Situaţia de tip kibli

„Iată o situaţie de tip kibli”- spunea tata atunci când în familia noastră trebuia să se ia foarte repede o hotărâre importantă, poate chiar esenţială, iar opţiunea nu era limpede. Cuvântul maghiar kibli, preluat din limba germană (kübel) – ca de altfel multe din denumirile vaselor şi ustensilelor de bucătărie – înseamnă găleată, iar situaţia căreia îi este ataşat în istoria familiei noastre s-a petrecut la Buchenwald, în primăvara lui 1945.

După evacuarea din lagărul de la Auschwitz, în 18 ianuarie 1945, tatăl meu, Imre Székely, a fost dus într-un marş forţat, „al morţii”, până la Breslau (episodul este descris în volumul de mărturii publicat de Daniel Lőwy, Sárga csillag, Kolozsváron, Editura Koinonia, Cluj, 2017). Deţinuţii care scăpaseră cu viaţă din această încercare cumplită au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă, descoperite (vezi articolul Părinţii mei în ianuarie 1945 https://baabel.ro/2015/01/andrea-ghita-parintii-mei-in-ianuarie-1945/ ).

Tata a călătorit pe ger şi pe viscol, înfometat şi rebegit de frig. Era îmbrăcat doar în zeghea de häftling. Mai avusese şi o fâşie de pătură roasă până la urzeală, dar la un moment dat vântul puternic i-a smuls-o din mână… La începutul călătoriei fiecărui deţinut i se distribuise o jumătate de pâine neagră, de lagăr. Tata şi-a împărţit-o, ca să-i ajungă mai multe zile…Deşi habar nu avea cât avea să dureze călătoria…

Boris Tazliczky – Deţinuţi la Buchenwald

După şapte zile trenul a ajuns la destinaţie: lagărul de la Buchenwald. Aici tata l-a reîntâlnit pe Laci, fratele său mai mic cu şapte ani, de care fusese despărţit la Auschwitz, cu luni în urmă, şi nu ştia ce soartă a avut.

Norocoşi să se fi regăsit, Imi şi Laci făceau tot posibilul să rămână împreună şi să supravieţuiască până la sfârşitul războiului care – potrivit tuturor semnelor – nu avea să mai întârzie mult.

În aprilie 1945, odată cu apropierea frontului, a început evacuarea lagărului de la Buchenwald. Deţinuţii erau încolonaţi şi trimişi către interiorul Germaniei, în  marşuri forţate. Tata care supravieţuise unui astfel de marş, cu câteva luni în urmă, se străduia să evite orice posibilitate de a fi inclus în vreun „transport”, ceea ce era aproape imposibil, pentru că toţi deţinuţii, cât de cât valizi, urmau să fie scoşi din lagăr.

Pentru scurt timp tata şi fratele său au reuşit să se ferească, dar până la urmă, într-o zi tot au fost luaţi, număraţi şi inchişi într-o baracă, urmând să fie evacuaţi. După cum stăteau lucrurile nu exista nici o cale de scăpare… Dar a venit ora prânzului şi uşile barăcii s-au deschis, atât cât să intre deţinuţii însărcinaţi cu distribuirea hranei, care aduseseră aşa numitele kibli sau găleţile cu supă chioară.

Boris Tazlicky: Deţinuţi la Buchenwald

În baracă domnea neliniştea. Majoritatea celor închişi acolo bănuiau ce-i aşteaptă şi căutau un mijloc de evadare. Unii dintre ei, cei mai descurcăreţi, au pus mâna rapid, pe câte un kibli golit şi au ieşit, dându-se drept cei veniţi cu împărţirea mâncării. Tata şi Laci ar fi putut face la fel, dar li se părea incorect să înşface un kibli şi să plece cu el din baracă. La un moment dat au început vociferările häftlingilor care veniseră cu kibli şi se treziseră fără el, rămaşi în baracă, riscând să împărtăşească soarta celor destinaţi evacuării. În harababura creată, într-o fracţiune de secundă, tata l-a luat de mână pe Laci şi s-a îndreptat cu paşi hotărâţi către gardianul de la uşa barăcii, explicând răspicat şi gesticulând convingător, că ei doi se numără printre păcăliţii cărora li se furase kibli şi acum au rămas închişi în baracă. Gardianul i-a crezut şi le-a dat drumul afară.

Peste câteva zile, la 11 aprilie 1945, lagărul de la Buchenwald s-a eliberat. Cine poate şti dacă cei doi fraţi, după aproape un an de detenţie în lagărele naziste,  ar mai fi avut puterea să supravieţuiască unui chinuitor marş al morţii? Mai târziu avea să se afle că în aceste marşuri forţate de evacuare a lagărului de la Buchenwald, au pierit circa 25.000 de deţinuţi.

Tata şi fratele său, Laci, au scăpat pentru că au reuşit să intuiască fărâma de şansă şi să se folosească de ea. Această conjunctură era pomenită, la noi în familie, drept „situaţia de tip kibli”.

Din discuţiile şi interviurile cu supravieţuitorii Holocaustului am aflat că norocul a jucat un rol decisiv în rămânerea lor în viaţă şi că, practic, toţi trecuseră printr-una sau mai multe “situaţii de tip kibli”.

(ilustraţie Boris Tazlitzky – Desene mărturii, de la Buchenwald

http://boris-taslitzky.fr/anglais/dessins/temoignages/dessins-temoignages.htm)

Andrea Ghiţă

5 Comments

  • paula craciun commented on November 6, 2017 Reply

    Gandirea inteligenta si rapida i-a ajutat pe cei doi frati sa foloseasca situatia in favoarea lor si deci sa fie norocosi. Norocul si-l face si omul cu mana lui. De multe ori norocul trece pe langa noi fara sa-l intuim.

  • klein ivan commented on October 28, 2017 Reply

    In anii 70′ – 80′ am avut un vecin , Jager Simon ( pensionar , fost contabbil sef la Uzina Grivita Rosie ) .El imi povestea cum a supravietuit razboiului – Intr-o zi germanii i-au intrebat cine a mai lucrat intr-o fabrica de zahar. El s-a prezentat impreuna cu altii care exceptind un inginer cu experirienta in domeniu , s-au prezentat intuind situatia de ” kibli ” , ei neavind practic idee ce inseamna o fabrica de zahar ( de care nemtii au avut nevoie pe toata durata razboiului , si de oameni desigur ) ..K.I./N.Y.

  • PLUGARU VALER GHEORGHE commented on October 26, 2017 Reply

    Nu ati exprimat o eventuala oda a norocului, cred eu, ci ati ilustrat un mod de gandire bazat pe corectitudine, energie, hotarare si speranta care trebue sa existe, ca un far, la fiecare dintre noi in orice imprejurare.
    Multe multumiri pentru a fi dezvaluit o astfel de pilda.

  • Ioana Nitescu commented on October 26, 2017 Reply

    Ce frumos, Andreea ! Important este sa “spui mai departe”. Si tu faci asta din radacinile tale, din educatia ta, din profesia ta si din iubirea ta pentru adevar.

  • Ivan Lungu - Haifa commented on October 26, 2017 Reply

    Interesant articol. Multumesc in orice caz. Cred ca e nevoie de cat mai multe de acest gen.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *