Uimiri de octombrie

Şi azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia  aveam timp să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul. În consecinţă am făcut stânga împrejur direcţia antreu, când – într-o clipă e neatenţie – am aruncat o privire pe geam şi am rămas înmărmurită de vâlvătaia arămie care cuprinsese copacii de pe coama dealului Hoia.

Se întomnase şi eu nici nu băgasem de seamă, ocupată să captez cu o secundă mai devreme ştirile proaste (se ştie că o ştire bună nu e ştire) şi veştile alarmante din mai toate domeniile, ca şi cum aflându-le din timp, le-aş fi putea contracara sau m-aş putea proteja mai bine împotriva realităţii deprimante. N-am sesizat semnele mărunte precum foşnetul primelor frunze îngălbenite sau răpăitul nucilor doborâte cu osârdie de copiii din vecini…Ba pe acestea din urmă le-am auzit şi, pentru o clipă, mi-am dorit să sparg şi eu câteva nuci bondoace şi apoi să descojesc cu unghiile pieliţa iodată a miezului cu atât mai alb cu cât e mai crud…Dar nu credeam că toamna va sosi aşa degrabă. Voiam s-o aştept cum se cuvine, să am răgazul să-i admir fiecare nuanţă de la galbenul pal, până la ruginiul întunecat, să savurez aroma şi să mângâi puful gutuilor, să dezghioc castanele lucioase rostogolite pe aleile parcului, ca pe vremea adolescenţei, a tinereţii, a maturităţii… Ca anul trecut…

De o vreme încoace alerg şi mă agit, rezonez la toate mesajele care mă bombardează din eter şi din spaţiul virtual, confirmându-mi din ce în ce mai des că lumea e plină de încrâncenare, de lăcomie şi de minciună. Am devenit dependentă de informaţie, stau cu ochii pironiţi pe ecranele de tot felul, cu urechile ciulite la vocile crainicilor şi degetele lipite de tastatură.

S-a întomnat şi nu am băgat de seamă … poate pentru că toamna se cuibărise deja în mine.

Andrea Ghiţă

One Comment

  • Ioana Nitescu commented on October 26, 2017 Reply

    Pentru ca ti-ai facut “mea culpa”….. toamna te imbratiseaza cu multa culoare !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *