Citind din Vechiul Testament.

Acum câțiva ani a apărut, cuprinzând traduceri din ebraică, aramaică și greacă veche, cartea întitulată „Cele mai frumoase povestiri din Biblie. Primul legământ”. În cele ce urmează doresc să reamintesc trei povestiri din Pentateuh-Geneza care narează cele mai mari nedreptăți aduse Omului.

Masaccio: Alungarea din Rai

  1. Căderea Omului, alungarea din rai a lui Adam și Eva (Geneza 3)

Adam și Eva duceau o viață lipsită de griji și de trudă în grădina Edenului. Se hrăneau în voie din toate roadele îmbelșugate ale raiului. Trebuiau să respecte o singură interdicție, aceea de a nu a gusta din fructele a doi arbori, acela al „Cunoașterii binelui și al răului” și din acela al „Vieții”. Tentația de a gusta din aceștia era însă mare și, la îndemnul Șarpelui, cei doi au mâncat un fruct din Pomul Cunoașterii. Imediat a urmat consecința faptei comise: cei doi au fost goniți din rai și condamnați să-și continue traiul muncind cu greu pământul,  smulgându-i roadele cu sudoarea frunții și născându-și în dureri copiii.

A fost o pedeapsă sau o binefacere ?

Cei doi oameni erau amândoi goi și nu le era rușine, duceau în rai o viață asemănătoare celorlalte viețuitoare. Primul act de cunoaștere după ce au mâncat din mărul oprit a fost recunoașterea goliciunii lor și confecționarea unei îmbrăcăminți, despărțindu-se astfel de restul ființelor. A urmat șirul triumfal al cunoașterii, Omul pătrunzând din ce mai adânc în misterul Universului. Este adevărat, omul nu a învins moartea, doar nu mâncase și din fructul pomului vieții

Notă. A mai fost pedepsit cineva ca urmare a neascultării: este Șarpele – pe care Tizian ni-l prezintă drept un copil bucălat – și care a fost condamnat să se târască toată viața pe pântece și să mănânce țărână (ceea ce se pare că nu-i displace).

 

  1. Turnul Babel (Geneza 11)

Urmașii lui Noe, după Potop, vorbeau cu toții aceeași limbă și constituiau un același

popor. Au inventat cărămida arsă în foc și smoala ca materiale de construcție în locul pietrei și a mortarului, luate din natură, dar mai greu de utilizat. Cu acestea au început construcția unei cetăți cu un turn care se înălța semeț spre cer. Construcția nu a fost pe placul Puterii, care nu agrea nici construcția care dovedea ingeniozitatea Omului și nici unitatea de limbă care îi conferea putere. De aceea, a cercetat turnul și s-a hotărât să zădărnicească înălțarea sa. În acest scop a instituit multilingvismul: oamenii, constructori ai turnului au început să vorbească fiecare într-o altă limbă. Nu s-au mai înțeles între ei, au părăsit construcția și s-au risipit pe toată fața pământului. A apărut mulțimea de popoare, dar turnul denumit Babel – adică încurcătură, confuzie – a rămas neterminat și nu mai poate fi găsit niciunde.

A fost de folos această pedeapsă ?

Nicidecum. Popoarele care s-au dezvoltat după dispersare, vorbind fiecare limba proprie s-au dovedit la fel de doritoare și de capabile să ridice construcții impresionante. Începând cu Porțile Babilonului, Piramidele egiptene, Templele aztece și până la uriașii zgârie-nori moderni sunt cea mai bună dovadă.

Notă. La începutul acestui mileniu s-a mai petrecut o distrugere asemănătoare, este vorba de acțiunea unor teroriști într-un avion care s-au ciocnit de unul dintre cele două turnuri gemene din New York, ceea ce a produs incendierea și apoi prăbușirea coloșilor. Ca și în cazul Turnului Babel, această distrugere nu a condus la potolirea ardorii cu care oamenii construiesc.

Caravaggio: Sacrificiul lui Isaac.

 

  1. Jertfirea lui Isaac (Geneza 22)

Pentru a dovedi fidelitatea la noua credință (al cărei întemeietor a fost), i s-a cerut lui Abraham să aducă sacrificiu pe Isaac, propriul și unicul său fiu mult iubit. Abraham s-a supus fără cârtire, și-a luat fiul și s-au dus împreună spre locul indicat pentru sacrificiu. Acolo a zidit un altar, a pus pe acesta lemnele pentru arderea de tot, l-a legat pe Isaac și l-a așezat pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Abraham și-a luat cuțitul, gata să-și înjunghie fiul.  În acest moment s-a considerat că dovada a fost făcută. I s-a cerut să-l dezlege pe Isaac și să aducă drept sacrificiu un berbec care și-a încurcat coarnele într-un tufiș din preajmă.  Ca răsplată pentru supunerea fără ezitare, Abraham a fost răsplătit cu binecuvântare și cu  promisiunea înmulțirii urmașilor.

De ce a fost nevoie de o dovadă atât de dură ?

Nu mai cunosc în istorie o altă probă la fel de dură a fidelității pentru o cauză. Au fost oameni care nu au acceptat să-și trădeze cauza și s-au sacrificat prin ardere pe rug, prin crucificare, prin spânzurare, prin decapitare, prin împușcare, dar nimănui, în afara de Abraham, nu i s-a cerut să-și înjunghie și să-și ardă fiul. Probabil însemnătatea Credinței cu care a fost investit Abraham justifică încercarea.

Rudi Zimand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *