buna voie care am si platit intarea pentru…Ei bine,am mers ca un automat peste tot unde ne-a condus ghidul,obsedat de gandurile astea.Mi-am zis, bine ca nevasta-mea nu a intrat.am asteptat clipa iesirii din lagar, care mi s-a parut o vesnicie.Ore intrregi in autocar nimeni nu a scos o vorba;abia dupa amiaza am marturisit unui coleg de grup gandurile care m-au framantat la inchiderea portii;am aflat de la acel domn ca majoritatea din grup au trait groaza acelor clipe de la intrare..Greu imi vine sa-mi inchipui ce a fost in inimile celor care intrasera pt. totdeauna pe poarta lagarului.
Sa dea Dumnezeu ca asemenea “asezaminte” sa nu mai apara niciodata.
Despre ce s-a intamplat cu unii colegi de facultate in 1959 cand au vrut sa emigreze, cu alta ocazie.
Multumesc pentru comentariu.
Dores să fac, totuși, o corectură, domnule Georgescu: Pe poarta lagărului de la Buchenwald (unde au fost deținuți tatăl și unchiul meu) scrie Jedem das Seine. Arbeit macht frei scrie pe poarta lagărului de la Auschwitz.
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
Andrea Ghiță
3 Comments
Aveti dreptate.Uneori memoria imi joaca feste.Scuze..
Stimata doamna Ghita,
Intr-o zi ca asta-9 oct. ziua holocaustului in Romania-gandurile ma poarta inapoi cu decenii cand, copil fiindI(n.1933-am fost martorul unor ticalosii la care au fost supusii evrei, buni prieteni ai tatalui meu,fireste si ai mei.
Despre lagarele naziste am citit multe iar pe unul dintre ele l-am si vizitat.De acea vizita am o amintire cumplita;era in 1981, impreuna cu sotia mea, intr-un grup ONT am parasit Weimar-ul indreptandu-ne catre Buchenwald.La intrare, in fata portii metalice -n-am sa uit acel “Arbeit macht frei” -ne primeste un militar Deschide masiva poarta,intram iar in urma noastra milkitarul inchide poarta cu un zgomot pe care-l am si acum in memorie si o incuie.
In acel moment am avut o tresarire:daca totul este o farsa,daca totusi ‘se mai lucreaza’, daca suntem niste cobai d buna voie care am si platit intarea pentru…Ei bine,am mers ca un automat peste tot unde ne-a condus ghidul,obsedat de gandurile astea.Mi-am zis, bine ca nevasta-mea nu a intrat.am asteptat clipa iesirii din lagar, care mi s-a parut o vesnicie.Ore intrregi in autocar nimeni nu a scos o vorba;abia dupa amiaza am marturisit unui coleg de grup gandurile care m-au framantat la inchiderea portii;am aflat de la acel domn ca majoritatea din grup au trait groaza acelor clipe de la intrare..Greu imi vine sa-mi inchipui ce a fost in inimile celor care intrasera pt. totdeauna pe poarta lagarului.
Sa dea Dumnezeu ca asemenea “asezaminte” sa nu mai apara niciodata.
Despre ce s-a intamplat cu unii colegi de facultate in 1959 cand au vrut sa emigreze, cu alta ocazie.
Un gand bun de la Tiberiu Georgescu.
Multumesc pentru comentariu.
Dores să fac, totuși, o corectură, domnule Georgescu: Pe poarta lagărului de la Buchenwald (unde au fost deținuți tatăl și unchiul meu) scrie Jedem das Seine. Arbeit macht frei scrie pe poarta lagărului de la Auschwitz.